Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘lucerna’

La îndemnul lui CARMEN miercurea lăsăm imaginile să vorbească

Vă urez o zi minunată!

Read Full Post »

Pilates

Bună dimineaţa! Avem parte de o surpriză dar, ne-am obişnuit: ploicica de aseară s-a transformat peste noapte într-o ninsoare calmă cu fulgi rari, fulgi care se aştern într-un strat subţire de nea proaspătă.

Vom coborî pentru micul dejun, apoi vom merge la autogara aflată chiar lîngă gară de unde vom lua un troleibuz spre Kriens, un orăşel satelit al Lucernei. Troleibuzul 1 pleacă din staţie exact la ora trecută pe tabel. Din staţie, ne-am procurat de la automat bilete pentru că pe aici, pass-urile noastre şi-au cam pierdut puterea. Nu ştiu de ce dar nici nu stau la taclale să aflu. Fără pic de milă, maşinăria ne-a stors de 66 de franci pentru troleu şi pentru telecabină, iar la gară am mai fost devalizaţi de 10 franci pentru a ne ţine în custodie un bagaj. Am eliberat camera de hotel aşa că…

Ninge frumos dar nu bate vîntul şi nici frig nu e. nici ţipenie pe străzi. Este totuşi, Paştele Catolic. Înainte de a ajunge la gară, ne-am oprit cîteva minute într-o catedrală Jezuită unde la ora 10 ar fi început un concert pentru suflători şi orgă. Nu şi pentru noi pentru că acum, mergem întins către Pilates. După vreo 15 minute aud un strigăt imperios: JOS! Ce? Cum? De ce? Simplu: pentru că am, ajuns la staţia unde trebuie să coborîm pentru a merge la telefericul pentru Pilates. Urcăm per pedes apostolarum o altă colină cîteva minute şi ne instalăm în primul teleferic. Urcăm, urcăm dar, de văzut prea mare lucru, nu vedem. În sfîrşit…

Pilates se traduce prin balaur, sau dragon. Multă vreme s-a crezut că acest munte este stăpînit de aceşti monştri şi nu s-a obosit nimeni să-l escaladeze. Pînă cînd un călugăr, s-a încumetat şi după ce a biruit greutatea urcuşului, a înfipt în vîrf mîntuitoarea cruce. De atunci, Pilates este vizitat asiduu, locul a fost împînzit cu teleferice şi cu telecabine, s-au construit hoteluri şialte facilităţi. Adică, locul a fost modernizat în beneficiul turiştilor de pretutindeni.

Facem un scurt popas pe un platou unde este o cabană cu de-ale gurii

şi de unde avem o panoramă minunată spre Lucerna. Un panou avertizează: luaţi-vă gunoiul. 🙂

De aici vom lua o altă hărăbaie mai mare, cu care ne vom căţăra pînă în vîrf. Odată ajunşi sus, trebuie să aşteptăm ca un cerber să vină şi să deschidă o uşă uriaşă din sticlă care separă staţia telecabinei de complexul hotelier. O sală imensă adăposteşte un bar, un magazin de artizanat şi suveniruri şi două căi de acces către hotel; una printr-un coridor în pantă şi una printr-o terasă unde sunt şezlonguri pe care doritorii se pot expune la soare, atunci cînd este cerul senin. Nu şi acum. Ceaţa şi ninsoarea ne împiedică să vedem peisajul dar, asta e. Nici fotografiile nu prea sunt utilizabile; nici cele din interior, nici cele din exterior. (lumina, ceaţa, ninsoarea…)

Mare lucru (în afară de schiat) nu este de făcut pe aici în aceste condiţii. În alte condiţii, am fi putut coborî pe alt versant al muntelui şi am fi revenit la Lucerna cu un alt vaporaş. Poate, altădată.

Acum, cel mult putem să vizităm Grota Dragonilor, un inel circular săpat în stîncă.

Nici aici nu este permis accesul pînă la capăt. La un moment dat, Grota iese pe o prispă inundată de zăpadă şi n-are nimeni timp să cureţe zăpada care se tot aşterne. Ne reîntoarcem în sala de aşteptare a hotelului de unde purcedem la telecabină, apoi la teleferic. La fereastra sălii de aşteptare se văd ţurşuri uriaşi.

Ceaţa s-a mai ridicat şi vedem din loc în loc diferite case; unele locuite permanent, multe locuite sezonier, în vacanţă.

Muntele este accesibil şi per pedes, sunt cîteva trasee de făcut dar repet, numai pe vreme frumoasă. Tot răul spre bine: dacă n-ar fi nins am fi văzut noi muntele Pilates înzăpezit? Cine ştie cînd…

Read Full Post »

Lucerna 3

S-a înserat bine de tot dar, este prea devreme să mergem la hotel. Ne plimbăm pe străzi în căutarea unui restaurant. Pînă la urmă, întrebăm un şef de sală unde putem  găsi un restaurant unde se pot ospăta şi păcătoşii de fumători. Amabil, acesta ne explică ce şi cum şi, MINUNE! îl găsim după indicaţiile domniei sale date nouă monogloţilor în limba gimnastică şi, IUHUUUU! îl  găsim cu uşurinţă.

Cum vinurile se tot caţără pe lîngă nivelul de aproape suta de franci sticla, optăm tot pentru bere. Vinurile, le vom degusta noi mai mult, pe “acasă”. Spun mereu “acasă” între ghilimele, pentru a face deosebirea dintre “acasă” de acasă şi “acasă” denumit orice loc vremelnic de cazare. Automatisme?

Adică, avem voie să fumăm în prima încăpere amenajată vezi tu drăgăliţă doamne,  ca bar. De fapt, şi în bar poţi să comanzi tot ce vrei, la fel ca şi în salonul propriu zis în care, Rauchen Verbotten.

Ei, altă viaţă pe capul nostru. Preţuri accesibile, curat, muzica în surdină, lumina în semitonuri de clarobscur discret, personal stilat şi extrem de amabil. Cum altfel? Suntem în Lucerna, Elveţia.

Eu am comandat Rosti mit schienken und spiegelei; Silvia a comandat Martini rosti mit ei, tomaten, schinken und Keseuberbacken (sau cam aşa ceva 🙂  ). Mîncarea a fost excelentă, fără să fie cine ştie ce: cartofi, şuncă, ou, verdeţuri, condimente, sos de roşii, brînză. Rosti este de fapt, toată savoarea, pentru că este o artă să pregăteşti bietul cartof în trei moduri diferite pentru acelaşi fel de mîncare: ras şi semi-fiert ca pat pentru şuncă şi apoi rumenită toată compoziţia la exterior într-un fel de crustă aurie delicioasă peste care tronează un ou prăjit ochi. Totul asezonat gospodăreşte cu ierburi, condimente şi sos de roşii.

Rosti pentru toată lumea de la Mih

rosti-german-fried-potato-berlin-germany+1152_12892748061-tpfil02aw-5666.jpg

Ne retragem totuşi mai devreme la hotel că nu pentru mîncare şi pileală am venit noi, la Lucerna. Mîine ne vom căţăra suuuus, pe Muntele Pilates. Dacă vremea se va îndura de noi, vom avea parte de peisaje minunate iar dacă nu, rămîne să ne lăudăm că am fost şi noi, pe acolo. NU? 🙂

Read Full Post »

Lucerna 2

Am pornit agale tot în aval şi după ce admirăm două pete cromatice care împodobesc un zid,

foarte aproape de hotel începe urcuşul pe creasta zidului vechi de apărare al oraşului. În zare se vede un admirabil castel

După o primă tranşă de 36 de trepte pietruite urmează o alternaţă de alte trepte (133) şi de povîrniş domol.

Stînga şi dreapta peisaje minunate se iau la întrecere cu astmul meu, care şi cum să-mi taie respiraţia mai întîi. 🙂

Zidul are trei turnuri prin care se face accesul către “promenadă”. La primul turn, după escaladarea a încă vreo patruzeci de trepte – de lemn – găsim uşa închisă.

De ce? D’aia! La al doilea turn avem noroc şi reuşim să accedem pe zid.

De pe o cărare îngustă privim la panorama absolut fantastică a oraşului

apoi coborîm şi rătăcim alene pe străzile înguste şi curate ca-npalmă. Clădiri foarte vechi dar perfect întreţinute se armonizează cu clădiri mai noi în mod fericit. Magnifice magnolii împodobesc curţile vilelor.

Trecem pe lîngă o biserică catolică straşnic ferecată, pe lîngă o şcoală, pe lîngă alte şi alte clădiri minunate şi ajungem într-o intersecţie unde cîteva magazine cu delicatese ne atrag privirile. Mă uit cum se prepară nişte tartine cu brînză de Brie, gust şi rămîn în admiraţie: buuuune de tot! 🙂

Apoi mergem să vedem basorelieful care-l reprezintă pe un leu muribund,

la poalele căruia un lac mititel, este piscina preferată de cîteva răţuşte.

Lucerna nu este prea mare absolut deloc deci, ne reîndreptăm spre gară

din faţa căreia un vaporaş

nici nu are altă menire 🙂 pe lumea asta decît să ne plimbe şi pe noi, ca şi la Zurich. Cum este vremea prînzului consultăm o listă de bucate. Bine că am fost prevăzători şi avem nişte şniţele de “acasă” că dacă la restaurante o friptură costă cam 46 de franci, aici costă 64. Poftă bună!

Doamna care vine să întrebe dacă dorim ceva, este toată numai zîmbet deşi a observat clar că nu prea avem nevoie de fripturile dumisale. În multe alte locuri, vom vedea  anunţuri pe care scrie limpede: pick-nick verbotten! Nu şi aici. Totuşi. Comandăm nişte berici. Bineînţeles, şi aici PASS-ul a făcut minuni: plata pentru plimbare, zero!

Acest vaporaş merge totuşi prea departe aşa că după cîteva staţii coborîm şi vom lua altul în sens contrar, către Lucern(a). Repet, tot sistemul de transport este perfect integrat şi sincronizat: avioane, trenuri, vaporaşe, autobuze urbane sau interurbane şi unde este cazul, transport pe cablu. Fără glumă şi fără abateri de la orar.

Fiecare vaporaş are două clase, respectiv clasa a I-a pe puntea superioară şi clasa a II-a pe puntea de la nivelul apei. Am fost să văd cum arată clasa a I-a şi depun mărturie că nu este nici-o diferenţă: curat şi civilizat, peste tot.

După debarcare, am făcut o scurtă plimbare pe podul cel mare de lemn lîngă care erau orînduite dimineaţă, tarabele cu bunătăţi. Nici urmă de ele, acum. La capătul podului, cotim pe o străduţă şi intrăm într-o capelă în care peste 200 de oameni pot asculta slujba aşezaţi cumsecade, pe bănci lungi, de lemn. Pe fiecare bancă erau aşezate cîte şase biblii. Pe pagina de gardă a fiecărei biblii, stă scris: “Etgentum der PetersCapelle, Lucern”. Ca să se ştie! Aici, am fost abordat de o femeie care mi-a întins un tabel, îmbiindu-mă să mă semnez. Neştiind ce vrea de fapt, am ridicat din umeri a mirare. A plecat…

BLOGUIL ZILEI : http://www.atractii-turistice.com/lucerna-chintesenta-elevetiei/

Read Full Post »