Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘malta’

Întuneric luminat

Abia cînd îţi lipseşte ceva ( persoană, lucru, tabiet, etc) înţelegi ce valoare de întrebuinţare are acea lipsă pentru confortul zilnic în care te-ai instalat printr-o obişnuinţă verificată şi validată în timp. Orice ştirbire a habitudinii în care te bălăceşti zilnic, îţi dă adevărata perspectivă a lanţurilor de presupus confort mental şi fizic, confort căruia te-ai abandonat, benevol. Abia cînd îţi lipseşte ceva, înţelegi cît de tare eşti sclavul propriilor tale fantasme de habitudine. Adică.

În Malta, ţară – şi insulă – lipsită de orice resurse naturale inclusiv apa, m-am întrebat şi am întrebat, cum au rezistat oamenii acelor locuri fără minimul necesar vieţii, în decursul timpului. Am primit răspunsuri neconvingătoare din partea celor pe care i-am întrebat,    pentru scormonitorul care sînt, iar eu nu am găsit de unul singur, o explicaţe validă, atunci. Apoi.

În ţara mea, România, am fost educat să cred că nimic nu ne lipseşte. NIMIC! Avem toate formele de relief geografic imaginabile – deal, munte, şes, deltă, mare, – avem resurse minerale de tot felul şi avem ape, avem de fapt, cam tot ce i-ar trebui unei naţii, să trăiască în armonie şi în belşug. Ce ne lipseşte? Nu ştiu…

Sau, poate că ştiu. Concret: astăzi, 26 octombrie 2014, de ziua Sfîntului Dumitru, începînd de pe la ora 11 a.m. în cartierul în care locuiesc, a căzut curentul electric. Habar n-am de ce şi nici nu m-am străduit să aflu. Nu este prima dată şi nu cred că va fi ultima.

Ce aveam de făcut şi ce-am făcut? Simplu: am recurs ca în vremile de dinainte de 1989, la lectură. Am recurs adică iar, la conceptul „rezistenţă prin cultură”. De unde şi titlul acestui foarte scurt, excurs: întuneric luminat.

Şi mai pe scurt, am recitit cartea domnului Liiceanu, Declaraţie de iubire. La început am citit-o la lumina zilei apoi, pe măsură ce întunericul se înstăpînea cam timpuriu de pe la ora 15 a.m., am continuat s-o citesc la lumina unor lumînări (aduse din  Ţara Sfîntă – dar, asta este altă discuţie).

-Despre această fabuloasă carte, probabil că voi spune mai mult în curînd…-

Şi m-am luminat: atîta vreme cît vom ţine în întuneric tot ceea ce nu vrem să recunoaştem din istoria noastră recentă, istorie plină de fapte abominabile, nu vom ieşi la lumină!

Ce mi-a lipsit astăzi în timp ce nu aveam acces la tele şi la internet? Mi-a lipsit legătura cu lumea! Mă obişnuisem să aflu dacă vreau, ce şi cum se mai petrece pe mapamond.

Şi care-i legătura cu Malta, veţi întreba? Simplu: acolo lucrurile sunt puse într-o lumină istorică în care întunericul nu mai are ce căuta!

Read Full Post »

Aşa cum am mai spus, în timpul vacanţei din MALTA am recitit în timpii morţi (de ex. în avion sau la Laguna albastră) Jurnalul de la Păltiniş. Ajuns acasă, am decis să recitesc mai multe dintre cărţile domnului Liiceanu, cărţi pe care le am în bibliotecă. A urmat Uşa interzisă, Despre minciună, Despre ură, Cearta cu filosofia (parţial) şi am ajuns la eseul Despre seducţie. Primul capitol – Scurtă analiză fenomenologică – este expunerea de motive şi instrumentarul folosit: termeni din greacă, din latină etc plus o schiţă a substanţei eseului adică cel de-al doilea capitol – Seducţia ca secvenţă a luptei dintre carne şi spirit –, eseul terminîndu-se firesc cu o secvenţă de – Încheiere.

Cel de-al doilea capitol al eseului este structurat şi dezvoltat în cinci părţi:

I – Spiritul învinge carnea, cu trei subcapitole 1. Platon (în trei momente: Charmides, Alcibiade şi sufletul înaripat). 2. Creştinismul. 3. Amour courtois. Madonizarea femeii.

II – Spiritul în echilibru cu carnea, cu două exemple. 1. Romeo şi Julieta. 2. Martin Heidegger şi Hannah Arendt.

III – Carnea învinge spiritual dinăuntrul spiritului. Decameronul, cu două subcapitole 1. Mănăstirea: aparenţă şi ipocrizie. Călugărul ca hypocrites. 2. Recuperarea statutului cărnii.

IV – Carnea învinge spiritual: senzualitatea pură. Don Juan, cu două părţi. 1. Don Juan al lui Moliere. 2. Don Giovanni al lui Mozart în viziunea lui Kierkegaard.

V- Spiritul îşi ia revanşa: cultura. Senzualitatea spiritului, de asemeni în două părţi. 1. Cultura ca dare în vileag. De la actul înţelegerii originare la industria culturală (Kulturarbeit). 2. Revenirea la modelul intim al înţelegerii originare. “Formarea” (Bildung) şi elita culturală.

Şi dacă tot am dat un scurt fragment din Uşa interzisă, fragment intitulat irepetabila iubire, a venit vremea, cred, să  ilustrăm acel minunat fragment cu analiza binecunoscutei poveşti de iubire dintre Romeo şi Julieta, în viziunea domnului Liiceanu.

Spune domnul Liiceanu: “Este ciudat că noi ne referim la povestea faimoşilor îndrăgostiţi din Verona făcînd de fiecare dată abstracţie de preambulul ei: că Romeo este deja îndrăgostit (dar nu de Julieta!) în clipa în care o întîlneşte pe Julieta.” Da, Romeo era deja îndrăgostit de altă fată, care din păcate, era inaccesibilă pentru că “Ea s-a jurat în veci să nu iubească / Făcînd prin jurămîntul ei barbar / din mine-un mort…”.Desigur, familia îl îndeamnă pe Romeo să o uite pe fată dar el răspunde, “în buna logică a iubirii, că iubirea este pentru o fiinţă anume şi că pe aceasta n-o va putea uita niciodată.”  Şi totuşi, a doua zi, la balul oferit de familia sa, Romeo se îndrăgosteşte fatal de Julieta! De aici şi celebra acuză dată fustangiilor: Romeo! Era totuşi tînărul Romeo un uşuratic? Nici vorbă! Spune domnul Liiceanu: “Romeo trăieşte într-un a priori al dorinţei, … într-o fantasmă care îşi caută reprezentarea… Romeo trăieşte, dacă putem spune aşa, emoţia iubirii, starea de îndrăgostire, dar nu încă iubirea”. Romeo n-are cum să trăiască un adevărat sentiment de iubire cîtă vreme “femeia prin care vrea să întrupeze acest ideal, nu răspunde”.

În acest stadiu, toţi îndrăgostiţii seamănă între ei şi pot fi lesne depistaţi prin semnele zbuciumului interior, exteriorizate prin lipsa apetitului, insomnii, suspine şi chiar plîns din senin. “Cîtă vreme ei nu au ajuns să traiască gesturile fondatoare care creează un cuplu ca uniune unică şi nerepetabilă a două persoane, ei nu au apucat să iasă din imensa tautologie a speciei şi a erotismului”.

Cu prima fată de care se îndrăgostise, Romeo nu ajunsese să facă nici măcar un gest fondator al unui cuplu de îndrăgostiţi. “Dincoace, în schimb, strîngerea de mînă şi sărutul, ce au loc la acel bal mascat … sunt gesturi fondatoare, primele care îi dau cuplului forţa lui de adeziune… Din clipa aceasta Romeo şi Julieta au la ce să facă recurs. … sunt gata să intre în eternitate cu amprenta inconfundabilă a iubirii lor”.

Şi dacă v-am trezit curiozitatea despre această analiză, o puteţi continua citind  volumul Declaraţie de iubire / Gabriel Liiceanu / Humanitas / 2001, pp. – 35-36.

 

Read Full Post »

Bon. După cele şase zile de vis petrecute în Malta în diverse locuri minunate şi o zi petrecută la Etna şi la Taormina din Sicilia şi după 11 zile în care mi-am revăzut notele, pozele şi clipurile luate de la faţa locului pentru a le posta pe blog spre reamintire, am revenit în actualitate.
Şi ce văd? O mizerie. Campania electorală pentru alegerile prezidenţiale a atins cote – aproape – inimaginabil de false prin mesajul transmis. Adică. Dezbateri pentru proiectul de ţară al viitorului preşedinte? Vax! Dezbateri pe teme economice? Zero. Discuţii despre viitor? Deloc. Dezbateri pentru rolul romanicăi în UE şi în NATO? Subiect desuet.
Toată suflarea din romanica – începînd cu preşedintele ţării pînă la ultimul politruc, gazetar sau băgător de seamă pe reţelele de socializare – s-a cantonat într-o infertilă discuţie despre habar n-am ce! Toată lumea urăşte pe toată lumea, încă nu se ştie de ce sau mai bine spus, cu ce finalitate.
Nervii sunt la apogeu ca monedă de schimb în discuţiile monologal-paralele denumite dialog, invectivele abundă, iar acuzele dovedibile sau nu, au inundat spaţiul public. S-a reinstaurat domnia haosului atent dirijat de păpuşari. Cine ni-s păpuşarii? Simplu spus, serviciile discrete 🙂  .
A fost sau n-a fost ofiţer acoperit cutare sau cutare? Dezbateri. A fost sau n-a fost cutare sau cutare agent de influenţă? Dezbateri. Sunt corupţii noştri mai corupţi decît ai voştri? Dezbateri. Şi aşa mai departe pînă la saţietate.
Am fost astăzi invitat la o întîlnire cu o doamnă care s-a realizat pe deplin în străinezia, doamnă care nu se poate stăpîni să nu revină în ţara sa natală, romanica. Încă rumeg ce mi-a spus: este prima dată după 20 de ani cînd, simt că asta NU mai este ţara mea. 😦
Acolo este ţara mea? Ubi bene ibi patria? Aici am ajuns? Cumplit!

Read Full Post »

Părăsim Etna. Pentru că n-am găsit de cuviinţă la postarea precedentă să pun un scurt clip făcut la vulcan, îl postez aici.

Se spune despre Taormina că ar fi perla mediteranei. Este posibil… vom vedea…  Deocamdată, îmi aduc aminte că alt clip dintre puţinele clipuri filmate aici în Sicilia încă nu şi-a găsit locul, aşa că, iată-l (vă asigur că merită văzut).

Dimineaţă, la urcarea în autocar, mi-au căzut din agenda în care notez cam tot ce relatez harta Maltei şi desfăşurătorul de itinerar. Semn clar: călătoria continuă doar azi că mîine, nu prea mai avem ce face. Avionul este la vremea amiezii aşa că…

Ghidul ne spune că noi am avut noroc la Etna – capricioasa Prinţesă a Siciliei – pentru că pe noi ne-a întîmpinat cu vreme frumoasă, alţii avînd parte de nori, ploaie, ba pe unii i-a primit cu grindină în luna august. Cum spuneam: fiecare cu bafta lui!

Din cauza activităţii vulcanului, fauna a cam dispărut. Totuşi, Etna fiind rezervaţie naturală mai există în zonă o pisică sălbatică şi o vulpe cu puişori. Spune Ianoş că dacă e flămîndă, vulpea apare din desiş şi cerşeşte mîncare de la turişti. Dacă aş avea puţin timp, l-aş crede 🙂

Sicilienii pun mare preţ pe masa de seară, atunci cînd familia se reuneşte. Dimineaţa se mulţumesc cu un corn sau o cafea – nu există noţiunea de mic dejun în Sicilia – la prînz ceva frugal, iar masa principală este cina. Mai aflăm că aici au inventat arabii Sorbetto – gheaţă cu fructe – care poate fi socotit strămoşul îngheţatei. Aşa să fie?

Trecem printr-o localitate denumită Zafferano, capitala de miere. Zafferano este prima localitate care a fost salvată de furia lavei prin intervenţia oamenilor, în 1993. În timp ce la sol echipe speciale săpau şanţuri pentru devierea rîului de lavă, piloţii americani au aruncat în calea erupţiei blocuri uriaşe de ciment, stăvilind-o! Act de eroism întrucît vizibilitatea era practic nulă din cauza norilor de cenuşă iar vîntul bătea cu sălbăticie.

DSC04837

DSC04840

DSC04841

Taormina. Un oraş mic dar extrem de cochet cocoţat pe Muntele Taurus. Nu prea înţeleg eu de ce-i denumit munte – are vreo 200 de metri înălţime – dar, mă rog! Oraşul se întinde în lungul unei străzi principale lungă de 900 de metri şi se mîndreşte cu peste 3000 de ani de istorie. Peste tot vechiul se îmbină cu noul, magazine cu tot felul de mărfuri sunt amenajate sub arcade romane, secţia de poliţie se găseşte într-o fostă baie romană, peste tot se văd plăci de plexiglas sub care se pot vedea vestigii antice. Cîteva obiective merită vizitate, printre acestea Teatrul grec şi Grădinile din Taormina, grădini  celebre pentru o frumoasă poveste de dragoste: o contesă surghiunită, amanta îndepărtată de la curtea unui prinţ a poposit în Taormina, iar primarul oraşului ca s-o înveselească a umplut pietrele cu flori şi cu copaci pînă cînd inima prinţesei s-a înduplecat. Toujour l’amour!

Un lucru de admirat în Taormina, este biserica rămasă din perioada bizantină; astăzi fiind catolică, păstrează repere arabe şi iudaice, acestea coexistînd paşnic de peste 1000 de ani. Deci, se poate!

DSC04842

Am mai văzut un astfel de exemplu de convieţuire paaşnică în orăşelul LOD din Israel.

Ce-ar mai putea fi spus despre această minunată bijuterie? Că este cam scump pentru pungile oamenilor obişnuiţi cu un confort moderat, că a fost vizitată chiar şi de Goethe şi mai ales că, abia după ce a venit aici Hollywood-ul să cumpere masiv castele şi vile, staţiunea a devenit atît de celebră cum este azi.

DSC04845

DSC04848

DSC04849

DSC04852

Am prînzit într-un restaurant cu o  vedere magnifică spre Marea Ionică,

DSC04856

DSC04857

restaurant indicat de domnul Ianoş unde după ce ne-am ospătat cum se cuvine, ne-a stricat cheful o tută care ori din incompetenţă ori din spirit de jaf, mă punea să plătesc nota de două ori. În fine, a intervenit ghidul italian şi cînd a văzut că-s hotărît să nu cedez, a aplanat conflictul. Aşa ceva în Malta, este de neimaginat!

Două vorbe despre „mafie”; cuvîntul acesta este de origine arabă şi înseamnă peşteră – în sensul de protecţie, loc care te protejează. Sintagma „cosa nostra” este tot o invenţie a la Hollywood. Organizaţia aceasta chiar există şi are rădăcini vechi. Sicilia a fost ocupată în decursul celor trei mii de ani de istorie de diverse seminţii. Ajunsese un fel de monedă de schimb între marile puteri ale vremurilor. În timpul stăpînirii spaniole, pentru că aceştia nu erau capabili – sau poate nu-i interesa – să înţeleagă problemele localnicilor (diferende de avere, certuri pentru vreo codană, etc) sicilienii au instituit tribunale – sfatul poporului – nemaiapelînd la justiţia stăpînitorilor. Şi cum totul se petrecea în familie, (tată, unchi, naş, uneori prieteni), secretul acestor tribunale era păstrat cu sfinţenie. Apoi lucrurile au degenerat şi avem aceste organizaţii criminale de care toată lumea aude dar nimeni nu ştie exact ce sunt.

Nu-mi rămîne decît să mă felicit că am ales această variantă de călătorie şi să vă îndemn şi pe voi să vizitaţi Malta. Luaţi pachetul principal apoi, pentru rest, puteţi ori să apelaţi la ghizi ori să vă interesaţi de mersul transportului în comun ori de ce nu, să închiriaţi un autoturism şi să mergeţi unde vă îndeamnă inima. Gata. 🙂

Read Full Post »

Aşa-i că vă place uleiul de măsline? Aşa-i! Şi mie îmi place. Numai că abia acum am aflat de la supercalificatul ghid Ianoş, în timpul periplului din Malta – de fapt pe cînd eram în Sicilia – amănunte despre acest ulei minunat, ulei care se produce încă din antichitate în ţările din bazinul mediteran – şi nu numai – pînă în zilele noastre.

Am văzut prese antice pentru ulei de măsline în Israel, iar recent am văzut o presă mecanică pentru producerea acestui ulei în Malta, la Festivalul uleiului de la Zejtun.

Am cumpărat ulei de măsline destul de bun din Grecia, dar ulei aşa de bun ca acesta cumpărat în Malta de la Zejtun, n-am mai avut la dispoziţie.

Aşadar, ca un ulei de măsline să fie de cea mai bună calitate trebuie să întrunească mai multe condiţii, simultan. Respectiv, măslinele trebuiesc culese manual în prima parte a lunii octombrie din măslinii care sunt situaţi la aproximastiv o mie de metri înălţime. Aceste măsline trebuiesc prelucrate în primele 48 de ore de la recoltare prin presare mecanică, numai uleiul rezultat de la prima presare LA RECE putînd fi denumit extravirgin. Atît recoltarea cît şi prelucrarea prin presare trebuiesc făcute în condiţiile în care temperatura ambientală nu depăşeşte 27 de grade Celsius. Înainte de a fi introduse în presă, măslinele  trebuiesc selecţionate manual cu mare grijă, toate măslinele care prezintă imperfecţiuni fiind îndepărtate. Uleiul extravirgin NU este filtrat după presare şi reprezintă maxim 6% din recoltă. Restul de ulei se obţine prin presarea a doua tot la rece, şi prin presarea a treia la cald, folosindu-se chimicale care pot să stoarcă şi ultimele picături de ulei din recolta de măsline.

Acest ulei de mîna a doua şi a treia, este de obicei limpede şi PROST – deci ieftin, spre deosebire de uleiul extravirgin care este tulbure şi deseori amestecat cu bucăţele de măslină scăpate din filtrul presei dar, excelent la gust!

De obicei, ceea ce găsim în magazine sub diverse etichete este o amestecătură de ulei de măsline – uneori din mai multe ţări – amestecătură care chiar dacă cuprinde şi o mică părticică de ulei extravirgin, poate fi etichetată integral aşa. Păcăleală? Sigur că da, pentru că legea permite acest truc! Funcţie de producător, poate ca preţul să indice un adevărat ulei de măsline de cea mai bună calitate.

Şi un ultim amănunt şi gata: este recomandabil să nu agitaţi sticla cu ulei de măsline la fiecare folosire; tehnic este posibil, adică puteţi să puneţi uleiul într-un recipient prevăzut cu robinet în partea de jos, iar dacă aţi cumpărat ulei într-un bidonaş de tablă, vărsaţi-l imediat într-un recipient de sticlă care păstrează calităţile uleiului de măsline în mod optim. La fel ca la vin şi la bere 🙂

Şi apropo de măslinele găsite în comerţ: vă plac măslinele negre? Foarte bine! numai că în mod natural, măslinele coapte sunt de culoare verde, alte culori fiind obţinute în mod artificial. Plus de asta, măslinele vin în recipiente mari şi ATENŢIE! odată acel recipient deschis, termenul de valabilitate expiră peste 10 zile!  Aşa că, nu consumaţi măsline mai vechi de o săptămînă de la cumpărarea din magazin, sau, dacă aţi cumpărat recipiente mari, indiferent de unde, nu mai consumaţi acele măsline după ce aţi desfăcut respectivul recipient, după acest interval de timp – zece zile!

Şi nu uitaţi că, atît măslinele cît şi peştele, care erau considerate în vremuri trecute drept mîncarea săracului, au devenit între timp, delicatese 🙂 Cunoscătorii, ştiu de ce!

Read Full Post »

Odată debarcaţi de pe catamaran, suntem aşteptaţi de un autocar cu ghid local. Nici nu pornim bine şi Ianoş (vă amintiţi? „doar atîta vă mai spun şi…” 🙂 ) începe să ne bombardeze cu tot felul de explicaţii despre Sicilia, care mai de care mai interesante. Mai întîi o comparaţie simplă: dacă insula Malta are o suprafaţă de 267 kilometri pătraţi şi o populaţie de 400 mii locuitori, Sicilia are 25 000 de kilometri pătraţi şi o populaţie de 5 000 000 locuitori. Dacă Malta este aridă şi complet lipsită de resurse, Sicilia a fost şi încă mai este grînarul Mediteranei şi nici de resurse nu duce lipsă. Este adevărată teoria cu nordul bogat şi sudul sărac dar, se cam exagerează: Sicilia este mult mai bogată decît multe ţări, iar Mafia nu este chiar atît de atotstăpînitoare cum spun  clişeele venite de la Hollywood.

Un amănunt interesant este acela că în Sicilia producţia agricolă este concentrată pe localităţi pe specialităţi: carne într-un loc, vin în altul, şi tot aşa dulciuri sau orice altceva, prin secrete de familie transmise din generaţie în generaţie.

Sigur, există şi aici săraci – chiar pînă prin 1930 mai existau locuitorii peşterilor, troglodiţii – dar, oamenii sunt tare mîndri şi preferă calitatea, cantităţii. Din Sicilia provine celebra „pizza” care a cucerit întreaga planetă dar, aceasta a fost la origine mîncarea omului sărac care folosea astfel, toate resturile din cămară. Mare grijă au sicilienii la ingrediente, ei nu folosesc decît ingrediente de cea mai bună calitate; bucătăria locală nu prea seamănă cu bucătăria italiană de prin alte ţări tocmai pentru că numai aici se respectă cu stricteţe reţeta străveche: puţin, fie! dar măcar să fie bun!

În Sicilia se cultivă cereale, viţă de vie, măslini, lămîi, portocali (roşii), bergamo, roşcove şi multe alte  plante exotice, plante aduse aici de toate populaţiile care au rîvnit şi au stăpînit insula: fenicieni, romani, bizantini, arabi, francezi, spanioli.

Sicilia face desigur parte din Italia dar, are statut de semiindependenţă; la Palermo – capitala Siciliei – există un parlament cu putere administrativă locală dar, atenţie! şi cu drept de veto în Parlamentul Italiei! Hmmmm, nu cumva totuşi Mafia, ceva-cumva? 🙂

Limba siciliană este diferită de limba italiană, cuprinzînd mii de cuvinte distincte (care provin din arabă, greacă, spaniolă), aşa încît dacă vor, sicilienii pot să vorbească între ei fără să fie înţeleşi de restul italienilor şi dacă am înţeles bine, foarte multe cuvinte din limba siciliană pot fi înţelese cu uşurinţă de români; se pare că de aici provenea legiunea care a cucerit Dacia…

Mare importanţă a avut şi încă mai are pentru sicilieni, roşcova 🙂 Nefiind un copac pretenţios – creşte singur neavînd nevoie de nici un fel de îngrijire – poate să dea chiar şi trei sau chiar patru sute de kilograme de roşcove, roşcove folosite în cele mai ingenioase moduri de localnici. În afară de faptul că roşcovele pot fi consumate aşa cum se culeg, fiind denumite Pita Sf. Ioan, din roşcove se pot face siropuri bune pentru tuse şi pentru stomac, roşcovele sunt folosite în chip de colorant la producerea rujului, cu roşcove este colorat alcoolul de proastă calitate (de exemplu coniacul românesc de dinainte de 1989), din roşcove se pot produce diverse dulceţuri şamd.

Dacă tot a venit vorba despre Sf. Ioan Botezătorul, este vremea să demontăm un fals istoric vechi de două mii de ani: NU cu lăcuste  se hrănea sfîntul – de altfel acesta era vegan! – ci, cu roşcove! Confuzia s-a produs de la traducerea neglijentă, fructul roşcovului numindu-se „locusti”.

Tainele roşcovei încă nu s-au epuizat 🙂 Cinci seminţe de roşcovă – care se numesc „carat” cîntăresc un gram; am aflat de unde vine denumirea măsurii pentru pietrele preţioase. Cuvîntul „soldat” tot de la roşcovă provine. Cum aşa? Simplu: în vechime, fiecare om obişnuia să dijmuiască monedele aflate în circulaţie fie prin pilire fie prin tăiere pur şi simplu! În acest caz, s-a introdus o monedă greu de deteriorat, monedă care a fost denumită „solidus”, şi care avea greutatea a 24 seminţe de roşcovă, de unde şi denumirea de aur de 24 de carate; cu aceste monede erau plătiţi soldaţii la sfîrşitul serviciului militar, iar în registrele contabile ale vremii se scria: „solidus datus” cutărui militar, de unde şi denumirea. Ei şi uite cum vremea a trecut şi facem prima oprire…  🙂

 

Read Full Post »

Am părăsit Comino mergînd spre est şi nu după multă vreme am văzut o stîncă frapant asemănătoare cu un cap de elefant care bea apă din Mediterana.

Trecem pe lîngă Melieha, localitatea cu cea mare mare plajă din Malta, plajă lungă de 600 metri.

Ultima parte a croazierei se desfăşoară sub imperiul oboselii şi al saţietăţii. Din cînd în cînd privesc harta ca să văd pe unde mai suntem.

DSC04750

A fost cam mult pentru o singură zi dar, dacă ar fi fost să renunţăm la ceva, nu ştiu dacă am fi fost în stare. Probabil că nu. Am trecut prin dreptul staţiunii unde suntem cazaţi la Bella Vista şi eu unul m-aş lipsi bucuros de restul voiajului dacă Atlantis, nava pe care suntem ambarcaţi, ar ancora în port.

Numai că avem de mers pe mare pînă la Sliema, portul din care am plecat şi abia de acolo vom fi transferaţi cu autocarele la hotel. Oricum, frumoasă zi! O zi de ţinut minte din foarte multe motive dar mai mult decît am spus, nu mai spun 🙂

Trecem pe lîngă St. Julien, cea mai sofisticată – şi mai scumpă – staţiune din Malta, staţiune despre care se spune că aici soarele nu apune niciodată, unde viaţa de noapte completează non stop viaţa de zi. În această staţiune se află şi cea mai înaltă clădire din arhipelag, Turnul Portomaso

DSC04766

unde iubitorii de jocuri de noroc merg la Cazino non stop  iar iubitorii de snooker merg o dată pe an, cînd se organizează Turneul din Malta. 🙂

La hotel cină uşoară, sporovăială la un rose maltez şi fuguţa la nani că mîine deşteptarea este la 4,15. Sicilia ne aşteaptă! 🙂 Ard de nerăbdare!

Vom ajunge în Sicilia cu cel mai mare catamaran* din Mediterana, un monstru lung de 106 metri propulsat de patru motoare cu putere instalată de 30 000 cai putere, monstru – graţios – 🙂  care a costat şaptezeci de milioane de Euro. A fost o comandă specială şi tehnologiile folosite la construcţia sa, au fost ţinute la mare secret. Iniţial, nici fotografiatul pe catamaran n-a fost permis. Vom vedea noi mîine ce şi cum!

*catamaran = navă complexă formată din două corpuri plutitoare unite de una sau mai multe punţi. Avantajul acestui tip de ambarcaţiune este că dacă unul dintre corpurile plutitoare (cocă) este avariat, celălat asigură flotabilitatea şi navigabilitatea întregului ansamblu.

Read Full Post »

Older Posts »