Întuneric luminat

Abia cînd îţi lipseşte ceva ( persoană, lucru, tabiet, etc) înţelegi ce valoare de întrebuinţare are acea lipsă pentru confortul zilnic în care te-ai instalat printr-o obişnuinţă verificată şi validată în timp. Orice ştirbire a habitudinii în care te bălăceşti zilnic, îţi dă adevărata perspectivă a lanţurilor de presupus confort mental şi fizic, confort căruia te-ai abandonat, benevol. Abia cînd îţi lipseşte ceva, înţelegi cît de tare eşti sclavul propriilor tale fantasme de habitudine. Adică.

În Malta, ţară – şi insulă – lipsită de orice resurse naturale inclusiv apa, m-am întrebat şi am întrebat, cum au rezistat oamenii acelor locuri fără minimul necesar vieţii, în decursul timpului. Am primit răspunsuri neconvingătoare din partea celor pe care i-am întrebat,    pentru scormonitorul care sînt, iar eu nu am găsit de unul singur, o explicaţe validă, atunci. Apoi.

În ţara mea, România, am fost educat să cred că nimic nu ne lipseşte. NIMIC! Avem toate formele de relief geografic imaginabile – deal, munte, şes, deltă, mare, – avem resurse minerale de tot felul şi avem ape, avem de fapt, cam tot ce i-ar trebui unei naţii, să trăiască în armonie şi în belşug. Ce ne lipseşte? Nu ştiu…

Sau, poate că ştiu. Concret: astăzi, 26 octombrie 2014, de ziua Sfîntului Dumitru, începînd de pe la ora 11 a.m. în cartierul în care locuiesc, a căzut curentul electric. Habar n-am de ce şi nici nu m-am străduit să aflu. Nu este prima dată şi nu cred că va fi ultima.

Ce aveam de făcut şi ce-am făcut? Simplu: am recurs ca în vremile de dinainte de 1989, la lectură. Am recurs adică iar, la conceptul „rezistenţă prin cultură”. De unde şi titlul acestui foarte scurt, excurs: întuneric luminat.

Şi mai pe scurt, am recitit cartea domnului Liiceanu, Declaraţie de iubire. La început am citit-o la lumina zilei apoi, pe măsură ce întunericul se înstăpînea cam timpuriu de pe la ora 15 a.m., am continuat s-o citesc la lumina unor lumînări (aduse din  Ţara Sfîntă – dar, asta este altă discuţie).

-Despre această fabuloasă carte, probabil că voi spune mai mult în curînd…-

Şi m-am luminat: atîta vreme cît vom ţine în întuneric tot ceea ce nu vrem să recunoaştem din istoria noastră recentă, istorie plină de fapte abominabile, nu vom ieşi la lumină!

Ce mi-a lipsit astăzi în timp ce nu aveam acces la tele şi la internet? Mi-a lipsit legătura cu lumea! Mă obişnuisem să aflu dacă vreau, ce şi cum se mai petrece pe mapamond.

Şi care-i legătura cu Malta, veţi întreba? Simplu: acolo lucrurile sunt puse într-o lumină istorică în care întunericul nu mai are ce căuta!

Read Full Post »

Lecţie de(spre) seducţie

Aşa cum am mai spus, în timpul vacanţei din MALTA am recitit în timpii morţi (de ex. în avion sau la Laguna albastră) Jurnalul de la Păltiniş. Ajuns acasă, am decis să recitesc mai multe dintre cărţile domnului Liiceanu, cărţi pe care le am în bibliotecă. A urmat Uşa interzisă, Despre minciună, Despre ură, Cearta cu filosofia (parţial) şi am ajuns la eseul Despre seducţie. Primul capitol – Scurtă analiză fenomenologică – este expunerea de motive şi instrumentarul folosit: termeni din greacă, din latină etc plus o schiţă a substanţei eseului adică cel de-al doilea capitol – Seducţia ca secvenţă a luptei dintre carne şi spirit –, eseul terminîndu-se firesc cu o secvenţă de – Încheiere.

Cel de-al doilea capitol al eseului este structurat şi dezvoltat în cinci părţi:

I – Spiritul învinge carnea, cu trei subcapitole 1. Platon (în trei momente: Charmides, Alcibiade şi sufletul înaripat). 2. Creştinismul. 3. Amour courtois. Madonizarea femeii.

II – Spiritul în echilibru cu carnea, cu două exemple. 1. Romeo şi Julieta. 2. Martin Heidegger şi Hannah Arendt.

III – Carnea învinge spiritual dinăuntrul spiritului. Decameronul, cu două subcapitole 1. Mănăstirea: aparenţă şi ipocrizie. Călugărul ca hypocrites. 2. Recuperarea statutului cărnii.

IV – Carnea învinge spiritual: senzualitatea pură. Don Juan, cu două părţi. 1. Don Juan al lui Moliere. 2. Don Giovanni al lui Mozart în viziunea lui Kierkegaard.

V- Spiritul îşi ia revanşa: cultura. Senzualitatea spiritului, de asemeni în două părţi. 1. Cultura ca dare în vileag. De la actul înţelegerii originare la industria culturală (Kulturarbeit). 2. Revenirea la modelul intim al înţelegerii originare. “Formarea” (Bildung) şi elita culturală.

Şi dacă tot am dat un scurt fragment din Uşa interzisă, fragment intitulat irepetabila iubire, a venit vremea, cred, să  ilustrăm acel minunat fragment cu analiza binecunoscutei poveşti de iubire dintre Romeo şi Julieta, în viziunea domnului Liiceanu.

Spune domnul Liiceanu: “Este ciudat că noi ne referim la povestea faimoşilor îndrăgostiţi din Verona făcînd de fiecare dată abstracţie de preambulul ei: că Romeo este deja îndrăgostit (dar nu de Julieta!) în clipa în care o întîlneşte pe Julieta.” Da, Romeo era deja îndrăgostit de altă fată, care din păcate, era inaccesibilă pentru că “Ea s-a jurat în veci să nu iubească / Făcînd prin jurămîntul ei barbar / din mine-un mort…”.Desigur, familia îl îndeamnă pe Romeo să o uite pe fată dar el răspunde, “în buna logică a iubirii, că iubirea este pentru o fiinţă anume şi că pe aceasta n-o va putea uita niciodată.”  Şi totuşi, a doua zi, la balul oferit de familia sa, Romeo se îndrăgosteşte fatal de Julieta! De aici şi celebra acuză dată fustangiilor: Romeo! Era totuşi tînărul Romeo un uşuratic? Nici vorbă! Spune domnul Liiceanu: “Romeo trăieşte într-un a priori al dorinţei, … într-o fantasmă care îşi caută reprezentarea… Romeo trăieşte, dacă putem spune aşa, emoţia iubirii, starea de îndrăgostire, dar nu încă iubirea”. Romeo n-are cum să trăiască un adevărat sentiment de iubire cîtă vreme “femeia prin care vrea să întrupeze acest ideal, nu răspunde”.

În acest stadiu, toţi îndrăgostiţii seamănă între ei şi pot fi lesne depistaţi prin semnele zbuciumului interior, exteriorizate prin lipsa apetitului, insomnii, suspine şi chiar plîns din senin. “Cîtă vreme ei nu au ajuns să traiască gesturile fondatoare care creează un cuplu ca uniune unică şi nerepetabilă a două persoane, ei nu au apucat să iasă din imensa tautologie a speciei şi a erotismului”.

Cu prima fată de care se îndrăgostise, Romeo nu ajunsese să facă nici măcar un gest fondator al unui cuplu de îndrăgostiţi. “Dincoace, în schimb, strîngerea de mînă şi sărutul, ce au loc la acel bal mascat … sunt gesturi fondatoare, primele care îi dau cuplului forţa lui de adeziune… Din clipa aceasta Romeo şi Julieta au la ce să facă recurs. … sunt gata să intre în eternitate cu amprenta inconfundabilă a iubirii lor”.

Şi dacă v-am trezit curiozitatea despre această analiză, o puteţi continua citind  volumul Declaraţie de iubire / Gabriel Liiceanu / Humanitas / 2001, pp. – 35-36.

 

Read Full Post »

Am revenit la romanica

Bon. După cele şase zile de vis petrecute în Malta în diverse locuri minunate şi o zi petrecută la Etna şi la Taormina din Sicilia şi după 11 zile în care mi-am revăzut notele, pozele şi clipurile luate de la faţa locului pentru a le posta pe blog spre reamintire, am revenit în actualitate.
Şi ce văd? O mizerie. Campania electorală pentru alegerile prezidenţiale a atins cote – aproape – inimaginabil de false prin mesajul transmis. Adică. Dezbateri pentru proiectul de ţară al viitorului preşedinte? Vax! Dezbateri pe teme economice? Zero. Discuţii despre viitor? Deloc. Dezbateri pentru rolul romanicăi în UE şi în NATO? Subiect desuet.
Toată suflarea din romanica – începînd cu preşedintele ţării pînă la ultimul politruc, gazetar sau băgător de seamă pe reţelele de socializare – s-a cantonat într-o infertilă discuţie despre habar n-am ce! Toată lumea urăşte pe toată lumea, încă nu se ştie de ce sau mai bine spus, cu ce finalitate.
Nervii sunt la apogeu ca monedă de schimb în discuţiile monologal-paralele denumite dialog, invectivele abundă, iar acuzele dovedibile sau nu, au inundat spaţiul public. S-a reinstaurat domnia haosului atent dirijat de păpuşari. Cine ni-s păpuşarii? Simplu spus, serviciile discrete 🙂  .
A fost sau n-a fost ofiţer acoperit cutare sau cutare? Dezbateri. A fost sau n-a fost cutare sau cutare agent de influenţă? Dezbateri. Sunt corupţii noştri mai corupţi decît ai voştri? Dezbateri. Şi aşa mai departe pînă la saţietate.
Am fost astăzi invitat la o întîlnire cu o doamnă care s-a realizat pe deplin în străinezia, doamnă care nu se poate stăpîni să nu revină în ţara sa natală, romanica. Încă rumeg ce mi-a spus: este prima dată după 20 de ani cînd, simt că asta NU mai este ţara mea. 😦
Acolo este ţara mea? Ubi bene ibi patria? Aici am ajuns? Cumplit!

Read Full Post »

Sicilia. Taormina.

Părăsim Etna. Pentru că n-am găsit de cuviinţă la postarea precedentă să pun un scurt clip făcut la vulcan, îl postez aici.

Se spune despre Taormina că ar fi perla mediteranei. Este posibil… vom vedea…  Deocamdată, îmi aduc aminte că alt clip dintre puţinele clipuri filmate aici în Sicilia încă nu şi-a găsit locul, aşa că, iată-l (vă asigur că merită văzut).

Dimineaţă, la urcarea în autocar, mi-au căzut din agenda în care notez cam tot ce relatez harta Maltei şi desfăşurătorul de itinerar. Semn clar: călătoria continuă doar azi că mîine, nu prea mai avem ce face. Avionul este la vremea amiezii aşa că…

Ghidul ne spune că noi am avut noroc la Etna – capricioasa Prinţesă a Siciliei – pentru că pe noi ne-a întîmpinat cu vreme frumoasă, alţii avînd parte de nori, ploaie, ba pe unii i-a primit cu grindină în luna august. Cum spuneam: fiecare cu bafta lui!

Din cauza activităţii vulcanului, fauna a cam dispărut. Totuşi, Etna fiind rezervaţie naturală mai există în zonă o pisică sălbatică şi o vulpe cu puişori. Spune Ianoş că dacă e flămîndă, vulpea apare din desiş şi cerşeşte mîncare de la turişti. Dacă aş avea puţin timp, l-aş crede 🙂

Sicilienii pun mare preţ pe masa de seară, atunci cînd familia se reuneşte. Dimineaţa se mulţumesc cu un corn sau o cafea – nu există noţiunea de mic dejun în Sicilia – la prînz ceva frugal, iar masa principală este cina. Mai aflăm că aici au inventat arabii Sorbetto – gheaţă cu fructe – care poate fi socotit strămoşul îngheţatei. Aşa să fie?

Trecem printr-o localitate denumită Zafferano, capitala de miere. Zafferano este prima localitate care a fost salvată de furia lavei prin intervenţia oamenilor, în 1993. În timp ce la sol echipe speciale săpau şanţuri pentru devierea rîului de lavă, piloţii americani au aruncat în calea erupţiei blocuri uriaşe de ciment, stăvilind-o! Act de eroism întrucît vizibilitatea era practic nulă din cauza norilor de cenuşă iar vîntul bătea cu sălbăticie.

Taormina. Un oraş mic dar extrem de cochet cocoţat pe Muntele Taurus. Nu prea înţeleg eu de ce-i denumit munte – are vreo 200 de metri înălţime – dar, mă rog! Oraşul se întinde în lungul unei străzi principale lungă de 900 de metri şi se mîndreşte cu peste 3000 de ani de istorie. Peste tot vechiul se îmbină cu noul, magazine cu tot felul de mărfuri sunt amenajate sub arcade romane, secţia de poliţie se găseşte într-o fostă baie romană, peste tot se văd plăci de plexiglas sub care se pot vedea vestigii antice. Cîteva obiective merită vizitate, printre acestea Teatrul grec şi Grădinile din Taormina, grădini  celebre pentru o frumoasă poveste de dragoste: o contesă surghiunită, amanta îndepărtată de la curtea unui prinţ a poposit în Taormina, iar primarul oraşului ca s-o înveselească a umplut pietrele cu flori şi cu copaci pînă cînd inima prinţesei s-a înduplecat. Toujour l’amour!

Un lucru de admirat în Taormina, este biserica rămasă din perioada bizantină; astăzi fiind catolică, păstrează repere arabe şi iudaice, acestea coexistînd paşnic de peste 1000 de ani. Deci, se poate!

Am mai văzut un astfel de exemplu de convieţuire paaşnică în orăşelul LOD din Israel.

Ce-ar mai putea fi spus despre această minunată bijuterie? Că este cam scump pentru pungile oamenilor obişnuiţi cu un confort moderat, că a fost vizitată chiar şi de Goethe şi mai ales că, abia după ce a venit aici Hollywood-ul să cumpere masiv castele şi vile, staţiunea a devenit atît de celebră cum este azi.

Am prînzit într-un restaurant cu o  vedere magnifică spre Marea Ionică,

restaurant indicat de domnul Ianoş unde după ce ne-am ospătat cum se cuvine, ne-a stricat cheful o tută care ori din incompetenţă ori din spirit de jaf, mă punea să plătesc nota de două ori. În fine, a intervenit ghidul italian şi cînd a văzut că-s hotărît să nu cedez, a aplanat conflictul. Aşa ceva în Malta, este de neimaginat!

Două vorbe despre „mafie”; cuvîntul acesta este de origine arabă şi înseamnă peşteră – în sensul de protecţie, loc care te protejează. Sintagma „cosa nostra” este tot o invenţie a la Hollywood. Organizaţia aceasta chiar există şi are rădăcini vechi. Sicilia a fost ocupată în decursul celor trei mii de ani de istorie de diverse seminţii. Ajunsese un fel de monedă de schimb între marile puteri ale vremurilor. În timpul stăpînirii spaniole, pentru că aceştia nu erau capabili – sau poate nu-i interesa – să înţeleagă problemele localnicilor (diferende de avere, certuri pentru vreo codană, etc) sicilienii au instituit tribunale – sfatul poporului – nemaiapelînd la justiţia stăpînitorilor. Şi cum totul se petrecea în familie, (tată, unchi, naş, uneori prieteni), secretul acestor tribunale era păstrat cu sfinţenie. Apoi lucrurile au degenerat şi avem aceste organizaţii criminale de care toată lumea aude dar nimeni nu ştie exact ce sunt.

Nu-mi rămîne decît să mă felicit că am ales această variantă de călătorie şi să vă îndemn şi pe voi să vizitaţi Malta. Luaţi pachetul principal apoi, pentru rest, puteţi ori să apelaţi la ghizi ori să vă interesaţi de mersul transportului în comun ori de ce nu, să închiriaţi un autoturism şi să mergeţi unde vă îndeamnă inima. Gata. 🙂

Read Full Post »

Despre uleiul de măsline

Aşa-i că vă place uleiul de măsline? Aşa-i! Şi mie îmi place. Numai că abia acum am aflat de la supercalificatul ghid Ianoş, în timpul periplului din Malta – de fapt pe cînd eram în Sicilia – amănunte despre acest ulei minunat, ulei care se produce încă din antichitate în ţările din bazinul mediteran – şi nu numai – pînă în zilele noastre.

Am văzut prese antice pentru ulei de măsline în Israel, iar recent am văzut o presă mecanică pentru producerea acestui ulei în Malta, la Festivalul uleiului de la Zejtun.

Am cumpărat ulei de măsline destul de bun din Grecia, dar ulei aşa de bun ca acesta cumpărat în Malta de la Zejtun, n-am mai avut la dispoziţie.

Aşadar, ca un ulei de măsline să fie de cea mai bună calitate trebuie să întrunească mai multe condiţii, simultan. Respectiv, măslinele trebuiesc culese manual în prima parte a lunii octombrie din măslinii care sunt situaţi la aproximastiv o mie de metri înălţime. Aceste măsline trebuiesc prelucrate în primele 48 de ore de la recoltare prin presare mecanică, numai uleiul rezultat de la prima presare LA RECE putînd fi denumit extravirgin. Atît recoltarea cît şi prelucrarea prin presare trebuiesc făcute în condiţiile în care temperatura ambientală nu depăşeşte 27 de grade Celsius. Înainte de a fi introduse în presă, măslinele  trebuiesc selecţionate manual cu mare grijă, toate măslinele care prezintă imperfecţiuni fiind îndepărtate. Uleiul extravirgin NU este filtrat după presare şi reprezintă maxim 6% din recoltă. Restul de ulei se obţine prin presarea a doua tot la rece, şi prin presarea a treia la cald, folosindu-se chimicale care pot să stoarcă şi ultimele picături de ulei din recolta de măsline.

Acest ulei de mîna a doua şi a treia, este de obicei limpede şi PROST – deci ieftin, spre deosebire de uleiul extravirgin care este tulbure şi deseori amestecat cu bucăţele de măslină scăpate din filtrul presei dar, excelent la gust!

De obicei, ceea ce găsim în magazine sub diverse etichete este o amestecătură de ulei de măsline – uneori din mai multe ţări – amestecătură care chiar dacă cuprinde şi o mică părticică de ulei extravirgin, poate fi etichetată integral aşa. Păcăleală? Sigur că da, pentru că legea permite acest truc! Funcţie de producător, poate ca preţul să indice un adevărat ulei de măsline de cea mai bună calitate.

Şi un ultim amănunt şi gata: este recomandabil să nu agitaţi sticla cu ulei de măsline la fiecare folosire; tehnic este posibil, adică puteţi să puneţi uleiul într-un recipient prevăzut cu robinet în partea de jos, iar dacă aţi cumpărat ulei într-un bidonaş de tablă, vărsaţi-l imediat într-un recipient de sticlă care păstrează calităţile uleiului de măsline în mod optim. La fel ca la vin şi la bere 🙂

Şi apropo de măslinele găsite în comerţ: vă plac măslinele negre? Foarte bine! numai că în mod natural, măslinele coapte sunt de culoare verde, alte culori fiind obţinute în mod artificial. Plus de asta, măslinele vin în recipiente mari şi ATENŢIE! odată acel recipient deschis, termenul de valabilitate expiră peste 10 zile!  Aşa că, nu consumaţi măsline mai vechi de o săptămînă de la cumpărarea din magazin, sau, dacă aţi cumpărat recipiente mari, indiferent de unde, nu mai consumaţi acele măsline după ce aţi desfăcut respectivul recipient, după acest interval de timp – zece zile!

Şi nu uitaţi că, atît măslinele cît şi peştele, care erau considerate în vremuri trecute drept mîncarea săracului, au devenit între timp, delicatese 🙂 Cunoscătorii, ştiu de ce!

Read Full Post »

Sicilia. În drum spre Etna

Odată debarcaţi de pe catamaran, suntem aşteptaţi de un autocar cu ghid local. Nici nu pornim bine şi Ianoş (vă amintiţi? „doar atîta vă mai spun şi…” 🙂 ) începe să ne bombardeze cu tot felul de explicaţii despre Sicilia, care mai de care mai interesante. Mai întîi o comparaţie simplă: dacă insula Malta are o suprafaţă de 267 kilometri pătraţi şi o populaţie de 400 mii locuitori, Sicilia are 25 000 de kilometri pătraţi şi o populaţie de 5 000 000 locuitori. Dacă Malta este aridă şi complet lipsită de resurse, Sicilia a fost şi încă mai este grînarul Mediteranei şi nici de resurse nu duce lipsă. Este adevărată teoria cu nordul bogat şi sudul sărac dar, se cam exagerează: Sicilia este mult mai bogată decît multe ţări, iar Mafia nu este chiar atît de atotstăpînitoare cum spun  clişeele venite de la Hollywood.

Un amănunt interesant este acela că în Sicilia producţia agricolă este concentrată pe localităţi pe specialităţi: carne într-un loc, vin în altul, şi tot aşa dulciuri sau orice altceva, prin secrete de familie transmise din generaţie în generaţie.

Sigur, există şi aici săraci – chiar pînă prin 1930 mai existau locuitorii peşterilor, troglodiţii – dar, oamenii sunt tare mîndri şi preferă calitatea, cantităţii. Din Sicilia provine celebra „pizza” care a cucerit întreaga planetă dar, aceasta a fost la origine mîncarea omului sărac care folosea astfel, toate resturile din cămară. Mare grijă au sicilienii la ingrediente, ei nu folosesc decît ingrediente de cea mai bună calitate; bucătăria locală nu prea seamănă cu bucătăria italiană de prin alte ţări tocmai pentru că numai aici se respectă cu stricteţe reţeta străveche: puţin, fie! dar măcar să fie bun!

În Sicilia se cultivă cereale, viţă de vie, măslini, lămîi, portocali (roşii), bergamo, roşcove şi multe alte  plante exotice, plante aduse aici de toate populaţiile care au rîvnit şi au stăpînit insula: fenicieni, romani, bizantini, arabi, francezi, spanioli.

Sicilia face desigur parte din Italia dar, are statut de semiindependenţă; la Palermo – capitala Siciliei – există un parlament cu putere administrativă locală dar, atenţie! şi cu drept de veto în Parlamentul Italiei! Hmmmm, nu cumva totuşi Mafia, ceva-cumva? 🙂

Limba siciliană este diferită de limba italiană, cuprinzînd mii de cuvinte distincte (care provin din arabă, greacă, spaniolă), aşa încît dacă vor, sicilienii pot să vorbească între ei fără să fie înţeleşi de restul italienilor şi dacă am înţeles bine, foarte multe cuvinte din limba siciliană pot fi înţelese cu uşurinţă de români; se pare că de aici provenea legiunea care a cucerit Dacia…

Mare importanţă a avut şi încă mai are pentru sicilieni, roşcova 🙂 Nefiind un copac pretenţios – creşte singur neavînd nevoie de nici un fel de îngrijire – poate să dea chiar şi trei sau chiar patru sute de kilograme de roşcove, roşcove folosite în cele mai ingenioase moduri de localnici. În afară de faptul că roşcovele pot fi consumate aşa cum se culeg, fiind denumite Pita Sf. Ioan, din roşcove se pot face siropuri bune pentru tuse şi pentru stomac, roşcovele sunt folosite în chip de colorant la producerea rujului, cu roşcove este colorat alcoolul de proastă calitate (de exemplu coniacul românesc de dinainte de 1989), din roşcove se pot produce diverse dulceţuri şamd.

Dacă tot a venit vorba despre Sf. Ioan Botezătorul, este vremea să demontăm un fals istoric vechi de două mii de ani: NU cu lăcuste  se hrănea sfîntul – de altfel acesta era vegan! – ci, cu roşcove! Confuzia s-a produs de la traducerea neglijentă, fructul roşcovului numindu-se „locusti”.

Tainele roşcovei încă nu s-au epuizat 🙂 Cinci seminţe de roşcovă – care se numesc „carat” cîntăresc un gram; am aflat de unde vine denumirea măsurii pentru pietrele preţioase. Cuvîntul „soldat” tot de la roşcovă provine. Cum aşa? Simplu: în vechime, fiecare om obişnuia să dijmuiască monedele aflate în circulaţie fie prin pilire fie prin tăiere pur şi simplu! În acest caz, s-a introdus o monedă greu de deteriorat, monedă care a fost denumită „solidus”, şi care avea greutatea a 24 seminţe de roşcovă, de unde şi denumirea de aur de 24 de carate; cu aceste monede erau plătiţi soldaţii la sfîrşitul serviciului militar, iar în registrele contabile ale vremii se scria: „solidus datus” cutărui militar, de unde şi denumirea. Ei şi uite cum vremea a trecut şi facem prima oprire…  🙂

 

Read Full Post »

Malta. De la Comino la Sliema

Am părăsit Comino mergînd spre est şi nu după multă vreme am văzut o stîncă frapant asemănătoare cu un cap de elefant care bea apă din Mediterana.

Trecem pe lîngă Melieha, localitatea cu cea mare mare plajă din Malta, plajă lungă de 600 metri.

Ultima parte a croazierei se desfăşoară sub imperiul oboselii şi al saţietăţii. Din cînd în cînd privesc harta ca să văd pe unde mai suntem.

A fost cam mult pentru o singură zi dar, dacă ar fi fost să renunţăm la ceva, nu ştiu dacă am fi fost în stare. Probabil că nu. Am trecut prin dreptul staţiunii unde suntem cazaţi la Bella Vista şi eu unul m-aş lipsi bucuros de restul voiajului dacă Atlantis, nava pe care suntem ambarcaţi, ar ancora în port.

Numai că avem de mers pe mare pînă la Sliema, portul din care am plecat şi abia de acolo vom fi transferaţi cu autocarele la hotel. Oricum, frumoasă zi! O zi de ţinut minte din foarte multe motive dar mai mult decît am spus, nu mai spun 🙂

Trecem pe lîngă St. Julien, cea mai sofisticată – şi mai scumpă – staţiune din Malta, staţiune despre care se spune că aici soarele nu apune niciodată, unde viaţa de noapte completează non stop viaţa de zi. În această staţiune se află şi cea mai înaltă clădire din arhipelag, Turnul Portomaso

unde iubitorii de jocuri de noroc merg la Cazino non stop  iar iubitorii de snooker merg o dată pe an, cînd se organizează Turneul din Malta. 🙂

La hotel cină uşoară, sporovăială la un rose maltez şi fuguţa la nani că mîine deşteptarea este la 4,15. Sicilia ne aşteaptă! 🙂 Ard de nerăbdare!

Vom ajunge în Sicilia cu cel mai mare catamaran* din Mediterana, un monstru lung de 106 metri propulsat de patru motoare cu putere instalată de 30 000 cai putere, monstru – graţios – 🙂  care a costat şaptezeci de milioane de Euro. A fost o comandă specială şi tehnologiile folosite la construcţia sa, au fost ţinute la mare secret. Iniţial, nici fotografiatul pe catamaran n-a fost permis. Vom vedea noi mîine ce şi cum!

*catamaran = navă complexă formată din două corpuri plutitoare unite de una sau mai multe punţi. Avantajul acestui tip de ambarcaţiune este că dacă unul dintre corpurile plutitoare (cocă) este avariat, celălat asigură flotabilitatea şi navigabilitatea întregului ansamblu.

Read Full Post »

Malta. Laguna albastră

Booon. Am ajuns la vestita Lagună albastră unde marea chiar este incredibil de albastră. Şi nici n-am coborît bine de pe pachebot că imediat ne-am şi căţărat pe şalupa de mare viteză, jet boat. 20 de temerari, primii care-au avut curaj să se înscrie. Un italiano vero numai zîmbet, aşteaptă să ne urcăm în şalupă. Porneşte încetişor apoi, cînd ne-am depărtat o leacă de ţărm bagă viteză. Da’ viteză, nu glumă! Cred că a atins în timp record suta, sau pe aproape. Apoi, începe balul 🙂

Viraj strîns pe stînga, balans puternic pe dreapta, iar viraj pe stînga şi brusc, din înclinaţia şalupei combinată cu viteza de rotaţie te trezeşti cu ditamai valul de apă deranjat de la firescul său, care ne potopeşte din senin de parcă ar fi început să toarne cu găleata. Pe scurt, cît ai zice pirat! suntem uzi leoarcă din cap pînă-n picioare, toţi.

Toţi? Nu chiar. El şi încă vreo doi care stau chiar lîngă el sunt uscaţi şi curaţi ca-n reclama aceea celebră 🙂  Toţi  aplaudă cu frenezie, adrenalina ne dă aripi, toată lumea rîde şi se copilăreşte de nu-ţi vine să crezi!

Pffff, nesuferitule. Dacă mi s-a stricat aparatul video te omor cu mîna mea. Nu pentru aparat, că-i vechi şi tot ar cam trebui să cumpăr unul mai bunişor. Dar s-ar  duce naibii toate pozele şi clipurile mele de aici, din Malta. Sterg aparatul cu un prosop şi îl ţin la soare să se usuce cît de cît. Între timp, piratul naibii, nevinovat ca un mieluşel, merge cu viteză redusă pe lîngă coastă. Unde vedem tot felul de minunăţii. Martor, filmuleţul făcut că aparatul, spre marele noroc al piratului, funcţionează. 🙂

Cam gata cu grotele, ne avîntăm iarăşi în larg. Iar viraje, iar viteză şi cînd ne aşteptam mai puţin, fleoşc! iar ne udă din belşug. Lumea, în delir 🙂

Nu vă place aşa? Bineeeee, pare a spune piratul. Staţi aşa să vă iau altfel. Şi începe să taie valurile pieptiş. Prova urcă şi coboară cu viteză, de parcă am fi în montagne russe.

Tocmai cînd unii sunt pe cale să dea la boboci 🙂 (nu ştiţi ce înseamnă, gugăliţi 🙂 ) domoleşte şalupa. Iar prinde viteză, iar viraje şi tocmai cînd credeam că suntem deştepţi şi ne putem apăra de udătură, ne face ciuciulete, iar! Al naibii pirat!

Normal, lumea aplaudă şi rîde, că de dansat dansăm cu toţii cu barcă cu tot. Numai eu nu aplaud şi spun aşa, cu glas firav un HUUUU în chip de protest ipocrit.

Gata. Vreo 20 de minute au trecut ca un vis şi iată-ne din nou, la ţărm.

Ce avem de făcut? care vrea plajă, baie şi, răsfăţ; care vrea umbră şi bere (eu 🙂 ) care vrea plimbare pe insulă, etc. E loc pentru toată lumea în această mirifică Lagună albastră.

Bon. Pe insula Comino, în afară de cei trei sau patru locuitori permanenţi, sutele poate chiar miile de turişti care vin atraşi de Laguna albastră sunt serviţi la malul mării cu bere, suc, gustări, etc, din automagazine aprovizionate de ferryboat.

Personalul nu stă peste noapte aici dar turiştii care vor, pot rămîne la hotelul existent sau dacă nu vor la hotel, pot înopta pe plajă (mai bine spus stîncile de la malul mării că plajă nu există – cu excepţia cîtorva plaje amenajate cu nisip importat din Africa), că nu-i opreşte nimeni.

Soarele este prea puternic pentru mine chiar dacă mi-am închiriat şezlong şi umbrelă aşa că o las pe Silvia să se bronzeze şi să se zbenguie în apa incredibil de curată şi mă refugiez pe vapor. Deranjez siesta barmanului şi cer o bere cu scuzele de rigoare. No problem! spune un bărbos simpatic şi rîde. Mitul cu maltezii care nu ştiu aritmetică se dovedeşte şi în acest caz, fals; ghiduşie de ghid glumeţ 🙂 Omul îmi dă fără greş restul de la o bancnotă de 50 deşi paharul de bere cerut, foarte mititel, costă numai trei. Am observat că fiecare comandă a fost înregistrată la casa de marcat, iar pe tejghea  este o tăviţă specială pentru baccşiş. Nu cere nimeni dar, nici nu refuză.

Rece şi bună, berea alunecă pe gîtlejul meu însetat de parcă nici n-ar fi fost, iar briza care se simte aici, pe vas, mai bine decît la ţărm începe să mă răcorească. Tare mi-e bineee 🙂

N-am fost pe fază la ţărm să văd cum peştişorii înoată printre oamenii care se scaldă -Silvia mi-a spus – dar, am surprins de pe vapor un banc de peştişori în apa extra-limpede.

Ar avea de lucru, un pictor pe aici? Ohohohoooo cu asupra de măsură!

Cu regret, plecăm…

Read Full Post »

Croaziera continuă

Am amintit de Marsaxlokk. Această localitate – de fapt un sat pescăresc – se află într-un golf dublu (în formă de Y) aplecat uşurel către vest, şi este una dintre cele trei localităţi din sudul Maltei care au putut fi amenajate pentru locuit, adică Birzebugia – cealaltă localitate din acest golf – şi amintita Delimara care străjuieşte golful cu farul ei. De aici şi pînă la întîlnirea cu insula Cosimo nemaiexistînd decît Grota Albastră despre care am amintit AICI, (cea mai sudică aşezare a insulei şi) Ghar Lapsi unde (dacă am înţeles bine) este una dintre cele două uzine pentru desalinizarea apei.

Normal! sudul fiind subpopulat, şi apa este extrem de curată. Tot aici este un restaurant faimos pentru o specialitate culinară: iepure în vin. Poftă bună! 🙂

De aici şi pînă la Golden Bay ţărmul este abrupt şi neprietenos, greu sau deloc abordabil dinspre mare. De altfel, există o formaţiune de stînci – Dingli – care se întinde pe o porţiune de 11 km., cea mai înaltă dintre acestea avînd 250 metri, adevărată fortificaţie naturală sau mai bine spus, însăşi esenţa solului maltez: stînca!

Cum aici temperaturile nu scad sub 17 grade Celsius nici iarna, pentru românii obişnuiţi cu temperaturi negative este hazliu să-i vadă pe maltezi încotoşmănaţi cu pulovere şi cu paltoane. Cel puţin aşa ne-au spus ghizii care-au venit aici cu amatorii de revelion petrecut în aceste insule. Pe şestache, unii călători au coborît la masă, bufetul fiind amenajat în sala de jos. Hai şi noi! 🙂 Mult mai puţin elegant decît în GRECIA dar, depun mărturie: un prînz simplu şi delicios, format din trei felii de şuncă (diferite), paste cu sos, ton (adevărat nu cel din conserve) şi o extraordinară porţioară de vinete în bulion. Plus o sălăţică mediterană şi cîteva felii de roşie gustoasă. Vin maltez alb sau roşu la discreţie sau după gust, diferite feluri de suc. Repet, de-li-cios!

Apropo de vinul la discreţie: evident că poţi să te serveşti copios dar, nu prea poţi să te întinzi pentru că aşteaptă şi alţii să intre la masă; dar dacă vrei să pleci cu un pahar după tine nu se uită nimeni urît ba, dimpotrivă! Maltezii se bucură ca nişte copii dacă le apreciezi produsele iar mie chiar îmi place să apreciez 🙂

Şi uite cum am ajuns la vestita Lagună albastră…

Read Full Post »

30 septembrie 2014

Telefon matinal de la Robert. Dragul de el 🙂 Înainte de a pleca, am stabilit cu rigurozitate diferenţele de fus orar, tocmai ca să ştie la ce oră să ne sune. N-a greşit decît cu 12 ore 🙂  În loc să ne sune d.a. ne-a sunat a.m. Tare ne-a bucurat telefonul său. Şi el e bine mersi şi ne duce dorul… Poate la anul, ne vom vedea. Poate…

Înainte de a pleca ne-am interesat de prognoza meteo. Pînă acum, vremea a fost impecabilă. Sper ca astăzi, meteorologii să o fi dat în bară, pentru că în prognoză spunea ceva de vreme rea cu ploaie, iar eu văd un soare generos şi cer senin. Dar cum ne-am obişnuit cu schimbările bruşte de vreme, nu se ştie… Măcar pînă acum, nu a plouat!

De ce insist aşa de mult pe meteo (nu pe MTO 🙂 )? Simplu: acest lucru este important pentru turişti: ploaia incomodează întotdeuna (am păţit-o de exemplu, la Catedrala Notre Dame de Paris); la fel şi vîntul. E foarte important să fie soare dacă vrei să faci plajă, dar nu la fel de binevenit este soarele dogoritor dacă ai de parcurs kilometri; în acest caz, un cer semiacoperit de nori, ar fi mai mult decît benefic. Şi mai amintesc numai de faptul că schiorii apreciază ninsoarea şi gata! 🙂  Gata şi nu prea pentru că de mîine, începe noiembrie  octombrie şi se cam apropie iarna.

Noiembrie  Octombrie (mulţumesc domnului GOE care mi-a atras atenţia) despre care Noica spunea: „tocmai mă gîndeam că noiembrie  octombrie e cea mai frumoasă lună a anului, e „timpul pur”, singurul pe care omul nu l-a poluat cu sărbătorile şi însemnele lui: e un timp suspendat între anotimpuri, cînd nu începe şi nu se afîrşeşte nimic, cînd nu e nici „sărbătoarea recoltei” nici început de an universitar, nici o mare sărbătoare sfîntă. E timpul nemarcat în vreun fel, singurul care te cheamă să trăieşti în nedeterminat.”

Frumos spus, dar adevărat?

Iar s-a oprit curentul; se pare că pe la 7,30 dimineaţa, acesta este un soi de ritual al acestui hotel 🙂  altfel civilizat şi ospitalier.

Tocmai se anunţă că preşedinta Maltei, doamna Marie Louise Coleiro Preca, l-a invitat pe papa Francisc să efectueze o vizită oficială în aceste insule, ai căror locuitori au un cult deosebit pentru papa Pius al XI-lea şi bineînţeles, pentru papa Ioan Paul al II-lea. Acest lucru este foarte important pentru că se ştie puterea Vaticanului.

Între timp, am ajuns în portul Sliema

de unde cu nava Atlantis

vom face înconjurul insulei Malta. Pe drum am primit lămuriri strict necesare. Adică: pe navă vom primi explicaţii de la echipaj, ghidul nostru – Daniel, de data asta – neavînd autoritate. Vom vedea că va fi lăsat şi el să spună cîteva cuvinte la fiecare obiectiv întîlnit în calea noastră, explicaţii pe care le-am înregistrat pe camera de luat vederi transformată ad-hoc în reportofon deci vor fi o sumedenie de filmuleţe aşa că, cine vrea, poate să vadă Malta măcar aşa.

Masa de prînz va fi servită atunci cînd va hotărî căpitanul navei, funcţie de vreme, fie în plin marş (aşa se numeşte mersul unei nave) fie la ancoră, dar flămînzi, nu vom rămîne 🙂  Nava are două punţi, cea superioară  – în aer liber dar acoperită – numărînd 22 de rînduri a cîte 14 locuri iar cea de jos, perfect închisă, numărînd 22 de rînduri a cîte 10 locuri. Rai pentru vicioşi!  🙂  locuri amenajate pentru fumători!

Am pornit la drum cu circa 300 de locuri ocupate din cele peste 500. E soare, cald, cer senin şi o boare de vînt ne mîngîie cu delicateţe. La fel ca în GRECIA, primim explicaţii în (greacă) malteză, engleză, germană, franceză, italiană şi mai scurt dar la obiect în română, de la Daniel.

Tocmai am ieşit din portul Sliema la extremitatea căruia se află un dom, ultima construcţie ridicată de Cavaleri, construcţie folosită ca biserică. De cîte ori treceau pe lîngă acest dom, marinarii strigau : Sliema Maria! pentru că „sliema” în limba malteză înseamnă AVE!

Deşi am ieşit din port nu ne vom depărta prea mult de mal, pentru că altfel n-am vedea nimic. Facem ceea ce se numeşte „navigaţie costieră”.

Tangajul se simte deşi apele sunt calme, pentru că există un soi de valuri submarine, aşa zisă „hulă de fund”. Care huleşti? mă! 🙂 Mă uit împrejur şi nu văd semne de rău de mare. Deocamdată! 🙂

Sensul de mers este de la Sliema – în apropiere de Valetta -,către Delimara, adică spre est, unde este un far construit de britanici în 1855 şi ieşit din uz în 1990. Tocmai trecem prin dreptul localităţii Marsaxlokk unde pe 2 decembrie 1989, în largul mării, s-au întîlnit preşedintele Bush cu preşedintele Gorbaciov, ultimul preşedinte al defunctei URSS. Ce s-a întîmplat, se ştie: imperiul sovietic s-a destrămat, ţările din estul europei şi-au recîştigat libertatea şi demnitatea. Măcar unele dintre ele pentru că după 25 de ani, Rusia dă semne de nervozitate şi încearcă să-şi reimpună punctul de vedere. România unde e? şi ce vrea? Chiar dacă apartenenţa la NATO şi la UE ar putea constitui un mediu prielnic democraţiei, poporul nostalgic învinge la urne poporul care vrea altceva.

Dar noi ne continuăm netulburaţi viaţa, şi călătoria…

Read Full Post »