Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘iudaism’

În capitolul “Revolta împotriva lui Dumnezeu” – din volumul În aşteptarea zorilor – un creştinism pentru mîine , Jean Delumeau îl citează pe Andre Gluksmann : “cînd se iveşte grozăvia, dacă Domnul e atotputernic, atunci sau nu e atotînţelept, sau nu e nesfîrşit de bun. Dacă Domnul e atotştiitor şi îndurător, atunci trebuie să credem că e neputincios”.

Amare vorbe. Şi cumplit de nedrepte. Iată cum se adevereşte vorba aceea potrivit căreia unde este  minte multă e şi prostie multă. Dacă priveşti acea butadă, poate ai fi tentat să te alături şi să exclami : – Oare nu e adevărat că e prea multă suferinţă în lume, iar Dumnezeu pare a se complace cu existenţa acestui rău extins la scară planetară ? Dar dacă îţi reiei statutul de creatură, îţi dai seama că nu îi este dat creaturii să îl judece pe Creator. Nici măcar să-L înţeleagă. Poate eventual să-L contemple şi are o şansă dacă parcurge treptele descrise de Rabbi Nathan ben Sa’adya.

…”atunci cînd omul se desparte de deşertăciunile acestei lumi şi aderă, prin gîndirea şi sufletul său, cu mare rîvnă, la [domeniile] celeste, sufletul său se va numi în concordanţă cu nivelul tot mai înalt atins, pe care îl va fi dobîndit şi cu care se va fi unit. Cum aşa ? Dacă sufletul persoanei particulare merită să recunoască şi să adere la intelectul Pasiv, el se numeşte Intelect Pasiv ca şi cum ar fi Intelect Pasiv; şi la fel, dacă se înalţă mai sus şi aderă la Intelectul Dobîndit, devine Intelectul Dobîndit; iar dacă a meritat să adere la Intelectul Activ, atunci [devine] el însuşi Intelect Activ; iar dacă vei merita şi vei adera la Intelectul Divin, ferice de tine, căci te-ai întors la originea şi rădăcinile tale, numite literal, Intelectul Divin. Iar acea persoană este numită Omul lui Dumnezeu, adică un om divin, creator de lumi.”

Cine are de înţeles ceva, să facă bine şi să înţeleagă. Iar cine nu, nu şi asta E! Pe de alta parte, Elie Wiesel şi Josy Eisenberg, afirmă, dimpotrivă că “dincolo de aparenţe, credibilitatea divină este pe măsura imensei înţelepciuni a Creatorului… Iar această sfîşiere permanentă, această contradicţie perpetuă reprezintă însăşi esenţa credinţei”. Iov, personajul biblic, îşi înţelege pînă la urmă greşeala : “ cu adevărat, am vorbit fără să înţeleg, despre lucruri prea minunate pentru mine…” (Iov, 43,3) dar oamenii nu mai citesc Biblia. Sau, nu mai cred în pilde. Dar se trezesc vorbind. p 125. “Auzi vuietul copacului cînd îl dobori, dar pădurea n-o auzi cum creşte’.  

Răul este întotdeauna zgomotos, spectacular, hipnotizator. Binele este discret. De aceea şi vorbim prea mult despre rău şi prea puţin despre bine. p130. …”la ora actuală, există un decalaj uriaş între convingerile exegeţilor şi ale istoricilor şi modul de a interpreta noul Testament cu care sunt obişnuiţi cei mai mulţi dintre credincioşi. Acest decalaj este nesănătos şi afectează viitorul creştinismului în lumea de azi”.

Cea mai veche Evanghelie este considerată a lui Marcu, iar cea mai nouă (şi mai elaborată) este cea a lui Ioan. Evanghelia după Toma descoperită în 1945 la Nag Hammadi în Egipt întăreşte impresia că (p 132) “primele generaţii de creştini erau interesate mai degrabă de evocarea spuselor lui Iisus decît de parcursul misiunii sale”. Bineînţeles că aşa era! Poate părea paradoxal, dar primele generaţii de creştini erau creştini aproape fără să ştie că sunt creştini. Ei erau evrei, adepţi ai iudaismului ca şi însuşi Cristos, care afirmase răspicat : ‘Eu am venit să plinesc legea, nu s-o stric’!

p135. …”Evangheliile nu sunt o mărturie directă despre viaţa lui Iisus, ci un document primar de o valoare incomparabilă despre comunitatea creştină de la începuturi; nu ajungem la Iisus decît prin intermediul imaginii pe care ucenicii şi-au făcut-o despre el” (H.I. Marrou). Da, numai că aşa cum există diferenţe notabile între Evanghelii, există şi diferenţe aparent insurmontabile între diferitele curente creştine.

p151. Papa Ioan Paul al II-lea : “Suferim, deoarece mersul nostru (către unitate) este adesea încetinit … Dialogul ecumenic nu trebuie să fie zdruncinat de vîntul descurajării sau lăsat în deriva indiferenţei şi a lipsei de speranţă”. Dacă este adevărat că ecumenismul nu ar avea sens decît în condiţiile în care fiecare biserică şi-ar menţine distinct preceptele, tot atît de adevărat este şi faptul că diferenţele sunt uneori ridicol de insignifiante. Se ştie că atît Vechiul cît şi Noul Testament au dat naştere la controverse repetate şi la interpretări diferite. Un lucru e clar : cele două miliarde de oameni care se revendică de la credinţa în Mîntuitor, sunt diferiti. Dacă Dumnezeu ar fi vrut să semănăm între noi pînă la coincidenţă, am fi semănat. Ar trebui să fim în stare să ne bucurăm de diversitatea noastră şi să ne aplicăm unii altora cel mai de seamă precept al creştinismului : Iubeşte-ţi aproapele!

Ce stă în calea unirii frăţeşti a diferitelor biserici creştine ? Orgoliul omenesc în care ideea de ierarhie este preponderentă în dauna convieţuirii pe picior de egalitate şi de respect reciproc. Pretenţia unor teologi care se contrazic şi convingerea de a fi depozitarul adevărului suprem, de către fiecare dintre ei. Dialogul ecumenic trebuie să rămînă deschis. Pînă la urmă, poate va deveni fertil.

Repostare; iniţial, acest post s-a numit „Fila 10”.

BLOGUL ZILEI : http://vis-si-realitate-2.blogspot.com/2011/08/o-cunoasteti-pe-rhema-marvanne.html

Read Full Post »