Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘lacul erie’

Mergem de mai bine de jumătate de oră. Cu năduf, Robert exclamă: – măi da’ lung mai este Toronto ăsta! Şi eu care credeam că Quebec este imens! Şi mai avem parte şi de BUCHON 🙂 A început să se însereze. E limpede: vom ajunge la Niagara cînd vom ajunge 🙂 Este totuşi sîmbătă seara şi firesc, este aglomeraţie atît către, cît şi dinspre Niagara. GPS-ul îl dăscăleşte pe Robert şi nimerim drumul bun prin ameţitoarea reţea de autostrăzi care înconjoară Giganticul Toronto pe toate părţile. Eu am ameţit doar privind reţeaua de autostrăzi care se întretaie pe niveluri diferite. Credeam cînd am ajuns la Barcelona, că reţea de autostrăzi mai mare (în jurul oraşului) nu poate exista. Repet: ce ştie ţăranu’ de orăşanu’? 🙂

Am trecut şi pe lîngă aeroportul pe care am păşit prima dată pe pămînt canadian, Aeroportul Pearson, locul unde am primit ştampila de – bine aţi venit în Canada! apoi ne întindem hotărîţi la drum spre cascada asta ultracelebrissimă. Credeam că am ieşit din Toronto. Ei aş. Uite-l acilea, lîngă noi. Robert mă contrazice. El spune că este alt oraş. Îl cred. Eu sînt ameţit şi la propriu şi la figurat. Nu ştiu alţii cum sînt dar, eu am tăiat Toronto de pe lista mea turistică. Mă sperie. E prea mare pentru mine, jungla asta de beton. Muuult prea mare. Silvia aprobă şi ea, iar Robert ne spune că Montreal este ceva mai uman. Ştie ca de obicei Robert, ce spune. Mai devreme spunea că Montreal este înghesuit şi plin de escroci 🙂 Totuşi. Menţinem Montreal pe lista noastră de vizitat. Voi cita totuşi din carte, puţintel:

”Ottawa poate să fie capitala ţării, dar Toronto este epicentrul vieţii financiare şi comerciale din Canada şi, atît cît priveşte Anglo-Canada, şi al vieţii culturale. Recent, (1997), în urma încorporării municipalităţilor periferice, Toronto a devenit cel de-al patrulea mare oraş al Americii de Nord, dinamismul lui fiind proclamat de buchete de zgîrie-nori din centru, iar aspiraţiile sale fiind indicate de extraordinar de înaltul CN Tower. În pofida întinderii sale, este un oraş în care este plăcut să trăieşti, cu spaţii publice curate şi relativ sigure, cu vecinătăţi prietenoase, cu toate felurile de oportunităţi de schoping şi de divertisment imaginabile, cu parcuri amenajate pe malul lacurilor şi alte spaţii verzi. Tot aici se găsesc  şi unele dintre cele mai frumoase muzee şi galerii din ţară, în special Art Gallery of Ontario şi magnificul Royal Ontario Museum.”

Abia acum înţeleg necesitatea de a avea smartphone. Ai internet, ai GPS, ai hărţi sau rute de urmat dacă te deplasezi undeva şi n-ai pe cine să întrebi, fie că nu ştii limba, fie că oamenii n-au timp pentru tine. Nici măcar marcajele rutiere nu mi se par întotdeauna, întru totul explicite.

Deocamdată mergem către Hamilton. Panou: Niagara Falls, 78 km. O oră şi ajungem? Este ora 18 şi suntem pe drum de 10 ore încheiate. Au trecut mai bine de 15 ani de cînd n-am mai mers atît de mult cu un automobil. Pe vremea aceea, mergeam frecvent în interes de serviciu. Apoi, în urmă cu vreo 14 ani am mers prin Europa cu autocarul. De două ori, după care am spus STOP! Ori avion ori deloc! Este prea obositor cu auto pe distanţe lungi iar peisaje am văzut destule ca să mă mai impresioneze.

Suntem pe un pod. Dreapta lac, stînga lac. Mai degrabă Erie spune Robert; eu cred că este Ontario dar, tac.

Traversăm nişte podgorii imense intinse pe zeci de kilometri. Alternează podgoriile cu livezi. Cît vezi cu ochii! Aveam să aflu ulterior, că aici, se produc marea majoritate a vinurilor canadiene, clima fiind favorabilă. Vinul canadian este produs numai de 150 de ani dar, deja este cunoscut şi apreciat de foarte mulţi oenologi, fiind chiar premiat!

În sfîrşit am ajuns la destinaţie: un orăşel mititel şi drăguţel, Niagara on the Lake.

Read Full Post »

Citez din aceeaşi lucrare menţionată anterior:

”Să spui ceva despre acest loc minunat ar fi curată prostie! a exclamat Charles Dickens cînd a vizitat Cascada Niagara, în 1842. Într-adevăr, marele maestru victorian al cuvîtului a continuat să remarce: cu greu ar putea fi cineva mai aproape de Dumnezeu decît aici!

Puţini sunt cei care nu rămîn profund impresionaţi de măreţia acestei manifestări a forţelor naturii, deşi împărtăşesc poate modestia lui Dickens atunci cînd trebuie să-şi exprime sentimentele.

Cu toate că zilele mersului pe sfoara întinsă pe deasupra sa şi a coborîtului într-un butoi s-au dus de mult, cascada încă poate fi abordată în multe feluri. Încă din 1876, micuţa dar solida ambarcaţiune Maid Of The Mist (Fecioara Ceţurilor) s-a avîntat prin dreptul Cascadei Americane şi, croindu-şi drum prin pînzele de stropi, a ajuns chiar la baza Potcoavei.

Un lift îi strecoară pe pasageri pe o platformă de observaţie în aer liber sau în tunelurile care îi conduc la miraculoasele privelişti din spatele Potcoavei. Ridicate în vîrful pantei abrupte ce marchează marginea oraşului Cascadei Niagara, sunt turnurile de observaţie care îngăduie spectaculoase vederi panoramice asupra cascadei. În cele din urmă, o promenadă şi o şosea de chei însoţesc rîul Niagara care-şi iuţeşte apele către pragul de cădere, se prăbuşeşte în adînc, apoi se readună şi curge înspumat, prin defileu, către gura sa de vărsare în Lacul Ontario. Cel mai aglomerat este Table Rock unde platforma promenadei îl conduce pe privitor exact în buza cataractei.

Cascadele de la Niagara sunt rezultatul procesului geologic dinamic care continuă şi în zilele noastre. Cînd gheţarii s-au retras, la sfîrşitul ultimei glaciaţii, în urmă cu vreo 12 000 de ani, apele Lacului Erie, care mai înainte curgeau către sud, au găsit o cale de trecere peste Faleza Niagara în Lacul Ontario. De atunci, straturile inferioare mai moi, de şisturi şi de gresie, ale falezei au fost continuu erodate de acţiunea apei în cădere, în final cauzînd prăbuşirea stratului superior mai dur, de calcar. Peretele vertical al cascadei s-a păstrat, dar cascada în sine se retrage încetul cu încetul în amonte, lăsînd în urmă o pîlnie care se tot lărgeşte, acum fiind la vreo 11 km de Queenston, punctul iniţial de intrare în Lacul Ontario, odinioară mult mai înalt.

Captarea apelor pentru a genera hidroenergie a încetinit rata de eroziune, la origini de aroape un metru pe an, pînă la vreo 30 de centimetri în 10 ani. Cu toate acestea, retragerea spre sud a cascadei este menită să continue. La un moment dat, în viitorul îndepărtat, Goat Island, care în prezent desparte Cascada Americană (300 metri lungime) de Potoavă (790 metri lungime) va dispărea, iar cascadele vor ajunge în cele din urmă la nivelul Lacului Erie şi vor rămîne, probabil, un lanţ de cataracte.

La origini casa indienilor neutri, care au fost nimiciţi în mare parte de irochezi, zona Niagara are un climat blînd, soluri fertile şi o poziţie strategică între două dintre Marile Lacuri. Primii exploratori au fost intrigaţi de o legendă locală despre o mare cataractă, aflată undeva în inima continentului. Franciscanul Louis Hennin scria, în 1678, despre Apele care cad într-o prăpastie groaznică, făcînd un zgomot asurzitor, mai înfricoşător decît al tunetului.

Tovarăşii francezi ai lui Hennin au întemeiat un post de negoţ la Leviston, în 1721, apoi au construit Fortul Niagara (acum în partea Statelor Unite) pentru a păzi gura de vărsare a rîului în Lacul Ontario. În 1759, britanicii au preluat controlul asupra zonei Niagara de la francezi; în timpul Războiului Revoluţionar şi mai tîrziu, zona a fost scena multor conflicte între combatanţi. Încheierea păcii din 1814 le-a îngăduit atît canadienilor cît şi americanilor să se concentreze asupra problemelor şi oportunităţilor prezentate de cascade. Bariera pe care cascada o punea în calea navigaţiei a fost depăşită, mai întîi prin construirea Canalului Erie, în 1825, care lega cursul superior al rîului Niagara de Hudson, iar apoi Canalul Welland în 1829 care unea Erie şi Ontario, străbătînd Peninsula Niagara.” urmează

Read Full Post »