Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘jean mermoz’

            În stradania sa de a comunica din ce în ce mai rapid şi la distanţe din ce în ce mai mari, omul a parcurs de la simplele răcnete pînă la celularul multifuncţional actual, o sumedenie de etape.

            Fumul care se vedea din depărtare de la focurile aprinse pe înălţimi, tobele care transmiteau mesaje de panică, binecunoscutele tam-tam, porumbeii călători, olăcarii, poştalioanele, navele şi avioanele transatlantice, telegraful, undele electromagnetice, banalul plic transmis prin poştă, şi cîte alte modalităţi.

            Printre acestea, la loc de cinste a fost şi transportul sacilor poştali în epoca de pionierat a aviaţiei, cu acele maşini zburătoare extrem de fragile, maşini manevrate de geniul şi cutezanţa unor vizionari.

            Deschizător de drumuri, Jean Mermoz, despre care am văzut recent, că a fost primul OM din viaţa vrăbiuţei pariziene, Edith Piaf, care a tratat-o cu flori, şampanie şi respect, avea să-şi închine întreaga energie pentru a deschide cîteva linii de comunicaţie aeriene, pentru transportul poştei din acele vremuri.

            Acum, în epoca sateliţilor care transmit în timp real orice, din orice colţ al lumii, în oricare alt colţ al lumii, pare vetust. Şi chiar este dar,  nu cred că trebuie să uităm cu uşurinţă, cine au fost deschizătorii de drum, indiferent de domeniu.

            Mermoz, a trăit ardent, închinîndu-şi întreaga viaţă unui ideal : să fie în slujba oamenilor care vor să comunice mai mult, mai repede mai bine. Inaintea dispariţiei sale premature, la doar 35 de ani, deşi remarcase defecţiuni la avionul cu care a efectuat ultimul său zbor, n-a mai avut răbdare să aştepte un motor de schimb.

            I-a îndemnat pe mecanici să-i repare avionul cu următoarele cuvinte : hai repede, că nu mai avem timp. S-a prăbuşit în ocean; nici epava avionului, nici corpul său nemaifiind găsite vreodată. A intrat bineînţeles, direct în legendă.

           Noi, ne toooot grăbim. Unde oare ne grăbim ?

Read Full Post »

            „Aceste amintiri – pe care le voi povesti cam la întîmplare – de ce nu le-aş începe în ziua în care Destinul m-a luat de mînă, spre a face din mine cîntăreaţa care trebuia să devin ?” Cu aceste cuvinte îşi incepe cartea autobiografica Edith Piaf. ‘In ziua aceea, – o zi posomorita de octombrie, in anul 1935 – ne faceam meseria la coltul strazii Troyon cu Avenue Mac-Mahon. Palida, ciufulita … cintam o arie de Jean Lenoir : S-a născut ca vrăbiuţa / a trăit ca vrăbiuţa / va muri ca vrăbiuţa„.

            Cu totul şi cu totul întîmplător, este ascultată de „un bărbat, care părea un mare domn”… – Trebuie să fii cam nebună, îmi spuse de-a dreptul, o să-ţi rupi vocea… Ridicai din umeri. – Trebuie să mai şi mănînc„. Acesta, nimeni altul decît Louis Leplee, proprietarul cabaretului de lux Gerny’s o invită la o audiţie. Edith Gassion ezită. Este sfătuită ” – în locul tău m-aş duce. Nu se ştie niciodată! – Se prea poate. Dar eu n-o să mă duc. Nu mai cred în Moş Crăciun„.

            Totuşi, se duce. Este întîmpinată de Leplee ” – Un ceas întîrziere, zise el. Promiţi! Ce-o să mai fie cînd o să ajungi vedetă! Edith îi cîntă lui Leplee acompaniată de un pianist, tot repertoriul său, de la cîntecele pline de amărăciune ale lui Damia, pînă la melodiile dulcege ale lui Tino Rossi. ” – E foarte bine micuţo. Ai să reuşeşti, sunt încredinţat. Vei debuta aici vineri, cu patruzeci de franci pe seară. Numai că repertoriul nu ţi se potriveşte … Ai alt gen … O să înveţi (pînă vineri) patru : Nini viaţă de cîine , Puştoaicele vagabonde, Valsul înserării şi Mă fac mititică… – N-ai altă rochie decît asta ? – Am o fustă neagră mai bună decît asta şi tocmai îmi împletesc un pulover. – Crezi că îl termini pînă vineri ? – O! Fără îndoială„. 

            Tot Leplee va fi şi cel care îi va născoci numele de scenă. Gassion nu-i place, nici Denise Jay, nici Tania, nici Huguette Helia. ” –Tu eşti o adevărată vrăbiuţă a Parisului şi numele care ţi s-ar potrivi ar fi Moineau, dar din păcate numele acesta l-a luat alta… Unei vrăbii în argou, i se spune PIAF. De ce n-ai fi La mome Piaf? Şi spune Edith în cartea sa : „Eram botezată pentru toată viaţa”.

             La repetiţia de a doua zi, o asistă una dintre vedetele zilei, Yvonne Vallee. Aceasta impresionată, îi face cadou ” o minunată eşarfă de mătase albă, care mi-a fost foarte folositoare în seara debutului meu„. Edith îi va fi acesteia recunoscătoare peste timp.

            Vine şi seara debutului. Puloverul bineînţeles că nu este gata. Nu are decît o mînecă. Ei şi ? Leplee o sfătuieşte să se acopere cu eşarfa. Apoi, Leplee o prezintă publicului pe Edith. Spune cum a cules-o de pe străzi, spune că era „fără machiaj, fără ciorapi, cu o fustuliţă de doi bani …” Tăcere. Publicul select se întreba dacă patronul cabaretului nu înnebunise cumva. Edith, obişnuită cu lupta grea a vieţii de pe stradă, rezistă privirilor.

            „M-am rezemat de o coloană şi cu capul dat pe spate am început să cînt : sîntem fete hoinare, pe stradă învăţate / vagabondăm pîrlite, pînă se face zi / într-una jumulite, la sînge curăţate / cine ne vrea o seară, ne ducem unde-o fi … ” Publicul, civilizat, ascultă. La început politicos, dar se entuziasmează treptat.

             „Apoi, deodată răsunară aplauze…. ovaţiile nu se mai terminau. Îmi venea să plîng. Şi deodată, în liniştea care revenise, se auzi o voce tare : – E burduf de talent puştanca ! Era Maurice Chevalier.

            Nici nu mai contează faptul că Edith ridicase braţele în sus uitînd de pulovărul său cu o singură mînecă. Edith Gassion devenise EDITH PIAF ! De acum înainte, prezenţa în sală a unor personalităţi ca Mistinguett sau Fernandel îi devine obişnuinţă. Cînd Leplee îi permite să facă o chetă, primeşte prima sa hîrtie de o mie de franci, de la fiul regelui Fuad. Însuşi legendarul pilot Jean Mermoz i se adresează curtenitor : – ” Vrei să-mi faci plăcerea Domnişoară, să bei cu mine o cupă de şampanie” ? Era pentru prima oară cînd cineva i se adresa astfel. Şi tot Mermoz îi va oferi şi primele flori pe care le-a primit în viaţă sa : întreg coşul unei florărese din cabaretul acela de lux.

            Leplee văzuse bine ! Se născuse O MARE STEA !

Read Full Post »