Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘manastirea pasarea’

            Aşa se numeşte o cărticică redusă ca dimensiuni dar plină de învăţăminte, scrisă de o jurnalistă, Mihaela Ion. Cartea aceasta a apărut în 2006 şi a pornit de la o serie de reportaje despre viaţa monahală, reportaje publicate în Evenimentul Zilei prin 2001. “Broşura cuprinde patru părţi : Istoricul mănăstirii, Minunile de la Pasărea, Repere din viaţa celor morţi pentru lume şi Mănăstirea Pasărea – file de presă”.

            Mănăstirea Pasărea este situată la est de Bucureşti, la 29 de km. Lacul Pasărea o înconjoară pe trei părţi oferind vizitatorilor imagini peisagistice superbe, iar în vecinătatea lăcaşului se află satele Burdujani, Piteasca şi Cozieni.

            Acesta din urmă este locuit de ţigani, “în majoritate urmaşi ai robilor, aduşi pe vremuri la mănăstire de domnitorul Alexandru Ioan Cuza”, robi care lucrau la Mănăstirea Cozia. Tocmai pentru a-şi aminti cumva de origini, satul lor a fost denumit Cozieni. I-am văzut pe aceşti tigani pe 15 August 2010, în curtea mănăstirii. Îmbrăcaţi decent şi curat, se odihneau pe pături întinse la umbră sau ascultau slujba oficiată în Biserică. Vă asigur de comportamentul lor cît se poate de civilizat. Se vedea limpede că erau oameni obişnuiţi cu munca şi cu buna-cuviinţă. Nici măcar cînd a fost împărţită pomana nu s-au îmbulzit cum văd o parte dintre bucureşteni că se înghesuie la pomenile vangheliote şi nu numai. De luat de aminte.

            Acest aşezămînt monahal a fost întemeiat în 1813 de “Arhimandritul Timotei, stareţul din acea vreme a Mănăstirii Cernica” – aceasta fiind se pare şi cea mai veche mănăstire din zonă, fiind întemeiată în 1608 de marele vornic al lui Mihai Viteazu, Cernica Ştirbei şi de soţia sa, Chiajna.

            Legenda spune că atunci cînd s-a hotărît să dureze un nou aşezămînt monahicesc, Arhimandritul Timotei împreună cu două ajutoare, ieşind pe poarta Mănăstirii Cernica şi neştiind unde să defrişeze pădurea în acest scop, s-a luat după o pasăre care le-a ieşit în cale. Acolo unde s-a oprit pasărea din zbor pentru odihnă, acolo a şi început defrişarea pădurii. Pădure care deşi dispărută de mult, încă îşi mai face simţită prezenţa în fiecare primăvară, în grădinile maicilor răsărind şi acum, după aproape 200 de ani, “ghiocei, brebenei şi viorele, amintind de acele vremuri legendare”. Prima stareţă’ a mănăstirii, a fost sora Arhimandritului, Maica Cipriana.

            Cu vremea, schitul a devenit mănăstire, iar dacă în 1816 acolo locuiau 50 de călugăriţe, momentan aşezarea aceasta este locuită de 180 de suflete. Spun aşezare pentru că de fapt, chiar asta şi este. În jurul bisericii principale şi a unui cochet cimitir, cu vremea s-a dezvoltat un veritabil sat, alcătuit din locuinţele măicuţelor. Cine a vizitat de exemplu Mănăstirea Văratec, ştie ce vreau să spun. Călugăriţele de aici duc o viaţă idioritmică, adică fiecare casă se autogospodăreşte, dar fiecare călugăriţă are şi un rol precis în viaţa comună a aşezămîntului.

            Autoarea a locuit o vreme la mănăstire pentru a se documenta. Ritualul de călugărie, viaţa cotidiană diferenţiată pe anotimpuri, inclusiv ritualul de trecere la cele veşnice sunt descrise în această carte scrisă cu talent narativ şi cu înţelegere deplină a ceea ce vrea să fie viaţa celor moarte pentru lume dar intrate în viaţa veşnică promisă de Hristos. Tot în acest aşezămînt au trăit şi au creat printre alţii, Geo Bogza, Mihail Sadoveanu, sculptorul Gheorghe D. Anghel, acesta din urmă fiind autorul statuii lui Mihai Eminescu, stauie amplasată în faţa Ateneului Român.

            Dacă vreţi să petreceţi o zi în pace şi linişte deplină, nu ezitaţi să vizitaţi una dintre aceste mănăstiri superbe !

Read Full Post »