Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘lausanne’

De aici avem la dispoziţie două variante: fie alegem ruta cu schimbarea trenului la Berna, fie alegem ruta directă şi pare-se mult mai spectaculoasă care trece prin Neuchatel. Alegem ruta a doua. Ca de obicei şi acest tren este pe trei sferturi gol, iar locurile sunt la alegere. Totuşi; e musai să respecţi clasa pentru care ai legitimaţie de călătorie. Nu ştiu ce se întîmplă în caz contrar dar, este limpede că nimeni nu are chef să încalce regulile. Ştiu ei ce ştiu.

E limpede că suntem în era informaticii. Cu excepţia mea, (stau cu antica agendă în braţe)

cam toţi călătorii au scos de pe te miri unde care un Ipad, care un Iphone şi s-au refugiat printre pixeli.  Stînga şi dreapta, şes. Ogoarele sunt îngrijite şi lucrate conştiincios. După Yverdon-les-Baines, pe partea dreaptă apare un lac imens.

Este plină Elveţia de lacuri frumoase. Din păcate, acumulatorul s-a cam descărcat şi cam gata cu pozele. Plus de asta, ba intrăm în tunel, ba ieşim, pas de fotografiază ceva. 🙂  Ne apropiem de Neuchatel. Au reapărut superbele terase cu viţă de vie. Din goana trenului prin faţa noastră defilează blocuri de locuinţe, hale industriale, depozite. În dreptul localităţii Ligerz apare un lac ceva mai mititel. Are şi acesta farmecul său aşa cum şi ziua aceasta a avut farmecul ei. Noica spunea: “nu lăsa neculeasă mierea fiecărei zi”. Cred că în această sptămînă noi am umplut cîteva borcane cu miere, miere pe care o vom savura pe îndelete, cîteva luni în şir… De aici a reapărut în difuzoare limba lui Goethe. Iar au început să se succeadă tunelurile.

Îmi închipui cum gospodarii cantoanelor mai organizează cîte-un referendum: – Mai facem un tunel? – Jaaaa, răspund cetăţenii. 🙂  Am oprit la Biel/Bienne.  Peisajul s-a modificat încetişor: au reapărut pădurile de conifere. Urmează Grenchen (nu Grachen 🙂  ), unde ploaia a reintrat în drepturile sale fireşti. Mă tot uit pe hartă să văd cît de aproape de casă suntem, pentru că ziua asta frumoasă a fost destul de lungă. Am depăşit 12 ore de cînd suntem pe drum şi începe să se vadă.  De la Grenchen trenul avea două variante de parcurs. Din motive care-mi scapă, a intrat pe varianta cu tunel (jaaaaaa 🙂  ), care ne va duce la Moutier, Delemont, Laufen şiiii, Baseeeel!  Cealaltă rută ar fi trecut prin Olten, nodul feroviar de care am mai amintit. Deja suntem familiarizaţi cu peisajul: pădure, munte şi tunel (jaaaaaaaa 🙂  ). Serios vorbind să reţinem că:

– Prin referendum popular a fost respinsă idea de a mări concediul la 6 săptămîni de la actualele 4 săptămîni.

– Tot prin referendum a fost acceptată impunerea unei limite de construcţie pentru cei care vor să aibă a doua locuinţă. Fiecare comună, canton, poate avea un maxim de 20 % din numărul locuinţelor în categoria – a doua casă. (în Elveţia cam doar 40 % din locuinţe sunt în proprietate individuală/familiala)

– Tot prin referendum a fost acceptată legea fiscală care prevede că taxarea firmelor de jocuri de noroc să fie destinată fondului de pensie şi încasările din loterii să fie destinate cheltuielilor de publică folosinţă .
NOTĂ . În Elveţia referendumul are putere de lege .

Mă întreb dacă se vota în RO aceste propuneri , ce rezultate se obţineau.

De ajuns pentru azi. Mîine, la cererea expresă a dragei almanahe, Castelul Chillon. 🙂

 

Read Full Post »

Deocamdată suntem pe vaporaş,

savurăm o bericică şi admirăm peisajul. Dumnezeule! ce ţară frumoasă! – exclam. Şi de data asta, adaug: bine că-i locuită… Reveniţi la Montreux,

recuperăm bagajele şi consultăm tabelul cu mersul trenurilor. Din cele 3-4 trenuri pe oră către Lausanne, primul vine peste cinci minute. Poftiţi în vagoane, vă rog! 🙂 . Mă gîndesc pur şi simplu că viitorul nu înseamnă viziunea SF potrivit căreia fiecare individ posedă aparat propriu de zburat. Cred că viitorul înseamnă infra şi suprastructură, transport pus la punct, oameni amabili, curăţenie. Din acest punct de vedere, Elveţia este deja în viitorul la care multe alte ţări nu vor ajunge prea curînd. Unele, poate niciodată. S-a cam întunecat, a început şi o ploicică dar, nu mai contează: Lausanne este aproape şi noi vom vedea cîte ceva şi pe acolo. Trenul aleargă pe marginea lacului iar pe dreapta se succed case înconjurate de terase cu viţă de vie. Terasele sunt tencuite cu piatră de rîu la exterior şi folosesc fiecare ccentimetru pătrat de pămînt cultivabil. De ce sunt elveţienii bogaţi? Kilometru după kilometru de  pămînt este cultivat cu trudă, cu dragoste şi cu pricepere. Ajunşi în gara Lausanne,

ochim repede gura de metrou şi mergem la staţia Ouchy unde vedem portul

şi un părcuşor cu statui. Ploaia ne cam sîcîie şi ne întoarcem repejor la metrou pe care îl luăm pînă la staţia Riponne M. Bejart. Sper să nu vă miraţi că metroul este automat, fără mecanic. Cu harta în braţe ochim calea către strada “Escalier de Marche” şi după ce urcăm vreo 150 de trepte şi cîteva pante (ne-am obişnuit: aşa este toată Elveţia), dăm de Munsterul local.

Biserică mare, în care numai pe scaune încap lejer peste o mie de oameni.

Aer sobru, lumină puţină, vitralii superbe dar insuficiente. Nu zăbovim prea mult. ne mai învîrtim puţin prin centrul vechi; nimic spectaculos: magazine, hoteluri şi voila! prima cerşetoare.

Mai găsim o catedrală unde părea că nu avem voie să filmăm. Totuşi. Un bărbat cu faţa senină înarmat cu ditamai aspiratorul, la întrebarea mea dacă pot face poze, a răspuns convins: OUI! Atunci… Remarc diferenţa dintre amvonul vechi şi cel nou. Pare-se că audienţa de azi este mult mai redusă.

Plecăm şi de aici şi nu după multă vreme trecem pe o stradă unde observ o plăcuţă comemorativă de bronz.

Şi pentru că ploaia nu ne slăbeşte nicicum iar străzile sunt – ca peste tot – numai colină şi pantă şi suntem cam obosiţi, ochim o braserie să ne astîmpărăm foamea şi setea, Grand Chene. Suntem conduşi de un tinerel la o masă într-un colţ unde pe banchetele îmbrăcate în piele verde citesc pe nişte plăcuţe: Sir Colin, M. Boyer, Platini, Alain Delon, Line Renard, etcaetera. Probabil că această braserie a avut şi vremuri mai bune dacă era vizitată de aceşti oameni celebri. Or mai veni? Nu contează. Am cerut meniul zilei – jeudi – şi am primit nişte farfurii uriaşe cu o delicioasă “Blanchette”. Gata cu Lausanne. Ura şi la gară. 🙂

Read Full Post »