Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘konia’

Mevlana

 Dacă tot am zăbovit în Konia  (vezi postarea AICI) cîteva ore şi am vizitat mausoleul unde este înmormîntat Rumî*, cred că ar fi util să le spun celor interesaţi cîteva vorbe despre acest mare om de cultură, filosof şi poet, părintele Ordinului dervişilor rotitori. Precizez de la bun început că nu am competenţe pe cultura oriental – islamică; tot ce spun în această postare este extras dintr-o carte tipărită la Editura Herald, respectiv Mathnawî.  Aş fi preferat să citez integral unele pasaje dar, prefaţa este prea lungă şi nici nu am această permisiune din partea editurii. Deci 🙂

Pe numele său întreg, Mawlânâ Muhammad Djalal-ud-Dîn Rumî, mai cunoscut ca Mevlana sau mai simplu, Rumî,  Mevlana s-a născut pe 1 octombrie (după alte surse 30 septembrie) 1207 la Balkh din Khorassan, oraş renumit pentru frumuseţea sa (aflat astăzi pe teritoriul Afghanistanului). Tatăl său, Baha-ud-Dîn Walad, era un cunoscut teolog şi foarte popular ca maestru sufi. Primele stări extatice, Rumî le-a avut încă de la vîrsta de cinci ani. Din cauza pericolului invaziei mongolilor, familia sa părăseşte Balkh şi după o lungă călătorie (Mecca, Bagdad), se stabileşte la Konia, în Turcia, unde tatăl său primeşte un post de predicator la Universitate, post pe care Muhammad Djalal-ud-Dîn îl va ocupa după moartea tatălui său, în 1231.

Nu voi insista prea mult pe traseul desăvîrşirii spirituale al lui Mevlana; numele personalităţilor care i-au influenţat destinul spiritual, oricum sunt prea puţin cunoscute europenilor. Totuşi. Primele învăţături le-a primit evident, de la tatăl său. La zece ani de la moartea acestuia, la Konia a venit Sayyid Buha-ud-Din din Balkh. Timp de nouă ani, acesta l-a iniţiat pe Rumî în „ştiinţa profeţilor şi a lumii” care includea „retrageri strategice de patruzeci de zile cu respectarea preceptelor coranice”.

Timp de patru ani de zile, Djalal-ud-Dîn a studiat la Alepp şi la Damasc.  Dar momentul care-l va marca pe Medlana pentru tot restul vieţii a fost întîlnirea cu rătăcitorul Shams din Tabrîz, „un mesager al Sursei, unul care aduce lumină celui care poate să o primească” (…) „După ce a primit-o, el a putut să transmită acest mesaj spre folosul întregii umanităţi. Shams ardea şi Rumî a luat foc”.

Pe scurt, despre Mathnawî. Acesta este „un vast poem de 25.000 de versuri, împărţit în şase cărţi sau daftar”, care tratează o mare varietate de subiecte care cuprinde istorisiri, fabule, parabole, texte coranice, toate îmbibate de spiritul învăţăturilor sufite în care „Islamul, este înţeles ca o continuare a tradiţiei abrahamice sau iudeo-creştine, cinstind profeţii evrei precum şi pe Iisus şi pe Maria”. Ediţia românească a acestei cărţi este o prescurtare într-un singur volum, originalul fiind alcătuit din şase volume.

Cei interesaţi pot citi cîte ceva despre dervişii rotitori, AICI. Noi n-am avut parte în excursia noastră de un astfel de spectacol. Doamna ghid ne-a oferit în schimb, o prezentare de modă.

Redactarea tuturor operelor sale, a durat pînă la moartea lui Mevlana, în 18 decembrie 1273 şi a fost în principal grija prietenului său spiritual, Husâm-ud-Dîn Celebî. „La moartea sa, toţi locuitorii din Konia, fără deosebire de credinţă, s-au rugat şi au ţinut doliu. A fost înmormîntat lîngă familia sa şi un mausoleu verde a fost înălţat în cinstea sa de notabilităţile oraşului”.

*Deoarece Mawlânâ şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii sale în Konya, a fost supranumit Rumi, adică „turcul”.

Read Full Post »

Intrînd în oraş dinspre sud, observ mai întîi de toate că este foarte aglomerat şi foarte animat. Este un oraş cosmopolit, spune doamna ghid, deşi Konia este cel mai religios oraş conservator din Turcia. Pe străzi, văd femei înveşmîntate în costumele acelea negre din care nu li se văd decît ochii dar şi fete tinere care-s îmbrăcate elegant. Singurul care are dreptul de a se pronunţa cum se îmbracă femeia, este bărbatul (sau tatăl, unchiul, fratele) său. Mda.

Oraşul este populat de circa şase sute de mii de locuitori dintre care circa 50.000, studenţi! Important centru rutier şi lucru important pentru cei care vor să ajungă aici direct, are în apropiere un aeroport. Este foarte cald şi lumea se plimbă pe străzi sau umple pînă la refuz parcul central prevăzut cu fîntîni arteziene, şi terasele. Timp de aproape opt sute de ani, Konia a fost oraşul dervişilor, pînă în 1920 cînd Ordinul Dervişilor Rotitori a fost interzis.

Unele studii arheologice afirmă că oraşul a fost întemeiat de frigieni în urmă cu mai bine de 3500 de ani î. de Hr. şi se numea Iconium. Se pare că această citadelă a fost printre primele care au adoptat creştinismul. Chiar mi s-a părut la un moment dat, că observ din mersul autocarului, o cruce pe o clădire destul de modestă şi fantezia mi-a dictat că poate, poate, acolo este o biserică creştină. Doamna ghid, a păstrat tăcerea despre acest subiect, spunîndu-ne în schimb că acest oraş a fost capitala turcilor Seljuc (selgiucizi).

Reperăm pînă la urmă cupola verde a Mausoleului lui Jamal al-Din Rumi, cunoscut si ca Mevlana şi după ce ne dăm întîlnire la autocar peste circa două ceasuri ne răspîndim care-ncotro. Sigur că mai întîi de toate, intrăm la mausoleu. După cum se ştie, în bisericile otomane descălţatul este obligatoriu numai că aici, s-a mers pe altă variantă: am primit nişte cipici din plastic cu elastic, pe care i-am tras peste încălţăminte. Pentru comparaţie, la Moscheea albastră, am primit cîte-o pungă de plastic în care să ne punem încălţămintea…

Locul forfoteşte de lume mai ales musulmani, pentru că acest aşezămînt este un faimos loc de pelerinaj pentru credincioşi. Moscheea este înconjurată pe trei laturi de chiliile călugărilor, iar într-un colţ este bucătăria şi sala de mese a dervişilor rotitori. Întregul aşezămînt este situat pe platoul unui parc destul de mare, parc cu numeroase alei care trasează drumuri încrucişate, printre ronduri de flori, şi copăcei tineri. Într-un colţ, un chioşc oferă sucuri celor însetaţi şi dulciuri sau crănţănele celor flămînzi, la preţuri modice. Chiar şi biletul de intrare a fost aici  cel mai ieftin din toată Turcia, iar pentru pensionari intrarea este gratuită.

În interior este răcoare şi de asemenea aglomeraţie dar te cuprinde un sentiment de linişte şi pace. Nu trebuie musai să fii musulman ca să fii cuprins de pioşenie. Sau mă rog, aşa i se pare ecumenistului din mine. Cert este că n-am văzut nici-un musulman care să ne privească chiorîş pe noi, cei de altă confesiune. Moscheea nu este chiar atît de mare cum îmi imaginasem dar nici prea mică nu este. Şi nu adăposteşte numai mormîntul lui Mevlana. Cîteva paşale au onoarea de a împărţi cu marele sufist acest loc de veşnică odihnă; nu ştiu după ce criterii…

Cum nu prea mai avem ce face pe aici iar timp mai avem, ochim chiar lîngă zidul aşezămîntului religios dar în afară, un restaurant îmbietor. Intrăm, eu cer o ciorbă  şi două feluri de mîncare arătînd cu degetul pe lista scrisă în limba turcă şi în engleză. Numai că ospătarul nu ştie decît turca şi germana 🙂  Dacă ajungeţi vreodată pe acolo, ospătaţi-vă cu işkembe: un soi de burtă de vită prăjită şi inundată cu un sos picant de roşii excelent, asezonată cu zacuscă, iaurt şi salată + nişte cubuleţe de pîine amestecate în sosul generos. Nici friptura de vacă a lui Silvia nu a fost rea deloc, dovadă este că a mîncat din ea chiar şi o pisică grasă pripăşită pe aici 🙂  No alcohol aşadar, la adăpat apă cu noi 🙂  La final de tot, primim din partea casei cîte-un pahar cu vestitul ceai roşu, turcesc.

După ce dăm o scurtă raită pe la magazinul de suvenire, la drum! că mai avem 230 de kilometri pînă la locul de popas, Nevşehir.

DSC03709

DSC03714

DSC03715

DSC03724

DSC03723

DSC03718

DSC03721

DSC03726

DSC03735

DSC03742

.

Read Full Post »