Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘kiran desai’

Ca orice nebunie umană iscată din nimic, povestea unui tont notoriu devenit peste noapte guru, a scăpat de sub orice control. Sampath devenise centrul universului în care cele mai absurde idei devin realitate, iar realitatea transfigurată în banal, devine literă de lege. Ficţiunea devine atît de palpabilă încît ce greu se mai poate distinge graniţa dintre posibil şi inimaginabil. Copacul în care sălăşluia Sampath, atrăgea cu fiecare zi care se scurgea între dimineţile colorate de trilurile tuturor păsărilor cîntătoare, şi nopţile trecute în galop, vizitatori din cele mai îndepărtate tărîmuri. Livada forfotea. Atrase de uriaşele cantităţi de mîncare gătite cu artă pentru Sampath, maimuţele dădeau năvală să se poată îndestula din festin. Cele mai atractive dintre femelele maimuţă căpătaseră dreptul de a-l ţesăla pe Sampath în hamacul din copac, iar cei mai obraznici dintre masculii maimuţă le curtau fără pic de jenă, pe tinerele fete care începeau săşi descopere nurii. Maimuţele nu se mai mulţumeau să fure din cînd în cînd, cîte o îngheţată cu alune din mîna tinerelor neatente. Voiau din ce în ce mai mult. Spionul trimis de Societatea Ateistă, începe să se simtă depăşit de situaţie. Ştie că totul este o simplă excrocherie, ştie că televiziunile care transmiteau non stop din preajma copacului din care Sampath oficia imperturbabil nebunia, manipulează fără pic de jenă, publicul nesătul de ştiri aiuritoare. Ştie, dar nu poate să demonstreze nimic. Nimeni nu mai s să asculte de raţiune. Afacerile mergeau strună, deci toată lumea avea de cîştigat. Conturile familiei lui Sampath crescuseră la cifre ameţitoare. Maimuţele jubilau. Nu omul era de acum încolo urmaşul lor, ele deveniseră stăpînul omului şi model de urmat. Puţinele voci lucide anunţaseră poliţia, armata, guvernul, să facă ceva, să oprească tăvălugul nebuniei, dar nimeni nu mai putea face nimic. Degeaba se organizaseră trupe de asalt care să extermine maimuţele devenite din ce în ce mai agresive. Noile asociaţii care apărau drepturile maimuţelor, se opuneau cu succes. Se impuneau negocieri, dar cine era capabil să negocieze cu o maimuţă ? Se impunea deci ca unică soluţie, aplicarea planului prin care Sampath trebuia ademenit să-şi părăsească sălaşul său din copacul de guave. Însuşi Sampath simţea că nu mai merge aşa. Daca nu voia să fie capturat şi închis în cine ştie ce mănăstire revoltătoare, trebuia sa evadeze. Trebuia să provoace momente de acalmie şi să fugă. Sampath se gîndea intens la evadare cu ochii pierduţi în depărtări, în timp ce credincioşii credeau că este căzut în extaz mistic. Sampath se topea în propriul sau crez. În Marele Nimic. În curînd, sălaşul său din copac, va fi gol. Dumneavoastră aţi mîncat vreodată un fruct al arborelui de guave ? Dacă nu, vă spun eu, că are un gust dulce acrişor, asemănător gustului de pară, şi se spune că cel mai mult seamănă cu fructul pasiunii. E de-li-cios.

Read Full Post »

Orice incompetent de pe lumea asta, îşi găseşte ceva de făcut. Politicienii noştri ştiu foarte bine de ce. Numai că indienii nu sunt la fel de tembeli, iar Sampath primeşte onoarea de a spăla pahare şi a le umple cu şerbet. Ca orice visător, Sampath se plictiseşte, începe să cutreiere camerele, să scotocească printre sertarele cu hainele femeilor şi începe săşi legene şoldurile a dans. Iese afară, intră printre invitaţi şi ca într-o transă, intră într-o fîntînă decorativă stropind doamnele. Ce soi de amoc îl apucase ? Uluiţi, oaspeţii îl văd despuindu-se pînă la piele şi arătîndu-le fundul său cel maroniu. Sigur că domnul Gupta îl concediază pe loc şi îl avertizează : – O să fii în concediu, pînă la adînci batrîneţi. Familia sa este supărată. Îl sfătuieşte să încerce să caute alt post. Dar el nu mai voia aşa ceva. Acum, voia spaţii deschise, voia timp pentru meditaţii aprofundate, voia să nu mai fie la oficiul poştal. Mama sa, miloasă, îi oferă o guavă. Care începe să crească, căpătînd proporţii fantastice pînă cînd explodează împroşcînd cu seminţe în toate direcţiile. Asta era ! Liniştea şi-o poate căpăta în livada cu guave. Sampath fuge de acasă şi se instalează într-un copac primitor. Ce fericire să stai printre frunze admirînd papagali si visînd că nici regii n-au o viaţă mai bună. Neliniştită, familia sa încearcă să-l facă să coboare din copac. Fără succes. Vecinii aleargă să vadă ce făcea nebunul acela în copac. Ca să-i gonească, Sampath începe să le arunce în faţă secretele pe care le ştia din scrisori. Uluită, mulţimea începe să creadă că Sampath citeşte gîndurile. Pe nesimţite, Sampath căpătase renumele de Predica din Copacul de Guava. Şi zilnic era asaltat de oameni care îi puneau tot felul de întrebări, la care el răspundea cu o ţinută gravă. Faptul că debita banalităţi, nu conta absolut deloc. Tatăl său, întrezărind o sursa facilă de cîştig , îşi mută întreaga familie în livada de guave, unde improvizează un adăpost. Nu le prea conveneau condiţiile acestea rurale, dar se adaptează. Vestea despre Sampath se întinse cu iuţeală, iar toată lumea venea măcar să-l vadă. Natural că plăteau o taxă pentru acest privilegiu. Multe firme renumite, Gilette de exemplu, insistau săşi facă reclamă în grădina de guave. Desigur că Societatea Ateistă a trimis la faţa locului un spion care să verifice cum interpreta Sampath, Divinitatea. La întrebări precise, acesta răspunde cu răstălmăciri. Cînd era înghesuit, intra în muţenie. Iar familia sa care-l sprijinea, le spunea tuturor că în momentele sale de tăcere, Sampath părăsea lumea pămîntească a problemelor vulgare. Medita adînc. La aceste întrebări, poate va răspunde mîine. Si tot mîine va continua şi povestea aceasta. Cu atacul Maimuţelor asupra Oamenilor. Nu vedeţi că deja a început ?

Read Full Post »

KIRAN DESAI

Cînd am început să scriu povestea lui Sampath, nu aveam nici cea mai vagă idee cum urma să se dezvolte; intriga a prins formă pe măsură ce lucram. Pentru că acesta era primul meu roman, nu ştiam foarte multe lucruri despre meşteşugul scrisului : am învăţat toate acestea pur şi simplu, scriind. Poate că nu a fost modul cel mai potrivit de a o face, dar m-am distrat de minune”- mărturiseşte autoarea acestei cărţi, Kiran Desai, fiica celebrei scriitoare indiene Anita Desai. Cartea aceasta, publicată în 1998, a fost extrem de favorabil primită de critica literară internaţională. Al doilea său roman, Moştenitoarea tărîmului pierdut, apărut în 2006, a fost distins cu prestigiosul Man Booker Prize, autoarea devenind astfel la numai 35 de ani, cea mai tînără cîştigătoare a acestui premiu. Născută în India în 1971, s-a mutat împreună cu familia în Statele Unite, unde a absolvit Colegiul Bennington şi Universitatea Columbia. De mare folos îi vor fi după cum s-a văzut, cursurile de creative writing de la U. Columbia. Ca o curiozitate, mama sa a fost nominalizată la premiul obţinut de fiica sa de trei ori, fără să-l cîştige vreodată. Subiectul cărţii este foarte simplu şi hazliu totodată : Sampath Chawla, strică petrecerea de nuntă a fiicei şefului său printr-un dans obscen şi fuge de frică în pădure, unde îşi face sălaş într-un arbore de guave. Gestul său îi aduce bineînţeles adepţi, care vin să-i asculte predicile. Numai că vecinele lui Sampath, maimuţele, dau de gustul băuturii, şi bete fiind, terorizează oraşul. Pădurea în care Sampath se refugiase pentru a-şi găsi liniştea, se transformă într-un infern plin de hărmălaie. Venirea pe lume a lui Sampath este precedată de o secetă cumplită pe care toată lumea se străduia să o alunge folosind cele mai trăznite dispozitive : elice din palmier, muzicieni vrăjiţi care să aduca ploaia cîntînd din flaut, dispozitive de captare a presiunii atmosferice, etcetera. Foametea pîndea sinistră. Nimeni nu mai avea bani, iar un măcelar fusese nevoit săşi mănînce toţi puii de găină, devenind apoi vegetarian. Viitoarea mamă a lui Sampath, deocamdată însărcinată, devenise enormă. Vînduse aproape tot din casă pentru a-şi procura hrana, iar cînd pereţii rămăseră singura mobilă din casă, începuse să deseneze tot felul de festinuri culinare pe ei. În burta sa, copilul creştea şi tot creştea. Începuse să loveasca burta mamii, tot mai nerăbdător să vină pe lume. Primele semne de ploaie încep să se arate, iar odată cu naşterea copilului, peste localitate se revarsă rafale de ploaie şi pachete cu alimente aruncate din avioanele Crucii Rosii, – În sfîrşit musonul ! Strigă lumea entuziasmată ! Copilul va fi botezat de mulţime, Sampath, însemnînd noroc. Nu adusese el atît musonul, cît şi ploaia de mîncare, mana căzută din cer ? Primii 20 de ani se scurg pe nesimţite, părinţii săi îi făcuseră cadou o soră mai mică, iar el era slujbaş la poşta. Acolo, îşi construia o solidă cultură generală, citind toate scrisorile şi punîndu-se la curent cu poveşti de dragoste, cu poveşti despre dezastre, cu obiceiuri din alte ţări şi aşa mai departe, după care începea sa mediteze. În paralel, se pregătea cu febrilitate, nunta domnişoarei Jyotsna cu domnul Gupta. Distractia poate deci, să înceapăăă …

Read Full Post »