Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘malta’

După ce-am văzut Grota albastră, acum este rîndul să vedem Poarta (sau fereastra) albastră iar mîine, ne vom răsfăţa în Laguna albastră, adică vom încheia un celebru tripic albastru din frumoasa Maltă albastră din albastra Mediterană. Cum vă place? 🙂

Iar este vremea pentru info. Aşadar. Sistemul educaţional în Malta are trei piloni: A. De stat – mai puţin utilizat. B. Privat – pe scară largă. C. Bisericesc – şi mai puţin utilizat deşi am mai spus că este mare nevoie de preoţi în Malta.

Începînd din clasa a VI-a sau a VII-a copiii pot să aleagă dintre 14 limbi alternative, în afară de malteză şi de engleză care sunt cele două limbi oficiale. Începînd cu clasa a IX-a intervine practica de vară cu salariul minim de 700 euro lunar. Lesne de observat că încă de mici, maltezii sunt învăţaţi să devină independenţi financiar. Rata de promovabilitate la Bac este cea mai scăzută din UE dar, nimeni nu face din acest lucru o tragedie pentru că, dacă pici Bac-ul te angajezi unde ai făcut practică. Chiar am văzut la hotel copii care făceau practică în toate meseriile cerute în această industrie: menajeră, bucătar, ospătar, etc. Cei care absolvă liceul şi reuşesc să promoveze Bacalaureatul merg la Universitatea din Valetta. După studii, copiii vin acasă pentru că tradiţia le-o cere. Cei ai căror părinţi au afaceri preiau afacerea. De fapt, toate micile afaceri din Malta sunt afaceri de familie şi am văzut acest lucru la restaurantele pe unde am prînzit.

Pentru că încă mai suntem în Gozo, e musai să amintesc o tradiţie: gozitanii nu prea obişnuiesc să închidă casa atunci cînd pleacă de acasă pentru scurt timp astfel, atunci cînd vine omul acasă nu are a se mira dacă la el acasă cei mai buni prieteni îl aşteaptă chefuind de zor 🙂   Ce ne-am face fără prieteni? 🙂

Nu prea am ce de-scrie aşa că aici, am făcut două clipuri pe care le revăd cu mare plăcere împreună cu gozitanca mea  🙂 Voi aveţi ceva de spus?

Şi dacă tot am pomenit de Ta Pinu am şi eu ceva de povestit: cînd am ajuns lîngă Fereastra albastră abia mă mai abţineam dar, am avut de ales: ori mergeam iute la barca din care vedeam Fereastra de aproape ori mergeam la budă şi mă puneam la şpriţane cu ghidul , de parcă exact asta aveam nevoie!   🙂

Am ales barca, evident. La reîntoarcere întreb stresat: toilet? Blu mi s-a răspuns. Cum altfel? Nu este totul în Malta, blu? Ba da. Şi am intrat prima dată în viaţa mea într-o aşa zisă toaletă ecologică (inscripţionată BLU). Miracol? Da: nu miros, nu murdărie dar, nici apa nu curgea   🙂

În fine. Mai avem puţin şi reluăm micuţa călătorie cu ferry către casă. Casă? Desigur! Nu denumim „casă” orice adăpost vremelnic (hotel de exemplu)? Cam aşa ceva. De ce? Nu ştiu. Probabil pentru că în limba română, „casă” n-are chiar sensul „home” din limba engleză. Voi ce credeţi?

Read Full Post »

Ta Pinu

Deşi este o biserică nouă – a fost construită între 1920 şi 1933 – istoria acestui aşezămînt durează încă din anul 1575, cînd misionarul Pietro Duzina, delegat al papei Grigorie al XII-lea a vizitat arhipelagul maltez. Văzînd că biserica se afla într-o stare vizibilă de degradare, acesta a ordonat demolarea sa, la fel cum procedase şi în multe alte cazuri. Legenda spune că omul desemnat să înceapă demolarea şi-a rupt mîna după prima lovitură de tîrnăcop şi demolarea a fost amînată. Cert este că Ta Pinu, pe numele său întreg – Santwarju tal-Madonna ta’ Pinu – a fost singura biserică din insule care a scăpat demolărilor ordonate de misionarul Duzina. Ce ne-am face fără legende? Bine spunea domnul Neagu Djuvara: scoate din istorie legendele şi nu mai rămîne nimic.

Numele Ta Pinu a fost atribuit în anul 1611 după numele procuratorului acestui lăcaş, Pinu Gauchi, care a oferit o sumă importantă de bani pentru restaurare.

După ce în anul 1883 o femeie de 45 de ani, Karmela Grima, care trecea pe lîngă biserică  a auzit un glas: „vino, vino”, episcopul Pietro Pace care a cercetat fenomenul, a decretat că este vocea Maicii Domnului. De atunci a început un lung şir de minuni care se continuă pînă în zilele noastre, în urma cărora locul a devenit loc de pelerinaj şi astfel a devenit evidentă nevoia de a construi o biserică încăpătoare, aceea pe  care o vizităm noi, acum.

DSC04661

DSC04662

DSC04664

Aici am aflat că papa Pius al XI-lea a ridicat-o la rang de „mica basilica” şi tot aici am aflat legătura specială pe care a avut-o regretatul Pontif, papa Ioan Paul al II-lea cu insulele malteze: survolînd arhipelagul maltez, la un moment dat pilotul l-a anunţat că grave defecţiuni ale motoarelor impun aterizarea forţată; luînd legătura cu aeroportul din Malta se părea că acest lucru era aproape imposibil şi trebuia găsită urgent altă soluţie; tocmai cînd survola micuţa insulă Gozo, pilotul l-a informat pe Pontif că fără explicaţie, motoarele şi-au revenit! Papa Ioan Paul al II-lea şi-a continuat zborul – a cărui destinaţie nu era Malta – şi cînd a ajuns la Vatican, a ordonat o anchetă a acestui incident. În acest mod s-a stabilit limpede că motoarele avionului şi-au revenit EXACT cînd survola această basilică. Minune? Desigur!

Legenda reţine sumedenie de minuni care s-au produs în preajma acetei basilici, cele mai multe fiind vindecări miraculoase ale unor bolnavi incurabili pentru care ştiinţa medicilor era neputincioasă. Dar, s-au petrecut şi altfel de minuni. De exemplu, în 2011 cînd turnurile gemene au fost făcute una cu pămîntul de terorişti, printre supravieţuitori s-a aflat şi singurul maltez care se afla într-unul dintre turnuri; nu i-am reţinut numele dar, acesta tocmai se întorsese de la un pelerinaj de la Ta Pinu. Minune? Desigur. Ce ne-am face fără minuni?

Biserica Ta Pinu este decorată cu şase mozaicuri, cu 76 de vitralii şi cu statui dar, în afară de pictura de la altar, şi pictura de pe boltă, alte picturi nu are, fiind singura biserică din Arhipelag, nepictată în interior.

DSC04647

DSC04648

DSC04650

DSC04652

DSC04654

DSC04658

DSC04646

La plecare, ghidul ne-a indicat un deluşor.

DSC04660

Acesta este considerat Golgota gozitană, iar cine parcurge în genunchi cele douăsprezece staţii amenajate după modelul Viei Dolorosa de la Ierusalim, se poate aştepta să fie absolvit de toate păcatele…

Read Full Post »

Nu mergem prea departe şi ajungem la Fontana, singurul izvor cu apă dulce din Gozo. Pe drum, reuşesc să fotografiez cîteva case.

DSC04593

DSC04594

DSC04597

Am ajuns.

DSC04599

DSC04600

Chiar aici este amenajat magazinul care ne prezintă o mare varietate de lucruri, de la artizanat la delicatese. Degustarea este gratuită şi chiar ai de unde alege, iar gozitanii şi gozităniţele ne întîmpină cu bunăvoinţă.

DSC04603

DSC04604

DSC04605

 

DSC04609

DSC04611

DSC04615

DSC04617

DSC04618

DSC04620

DSC04626

DSC04628

DSC04632

DSC04636

Sigur că am gustat şi noi de ici de colo şi am cumpărat cîte ceva: rotocoale de brînză tăvălite în piper, dulceaţă de lămîi, ulei de măsline, vin. Bun. Este vremea să mergem mai departe. A fost plăcut cîtă vreme am petrecut la Golful Nimfelor, Xlendi, dar acum este timpul să vizităm Biserica făcătoare de minuni, Ta Pinu.

Read Full Post »

Xlendi

Oraşul Victoria pe care tocmai îl părăsim cu imaginile Citadelei încă prezente în minte, este – ca toată Malta de altfel – aşezat pe o zonă colinară cu pante nu prea abrupte. Cum Citadela este situată pe cel mai înalt punct al insulei  – 411 metri, coborîm către Xlendi, mică dar foarte cochetă staţiune turistică aşezată într-un golf mititel, pe direcţia sud-vest. Nu ne trebuie prea multă vreme să ajungem – am mai spus că Malta fiind destul de redusă ca întindere terestră, distanţele dintre localităţi sunt foarte mici.

Vom prînzi la restaurantul hotelului St. Patrick unde vom avea de ales între trei meniuri: peşte, pui, sau vegetarian, adică paste. Două doamne au întîrziat şi cum locuri la alte mese nu mai sunt, au cerut permisiunea să stea la masa noastră. Bineînţeles, cum să nu? Şi ne punem pe povestit. Doamnele, între care cea mai în vîrstă avea – şi mai are 🙂  – 81 de ani, cam cu asta îşi ocupau tot timpul: călătoreau!

Masa a fost foarte gustoasă şi bine asezonată cu vin la alegere: alb demidulce sau roşu demisec. Buneeee amîndouă! Cum doamna aceea mai în vîrstă nu bea, mi-a oferit mie paharul său de vin. Cum să refuzi o doamnă atît de amabilă? Nu se face!  🙂  . La desert, un soi de ruladă de îngheţată cu un soi de cozonac însiropat cu fructe de pădure pe margini. Bun.

După desert avem timp pentru o sticlă de rose local, savurat pe terasa restaurantului, terasă cu vedere la un mic golf unde sunt ancorate, ce altceva? ambarcaţiuni de plăcere de diferite dimensiuni, pentru toate pungile. Am luat un rustico Rose 2013, vin local care cu una sticlă de apă minerală a costat în total, 20,25 euro. Vinul este adus într-un recipient-termos în care sticla stă bine strînsă ca într-o menghină, ca să nu permită căldurii de afară să o încălzească. Nu apă care se scurge pe sticlă, nu alte inconveniente. Simplu şi eficace. Tare bun vinul! M-aş putea obişnui cu el 🙂  .

Un cuvînt despre locuitorii din Gozo. Ei pretind că-s altceva decît maltezii. Adică mult mai cinstiţi – dacă acest lucru se poate închipui – şi dacă vor, pot vorbi o limbă pe care maltezii nu o înţeleg, se pare. Oricum, au acceptat cu greu să fie alipiţi de Malta dar, se pare că n-au avut încotro. Oricum, Regina Angliei şi papa Ioan Paul al II-lea au avut relaţii speciale cu locuitorii acestei insule. De ce? N-am aflat.

Toţi teologii din lume, caută raiul. Să-l caute! Uneori, raiul este aşa de aproape de noi, că nici nu ne dăm seama: o plimbare frumoasă, o legendă savuroasă bine povestită, o masă nepretenţioasă dar bine gătită, un pahar de vin bun savurat împreună cu persoana iubită, cu o privelişte mirifică în faţă. Nu?

DSC04582

DSC04583

DSC04585

DSC04586

DSC04589

DSC04591

Read Full Post »

Oferta: „Esenţele tari sunt în sticluţe mici”! Aceeaşi părere o veţi avea după ce vom vizita mica insulă Gozo. Obiective: 1. Citadela – cetate stil arab unde s-au apărat arabi, normanzi, ioaniţi, britanici dar şi inchiziţia din Roma. 2. Xlendi – fost sat pescăresc, acum staţiune turistică, unde vom fi serviţi cu masa de prînz. 3. Taine culinare – întîlnire cu bunătăţile gozitane – degustare şi shoping. 4. Ta Pinu – biserica făcătoare de minuni, loc de pelerinaj pentru nenumăraţii credincioşi. Fereastra Albastră – loc feric unde marea, de un albastru turcoaz şi stîncile arămii ne vor da un spectacol de neuitat.

Pare interesant? Chiar e! Deci, la drum!

Citadela

De data asta mergem spre vest unde din portul Cirkewwa vom lua un ferryboat către insula Gozo, a doua insulă ca mărime după insula Malta din arhipelagul maltez. Între aceste două insule se află cea de a treia insulă ca mărime, Comino – unde vom ajunge mîine, pentru a ne lăfăi în Laguna Albastră, – dar despre lagună, mai tîrziu.

Comino este practic o insulă nelocuită dar, pentru că există totuşi un hotel care stă la dispoziţia turiştilor doritori de solitudine, un poliţist şi doi- trei localnici stau permanent pe insulă. În apropiere de Comino mai există o insuliţă şi mai mititică, denumită Cominotto, deasemeni nelocuită. În afară de acestea patru, arhipelagul maltez mai cuprinde o stîncă la sud de Grota Albastră – Filfla şi insula Sf. Paul (am spus povestea sfîntului AICI) în dreptul localităţii Qawra, evident, tot nelocuite. Asta-i toată Malta: aproape trei sute de mii kilometri pătraţi pe care locuiesc circa patru sute cincizeci de mii de cetăţeni răspîndiţi în 68 de localităţi (53 Malta, 15 Gozo) dintre care 36 de localităţi la malul mediteranei (27 Malta, 9 Gozo) şi 32 localităţi situate in interiorul insulelor (26 Malta, 6 Gozo). Nu putem socoti  drept localităţi aeroportul de lîngă oraşul Luqa şi micuţa aşezare de pe Comino deşi ambele aşezări au cîte un hotel.

O vorbă şugubeaţă spune că pe insula Gozo ajungi gratis dar dacă vrei să pleci, plăteşti biletul dublu 🙂 . Glume de ghid-uş! Ajungem în port. Ambarcarea pe Ferry

DSC04543

DSC04546

DSC04554

se face printr-un terminal care seamănă cu un aeroport, terminal realizat cu fonduri europene. De fapt, maltezii folosesc foarte eficient fondurile europene. O vorbă sugubeaţă spune că şi dacă vrei să plantezi un singur copac, tot cu fonduri europene îl plantezi 🙂  .

Traversarea nu durează prea mult,

pentru că nici distanţa nu-i prea mare şi este parcursă pînă  la Mgarr Harbour, în vreo 25 de minute. Aici vom fi preluaţi de autocare locale – toată lumea trebuie să aibă ceva de făcut! şi după o scurtă plimbare ajungem la Citadelă. Peste tot, şantier. Citadela este în reconstrucţie. Evident, tot cu fonduri europene. Aici primim o scurtă lecţie de istorie dar, nu de la Ianoş care a avut altă treabă ci, de la alt ghid, Radu, care vorbeşte strict şi la obiect.

Prefer să filmez şi să fac poze decît să notez date istorice care oricum, nu prea interesează pe multă lume. Iată şi deviza locuitorilor din Gozo

DSC04569

Cîteva imagini luate de sus

DSC04558

DSC04560

O stradă cu povestea ei

DSC04561

Triq (se citeşte tri) înseamnă în limba malteză, stradă. Aşadar, această stradă a luat numele unui cavaler, de origine spaniolă care avea o soţie foarte certăreaţă şi mult prea nesuferită. Nu-i dădea voie bietului om nici să stea la taclale cu prietenii, nici să mai bea şi el cîte un păhărel, nici să mai lipsească şi el – ca tot omul – cîte-o noapte de-acasă, ce mai, o nesuferită! – O femeie normală, ripostează o doamnă din grup şi toată lumea rîde bine-dispusă. Ei, şi se face că au venit turcii să asedieze cetatea. Cavalerul nostru, care-şi iubea femeia în ciuda tuturor pretenţiilor sale, văzînd că soarta le va fi crudă şi pentru a nu-şi lăsa doamna pradă musulmanilor, a ademenit-o sus, pe metereze, şi a azvîrlit-o în prăpastie. După care, a ieşit la luptă cu necredincioşii şi a căzut eroic la datorie apărînd cetatea, drept pentru care urmaşii recunoscători, au botezat   această stradă, cu numele său. Frumos? Cam prea frumos pentru a fi adevărat. În realitate, se pare că eroul nostru s-a întors acasă după o beţie cruntă şi cînd femeia l-a luat la ceartă, a înşfăcat-o şi a aruncat-o de pe metereze să scape de ea. Apoi, buimac, a ieşit din cetate şi neştiind prea bine ce se întîmplă a fost ucis cu uşurinţă de musulmani. Adevărul? Cine-l poate şti? După ce coborîm de pe metereze înainte de a coborî către autocar pentru a merge la masă, mai fac nişte poze

DSC04565

DSC04566

DSC04568

DSC04570

DSC04571

Şi normal, ca la orice destinaţie turistică respectabilă, şi aici găsim nelipsitul bazaar cu de toate pentru toţi unde găseşti orice, în afară evident de ceea ce ai strictă nevoie… 🙂

DSC04574

DSC04576

Dacă vrea cineva să se stabilească aici poate să cumpere o casă

DSC04577

Şi nu este cazul să ne facem griji că în Gozo, viaţa culturală lipseşte.

DSC04578

Ce ne mai spune legenda? Legenda ne spune că pe Gozo, Calypso l-a ţinut captiv pe Ulise, timp de şapte ani. Tare-mi plac legendele 🙂 Numai că pe nesimţite timpul a cam trecut şi, este vremea prînzului. Deci, spre Xlendi!

Read Full Post »

Încă o dată se adevereşte că poetul a avut dreptate: „lasă-mă să te pipăi şi să urlu: ESTE!” Cum să nu aibă dreptate? Tone de impresii ale milioanelor de oameni care au văzut acelaşi lucru, nu pot să-i dea conturul pe care i-l dă intelectul tău care l-a pipăit cu ajutorul simţurilor sale în alertă: ochii tăi şi urechile tale în cazul în care savurezi un peisaj. Bine, la Grota Albastră poţi simula că te foloseşti şi de simţul tactil: bagi mîna în apa albastră – sau verde sau ultramarin după caz – şi simţi cum mîna ta pipăie tactil culoarea nefirească. Desigur că auzul participă la acest festin fixînd imaginea în conturul unui concert pe care îl execută strălucit marea dirijată de vînt şi nu rămîne pe dinafară nici măcar gustul pentru că stropi de apă pulverizată aterizează din senin pe limba gurii tale căscată a mirare: de cînd a prins gustul culoare?* De acum! – îţi spui, uluit.

Tot ce simt acum, simt albastru cu toată capacitatea fiinţei mele de a mă racorda la acest spectacol: Grota Albastră. Situată în cel mai sudic golf al insulei Malta, Grota Albastră este formată dintr-un şir de vreo şapte poate opt golfuleţe mititele şi vreo trei mai largi, în care razele soarelui imerg în ocean şi după ce întîlnesc pe fundul apei nu prea adîncă un  nisip nemaintîlnit în lume, reflectă pe suprafaţa mării numai albastrul infinit al cerului, nu şi urîcioşenia unor nori nesuferiţi care încearcă – zadarnic – să saboteze spectacolul.

Uneori, capricioase, razele soarelui luminează pieziş valurile neastîmpărate şi se oferă uimirii noastre cu nuanţe de smarald, uneori chiar în apropiere de locul în care aceleaşi raze de soare colorează marea în bleo sau ultramarin.

După ce parcurgi cu şalupa motorizată un traseu de nu mai mult de 20 de minute, ai de ales: ori să încerci să faci plajă şi baie pe cele mai neprimitoare margini ale mării – stînci abrupte şi ape adînci –

DSC04526

DSC04530

ori mai bine, te înfrupţi la preţuri cumsecade din nişte preparate mediterane care chiar merită degustate. Evident, peştele este aici vedeta principală şi nu trebuie ratată o întîlnire savuroasă cu un astfel de preparat, eventual scăldat într-un vin maltez cinstit şi savuros.

DSC04511

DSC04513

DSC04519

DSC04522

Pozele nu spun mare lucru dar clipurile, chiar merită vizionate! Parol! 🙂

Mîine mergem în insula Gozo, a doua ca mărime din arhipelagul maltez, după insula Malta.

*sinestezie

Read Full Post »

Vremea este în continuare foarte frumoasă deşi, uneori, este schimbătoare: ba este cald şi soarele te arde necruţător, ba apar te miri de unde nişte nori negri şi furioşi şi începi să regreţi că n-ai luat un pulover cu tine. E frig? Încă nu.

Am plecat spre sudul insulei unde vom vizita anticele temple de la Hagar Qim şi una dintre perlele Mediteranei, Grota Albastră. Drumul nu este lung şi bineînţeles, Ianoş nu scapă prilejul să ne mai transmită ceva informaţii despre Malta. „Doar atîta vă mai spun si…” 🙂  . Aflăm bunăoară că sudul insulei nu este chiar aşa de bine pregătit pentru turism cum este nordul dar, oamenii de aici nu sunt mai săraci pentru că în zonă se află cea mai mare fabrică de produse electronice care are trei mii de angajaţi. Tot în sud sunt cele două termocentrale electrice care furnizează energia necesară şi tot în sud sunt cele două fabrici care transformă apa de mare în apă potabilă. De asemeni, în sudul insulei sunt 90% dintre carierele de piatră aşadar, oamenii au cu ce se îndeletnici.

În Malta, cutume străvechi păstrează tradiţia de primogenitură. Capul de familie care are o afacere indiferent de domeniu, transmite afacerea primului născut.

Este mare nevoie de preoţi pentru că nu toate cele 368 de biserici au paroh. Aşa se şi explică de ce am văzut în unele biserici că slujba  era înregistrată dar, acest lucru nu părea să-i afecteze prea mult pe credincioşii care ascultau banda cu predica înregistrată, cuprinşi de pioşenie.

Trecem pe lîngă aeroport şi putem vedea pe geamuri cîteva avioane militare care executau figuri acrobatice: în aceste zile se desfăşoară Malta Air Show, cu participare internaţională.

Urmează un micuţ orăşel, denumit Zurrieq (q nu se pronunţă) nume care înseamnă „azur” de ce? Aici este aici 🙂  . Majoritatea locuitorilor din Zurrieq sunt diferiţi de restul maltezilor: sunt mai înalţi, mai albi şi au ochii albaştri fără excepţie. Gurile rele spun că aeroportul ar fi prea aproape iar britanicii vizitau cam des localitatea, dar, astea nu-s decît defăimări, nu? 🙂 .

Am ajuns pe o coastă înaltă – belvedere – de unde se vede Grota Albastră. Oprim cîteva momente pentru poze şi plecăm către templu care este la cîteva minute distanţă. Ne vom întoarce pentru că la Grotă vom face popasul cel mai lung al zilei.

Am ajuns.

DSC04479

Trecem de poartă – locul este înconjurat cu un gard de fier – şi după ce urcăm o colină, vedem o alcătuire de pietre cu mărimea de la  mare la enorm aşezate într-o alcătuire interesantă. Nu mi-am notat nimic aici dar, am lăsat camera să meargă şi în timp ce-am făcut turul templului, vocea lui Ianoş s-a înregistrat indiferent de faptul că eram la distanţă şi între noi erau pietrele acelea! O astfel de acustică n-am mai întîlnit decît în Grecia, la teatrul antic EPIDAURUS. Numai că există o  micuţă diferenţă: templul de la Hagar Qim este vechi de peste 8000 de ani, pe cînd teatrul de la Epidaurus, n-are decît vreo 2500 de ani…

DSC04482

DSC04483

DSC04486

DSC04484

DSC04500

DSC04497

În Malta, mai există temple străvechi dar despre acest lucru, am scris AICI.

În continuare, vă invit să vizionaţi aceste două clipuri. Vă asigur că MERITĂ!

Şi acum, spre Grota Albastrăăăă 🙂

Read Full Post »

Zi sfîntă pentru maltezi pentru că este ziua în care se reunesc familiile cu trei sau patru generaţii. Dacă în romanica se spune “am ieşit la iarbă verde”, în Malta se spune “am ieşit la o piatră galbenă”! 🙂  Ce spune la program: Vitoriosa, Grota Albastră, Templele Megalitice. Descoperim Sudul Maltei, tărîmul tradiţiilor şi obiceiurilor vechi, păstrate aproape cu sfinţenie. Vizităm Grota Albastră, vizibilă de pe faleză sau din barcă (dacă marea permite), similară cu cea din Capri. Descoperim un loc misterios: Hagar Qim, unde primii oameni care au locuit în Malta acum 7000 de ani au incantat zeii cu pietre ridicate spre cer. Vittoriosa este oraşul cetate care a dus faima cavalerilor ioaniţi dar şi sediul inchiziţiei papale. *Aşadar, să purcedem!

Vittoriosa

Pentru că aseară am ajuns tîrziu la hotel, programul de azi începe ceva mai tîrziu, adică pe la 9,30. Iar este o vreme minunată şi este bine aşa pentru că iar avem o zi încărcată. Vitoriosa este un port aflat de cealaltă parte a mării care pătrunde cam în genul unui fiord în trupul insulei Malta, situat cumva în diagonală de Valetta. În drum spre acest oraş, ghidul ne spune tot felul de lucruri interesante. Între 1964 şi 1974, în perioada de tranziţie de la protectorat britanic la independenţă, prim ministru a fost Dom Mintoff, un personaj în egală măsură adulat şi detestat dar, un personaj care a reuşit să facă o echilibristică politică în final utilă tuturor. Dictatorul Ghadafi avea multe învestiţii în cea mai sofisticată staţiune din Malta, Sf. Julien iar contra unui preţ mult mai scăzut decît cel al pieţii pentru petrolul furnizat maltezilor, a fost lăsat să construiască o moschee. Deseori Ghadafi venea să petreacă aici, fiind o zonă apropiată şi mai ales, extrem de frumoasă. Gurile rele spun că de fapt, Ghadafi spăla aici bani la greu. Habar n-am şi nici nu mă interesează. Şi altele de acest fel dar, de la o vreme las totul să curgă pe lîngă urechi. Uite şi un amănunt interesant: Vittoriosa este primul oraş în care s-au stabilit Ioaniţii, adică Ospitalierii, respectiv Cavalerii de Malta (la care Eminescu făcînd referire, a făcut o eroare de situare istorică dar, ce mai contează?). Pentru că Valetta încă nu exista, Vittoriosa controla traficul rutelor comerciale şi militare. Pînă la victoria împotriva lui Soliman din 1564 (?), acest oraş avea denumirea de Birgu. Am ajuns.

Sigur că autocarul ne lasă în marginea portului – turistic – unde o sumedenie de bărci şi bărcuţe aşteaptă cuminţele la ancoră să-i vie cuiva cheful de plimbare. Foarte aproape de mal sunt cîteva bărcuţe denumite caic, adică cele mai vechi şi mai micuţe bărcuţe malteze. Sunt încă în uz şi dacă cineva vrea să traverseze de la un mal la celălalt, acestea îi sunt la îndemînă; cam aşa cum există gondole specializate, la Veneţia. Un amănunt interesant: la prova acestor bărcuţe, sunt desenaţi pe o parte şi pe cealaltă, nişte ochi, care-l simbolizează pe Osiris, n-am înţeles exact, de ce.

DSC04434

Patronul oraşului este Sf. Laurenţiu, iar în legătură cu acest lucru, respectiv patronul oraşelor, există în Malta un obicei ca după ce locuitorii sunt confruntaţi cu ceva vitregii ale vremii, indiferent de natura lor, locuitorii să aducă mulţumiri patronului spiritual sau, dimpotrivă!

Urcăm nişte trepte săpate în stîncă şi imediat ne aflăm în faţa bisericii Sf. Laurenţiu.

DSC04437

În timpul WW II o bombă a lovit biserica şi cu o singură excepţie – un băieţel – toţi locuitorii care se aflau la slujbă, au murit. Acum, băieţelul de atunci este un respectabil bătrînel care rătăceşte prin oraş şi spune povestea sa, oricui vrea să-l asculte. Pe peretele bisericii o placă comemorativă îi aminteşte pe toţi.

DSC04436

Pentru că am nimerit în timpul slujbei, n-am îndrăznit să intru şi să deranjez cu mania turistică de a fotografia aproape tot tot tot.

O scurtă paranteză: pentru că în WW II Malta era sub protectorat britanic, atît germanii cît şi italienii au atacat cu sălbăticie insula, în aceste atacuri pierind foarte mulţi maltezi a căror unică vină nu era decît aceea că trăiau pe o insulă cu poziţie strategică în lupta pentru controlul resurselor de petrol din Africa. Ghidul ne-a spus că în Malta numărul victimelor l-a întrecut pe acela al victimelor din Londra…

Mai urcăm cîteva trepte şi dăm de piaţeta centrală a localităţii. Două piedestaluri au în vîrf cîte o statuie. Una a Sf. Laurenţiu,

DSC04440

şi una dedicată victoriei (Nike – dacă am înţeles bine) care ţine în mînă o copie a sabiei furate de Napoleon, sabie care se află la Luvru.

DSC04441

DSC04442

O veche tradiţie malteză a orînduit ca politicienii care aşteaptă voturile cetăţenilor să ţină cont de triunghiul puterii: Biserică, Belclub (loc de socializare unde se adunau bărbaţi, femei, copii, dar mai ales tinerii care aici puteau să se cunoască şi eventual să se logodească) şi puterea administrativă, de exemplu primăria.

Din păcate şi acest oraş este locuit numai de vîrstnici, tinerii şi copiii neputînd fi văzuţi pe aici decît în zilele de duminicale cînd se reunesc familiile…

Nefiind cine ştie cît de mare, oraşul are străduţe înguste care menţin o umbră plăcută.

DSC04443

DSC04444

DSC04451

La un moment dat, observăm nişte trepte foarte scurte pe care cavalerii îmbrăcaţi în armurile lor greoaie, se puteau deplasa cu mai multă uşurinţă.

DSC04453

DSC04454

Am mai văzut şi la Valetta nişte clădiri pe care sunt plăcuţe speciale:

DSC04446

DSC04452

ei bine, clădirile marcate cu aceste plăcuţe erau locurile în care trăgeau cavalerii şi călătorii. Aceştia predau la începutul călătoriei o sumă de bani şi primeau nişte înscrisuri. Cînd ajungeau în aceste OBERGE li se făcea socoteala: atît ai avut, atît ai consumat, atît mai ai în grija noastră, a cavalerilor. Adică acele înscrisuri, erau pur şi simplu, strămoşul cardului de azi!

Casele au curţi interioare care adăpostesc verdeaţă şi flori iar la etaj se observă nişte balcoane extrem de înguste şi deci nefuncţionale care aveau un singur scop: să protejeze femeile care priveau strada, de privirile iscoditoare ale bărbaţilor înfierbîntaţi!

DSC04455

DSC04460

Doamna asta, a sărit de la balcon 🙂

DSC04463

Pe cînd eram adunaţi la un colţ de stradă şi ascultam cuminţei explicaţiile despre inchiziţia din Malta, la un moment dat un domn, a răbufnit: domne, da’ ce ne tot spui dumneata aici nu mai este explicaţie turistică este deja Hollywood! Calm, Ianoş i-a replicat: „doar atîta vă mai spun şi” şiiiiii iar ne-a perorat vreun sfert de oră! 🙂

Ce ne spunea? În esenţă că inchiziţia de aici nu ucidea niciodată ci prefera să aplice „vinovaţilor” o tortură psihică cu adevărat hollywoodiană – avea dreptate nenea acela 🙂  – tortură care chiar producea efecte, pentru  că „vinovatul” readus pe calea cea bună le spunea şi altora ce a păţit şi-i lecuia preventiv; apoi, că doi inchizitori de mare rang de aici au fost aleşi papi. Numele lor? Habar n-am şi nici nu mă interesează.

Mai luăm o imagine a  palatului în care-şi avea Inchiziţia sediul

DSC04467

şi în drum spre Grota Albastră, o imagine de ansamblu din autocar.

DSC04468

 

La revedere Vittoriosa? poate da, poate nu. În definitiv,  am fost, am văzut, am plecat. E rîndul altora să vină şi să vadă ce minunăţii este capabil să ofere turiştilor, Arhipelagul MALTA!

 

Read Full Post »

Revenim din turul celor trei oraşe la hotel pentru puţină odihnă şi ceva de mîncare pentru că peste vreo trei ore (adică la ora 20) mergem la festivalul uleiului de măsline, un fel de sărbătoare a recoltei dar, atenţie! nu este nimic regizat – cel puţin aşa ne-a spus ghidul. Ţăranii din Zeitun – care se traduce măslin / ă, – au această tradiţie din vechi timpuri şi se pare că nu au contaminat-o în scop turistic deşi, turiştii sunt primiţi cu bucurie şi cu mărfuri de tot felul, nu doar cu uleiul tradiţional. Văd eu diseară ce şi cum.

Deocamdată sînt obosit nu atît fizic cît mental. Din nou, o sumedenie de informaţie audio şi vizuală s-a abătut asupra noastră şi este imposibil să notezi şi să procesezi, tot ce auzi şi vezi.

Prima surpriză  uriaşă – s-a produs la Mosta = un orăşel de numai cîteva mii de locuitori (pauperi!) a fost în stare să producă un aşezămînt bisericesc care să rivalizeze cu Vaticanul şi cu Hagia Sofia din Istanbul. A doua mare surpriză, la Valetta = imposibil de crezut că un orăşel de cîteva mii de locuitori, a putut să construiască o catedrală care poate rivaliza ca splendoare cu orice aşezămînt bisericesc din toată lumea creştină BOGATĂ! Intermezzoul de la Mdina (citeşte emdina) nu face decît să întregească în modul cel mai fericit acest mozaic de artă şi istorie care îmbină în Malta civilizaţia a trei continente şi cultura mai multor popoare. Este uimitor cum oamenii acestui pămînt s-au încăpăţînat să construiască un habitat confortabil, în ciuda celei mai mari penurii de resurse care poate fi imaginată: apă se găseşte numai pe insula Gozo iar lemnul şi mineralele lipsesc cu desăvîrşire. Chiar şi puţinele parcele cultivate sunt pe terenuri acoperite cu pămînt adus din Sicilia!

Maltezii au fost stăpîniţi de toate sau aproape toate popoarele din bazinul mediteran: romanii, arabii, italienii, francezii, mai rar grecii dar foarte multă vreme de turci. Napoleon a stăpînit Malta mai puţin de doi ani pentru că a fost alungat de englezi cu implicarea masivă a faimosului amiral Nelson în 1800; britanicii n-au mai plecat de aici decît în 1974, la 10 ani de la declararea independenţei. Britanicii au plecat (nu chiar de tot) dar parte din administraţia britanică şi-a lăsat amprenta benefică asupra acestei republici. Circulaţia este pe partea stîngă, limba engleză este limbă oficială alături de limba malteză, bucătăria are influenţe din mai multe culturi (turcă, engleză, malteză, arabă, etc), personalul este atent şi îndatoritor şi cred că ar mai fi multe lucruri bune de spus, dar să le spună cine a locuit aici mai multă vreme. De pildă, o parte dintre britanici cumpără locuinţe în Malta pe care le închiriază în timpul verii şi în care locuiesc chiar ei pe timpul iernii atît pentru că preţurile sunt aici mai mici decît în Anglia dar şi pentru că clima este mult mai blîndă: în Malta, nici în toiul iernii temperaturile nu coboară sub 17 grade Celsius.

Revenind la sărbătoarea dedicată recoltării maslinelor. Oraşul Zeitun (măslin/ă) are cam 11000 locuitori şi este atestat cu documente încă din secolul al VII-lea. Cel care a ridicat această localitate la rang de oraş, a fost ultimul Mare Maestru, cel care a predat Malta fără luptă lui Napoleon, cel despre care am povestit foarte pe scurt în episodul anterior:  Ferdinand von Hompesch zu Bolheim. Cert este că nici nu prea avea încotro: Malta era apărată atunci numai de cîţiva Cavaleri şi aceştia n-aveau cum să se opună armatelor lui Napoleon. Să trecem, peste.

În drum spre Zeitun, ghidul ne mai spune aparent serios că dacă tragi o linie orizontală cam pe unde este aeroportul, lîngă oaşul Luqa (citeşte lua) obţii două regiuni: Malta de nord şi Malta de sud. Malta de nord este mult mai bine amenajată inclusiv pentru turism, Malta de sud fiind ceva mai puţin amenajată pentru că, aici lenea mediteraneeană s-a îmbinat cu calmul englezesc. 🙂  . Cred că nu-i decît o glumă a unui ghiduş deşi, şoferul originar din sud, a confirmat 🙂  .

Festivalul se desfăşoară pe parcursul a două zile şi are o parte laică – azi – şi o parte religioasă – mîine – pentru că foarte vechi fiind, îmbină elemente păgîne cu elemente creştine. Întreaga sărbătoare se desfăşoară în jurul bisericii din centrul oraşului, parte pe şosea şi parte pe parcul din apropiere, parc special amenajat cu tarabe, mese, bănci, etc. Biserica este din secolul al XIV- lea şi are hramul Sf. Ecaterina.

Am ajuns. Forfotă şi veselie. Pe cîteva scene amenajate ad-hoc, artişti locali se produc în faţa unui public entuziasmat. Greu să deosebeşti localnicii de turişti pentru că foarte puţini dintre maltezi mai poartă costumele tradiţionale. Peste tot, lumea mănîncă şi bea, se veseleşte şi în aer se simte destindere şi bunăstare. Este normal să fie aşa, pentru că la astfel de ocazii se reunesc familiile cu trei sau patru generaţii şi bucuria revederii este  imensă. Am întîlnit şi noi o astfel de familie şi am văzut pe viu cît de tare se bucurau! Pe strada din faţa bisericii defilează fanfara oraşului şi o trupă de actori care s-au îmbrăcat în straie de Cavaleri.

Peste tot, localnicii oferă amatorilor produse tradiţionale de tot felul sau obiecte de artizanat. Cu ce se deosebeşte această sărbătoare de un bîlci de pe la noi? Simplu: aici nu stai cu frica hoţilor în sîn şi nu auzi manele de nici-un fel! 🙂  Am glumit desigur. Am intrat şi în biserică şi am văzut pioşenie pe feţele celor care se rugau în tăcere. Maltezii chiar sunt un popor de catolici credincioşi! Nu stăm prea  multă vreme – două ore – şi cam gata. De ce se numeşte această agapă, Sărbătoarea Uleiului de Măsline? Iată: într-un loc destul de bine asediat de amatori, o presă de ulei produce în faţa noastră, ce altceva? Ulei de măsline!

Fiţi convinşi că uleiul de măsline din galantarele supermarketurilor este „botezat” chiar dacă scrie pe etichetă, EXTRAVIRGIN! Extra, pe naiba. Abia aici am aflat ce înseamnă uleiul de cea mai bună calitate: măslinele trebuie culese la sfîrşitul lui septembrie şi începutul lui octombrie, cînd sunt culese măslinele temperatura aerului nu trebuie să treacă de 27 de grade Celsius, iar între momentul recoltării şi presare să nu treacă mai mult de 48 de ore. Nu în ultimul rînd trebuie menţionat că măslinele sunt atent selecţionate bucată cu bucată, înainte de a fi introduse în presă. Bineînţeles că uleiul cel mai bun este cel obţinut numai din PRIMA presare la rece. Cum vă păcălesc negustorii? Pur şi simplu amestecă uleiul de mai slabă calitate cu mici cantităţi de ulei extravirgin, pentru că legea le permite. Dar uleiul pe care l-am cumpărat noi de aici, are garanţia că a fost produs chiar în faţa ochilor noştri. Scump? O fi daaaar, merită!

DSC04411

DSC04418

DSC04422

Read Full Post »

Dacă de la Qawra (se pronunţă aura) am coborît spre sudul insulei ca să ajungem la Mdina (se pronunţă emdina), acum urcăm iar spre nord prin nord-est ca să ajungem la Valetta – capitala Maltei. Ghidul vorbeşte fără oprire dar nu-mi notez nimic, imagini după imagini se perindă din goana autocarului dar nu fotografiez nimic. Momentul acela de saturaţie în care parcă ai vrea să nu fii prezent la ceea ce tocmai ţi se întîmplă. În fine.

Ajungem. Şi această localitate este povîrnită

DSC04314

şi după ce ajungem lîngă Grădinile Barakka, grădini care domină de la înălţime portul, oprim, cum altcumva, pentru explicaţii.

DSC04388

Ianoş, este în stare să vorbească neîntrerupt, ore în şir, despre orice. De exemplu, ne-a vorbit ceva mai mult de o oră despre roşcove şi dacă nu l-ar fi întrerupt cineva, ar mai fi continuat. Chiar dacă ai vrea să pleci de lîngă el şi să-ţi faci altceva de lucru, puterea cuvintelor sale te vrăjeşte. Omul acesta chiar este făcut să fie ghid turistic. Pur şi simplu este super calificat şi super dedicat acestei ocupaţii. Ştie de toate: istorie, geografie, botanică, arheologie, mitologie, pe deasupra mai este şi culegător de legende de la faţa locurilor pe unde ajunge. Are un tic verbal; ori de cîte ori autocarul opreşte zice: „atît vă mai spun şi”… şiiiii iar se întinde la vorbă 🙂 .

Desigur, Valetta a luat numele marelui Maestru care l-a şi fondat, Jean de la Valette. Este un oraş construit pe o peninsulă aşa cum am spus în pantă şi este vechi de peste patru sute de ani. Interesant este faptul că oraşul a fost prevăzut cu sistem de canalizare, încă de la întemeierea sa! Toate clădirile sunt cu mai multe etaje şi toate sunt prevăzute cu pivniţă, pentru că piatra scoasă din beci era folosită la construcţia clădirilor şi a fortificaţiilor, Valetta fiind cel mai bine fortificat oraş din lume. Unele ziduri de apărare au peste patruzeci de metri înălţime! Oraşul se întinde pe 0,56 ha şi nu te poţi rătăci nici dacă vrei: o stradă principală şi încă două străzi paralele merg între cele două ţărmuri ale peninsulei şi perpendicular mai sunt cîteva străduţe care le intersectează. Peste tot case şi palate, magazine, terase cu bere, dulciuri, sucuri, băutură şi mîncare, te imbie să intri.

DSC04324

Dar noi avem două obiective: Cocatedrala Sf. Ioan, şi Palatul Marilor Maeştri. Acesta din urmă, deşi este parţial deschis pentru public, este folosit şi de Parlament.

Am intrat mai întîi la Palatul Marilor Maeştri. Avem acces la etajul trei unde vom vedea cîteva săli, una mai interesantă decît alta. O sală este decorată circular – la îmbinarea pereţilor cu tavanul – cu scene care evocă istoria Maltei; sala este folosită şi de Parlament, în ocazii speciale.

DSC04345

DSC04346

O altă sală are propria sa istorie: sala şoimului maltez – unde fotografiatul este strict prohibit! Povestea: după ce-au fost alungaţi în 1522 din Rhodos, Cavalerii Ioaniţi (Ospitalieri) au rătăcit vreme de opt ani. Cîtă vreme au fost capabili să apere creştinătatea au fost ridicaţi în slăvi, dar acum, învinşi, erau o povară pentru toate capetele încoronate. Numai Carol Quintul s-a îndurat de ei şi i-a milostivit cu mai multe proprietăţi printre care Malta şi Gozo. În schimb, Cavalerii trebuiau să-i ofere anual, viceregelui Spaniei, un şoim. Aici este aici: nu o pasăre-şoim trebuiau Cavalerii să-i ofere ci, un desen, o pînză cusută – aţi ghicit, un goblen! 🙂  . Cu timpul, nu se ştie de ce, aceste ofrande n-au mai fost trimise şi, în acest fel, s-au adunat.

Peste tot, coridoarele sunt străjuite de  manechine îmbrăcate în armuri originale, vechi de sute de ani.

DSC04342

DSC04343

Nu cred că mi-ar fi plăcut să fiu îmbrăcat într-o astfel de armură, care cîntărea peste 40 de kilograme. Şi să mă mai şi lupt ore în şir cu musulmanii sau cu cine mai ştie cine!

Ajungem în faţa Cocatedralei Sf. Ioan. Pe dinafară pare o construcţie cenuşie care n-are mai nimic de oferit.

DSC04353

Dar cînd pătrundem înăuntru, pur şi simplu ni se pare că nu-i aievea ceea ce vedem! O bogăţie de picturi, sculpturi, mozaic, ne asaltează din toate direcţiile şi prăvălesc întreaga lor splendoare peste noi. Habar n-am ce să fac: să stau lîngă ghid ca restul grupului şi să casc urechile şi gura la minunatele sale poveşti sau – cum am şi făcut – să rătăcesc de colo-colo încercînd să imortalizez cîte ceva. Am combinat în final dar, mare lucru n-am reţinut. Era şi destul de greu!

Catedrala are bineînţeles un altar somptuos puternic luminat de un candelabru uriaş şi pe cele două laterale sunt mai multe capele în care odihnesc osemintele celor mai destoinici dintre Marii Maeştri, capele împodobite inclusiv cu statuia celor trecuţi la cele veşnice, cu o singură excepţie: Marele Maestru Ferdinand von Hompesch zu Bolheim, care a predat Malta fără luptă în 1798, lui Napoleon. Acesta, de origine germană, n-a beneficiat şi de statuie ci doar de un portret pictat. Un lucru nu fără semnificaţie s-a petrecut în timpul WW II: cînd avioanele germane au atacat aceaastă catedrală, singura capelă afectată a fost tocmai aceasta!

După ce-am vizitat – tare pe fugă – catedrala,

DSC04372

am intrat la un muzeu dedicat lui Michelangelo Merisi da Caravaggio. Ianoş ne spusese din timp că avem timp liber vreo 90 de minute, care pentru shopăială, care pentru mîncărică şi băuturică şamd. Dar, seduşi de frumoasele sale poveşti (atît vă mai spun şiiii… 🙂 ) am rămas şi am aflat cîte ceva din aventuroasa viaţă a acestui artist care a schimbat definitiv maniera de a picta folosită în vremea sa, pictor care a inventat clarobscurul şi a fondat o nouă concepţie despre compoziţa temei pictate, pictor despre care tradiţia spune că nu se ştie unde s-a născut şi unde a murit deşi, Wikipedia pretinde că are datele exacte. Cum nu mi-am notat nimic acolo, ocupat fiind să privesc cu nesaţ picturile autentice expuse, nu ştiu să dau amănunte. Dacă ştiţi voi ceva mai mult şi vreţi să-mi spuneţi, vă rămîn îndatorat.

Drept este că atunci cînd am privit la ceas, am văzut că mai avem timp numai de o bere şi de o ţigară şi valea, că diseară avem bairam!  🙂

Mergînd spre locul de adunare, am trecut pe lîngă un palat.

DSC04379

Legenda spune că în 1798 în drum spre Egipt, Napoleon a oprit în Malta pentru a se aproviziona. Iniţial, nici n-a vrut să coboare la ţărm. Dar cînd i s-a spus ce femeie frumoasă este soţia domnului Parisio, a cerut găzduire în palatul acestuia şi drept mulţumire a plecat cu soţia sa cu tot. 🙂  . Tot legenda pretinde că drept răzbunare, soţul ultragiat ar fi negociat cu englezii ca Malta să iasă de sub stăpînirea lui Napoleon în beneficiul britanicilor. Cert este că în 1800, amiralul Nelson a zdrobit armatele lui Napoleon la Abukir şi pînă în 1964, Malta a rămas sub influenţă britanică.

Read Full Post »

« Newer Posts - Older Posts »