Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘luis fernando verissimo’

            Tot de la BOOKFEST 2010 am cumpărat printre altele o carte a unui autor despre care nu ştiam nimic, Luis Fernando Verissimo. Titlul cărţii, m-a atras : Clubul îngerilor. Editura Curtea Veche este una dintre preferatele mele alături de Polirom, Humanitas, Art, Herald şi alte cîteva. Cele cîteva referinţe de pe copertă şi de pe pagina de gardă, m-au convins.

            Autorul, s-a născut în 1936 la Porto Alegre, capitala statului brazilian Rio Grande do Sul, ca fiu la celebrului romancier Erico Verisimo. “O carieră care astăzi uimeşte Brazilia. Luis Fernando Verissimo a ajuns tîrziu la scris – dar după aceea nu s-a mai oprit … A publicat în multe periodice, cărora pînă şi el le-a pierdut numărul. Povestirile şi cronicile lui au fost adunate în volume care se află mereu pe lista bestsellerurilor. Scrie pentru televiziune. După cronicile lui s-au făcut adaptări pentru teatru şi cinema. A scris şi romane. Ah, da, mai şi desenează, cîntă la saxofon într-un ansamblu de jazz, pe scurt : multiple talente. Sau dacă vreţi, feţele multiple ale unui talent nesecat” – Moacyr Scliar. Icaro Brazil.

            Clubul Îngerilor, apărută în 1998 şi publicată la Curtea Veche în 2005, a fost selectată drept una dintre cele mai bune cărţi ale anului, a fost tradusă în mai toate limbile vorbite în Europa şi nu numai. Foarte pe scurt, un grup de zece prieteni se întîlnesc lunar, la un dineu. Amatori de viaţă bună, se întrec în a-şi delecta companionii cu delicatese. La un moment dat, unul dintre ei, moare. De Sida. Se va destrăma Clubul ? În momentele în care grupul celor zece trece prin disensiuni, apare un personaj straniu, Lucidio. Bucătar desăvîrşit, el ştie gusturile fiecăruia dintre cei zece şi pregăteşte cîte o masă.
            Dar, cei zece încep să moară. Coincidenţă ? Asasinate în serie ? atmosfera seamănă întrucîtva cu cea din “Zece negri mititei”. Interesant este faptul că deşi autorul te lasă să întrevezi deznodămîntul, interesul nu dispare pe măsură ce te apropii de finalul cărţii. Parcă tot aştepţi ca implacabilul să fie totuşi în final evitat. Cartea este străbătută de un umor fin, aproape de sarcasm şi are nenumărate accente filosofice. De procurat şi de citit.

Blogul zilei  http://turnofftheglory.com/blog/

Read Full Post »