Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘lacul ontario’

Revin la bunătatea de călătorie. Pe partea opusă a autostrăzii, BUCHON 🙂  Kilometri după kilometri, autoturismele şi tirurile merg cam înghesuite şi foarte încet şi din cîte observ, se cam aglomerează şi partea de şosea pe care ne deplasăm noi. Voi afla mai tîrziu, de ce.

Am ajuns în dreptul oraşului Montreal dar trecem pe lîngă el mergînd pe vasta reţea de autostrăzi care înconjoară oraşul. N-ai de ce să intri în oraş şi să cauţi prin centru o cale către un cartier anume. Centura oraşului este formată dintr-o reţea de drumuri cu sens unic care te duc EXACT unde ai treabă, fără să încurci circulaţia din oraş; de altfel, peste tot este la fel în Canada. Am parcurs peste 4.000 de kilometri şi nu ne-am intersectat nicăieri cu nimeni care să ne taie calea pe la vre-o răspîntie de drumuri la intrarea unui oraş sau altul. Am mai văzut (cam) aşa ceva la Barcelona.

În fine. Robert ştie că vrem să vizităm Montreal, în special pentru oraşul de sub oraş, voi spune la timpul potrivit despre ce este vorba. Robert încearcă să ne descurajeze spunînd că Montreal este cam înghesuit şi plin de excroci 🙂 La fel şi Toronto. Evident, Quebec este raiul pe pămîntul canadian. Poate chiar E! Dragul de el 🙂 Tot ce NU este Quebec, sau aproape tot, este cam cîh. Chiar şi o parte dintre quebecoşi sunt aşa şi pe dincolo. Hm! Nu insist. Treaba lui, oraşul lui, ţara sa. De ce l-aş descoase?

Digresiune. Este marţi 4 septembrie 2018. Ne-am întors din formidabila descindere la Niagara, am vizitat şi Ottawa, acum Robert îşi recuperează de la service maşina de zi cu zi, un Wolfwagen Golf, (broscuţa), Silvia trebăluieşte iar eu transpun pe laptop manuscrisul. La ora la care aceste descrieri vor fi puse pe blog, faptele se vor fi consumat cu cel puţin două luni de zile în urmă. Nu ţin cont de formatul de blog – cinci, maxim opt sute de cuvinte, postarea, deşi încerc. În definitiv, eu scriu pentru buna aducere aminte în folos propriu al familiei mele. Dacă cineva este interesat de ceea ce am scris, este binevenit. Iar dacă am cititori care vor să mă corecteze sau să mă completeze, cu atît mai bine şi le mulţumesc anticipat.

Ps. He he. Mă lăudam că las fumatul pentru alţii. Am patru zile în care n-am ars nici măcar o ţigaretă daaaar, taaare mă tentează una 🙂 Atît.

Depăşim Montreal şi ne îndreptăm spre Ottawa. Vremea-i frumoasă, BUCHON nu, benzină avem, să tot mergi. Abia aştept să ajungem la Niagara că tare-s curios. Mai curios ca un copil! Niagara este una dintre destinaţiile care mi-au aprins imaginarul turistic încă de cînd eram un copil mic şi prost. Acum nu mai sînt copil, dar prost, se pare că mai sînt 🙂  Sau poate numai naiv. Sau candid. Sau cum spun mai nou, ţăranu’ care o face pe orăşanu’ 🙂 În fine. În afară de Niagara, am dorit să văd Vaticanul (bifat) şi Sfinxul (scos de pe listă pentru că fanatici islamişti). După ce-am mai crescut, am adăugat pe lista mea de copil visător dar sărac, Sagrada Familia (bifat). Şi Alhambra (bifat). Şi altele dar, nu le mai divulg.

Bon. Pînă la Niagara, răbdărică şi iarăşi răbdărică; tutun mai pe sponci: aşa, mai pe seară, la cîte-o berică, hai două, poate trei daaar, cam atît! 🙂

Deocamdată văd că suntem foarte aproape de New York, SUA. N-avem vize deci, pofta-n cui, musiu Tiberiu cu Statuia Libertăţii, altă destinaţie înşurubată în imaginarul meu turistic. Eh, am văzut măcar oraşul Colmar în care s-a născut autorul acestei statui, sculptorul Frederic Auguste Bartoldi.

Read Full Post »

Citez din aceeaşi lucrare menţionată anterior:

”Să spui ceva despre acest loc minunat ar fi curată prostie! a exclamat Charles Dickens cînd a vizitat Cascada Niagara, în 1842. Într-adevăr, marele maestru victorian al cuvîtului a continuat să remarce: cu greu ar putea fi cineva mai aproape de Dumnezeu decît aici!

Puţini sunt cei care nu rămîn profund impresionaţi de măreţia acestei manifestări a forţelor naturii, deşi împărtăşesc poate modestia lui Dickens atunci cînd trebuie să-şi exprime sentimentele.

Cu toate că zilele mersului pe sfoara întinsă pe deasupra sa şi a coborîtului într-un butoi s-au dus de mult, cascada încă poate fi abordată în multe feluri. Încă din 1876, micuţa dar solida ambarcaţiune Maid Of The Mist (Fecioara Ceţurilor) s-a avîntat prin dreptul Cascadei Americane şi, croindu-şi drum prin pînzele de stropi, a ajuns chiar la baza Potcoavei.

Un lift îi strecoară pe pasageri pe o platformă de observaţie în aer liber sau în tunelurile care îi conduc la miraculoasele privelişti din spatele Potcoavei. Ridicate în vîrful pantei abrupte ce marchează marginea oraşului Cascadei Niagara, sunt turnurile de observaţie care îngăduie spectaculoase vederi panoramice asupra cascadei. În cele din urmă, o promenadă şi o şosea de chei însoţesc rîul Niagara care-şi iuţeşte apele către pragul de cădere, se prăbuşeşte în adînc, apoi se readună şi curge înspumat, prin defileu, către gura sa de vărsare în Lacul Ontario. Cel mai aglomerat este Table Rock unde platforma promenadei îl conduce pe privitor exact în buza cataractei.

Cascadele de la Niagara sunt rezultatul procesului geologic dinamic care continuă şi în zilele noastre. Cînd gheţarii s-au retras, la sfîrşitul ultimei glaciaţii, în urmă cu vreo 12 000 de ani, apele Lacului Erie, care mai înainte curgeau către sud, au găsit o cale de trecere peste Faleza Niagara în Lacul Ontario. De atunci, straturile inferioare mai moi, de şisturi şi de gresie, ale falezei au fost continuu erodate de acţiunea apei în cădere, în final cauzînd prăbuşirea stratului superior mai dur, de calcar. Peretele vertical al cascadei s-a păstrat, dar cascada în sine se retrage încetul cu încetul în amonte, lăsînd în urmă o pîlnie care se tot lărgeşte, acum fiind la vreo 11 km de Queenston, punctul iniţial de intrare în Lacul Ontario, odinioară mult mai înalt.

Captarea apelor pentru a genera hidroenergie a încetinit rata de eroziune, la origini de aroape un metru pe an, pînă la vreo 30 de centimetri în 10 ani. Cu toate acestea, retragerea spre sud a cascadei este menită să continue. La un moment dat, în viitorul îndepărtat, Goat Island, care în prezent desparte Cascada Americană (300 metri lungime) de Potoavă (790 metri lungime) va dispărea, iar cascadele vor ajunge în cele din urmă la nivelul Lacului Erie şi vor rămîne, probabil, un lanţ de cataracte.

La origini casa indienilor neutri, care au fost nimiciţi în mare parte de irochezi, zona Niagara are un climat blînd, soluri fertile şi o poziţie strategică între două dintre Marile Lacuri. Primii exploratori au fost intrigaţi de o legendă locală despre o mare cataractă, aflată undeva în inima continentului. Franciscanul Louis Hennin scria, în 1678, despre Apele care cad într-o prăpastie groaznică, făcînd un zgomot asurzitor, mai înfricoşător decît al tunetului.

Tovarăşii francezi ai lui Hennin au întemeiat un post de negoţ la Leviston, în 1721, apoi au construit Fortul Niagara (acum în partea Statelor Unite) pentru a păzi gura de vărsare a rîului în Lacul Ontario. În 1759, britanicii au preluat controlul asupra zonei Niagara de la francezi; în timpul Războiului Revoluţionar şi mai tîrziu, zona a fost scena multor conflicte între combatanţi. Încheierea păcii din 1814 le-a îngăduit atît canadienilor cît şi americanilor să se concentreze asupra problemelor şi oportunităţilor prezentate de cascade. Bariera pe care cascada o punea în calea navigaţiei a fost depăşită, mai întîi prin construirea Canalului Erie, în 1825, care lega cursul superior al rîului Niagara de Hudson, iar apoi Canalul Welland în 1829 care unea Erie şi Ontario, străbătînd Peninsula Niagara.” urmează

Read Full Post »