Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘malaxor’

Ca mai tot omul care se crede normal, am o părere destul de bună despre mine. Nu mă auto-ridic în slăvi dar nici nu mă auto-cobor în zonele cele mai joase ale staturii umane. În general mă auto-evaluez cu destulă sinceritate ca fiind în zona medie a tipologiei umane: nici prea deştept dar nici prea tâmp, nici prea bun dar nici prea rău, nici prea cult dar nici tocmai analfabet, nici prea sensibil dar nici insensibil, nici prea prietenos dar nici prea nesociabil, nici foarte informat dar nici complet rupt de realitate, adică nici peste medie dar nici prea mult sub medie; pe scurt, atît cît mă duce pe mine capul, cred că sînt un om cum nu se poate mai obişnuit. Pînă acum, credeam că nimic nu-mi poate schimba părerea proprie despre mine. De puţină vreme, am început să murmur; să am îndoieli. Am început să cred că mă transform încet-încet, într-un monstru: am început să cred că ceea ce gîndesc eu despre această lume, este adevărul absolut. Intrat cam fără de voie în acest malaxor actual de mârşăvie, adevărat evantai de expunere a unor teorii alambicate despre ce este bine şi ce nu, teorii proferate non-stop de exponenţii politicii actuale româneşti şi nu numai, simt că am început să-mi pierd măcar un atribut al celui care sînt: sentimentul de duioşie faţă de unii dintre prietenii din spaţiul virtual. Mă abţin din ce în ce mai greu, să nu-i contrazic violent pe cei care au altă părere decît mine pe teme politice, prieteni pe care îi acuz în principal, de lipsa lor de memorie istorică asupra atît a evenimentelor relativ recente de după 1990, cît şi asupra istoriei noastre din secolul trecut: dictatura non-meritocraţiei. Pe mine mă sperie gîndul că cei care nu învaţă nimic din istorie, riscă să o repete. Sigur că istoria nu se repetă niciodată. Cert este că anumite aspecte nocive ale istoriei se tot repetă, pentru că oamenii sunt amnezici şi nu se pot învăţa minte. Mai ales dacă unii dintre ei, se lasă influenţaţi masiv de atenta asistenţă acordată lor, de manipulatorii de meserie. Ce-ar mai fi de spus? Aproape nimic. Totuşi. Astăzi am reuşit la limită să nu mă cert violent pe fb cu o veche prietenă, iar altă prietenă m-a sfătuit să fiu mai discret în etalarea crezului meu politic. Ei bine, eu sînt eu, şi nu-mi voi ascunde gîndurile, pentru că mie mi se pare mult mai important să am prieteni adevăraţi, prieteni care împărtăşesc sau nu cu mine ce gîndesc eu, dar nu se sfiesc să o declare răspicat. Parcă este în Biblie un verset care spune ceva despre căldicei. Nu cred că m-am transformat într-un  monstru, dar nici căldicel nu sînt. Cine mă iubeşte mă iubeşte aşa cum sînt. Şi mai spun ceva şi cu asta chiar închei: niciodată cel care vorbeşte mai mult sau ţipă mai tare nu are dreptate. Adevărul are nevoie de puţine cuvinte prentru a fi exprimat. Mai greu este să fie recunoscut. 😦 .

Au mai întextuit slovele propuse de psi, cei din

 anavero

jora

almanahe

carmen pricop

scorpio

Carmen dj

iubirealia

spuseşinespuse virusache dor de femeie dragoş

nb. este pentru ultima oară cînd în cadrul clubului psi voi aborda o temă cu tentă politică. azi, prefer comentarii la acest clip. 🙂

Read Full Post »