Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘lisabona’

Uof. Am pus ceasul să sune la 4,30 daaar, m-am trezit la 4,25 să văd dacă sună 🙂 Și a sunat. Și ne-am trezit. Duș am făcut aseară așa că acum, am expediat rapid toaleta de dimineață. Aseară m-am și bărbierit așa că acuuuum inaugurînd o pereche de nădragi noi și o cămeșă neumblată sînt gigea, aproape bun de pețit. 🙂 LOL!

Coborît la mic dejun, predat cartela de la cameră, tuciuriul de la recepție știe cîteva cuvinte românești 🙂  Mic dejun, (vorba vine) ceva mai aparte: am păpat o felie de pîine cu unt asezonată cu felii suprapuse de șuncă și de cașcaval, iar drept garnitură o felie de roșie încălzită peste care s-a topit o leacă de brînză. Ce să vă spun? Divin! Am încheiat cu două felii de portocală adevărată iar pe post de ceai, o cupă de șampanie 🙂 Prima dată am văzut șampanie la mic dejun la Hotelul Pyramid de lîngă Viena, apoi la Barcelona, cred. Atunci m-am abținut. Dar acum, dar acum, dar acuuum am atacat. Și Silvia m-a copiat. Poi cum altfel? 🙂 Gata, la autocar cu noi și valea la Bucale! În drum spre Lisabona (aeroport) văd iar pe geam arbori de plută dezgoliți, adică cu coaja recoltată pe care este scrisă cifra 9 – respectiv anul (2009) în care au fost vandalizați. Încă din școala primară am fost învățați că: oaia, vaca, etc, ne dau lapte, carne, lînă, etc. Aiurea! Bietele animale nu ne dau NIMIC. Noi luăm de la ele cu japca, tot tot tot. Știm bine că singurul factor perturbator al naturii, este omul. Mda.

Vom ajunge iar la Lisabona, vom traversa din nou Podul Vasco da Gama și vom străbate un cartier mărginaș în drum spre aeroport. Avionul va decola la ora 11 și după vreo patru ore vom ajunge acasă pe la ora locală 17.

Apropo de pod. Podul vechi s-a prăbușit în urma cutremurului din 1994 (parcă), cutremur de 9 grade pe Scara Mercali. Ei bine. Comanditarii noului pod au vrut musai ca acesta să reziste unui cutremur de trei ori mai puternic. Constructorul, probabil rîzînd sardonic, a acceptat 🙂 E limpede că acești comanditari habar nu aveau că limita de sus a celor două scări este maximul posibil. La 9 și ceva pe Richter și la peste 11 pe Mercalli, se schimbă relieful! Nu mai rămîn nici măcar munții în picioare, darămite un  biet pod 🙂 LOL

Iau ultimele imagini ale Lisabonei de pe pod ca să-mi rămînă în amintire și această belvedere înainte de a pleca…

Ioana a remarcat, pe bună dreptate, că acei turiști care-au ațipit, în majoritate șoferi, aduc astfel un omagiu șoferului chiar prin somnul lor; adică, atunci cînd un șofer se lasă pradă somnului fără grijă cînd conduce alt șofer. Un ropot de aplauze subliniază această remarcă trezindu-i din somn și pe cei adormiți 🙂

Am ajuns la aeroport, am predat bagajele dar un cerber încăpățînat nu ne permite accesul la control pașapoarte. Iac-așa! Fără explicații. Îl pune Ioana la punct și în sfîrșit, suntem la bord…

 

Read Full Post »

Azi ne mutăm la Porto. Pa, Lisboa, pa! Ai fi meritat o cercetare mai minuțioasă dar noi, am preferat să hălăduim pe alte coclauri în zilele în care ne-ai găzduit. Drept e că nici nu-i felul nostru de a fi, adică să stăm într-un loc și să ne familiarizăm cu preajma pînă la sastiseală; preferăm permanenta mișcare, ca să putem vedea cît mai multe meleaguri în cel mai scurt timp. Doar călătorului îi șade bine cu drumul, nu? 🙂

Bon. După micul dejun, cu o mică întîziere, pornim. Ioana: să nu vă pară rău că părăsiți Lisabona; chiar și două săptămîni v-ar fi fost insuficiente ca să o vedeți. Plus de asta, azi va fi cea mai frumoasă zi a acestei excursii. Serios colega? Poi dacă-i pe-așa, să ne întoarce și să stăm alea două săptămîni 🙂

Deocamdată are dreptate cel puțin în ceea ce privește vremea. Vom merge mai mult de 300 de km spre nord, paralel cu coasta. Vom face cîteva opriri și vom păpa ceva bun la prînz. Ioana ne spune ceva despre ciocolată, nu mă interesează subiectul. Mai mult mă interesează că vremea iar se schimbă și cam miroase a ploaie. Dar, veste bună: azi și mîine avem cina inclusă în preț! Plus de asta, avem Mall lîngă hotel și suntem la 10 minute de centru. Dar pînă atunci mai e…

Iar și iar, remarc infrastructura. Autostrăzi și iar autostrăzi, pasaje sub și supra terane, asfalt impecabil.

Trecem printr-o zonă în care se cultivă viță de vie și cereale. Ceața ne împiedică să vedem eolienele. Este o zonă în care crește arborele de plută și chiar am văzut o mulțime de copaci decojiți (pluta a fost recoltată). Portugalia a fost prima țară imperială și a cedat ultimul teritoriu, respectiv portul Macao, în 1998. Cam atunci a început și declinul influenței sale în politica mondială și nici în UE nu prea are mare lucru de spus. Nici măcar cu frații spanioli nu are relații prea afectuoase. Tot e bine că măcar pe plan intern nu există conflicte politice majore. Salariul minimm 635 de euro, dar este dificil să trăiești cu acești bani. Foarte dificil. Am ajuns la Obidos. Este un vechi orășel înprejmuit cu ziduri de apărare, recîștigat de la musulmani în 1148 de regele D. Afonso Henrique, peste un secol construindu-se aici reședința reginelor din Portugalia, obicei păstrat pînă în 1833. ”Se intră în oraș prin Porta da Vila, o poartă în zig-zag, cu interiorul împodobit de faianță din secolul al XVIII-lea. Strîmta stradă principală Direita este plină de magazine de artizanat, galeria de arte.”

Această străduță urcă molcom spre biserica Santa Maria, în altarul căreia există o icoană pictată de Josefa de Obidos, care descrie ”casatoria misterioasă a Sfintei Maria”. Stînga-dreapta vilă după vilă, toate parter și etaj, la parte fiind magazine iar la etaj presupun, spații de locuit. La mijlocul drumului se deschide o piațetă ocupată de o terasă încăpătoare. Foarte interesant este faptul că în acest spațiu extrem de limitat, cultura este foarte bine reprezentată. Un anticariat oferă pe lîngă mii de cărți, fructe, iar mai sus este încă un anticariat mai pretențios, care oferă numai volume legate (în piele?). Pe lîngă cultură, de aici se mai pot cumpăra conserve de pește și pate de pește. Tentant 🙂 Spațiul cultural mai este reprezentat și de un muzeu. Turiștii aduși aici de numeroase autocare s-au răspîndit pe străduțele înguste și tîrguie de zor artizanat, ciocolată lichidă, vin de Porto, alte licori, poșete și tichii din plută, veșminte și cîte și mai cîte. Suntem sfătuiți să cumpărăm vestitele mere de Alcobaca, cele mai bune mere din Portugalia 🙂

Sunt și cîteva terase mai mititele unde poți comanda cafea și pare-se și de-ale gurii. Nu mă tentează. M-am separat de Tandem, obsesia lor pentru cumpărături mă obosește. Vremea este caldă și deși amenințase să plouă cerul a rămas numai mohorît.

Eu am terminat-o cu Obidos, ceilalți încă mai hălăduiesc, să le fie de bine.

Read Full Post »

Din nou, viță de vie și măslini, iară și iară și iar. Suntem în Sesimbra. Ieșim din parcare și Ioana ne dăscălește: aveți pe cont propriu 45 de minute; care vrei la plajă mergi în josul străzii, care vrei la piața locală ia-o la stînga. Ok? Da cum să nu ? 🙂

Prima încăpere, vedem vreo 20 de tarabe care expun vreo sută de feluri de pește proaspăt pescuit chiar în această dimineață. Frumos, am pozat, dar eu prefer mirosul de pește proaspăt gătit.

A doua încăpere de două ori mai mare, găzduiește gospodine care vînd cam de toate, legume și fructe, carne de pui și ouă, brînzeturi, pîine și dulciuri, miere și alte bunătăți.

Gata și aici. Plecăm spre Setubal, nu înainte de a admira un cactus uriaș.Străbatem iar, o zonă colinară plină de meandre; ruta oferă privirilor noastre păduri destul de tinere în care aflăm că trăiesc felurite animale, căprioare, mistreți, iepuri, veverițe, și tot felul de păsăret.

Drumul șerpuiește alandala, stînga-dreapta, urcă și coboară, dar, se pare  că ne apropiem iar, de ocean. Depășim o coloană de turiști veritabili, care mărșăluiesc cu rucsacurile umflate cărate la greu cu spinarea, nici copiii nu sunt cruțați. Tot așa l-am învățat și noi pe Robi. Încă de cînd avea vreo cinci anișori îl echipam cu un rucsăcel și ca să-l obișnuim cu idea îl puneam să-și care un rînd de lenjerie 🙂

Și iată și oceanul! Am străbătut destule șosele cățărate pe munte cu priveliști uimitoare  dar parcă așa splendoare ca aici n-am mai văzut. De pe aceste culmi, cele mai înalte din Portugalia, oceanul apare și dispare după fiecare meandră a serpentinelor și cum avem noroc de o vreme cu adevărat superbă, avem ce admira!

Am început să coborîm către oraș; iată și locuri de camping pline de hoinărici cu melcii după ei (autorulote) Doamna Paula, ghidul local, ne spune că Setubal este un port pescăresc dar are și șantier naval. (mi s-a mai luat o piatră de pe inimă 🙂 ) Oprim și aici pentru 25 de minute. Tocmai la fix ca să mai leorbăim cîte o bericică bineînțeles, pression. Practic, am venit aici ca să avem de unde pleca. 🙂 Numai că drumul pe stîncile de deasupra oceanului, a făcut toți banii.

Pe drumul spre Lisabona, ne-am hotărît așa: zece vor la Oceanariu cu Paula, iar restul se duc la hotel cu Ioana, direct. Eu și tandemul, nici așa, nici așa 🙂 Am rămas cu Paula dar la Oceanariu am părăsit grupul și am luat un taxi pînă la Piața Rosio, vestită pentru terasele sale unde se mănîncă ieftin și foarte bine.  Am comandat somon la grătar , Silvia a rămas la pression dar  eu am cerut un pahar de Porto sec, să văd și eu minunea asta.

Vremea este însorită către canicular dar la umbră este bine iar cînd mai adie și briza este minunat!

Acolo unde este Oceanariul sunt cîteva blocuri de locuințe unde un apartament poate să coste și un million de euro – sau chiar mai mult. Am văzut și un anticariat gigantic… Tot acolo mai este și un Mall și metroul + autobuze. Nu-i pentru noi. Paula ne-a recomandat să luăm un taxi vopsit bleau/negru și așa am și făcut. disciplinați, șoferii așteaptă să le vină rîndul și nu refuză nici-o cursă. Poate că ar trebui reciclați taximafioții de pe la noi. Nu poate ci, obligatoriu!

Nu mai am chef de poze. Nu știu de ce. De fapt sînt olecuță cam  somnolent. Este frumos în vacanță dar, cam obositor. Tare obositor. Picioarele mă țin dar respir din ce în ce mai greu. Și nici măcar nu mai fumez.

Vinul Porto nu m-a impresionat cu nimic dar peștele, a fost fa – bu – los! Servit cu doi cartofi natur și cu salată verde, ceapă, roșii și castraveți și asezonat cu zeamă de lămîie ȘI de portocală, este absolut divin!

A văzut Silvia un mic secret: lămîia și portocala au fost încălzite o țîră pe grătar, ca să intensifice minunatele lor arome. Bine de știut!

Încă un taxi și am ajuns ”acasă” la hotel. 6 euro cu ciubuc cu tot. Nu cred că autobuzul ar fi fost mai ieftin.

Mie mi-a ajuns hoinăreala de astăzi; mi-a plăcut dar, salut! 🙂 Tandemul însă, abia așteaptă să plece, naiba știe pe unde și de ce. Treaba lor.

Read Full Post »

trecînd prin mai multe străduțe și străzi sau bulevarde. Am trecut prin mai multe piețe importante ale orașului, comod așezați în autocar. Suntem obosiți și cam lihniți. Am să citez iar, din cartea Portugalia cumpărată de la Mănăstirea Batalha, o nouă ediție într-o simpatică tentativă de limbă română 🙂 Citez exact, inclusiv ortografia originală, un paragraf despre oraș.

”Lisabona este unul dintre cele mai frumoase din Europa, fiind un port transoceanic printre primele locuri. Se intinde de-a lungul partii nordice, la gura raului Tejo, cuprinzand sapte podisuri – dintre care se evidentiaza Monsanto, cu 226 metri de altitudine. A fost o veiche colonie feniciana, dar si capitala romana a Lucitâniei, numita Felicitas Julia, nume pus in amintirea lui Julio Cesar. Orasul a fost invadat de catre barbari, iar in secolul V a fost o puternica piata pentro vizigoti. Cucerita de catre arabi in 714, in secolul XII a fost castigate de regale D. Afonso I. In anul 1225, a fost aleasa capitala a regatului, inainte fiind capitala Coimbra. Secolele XV si XVI au marcat apogeul orasului, fiind cunoscuta ca ”regina a Tejului” constituind punctul de incepere in descoperiri si in cuceririle vremii, indreptandu-se spre Africa si in lumea intreaga. In ziua de 1 noiembrie 1755, un cutremur, o inundatie si un incendiu au distrus complet orasul. Lucrarile de constructie au inceput de la un proiect facut de celebrul Marques de Pobal, extinzandu-se pe toata durata secolului. La 25 aprilie 1974, Fortele Armatei comandate de generalul Spinola deruteaza regimul totalitar avand loc cunoscuta ”revolutia dos cravos”. Dupa impulsul provocat de Expunerile Universale, din 1998 orasul traieste un nou moment de crestere economica  si culturala.” Limpede nu? J Aceste  lucruri ni le spusese și Ioana, mult mai elaborat dar, pas de notează, am mai spus de ce. Nu știu de ce n-am făcut ceva poze; am oprit pentru masă, o oră, Ioana ne arată mai multe restaurante și-l alegem pe cel recomandat de ea. Plîngeam după soare. Iată a venit și acum nu știm pe unde să mai căutăm ceva umbră că ardeeeeee 🙂

Am intrat. Mic, plin și înghesuit, 5 ospătari abia abia făceau față împreună cu doi barmani bine instruiți și știutori că timpul este la mare preț. A comandat Robi trei farfurii cu pește (cod alb), porții duble cu garnitură de orez și salată verde + roșii + morcovi + măsline, 8,90 euro porția, două beri a cîte 4,20 (bleah, bere la pește). Foarte mult, foarte bun și foarte ieftin, cred.

Ne-am grăbit de pomană, autocarul a pățit habar n-am ce, și pînă au transferat bagajele într-altul, am stat de pomană la umbra copacilor pe un bulevard. Am ajuns la hotel. Ioana ne arată de unde putem cumpăra cîte ceva de la un Mall, apă mîncare bere și alte mistere. Facem ședință pentru excursiile opționale neincluse în prețul inițial (880 de persoană), astea mai fac încă fix 495 de euroaice, dar face 🙂

Eu nu mai plec nicăieri, face Tandemul tot ce este necesar. Hotelul nu este prea mare, mic și cochet, aproape de centru, e bine pentru cei care stau pe loc aici, adică nu merg la excursiile opționale, și habar n-au ce pierd.

Camera foarte curată, tv, frigider, dulap cu seif 🙂 pat dublu, canapea, masă cu veioză și un scaun, perfect. Nu știu cum să închid aerul condiționat, asta e, cînd va veni Robi. Na drăcie! Cînd am pornit teveul mi-a dat binețe J

A venit tandemul victorios: au găsit și bere și mergem și în toate cele trei excursii opționale. Suntem invitați la o seară de Fado dar nu, eu chiar NU am chef de lamentații portugheze de extracție arăbească!

Bon. A rezolvat Robi aerul condiționat și mi-a aprins veioza superfuturistă căreia eu nu aflat misterul… Acum el s-a retras la el în cameră iar noi sporovăim și bericim. Mine programul este mai lejer, mergem la Sintra, fosta reședință regală și nu numai. Deocamdată noapte bună!

Read Full Post »

”Este o lucrare in stil manuelino, reprezentand simbolul orasului. Construita la comanda regelui D. Manuel, se ridica in mijlocul raului Tejo in 1515 si 1521 , dupa un desen al lui Francisco de Erruda. Structura construcției este romano-gotica dar are multe ornamente ce copie formele arabe, lasand un aspect exotic si atragator. Forma hexagonala mare si impunatoare la varf prezinta deschideri groase si turnuri micute cu terase si ferestre manueline. La etajul trei se gaseste o eleganta galerie renascentista, cu rolul de a controla navigarea de-a lungul raului Tejo, iesirile si intrarile in oras.”

Am citat EXACT! inclusiv ortografia, dintr-o lucrare cumpărată din Portugalia, la Mănăstirea Batalha. Asta ca să suplinesc oarecum, informațiile pe care nu le-am putut nota din tolocăneala ultra rapidă a doamnei Ioana, creola noastră dragă 🙂

Pe scurt, după ce ne-am dedulcit la vestitele Pasteis de Belem, am mers  o leacă prin oraș și am ajuns la malul rîului Tejo, unde am primit o pauză pentru toate cele inclusiv vizitarea turnului, de fix 15 minute. ÎNTREGI 🙂 Nu m-am obosit să mai cobor din autocar, am făcut ceva poze. De unde a fost parcat autocarul pînă la turn este o distanță mică, frumos acoperită de un parc în care lumea foiește fără griji. În depărtare se vede Atlanticul și chiar suntem lîngă un port. Mai avem o oră de hoinărit pînă la cazare. Ne-a spus Ioana că în Portugalia, mîncarea este foarte bună așa că doamnele care țin dietă, sunt în pericol 🙂 Și că cea mai bună cafea din lume este evident aici, pentru că este adusă din fostele colonii. Putem cumpăra și pentru acasă, boabe sau rîșnit. Sigur că putem! 🙂

Față în față cu Mănăstirea Dos Ieronimos se află un monument dedicat descoperirilor maritime care au adus mândrie și faimă Portugaliei. Acesta a fost ridicat în 1960, citez din cartea mai sus menționată, ”in comemorarea a 500 de aniversari de la moartea copilului D. Henrique o Navegante”. A-ți înțeles ceva? Nici eu 🙂 Dar este un monument frumos, care conține și o hartă a lumii unde sunt marcate  fostele colonii, cu anul cuceririi lor.

Și ne mai spune ioana ceva foarte adevărat: turiștii de meserie vin în Portugalia abia după ce nu prea mai au ce vedea în Europa daaaar, odată ajunși aici se întreabă de ce naibii n-au venit aici și pînă acum!

Așa și cu Malta. Și cu Croația. Sau Muntenegru. ETC! Toată suflarea vrea la Paris (unde am fost) sau la Big Ben (unde n-am ajuns… încă 🙂 )

Da. Locuri și clădiri minunate. Dar. Că există și un dar/însă: gunoi peste tot. Mizerie. Munți de chiștoace peste munți de chiștoace. Păcat!

Am lăsat autocarul să se mai odihnească nițel 🙂 și am început o escaladă ușoară să mai vedem o Catedrală, nu mai știu cum se numește. Am urcat cîțiva pași și m-am oprit. După ce mi-am tras sufletul am urcat pînă la un platou unde Ioana povestește și toooot povestește. Tandemul a aflat că în apropiere se află și o capelă dedicată sfîntului Anton din Padova (unde am fost) și s-a topit în acea direcție. Eu m-am oprit la o terasă umbrită cumsecade de niște copaci falnici și m-am închinat unui sfînt pahar de bere,  bună, rece și gulerată 🙂

 

Read Full Post »

S-a pus creola pe tolocănit. Mămicăăăăăă 🙂 Imposibil de notat un cuvințel 🙂 Nici măcar nu aud mai mult de trei din patru cuvinte. Cu chiu cu vai pricep că ne dă sfaturi; să ne păzim bunurile și mai ales banii, că așa este vremea pe aici din cauză de ocean, că acest cartier, Belem, este denumit astfel, după Bethleem.

Stai așa că ăsta nu mai este sfat, creola a intrat în pîinea sa de ghid. Așa și e: autocarul trage într-o parcare și vizităm Mănăstirea Dos Ieronimos, unul dintre cele mai importante monumente ale orașului Lisabona, construcție realizată în 1502 de regale D. Manuel. Această frumoasă construcție în stil gotic a fost reconstruită după cutremurul din 1755, cutremur care practic, a distrus întreaga Lisabonă. Doar o mică parte a fațadei și o cruce mare din interior mai sunt originale, în stil gotic, reconstrucția fiind realizată în stil baroc. N-am prea multe poze de aici pentru că este cam întuneric și știu că pozele sunt neclare…

În interior sunt multe morminte ale familiei regale și mormîntul lui Vasco da Gama. Ioana turuie la foc automat și îndelungat 🙂 tot felul de date istorice, despre tot felul de personaje, tot felul de povești inclusive de alcov dar, dacă n-ai reportofon sau nu ești  stenograf n-ai cum să notezi ceva iar memoria…

Auzim aceste explicații prin intermediul unor dispozitive, ca să nu perturbăm activitatea altor nenumărate grupuri de turiști care au împînzit Catedrala. Uneori, ghida locală, Paula Marquez îi spune ghidei noastre cîte ceva în engleză, iar Ioana traduce. Ioana are un ușor accent, dar încă nu-s lămurit ce-i cu ea. Cert este că în afară de faptul că are o afinitate pentru culoarea neagă, este lungă și subțire de parcă ar fi Tudorița cea din cîntec 🙂 ”cine te-a făcut pe tine, Tudorițo nene, așa naltă și subțireeeee Ionițo neneeee” 🙂

Plin orașul de monumente impresionante, am făcut ceva poze, văd eu acasă care-s bune și care nu. Sunt și case vechi dar și multe foarte noi și falnice, este loc pentru toată lumea, și mai bogați și mai puțin bogați. Înainte de a ajunge aici, am auzit că nici în Portugalia corupția n-ar fi tocmai o necunoscută. Așa și? Ce treabă avem noi cu chestia asta? Nexam! Am venit aici cu două obiective precise, respectiv Fatima (ceva mai cunoscută) și Mănăstirea Alcobaca despre care am luat cunoștință din splendida carte a lui Radu Paraschivescu, Cu inima smulsă din piept. Plus, ce-o mai pica 🙂

După mănăstire am fost îndrumați către o patiserie care se laudă cu niște produse făcute după o rețetă originală din 1837! Produsele se numesc Pasteis, sunt găsibile pe întreg teritoriul Portugaliei daaaaar, cele mai bune sunt evident, CELE DE AICI J Reclama, sufletul comerțului, cum altfel? Cert este că în permanență este coadă la Pasteis de Belem, stă și Tandemul ca să vadă ce și cum este cu Pasteis, sunt bune, nimic de zis!

Mai multe date și imagini AICI

Read Full Post »

Este ora 8,30 ora Ro și suntem deja în zbor de o oră întreagă.

Pînă aici totul a decurs firesc, trezire, baie, ceai/cafea, drum liber pînă la aeroport. Aici, sute de mașini și mii de oameni matinali se înghesuie laPlecări. E limpede că aeroportul a devenit insuficient și este nevoie de unul nou, presupun că va fi construit peste cîteva secole dacă atît va mai rămîne pesedeaua la putere.

Ne întîlnim cu ghida care ne înmînează ultimele documente, coadă la check-in, jos cureaua la scanare (huo 🙂 ) pune tableta pe o tăviță separat, dacă-i ordin cu plăcere, 🙂  o cerberiță apasă în mod repetat butonul pixului meu Carandache, amintire din Elveția, se convinge că nu-i altceva decît un biet pix cu pastă, trecem de control și ne punem pe așteptat încă o oră. A trecut și aia, ne-am cățărat în pasărea de metal și nu după prea multă vreme, o stevardiță și doi stevardoi ne îmbie cu cîte ceva de-ale gurii, apă, bere, vin, suc, gustări, totul contra cost (piperat!!!), adună resturile, salut! 🙂

Vreme frumoasă, soarele lucește pe un cer albastru și senin, Tandemul somnolează, eu citesc. Și mîzgălesc 🙂 Și corectez o integramă abandonată de Silvia 🙂 Vom ajunge la Lisabona la ora locală 9,55, ora Ro 11,55, care va să zică vom avea o zi mai lungă cu două ore. Avionul, un Boeing 737-800 este aproape plin. Dar nu doar cu venerabili cum a fost autocarul în deltă ci, tare mă tem că-s cel mai vîrstnic dintre toți… Mulți tineri, uite și cîțiva copiluși dedați la microbul turismului, cărora, vorba lui Agopian, le-a rămas în tălpi un rest de umblătură 🙂

A făcut ochi și Tandemul. Mai avem? Suntem abia la jumătatea drumului. Aham! 🙂

Silvia chinuie de zor la integramă iar Robi se zgîiește pe geam. Anticipasem plictisul din avion și am luat cu mine Magul de S. Maugham. O recitesc și zîmbesc amuzat de fanfaronada expusă de acel straniu personaj, Oliver Haddo. Nu-mi mai aduc prea bine aminte subiectul, îl recunosc abia pe ici și colo dar știu că este o carte potrivită pentru călătorie. Nu mai știu nici măcar dacă am scris despre această carte pe blog…

Potrivit Saturday Rewieu of Literature ”Somerset Maugham rămîne un artist pasionat al formei. Scriitura sa este atît de densă, de bine calibrată, închegată și ingenioasă, încît captivează atenția citiutorului de la prima pagină la ultima.” De acord. Dar. Asta nu înseamnă că nu are și scăpări sau trageri de păr 🙂  Părerea mea!

Deși i-am dat lui Robi să citească, Dumnezeu s-a născut în exil de Horia Vintilă, văd că stă cu coatele pe măsuță și cugetă intens J Probabil că va citi în transatlantic, la întoarcea în Canada, patria sa adoptivă 🙂

Mai avem? Mai e.

Iar ghiridonesc șnapanii hotărîți să-mi umfle banii. Resist 🙂

Se numește Ioana Butnaru, este ghida noastră care a călătorit cu noi și m-a intrigat de la bun început. Stătea la intrarea în aeroport și înmîna turiștilor ultimele documente. I-a dat și Silviei două plicuri și la remarca mea că suntem trei, privindu-mă drept în ochi dar fără o vorbă mi-a arătat că pe un plic este menționat ”fam”. Ok, am priceput. Nu știu să-i apreciez vîrsta, nici tînără nu pare a fi dar nici bătrînă. Pare a fi o femeie matură și cu experiență. Tenul măsliniu, doi ochi negri pătrunzători, părul tuns chilug la frunte și la perciuni dar are prinse în păr un milion de codițe împletite. Negre. În ton cu îmbrăcămintea: bluză neagră, pantalon negru, geacă neagră cu glugă la fel. Pare de etnie arabă sau mai degrabă gitană. Voi mai vorbi despre ea.

Deocamdată este ora 11 și mai avem 55 de minute de zbor. A venit unul dintre băieți cu o tăviță cu bombonici. Mulțam fain dar nu, n-am chef să mi se facă sete și să am nevoie de toilet. Mai citesc…

Suntem rugați să ne punem centurile și cum zgomotul de motor s-a atenuat presupun că am început manevra de aterizare. Aterizăm tocmai la timp, vreme mohorîtă dar este cald, autobuz, coridoare nesfîrșite, la conveierul 10 așteptăm valizele. Vin și ale noastre vine și ghida locală, suntem în autocar, ÎNCEPEM! 🙂

Read Full Post »