Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘lido di jesolo’

Cele cinci episoade de pînă acum, nu au avut decît rolul de a schiţa sumar pînă la efemer, un traseu la care am visat zeci de ani; inconsistente pînă la expeditiv, nu au făcut decît să evoce parţial şi fugitiv, deliciile unei incursiuni într-un spaţiu mirific; n-am urmărit  să descriu indicibilul. Am punctat sporadic/episodic numai cîteva din stările mele de spirit. Descrierea elaborată a tot ceea ce am văzut, încă mai aşteaptă; dacă am să încheg ceva (scris) coerent din această inefabila experienţă, rămîne de văzut. Pînă atunci, iată (tot) pe scurt, ultima ispravă turistică pe meleaguri străine, ispravă  premergătoare întoarcerii, în cenuşiul cotidian:

Desigur că şi ultima noapte petrecută pe tărîm italian, ( la Lido di Gesolo – lîngă Veneţia) a fost extrem de scurtă – trei/patru ore ; dar am scurtat-o mai ales pentru că ar fi fost culmea insensibilităţii să nu vedem măcar un răsărit de soare pe malul Adriaticii.

Lido di Gesolo e o micuţă şi cochetă staţiune turistică, la 16 km. de Veneţia, unde se cazează aproape toţi cei care nu prea pot plăti o noapte la Venice… Staţiunea e formată dintr-o stradă nu mai lungă de 6-7 sute de metri, stradă străjuită de hoteluri, case şi de vile mai mari sau mai mici, simpatice toate, la parterul cărora se află toată gama de ,,Tratoria,, imaginabile: pizerii, cafenele, micuţe restaurante, gellaterii (îngheţată), apoi chioşcuri alimentare, chioşcuri cu ziare, terase, micuţe magazine de artizanat, adică aproape cam tot ce ar putea să etaleze un supermarket pe orizontală, şi toate îmbiindu-te/chemîndu-te cu ochi galeşi de sirenă . Plaja destul de aproape, 50-60 metri, e în mod geometric asezonată cu şezlonguri şi cu umbrele pe care le închiriază fiecare cum poate: cu ora, cu ziua, cu săptămîna, cu anul, cu… Dar la ora 6 a.m. plaja e relativ pustie; sunt cei care adună gunoaiele ( ei DA! – se întîmplă), sunt cîţiva ,,marţieni,, care în costume cauciucate se afundă în apa mării cu nişte aparate de alungat meduzele şi alte vietăţi dăunătoare, dar mai sunt şi cîţiva/cîteva doritori/oare de scaldă înaintea micului dejun. Numai că astăzi soarele e destul de timid, ceva norişori nu anunţă o zi tocmai senină şi, chiar dacă aerul vibrează la începutul zilei, momentul de magie trece scurt şi grabit: nu are nici pe departe farmecul domol şi melancolic trăit la noi acasă…

Dar, timpul, timpul şi iar, timpul! Ne grăbim spre acelaşi (extrem de) frugal mic dejun, ne reluăm locurile în (mini) autocar şi purcedem decişi deşi nu prea entuziaşti, spre Budapesta. Traversăm expeditiv Austria, ne cazăm, seara e deja temeinic şi irevocabil instalată, dar urmează ,,Cina traditionala by Night,,! 25 Euro de persoană , o oră şi jumătate de parcurs pe un vaporaş care a trăit şi vremuri mai bune, dar luminile de noapte ale Budapestei oglindite pe Dunare, nu au egal! N-am să mă opresc să descriu cele 25 de feluri apetisante expuse în chip de bufet suedez, pentru că deja salivez (iar!). Pedanteria şi savantlîcul expunerii lor, nu fac decît să-l  prefigureze pe ghidul maghiar vorbitor de limbă română care este şi proprietarul afacerii şi mentorul unui stil de viaţă ,, veşnic tînăr şi ferice – veselul Alexandri ,,! 🙂 ! La 65 de ani, e fericitul tătic al celui de-al patrulea copil (o fetiţă de 5 ani, dulce ca ambrozia), rezultat din cea de a patra sa căsătorie cu o frumoasă şi focoasă brunetă, mai geloasă decît însăşi Hera pe Zeus! 🙂 ! Tipul e volubil, te face să te simţi cum nu se poate mai bine, explică jovial ce minunat e oraşul Budapesta, ce minunată ţară e Ungaria, cît de mult se bucură să-i fim oaspeţi, ce mult şi-ar dori să revenim şi să-l onorăm din nou şi iar, din nou şi iar, cu augusta noastră prezenţă! Culmea e că acest om nu joacă un rol prestabilit. Fusesem prevenit (eu în mod expres!) de ghidul nostru în acest sens. Chiar aveam un loc preferenţial ,,la masa capitanului,,! Dar eu, nepragmaticul, fără să declin invitaţia, nici nu i-am dat curs… Am preferat inconştient cum sînt, să-mi umplu cu nesaţ inima, mintea şi sufletul, cu ultimele imagini şi splendori, pe care ştiam că odată ajuns acasă, cu greu le voi mai regăsi. Aşa că dragă domnule Ştefan, rămîne pe altă dată!

De aici, totul reintră în banal; am dormit, mic dejun copios (spre deosebire de cele de pe la italieni), drum întins spre casă, nostalgiile acestor 9 zile de splendoare, mizeriile inerente îndurate inutil în vama noastră românească, tranzit trist prin Arad – Sibiu – Rm. Vilcea – Piteşti – Bucuresti. Ramas bun! (convenţional) grupului şi… Gata ! Asta a fost !

***

Pun punct aici relatării acestei incursiuni pe plaiurile mirifice ale marelui şi probabil inegalabilului muzeu în aer liber, care este Italia.

Blogul zilei :  http://delaepicentru.wordpress.com/2011/08/02/%e2%97%8e-descult-in-iarba-i/

 

Read Full Post »