Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘kalambaka’

Dacă tot am ajuns pe un munte din Catalunia-Montserat, găsesc potivit să reiau aici, o postare din călătoria mea, în Grecia.

Kalambaka

Aseară, am privit din nou aceste imense formaţiuni granitice, de pe balconul camerei  unde stăm, Hotel Kostas Famissi. Seara, sunt luminate. Eu văd cam vreo sase (din 1100 !), că restul orizontului este ocupat de alte clădiri apropiate. Şi de întuneric. A patra din stânga, pare un chip uman, cu ochii mânioşi, cu nas grecesc, sprâncene stufoase şi bărbie ascuţită. Cu un soi de cuşmă pe cap. Eram conştient că nu este decât jocul de lumini şi umbre, amplificat de imaginaţia mea.

Dimineaţa, bineînţeles că nu se mai văd decât nişte gigantice roci monolitice şi atâta tot. O să mai vedem noi ce-i cu pietroaiele astea! Nu pot fi meteoriţi pentru că oricare dintre ele ar fi produs nişte cratere gigantice. Să fie munţi de încreţire nu prea cred, zonă vulcanică nu ştiu să fie …

Dacă vrei, poţi citi restul acestei postări, AICI

Cuvinte din trecut găsiţi – şi citiţi – şi la psi şi la Gina şi la Vero şi la Sara şi la carmensima şi la baltazar şi la kadiasfood

Read Full Post »

 

            Am traversat deja marea la bordul ferry-boatului şi acum suntem în autocar în drum spre Kalambaka . Ne strecurăm cu greutate prin traficul îmbâcsit din Atena, şi pe neaşteptate oprim.Şoferul ne anunţă senin, că în timpul traversării, rezervorul autocarului a fost golit  de motorină. Ne reamintim că fuseserăm avertizaţi insistent că în Grecia hoţii sunt destul de numeroşi, iar poliţia mare lucru nu face. Dar chiar la aşa prădăciune ziua în amiaza mare, chiar că un om normal nu se putea aştepta. O face parte şi chestia asta din farmecul turistic al Greciei ? E de reflectat la trebuşoara asta, de-a dreptul stupefiantă. În fine. Ce poţi face în astfel de cazuri? Absolut nimic! 

            Mergem pe autostrada către Teba, apoi către Delfi, la celebrul Oracol. Teba, fosta cetate falnică, a fost complet dărâmată de Alexandru Macedon. Acum este numai un paşnic oraşel de provincie.Pe aici îşi are originea legenda lui Oedip care şi-a ucis tatăl şi s-a căsătorit cu propria sa mamă. Aflând, Oedip avea să-şi scoată ochii şi avea să rătăcească însotit de una dintre fiicele sale, Antigona.

            Încet, începe să devină limpede că Grecia este o ţară în curs de modernizare, care îşi vinde excelent superba mitologie şi-şi valorifică la maxim ruinele trecutului, adapostite în câteva situri promovate agresiv , dar eficace.  Inspiratoare a Renaşterii este ea însăşi în căutarea unei binevenite renaşteri. În plus, cultura bucătăriei bazate pe ulei de măsline, ţine atenţia turistului trează , iar peisajele contrastante, deal, munte, mai rar câmpie, mare, insule mai mari sau mai mici, invită deopotrivă la drumeţie sau la odihnă lenevoasă.

            Înainte de Delfi, pe creasta muntelui, trecem printr-un sat celebru pentru brânză şi pentru hainele de blană de oaie. Tot aici, vin doritorii de escalade montane dificile, sau de vizitarea mai amănunţită a Oracolului.  La care nu dupa multă vreme şi ajungem.Oracolul este potrivit ghidei noastre, cel de-al doilea obiectiv turistic major al Greciei, după Acropole. Legenda spune că aici s-ar afla centrul pământului. Zeus ar fi trimis doi vulturi în jurul pământului  care s-au întîlnit la Delfi, o piatra sacră Omfalos (buricul pământului) marcând acest lucru. Sanctuarul este închinat lui Apollo şi este celebru datorită preoteselor care prevesteau aici viitorul. Între cel care solicita profeţia şi preotese erau preoţi care interpretau spusele oracolului. Un exemplu de profeţie ne este oferit de doamna ghid; un tânar avea să întrebe ce soartă va avea la luptele  la care fusese chemat să participe. Iata răspunsul primit : “te vei duce te vei întoarce niciodată vei muri.” E simplu de observat că în funcţie de cum pui punctuaţia, răspunsul este ori pozitiv, ori negativ. “te vei duce, te vei întoarce, niciodată vei muri” sau, “te vei duce, te vei întoarce niciodată, vei muri”. Limpede ? Înconjurat de un gard de fier ca şi Acropole, Oracolul se apăra de vizitatori odată cu gardul şi a doua oară cu preţul biletului de intrare. După ezitări, plătesc şi intru. Dar după ce văd câteva coloane incomplete, bolovani uriaşi, plus etichete care indicau, ce  ar fi trebuit să fie pe ici pe colo ( templu, sală de consiliu, tezaur. etcetera) consider că au şi ruinele farmecul lor, dar nici in halul ăsta. Chiar numai ruine peste tot, nu mă aşteptam să găsesc. Repet, NUMAI ruine, şi o imensa prefăcătorie că ar exista dorinta de restaurare. In ritmul în care se restaurează, obiectivele vor fi refacute undeva “ad calendas graecas”. Eu unul declar că am venit, am văzut, m-au învins! Eu prin Grecia prea curând, nu prea cred să mai revin. Dacă la Vatican, am plătit 12 euro pentru dreptul de a vedea orice, cale de patru kilometri de capele, statui, mozaicuri, picturi, totul strălucind a splendoare grandioasă, aici cred că e puţin cam prea mult să plătesc 9 euro pentru dreptul de a sta câteva ore cu soarele bătându-mă în cap şi să vade nişte ruine prăpădite. Legendă, legendă, dar nici chiar numai şi numai legendă şi obiective ioc.

            După ce îmi mai trece năduful intru şi în muzeul arheologic. O clădire modernă la care marmura a fost folosită din plin, cu săli bine luminate, adăpostesc cât se poate de decent aproape tot ce a mai putut fi salvat dintre ruine, ca vestigii; obiecte personale, frize, basoreliefuri, statui incomplete, părţi din coloane, coifuri, unelte, toate sunt înşiruite logic şi explicate in limbile greacă, engleză şi franceză. Unde este cazul, lămpile din tavan pun în valoare exponatele pe care poţi să le admiri aşezat pe bănci puse la îndemâna din loc în loc. Fotografiatul este permis, dar dacă mai aveţi aparate cu bliţ, este vremea să le schimbaţi, pentru că peste tot în Grecia, eşti avetizat : NO FLASH! Aici, în muzeu, este destul de civilizat şi în cazul acesta, preţul plătit nu prea mai contează. Revin la părerea că afară, dacă nu chiar gratuit, accesul ar trebui permis contra unei sume ceva mai rezonabile.

            Lângă muzeu, un bar oferă câteva feluri de suc la 3,50 euro paharul nu prea încăpător şi dacă vă convine, apă minerală Perrier. Precis că barul acesta este în stăpânirea ligii anti-alcoolice din Grecia, trăzni-iar Zeus de drăgălaşi, să-i trăznească.

            Plecăm. Coborâm pe acelaşi tip de serpentine în ac de păr. Din nou, peisajul este de o sălbăticie rar întreruptă de câte o livadă de măslini. Nu se recomandă nicicum viteza pentru că din loc în loc, la câte o curbă mai strânsă, mai apare câte o cruce. Este 15,30, până în urmatoarea localitate Lamia, mai sunt 45 de kilometri şi foamea a început iar să ne dea târcoale. Ieşim dintre munţi şi ne căţărăm pe autostrada către Lamia. Oprim la un self-service unde fiecare îşi împinge în tava proprie câte ceva mai pe sponci şi la drum, că până la Kalambaka mai avem trei, patru ore.

            Şi mai părăsim şi autostrada şi păşim pe şosele mai simpluţe. De o bună bucată de vreme, privesc pe geamul autocarului la nişte formaţiuni granitice care par că ţâşnesc din pamânt către cer, cu forme care desfid orice fel de clasificare; forme care mă nedumeresc până la derută. De-abia acum, instalat la hotel scriu chestia de mai sus. Până acum, am privit pietroaiele astea şi nu prea ştiu ce să spun despre ele. Am citit nu mai ştiu pe unde, că nici geologii nu sunt prea siguri de natura acestor roci.  Sunt unii îndrăzneţi care afirmă chiar că ar fi vorba despre meteoriţi. De aici, numele de Meteora, dat muntelui la poalele căruia este orăşelul Kalambaka. În limba greacă, meteora pare a însemna şi căţărat, de unde numele mănăstirilor construite în vârful unora dintre stâncile acestea uluitoare.  Orice or fi , stâncile acestea sunt în numar uriaş, şi nu seamănă una cu alta, pentru nimic în lume. Pare un imens joc de conuri, cilindri, cuburi, aşezate în joacă de un TITAN cât se poate imagina de titanic. Uriaşul uriaşilor din univers.  Nici vegetaţia nu se prea încumetă să se avânte pe versantul acestor stânci mai mult golaşe. Oricât ar părea de incredibil, sus de tot, pe culme, se disting nişte construcţii. Bineânţeles sunt mănăstiri, multe dintre ele abandonate, dar şase dintre ele încă locuite, dintre care una de maici. Deocamdată le privesc respectuos de la distanţă. Mâine o să las respectul la o parte şi o să calc măcar una in picioare.

            Acum, sunt nevoit să mă grizonez şi eu niţel, ca să nu  spun şi eu ca ţăranul acela când a văzut girafa : aşa ceva nu există! Există, le văd, mă grizonez, le visez, mâine le vizitez şi spun io po’ormă ce cred că sunt dumnealor, pietroaiele astea. Deocamdată, după un duş scurt şi după o raită şi mai scurtă prin târguşor, savurăm la o terasă o mousaka de la ea de acasa. Văd ca este complet diferită de ceea ce ştiam eu din bucătăria de acasă.. Are şi vinete şi cartofi şi  brânză, chiar şi câteva firicele de carne. E gustoasă şi garnisită cu cartofi prăjiţi şi cu nelipsitele roşii. Vinul casei alb, bine răcit, merge tocmai bine. Orăşelul, după tipic : magazin, terasă, butic, hotel şi de la capăt, magazin, hotel, etcetera. Mai pe străzile laterale, sunt şi ceva case de locuit.

            Evident, japonezii sunt prezenţi la datorie şi aici,  fotografiaza tot, tot, tot şi râd fără încetare şi chiar fără motiv. Sunt chiar simpatici!

Blugul zilei   http://ioanaconstantin.wordpress.com/

Read Full Post »