Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘kilipirim’

Am aflat că astăzi se împlinesc 10 ani de cînd sărbătorim ziua internaţională a internetului. La mai mulţi ani înainte! La cît de coruptă a devenit media de factorul politic, a rămas singurul mediu de informare cît de cît onest deşi mişună şi pe internet tot felul de manipulatori. Mă uit cu dezgust cum jurnalişti care decolaseră în profesie în mod onorabil au început să dea cinstea pe bani fără pic de ruşine. Dacă le reproşezi ceva, devii brusc sectant-membru-al-bisericii-unuia-dintre-candidaţi sau şi mai rău, eşti trimis să faci „terapie de psihopupu”. Or să le iasă pe nas fumurile pentru că „efectul cotidianul” se poate repeta oricînd le este lumea mai dragă.

Astăzi au mai intrat „la mititica” vreo patru „intangibili” printre care şi fostul soţ al doamnei Udrea. Nu cred că va spune (turna) prea multe deşi, el săracul n-a fost decît unul dintre „bidoanele” în care se adunau comisioanele colectate pentru şefii de suuus de tot. Tot astăzi a fost arestat şi Viorel Hrebenciuc, lucru la care chiar el se aştepta. Dar să nu cădeţi în plasa întinsă de pesedeu. Hrebenciuc – în afară de faptul că este parte a mafiei retrocedărilor – are o vină mult mai gravă: a atentat la ordinea din partid, ordine care s-ar fi reconfigurat după ce Ponta ar fi devenit preşedintele ţării. Remember? Vanghelie şi Şova maziliţi, Hrebenciuc urmînd să fie scăpat de povara imunităţii 🙂 drept pentru care, orgolios, a demisionat şi a intrat cu mare viteză direct în puşcărie. Unde s-ar cuveni să fie braţ la braţ cu „tata socru” şi cu mister Adam + consoarta sa cu tot. Să avem puţintică răbdare… Ca şi pentru Cati şi Micki… Tăvălugul Micosoft-EADS nu-i va ierta nici pe ei…

La turneul  internaţional de snooker din China, Ronnie O’Sullivan îl bate zdravăn pe un chinez talentat dar, insuficient de bine blindat pentru un meci cu Ronnie.

Tot astăzi a început Kilipirim – Bucureşti, organizat la Magazinul Unirea pentru sufletul iubitorilor de carte, şi Indagra la Romexpo pentru iubitorii de papa şi de vin bun. Eu voi merge la amîndouă şi vă sfătuiesc şi pe voi să faceţi la fel; aveţi timp la dispoziţie pînă duminică, inclusiv.

Aşa. Mai avem trei zile şi vom merge la vot. Dacă vreţi să scăpaţi de Ponta sau de Johannis, votaţi Monica Macovei. Restul candidaţilor chiar nu contează.

Read Full Post »

Despre Ray Bradbury am citit prima data in fabuloasa carte a doamnei Oriana Falacci – „Daca soarele moare”. Apoi am uitat de el. Pina recent cind, la tirgul de carte Kilipirim am vazut un volumas cochet, aparut in Colectia Cotidianul / editura univers : Omul ilustrat. „Omul ilustrat (1951) cuprinde opt dintre cele optsprezece povestiri incluse in editia originala. Desi trateaza subiecte diferite, acestea iau toate nastere pe corpul tatuat al unui vagabond. De aici povestea-cadru a omului ilustrat. Cartea a fost ecranizata in 1969 in regia lui Jack Smight, in interpretarea lui Rod Steiger si Claire Bloom” – spune Ioana Calen. Autorul, n. 1920 in Waukegan Illinois, care nu a absolvit decit liceul, va deveni unul dintre cei mai importanti autori de SF. Cistigator a numeroase premii literare, implicat in numeroase productii de televiziune nominalizate la Oscar, cistigator al unui Premiu Emmy, are propria sa sa stea la Hollywood, care-i poarta numele. Este de asemenea autor a numeroase „eseuri despre arta si cultura, prin care a atras atentia criticilor din domeniu„. Cartea incepe cu un „Prolog : Omul Ilustrat” si mai cuprinde opt povestiri diverse. „Isi scoase camasa si o facu ghem. Era plin de desene, de la inelul albastrui tatuat in jurul gitului pina la mijloc. – Tot sunt asa, zise el, ghicindu-mi gindurile. Sunt desenat peste tot. Uite ! Isi desfacu palma. In palma avea un trandafir proaspat taiat, cu picaturi de roua printre petalele catifelate de culoare roz. Am intins mina sa-l ating, dar nu era decit un desen„… „- Dar sunt minunate, am zis eu. Cum sa descriu desenele ?… Culorile se pierdeau unele in altele creind o lume tridimensionala. Erau ferestre deschise spre o realitate infioratoare …  Se vedea ca era opera unui geniu adevarat … – A, sigur, spuse el. Sint atit de mindru de desenele mele incit as vrea sa le ard de tot. Am incercat cu smirghel, cu acid, cu un cutit … – Pentru ca, vezi tu, continua el, desenele astea prezic viitorul. – Ziua totul e bine, zise el mai departe. Dar noaptea, desenele se misca. Incep sa se schimbe „. Nefericitul acesta se pricopsise cu aceste ‘desene’ de la „o vrajitoare batrina care la un moment dat arata de o mie de ani, iar in clipa urmatoare, de douazeci. Zicea ca poate sa calatoreasca in timp. Am ris. Acum inteleg mai bine„. Cel mai rau lucru, era faptul ca acele desene prevesteau viitorul celor care erau in preajma sa. Si cum nimeni nu suporta sa-si cunoasca soarta,   mai ales daca este cumva trista, omul acela era alungat de peste tot. „- Au trecut cincizeci de ani de cind o caut in fiecare vara, adauga el, ridicindu-si miinile in aer. Cind am s-o gasesc pe vrajitoarea aia, am s-o omor. – Si n-ai gasit-o niciodata pe batrina aceea ? – NU.  – Si chiar crezi ca venea din viitor ? – Cum altfel putea sa stie toate povestile astea pe care le-a desenat pe corpul meu ? … Deodata l-am auzit soptind : – Se misca nu-i asa ? Am asteptat un  minut dupa care am spus : Da. Desenele se miscau, unul dupa altul, fiecare cite un minut sau doua. Opt(sprezece) desene, opt(sprezece) povesti… Primul desen a inceput sa se miste si a prins viata

Read Full Post »

MEMORIILE UNUI TRISOR

La Kilipirim -Bucuresti 2009 – am descoperit incintat o carte publicata la editura Pandora M in 2006. „Memoriile unui trisor„- singurul roman al lui Sacha Guitry. „Opera lui Sacha Guitry este colosala. Gloria si succesul de care acesta s-a bucurat pe parcursul vietii au fost pe masura talentului sau. Autor, dramaturg, scenarist si actor, Sacha Guitry a scris in 55 de ani de viata artistica 124 piese de teatru si a realizat 36 de filme„- scrie editorul cartii, Ion Marculescu. Cartea, este scrisa sub imperiul unui geniu al comediei, pentru ca „te poti preface sa esti serios, dar nu si ca ai simtul umorului” – dupa cum spune insusi S. Guitry. Scrisa la persoana intii, este cea mai impersonala carte pe care am citit-o eu : eroul principal, pur si simplu nu are nume. Parca ar fi cumva subinteles – jucatorul – (J). Venit pe lume intr-o familie numeroasa de burghezi care tineau o bacanie, J avea sa afle de cind era mititel, ca totul in viata sta sub semnul neprevazutului. Ca destinele unora dintre noi, probabil majoritatea, sunt conduse de catre Zeul Hazard. Prins ca sterpelise opt gologani ca sa-si cumpere niste bile, este pedepsit : nu avea sa capete la masa, delicatesa principala, ciuperci. Pedeapsa care va face sa scape cu viata. Singurul din cei 12 care sedeau zilnic la masa : mama, tata, frati si surori, bunici, unchi. Descoperit cu stupoare, este interogat daca nu ii este rau. Naiv, spune adevarul. Iar gura lumii il condamna : „- Stiti de ce n-a murit ala micu’ ? Pentru ca a furat! Da, eram in viata pentru ca furasem. Si de aici,. pina la concluzia ca ceilalti murisera pentru ca erau cinstiti …” Incaput pe mina unui var hapsin, care ii confisca mostenirea – 18 mii de franci – pretextind ca i-o va inapoia la majorat, este facut insistent sa inteleaga ca nu este bine venit in casa aceea, el fiind un hot patentat; si ca ar fi mai bine sa isi ia lumea in cap. Ceea ce pina la urma, si face. Ajunge sa slugareasca pe ici pe colo, contra casa si masa. Devine comisionar. Ia contact inevitabil cu oameni bogati. Si intelege o lectie esentiala : „a fi bogat nu inseamna sa ai bani, ci sa-i cheltui. Moneda in sine este lipsita de orice valoare. Valoarea sa consta in bucuriile pe care ti le poate prilejui : masini, bijuterii, calatorii, cadouri. Este angajat ulterior ca groom intr-un hotel. Invata tertipuri, face comisioane, detine secrete ale locatarilor din hotel : amoruri clandestine, intrigi, afla chiar si de un complot. Invitat sa participe la un asasinat politic, ii denunta pe ceilalti printr-o scrisoare anonima. Trece din oras in oras. Se indragosteste de Paris, ehei, Parisul … iar in final ajunge la Monaco, unde bineinteles, devine crupier. Aici incepe marirea iar ulterior decaderea sa. La inceput, este un angajat constiincios care lucreaza in mod corect, duce o viata cumpatata, invata toate trucurile meseriei si ii dispretuieste din tot sufletul sau pe jucatorii impatimiti. Intelege ce drama traiesc acesti nefericiti. Asta pina cind Zeul Hazard il ia in primire si pe el. La masa de ruleta unde oficiaza, se aseaza din ce in ce mai des o femeie. Aceasta il fixeaza insistent incercind sa-i transmita telepatic faptul ca este disperata, ca are mare nevoie sa cistige. El se concentreaza si minune! reuseste sa o faca pe acea femeie sa cistige. Sume moderate, ca sa nu bata la ochi. Apoi, face greseala vietii sale. Ii propune acelei femei, un parteneriat, ca sa poata cistiga amindoi. Numai ca o data incheiat acest aranjament printr-o casatorie de forma, Zeul Hazard ii ride sardonic in nas. Nu mai reuseste sa o faca pe acea femeie sa cistige ci sa piarda, dar ii imbogateste pe ceilalti jucatori, care  pina la urma sparg banca. Este bineinteles dat afara. Ce-i ramine de facut ? Sa devina trisor ! Dispretuitor la adresa jocului, a jucatorilor si a patronilor de cazinouri, incepe sa cistige mari sume. Devine milionar. Totul parea sa mearga de minune, dar Zeul Hazard, iar isi baga nasul in treburile lui J. Ajunge la un moment dat sa il aiba ca adversar de joc, pe un camarad de razboi, care culmea! il salvase pe el, dar pierduse un brat cu aceasta ocazie. Acesta, era jucator, dar un jucator patimas, care culmea! cistiga fara sa triseze!Are un acces de constiinta, intrerupe jocul si la o cafea devin tovarasi de joc. El marele trisor, devine un jucator cinstit si patimas. Bineinteles pierde tot. Dar devine un soi de filosof : „Se spune ca jocul este un viciu. Posibil. Eu, insa, nu prea ma incred in asertiunile care nu au devenit proverbe. Ca orice exces este un defect, sunt cu totul de acord. Dar, daca orice exces este un defect, atunci si refuzul de a juca va fi un defect, de vreme ce este excesiv„. O carte lejera, spumoasa, plina de umor, care se citeste pe nerasuflate.

Da! sintem sfidatori pentru ca am furat ! par sa spuna imbogatitii nostri. Nemernicii acestia nu se lasa la mina Zeului Hazard. Ei merg la fix : mulg bugetul de stat.  Iar voi daca sinteti cinstiti, puteti sa si muriti! Asa sa fie ? Pina cind ?

Read Full Post »

Ca un autentic – si nesuferit – european ce sunt (din postura de român – dar asta nu se pune la socoteala acum), stiu mai nimic despre cultura altor continente. Geografia lor culturala imi este aproape complet nedefrisata Cind imi venea de exemplu in minte Africa, gindul ma ducea automat la  safari, la comertul cu sclavi, la jungla luxurianta cu imensitatea sa de bogatie vegetala si animala si nu in ultimul rind la frumoasele de abanos cu sini tantosi, ochi zglobii si puritate desavirsita in cuget. Arta ‘neagra’ ? Desigur : stim cu totii atit de bine ce este, ca nici nu mai merita sa o mentionez. Stim ? Hm! Stim bineinteles. Cum sa nu stim ? Cu astfel de ginduri de autosuficienta profana, am rasfoit uluit, la un tirg de carte (Kilipirim -Bucuresti 2009) o bijuterie : „O lume se destrama” ( Things Fall Apart ). Numele autorului sau, Albert Chinualumogu Achebe – nigerian, n.1930 – , nu-mi spunea nimic. Dar am aflat ca „O lume se destrama” este ‘prototipul romanului african modern’. Tradus in 50 de limbi si vindut in opt milioane de exemplare. …”un roman luxuriant, fara a avea nimic din exotismul prin care Africa e trezita la viata in literatura europeana. […] romanul lui Achebe documenteaza conflictele dintre vechile credinte ale locului si noile table de legi impuse de colonizatorii albi, la sfirsitul secolului XIX” – spune Alina Purcaru. Chiar de la inceput, odata ce parcurgi primele pagini, plonjezi fara avertisment intr-o lume stranie, in care toate obiceiurile par desprinse din povesti auzite la gura sobei, povesti spuse de un bunic plin de imaginatie. De fapt, este lumea in care traieste Okonkwo, eroul principal al povestirii. Lumea tribala a africii negre. O lume pe care cu greu ne-o putem imagina. De fapt, o lume pe cale de disparitie. „O lume care parea alcatuita pentru vecie se sfirseste sub privirile neputincioase ale celor care credeau in eternitatea ei. Africa traditionala, cu zeitatile, vrajitorii si eroii ei, dispare sub necrutatoare presiune a Omului Alb, cu misionarii si judecatorii sai care nu vad decit primitivitate si salbaticie in cultura pe care vor s-o suprime” – mai spune A. Purcaru. Okonkwo, fiu al unui om nu prea destoinic, mai iubitor de vorbe mestesugite si de cintece decit de munca ogorului de igname sau de mers la razboi, „era condus in viata de o singura idee – sa urasca tot ce iubise tatal sau, Unoka. Unul dintre acele lucruri era blindetea, iar celalat trindavia„.   Cu tenacitate, Okonkwo munceste aprig si acumuleaza bogatii adevarate : in afara de propria sa coliba, mai avea alte trei – obi -, in care locuia cite o sotie de a sa, fiecare dintre ele impreuna cu copiii nascuti de ea; fiecare sotie avea grija de cite o mica ograda cu pasari, iar principalul semn de bogatie, era hambarul plin cu igname. Nu-i lipseau nici gramezile de „cochilii” – moneda locului. Pe scurt, devenise un om respectat, pentru ca „in acele locuri un barbat era judecat dupa propriile sale fapte, si nu dupa cele ale tatalui sau„. Comunitatea era strict condusa de cutume, respectate cu sfintenie iar de  pedepsa nimeni nu era scutit, indiferent cit de bogat sau bine situat era in ierarhia locala.  Insusi Okonkwo, care intinase „Saptamina de pace” maltratindu-si una dintre sotii, care nu ii servise prinzul la vreme, fusese amendat cu o suma imensa si obligat sa depuna „o capra , o gaina, o bucata de pinza si o suta de cochilii” , la altarul lui Ani-Zeita Pamintului, al carei preot – Ezeani – ii si comunica sentinta. Bombanind, Okonkwo se supune. Nimeni nu indraznea sa nesocoteasca o cutuma. Chiar daca pedepsele erau mai blinde odata cu trecerea vremii – alta data se putea merge pina la uciderea vinovatului, nimanui nu8 i-ar fi trecut prin cap sa se sustraga. Tot o veche cutuma, spunea ca daca un trib vecin comitea o nedreptate, inainte de a declara razboi, era trimis un sol, care sa negocieze impacarea. Cum o fata a tribului tocmai fusese ucisa de un barbat al unui trib invecinat, Okonkwo este trimis in aceasta primejdioasa dar nobila misiune. Stirnind respect, obtine de la tribul respectiv drept compensatie o fecioara care va deveni sotia barbatului vaduvit de sotia sa, si un tinar, a carei soarta urma sa fie hotarita mai tirziu. Pina atunci, pustiul de nici zece ani, este incredintat spre crestere si educare, tocmai lui Okonkwo. Care il creste cu dragoste, ca pe propriul sau copil. Vreme de trei ani, copilul creste si vadeste calitati remarcabile, promitind sa devina un  barbat de viitor. Uitasera batrinii satului de el ? NU! Intr-o buna zi, Ezeani, vine si ii spune lui Okonkwo ca venise vremea „ca baiatul sa se intoarca acasa la el„. „Unul dintre barbatii din spatele lui isi drese vocea. Ikemefuna se intoarse sa se uite in spate, dar barbatul ii spuse mormaind sa nu se uite inapoi si sa se uite inainte. […] Cind barbatul care isi drese vocea isi scoase maceta si o ridica in aer,  Okonkwo privi in laturi. Auzi lovitura. Il auzi pe Ikemefuna strigind ‘Tata, m-au omorit!’ , si il vazu venind catre el. Cutremurat de frica, Okonkwo isi scoase maceta si il dobori. Nu vroia ca ceilalti sa spuna despre el ca e slab”.

Read Full Post »