Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘manastiri’

            După ce am vizitat Mănastirea Căldăruşani, am dat o scurtă raită pe la Mănăstirea Balamuci. Nedrept titlu, dar nu insist acum. Cert este, că acest lăcaş bisericesc exita încă din secolul al XVI-lea, sub forma unei mici bisericuţe din lemn. Pe locul ei, în 1627, marele vornic şi logofăt Jupîn Papa Greceanu, străbunicul lui Constantin Brîncoveanu, care stăpînea aceste locuri a zidit împreună cu soţia sa Elena, o biserică din piatră şi chilii mănăstireşti şi a înzestrat-o cu moşii.

            Istoria acestui lăcaş este ceva mai lungă, dar nu despre acest lucru scriu eu, aici. Menţionez în treacăt, că decoraţia ferestrelor bisericii (sculptură în piatră) este foarte asemănătoare cu ceea ce a fost ornamentaţia Mănăstirii Văcăreşti( transformată în închisoare de comunişti şi dărîmată discreţionar de ceauşescu).

            Această mănăstire, a revenit la viaţă după presupusa prăbuşire a comunismului. Acum, este în plină reconstrucţie şi merită vizitată, fie şi fugar. Oferă momente de reculegere şi induce la calm şi la meditaţie.

            Mănastirea aceasta, este intens vizitată; micul complex de tip hotelier alăturat, dovedeşte din plin acest lucru. Surpriza mea enormă, a fost ca printre autocarele care aduc aici turişti în grupuri organizate, sau printre autobuzele RATB care aduc aici turişti de o zi, sau printre nenumăratele autoturisme de marcă sau nu, am descoperit O CĂRUŢĂ ! Da, o căruţă ! O căruţă cu un cal destul de bine îngrijit.

            Această căruţă, adusese la acest lăcaş de cult, o familie de ţigani. Tetea, tatăl unei ţigăncuşe tinere, bărbatul ţigăncuşii şi doi puradei. O fetiţă şi un băieţel, mici şi drăgălaşi cum sunt toţi copiii acestui pămînt. Aceşti ţigani nu veniseră nici la ciordit, nu veniseră nici la cerşit. Au venit la mănăstire ca să se închine la icoane, apoi, la umbra codrului care adăposteşte mănăstirea, au întins pe iarbă o pătură, au scos ceva merinde, lapte în biberoane pentru puradei şi nişte suc pentru Tetea, Piranda şi Pirandul. Au ospătat cumpătat. Erau îmbrăcaţi aşa cum ştiţi că se îmbracă toţi nevoiaşii din lume. Dar, nu le păsa. Ei, ŞTIAU că sunt egalii celor care vin la mănastire în scop turistic sau cultural, cu autocare cu aer condiţionat sau cu merţane. Cred că ei au fost singurii credincioşi pe care i-am văzut eu, astăzi, la acea mănăstire.

            Da, am văzut ţigani fericiţi. Am văzut nişte OAMENI. Oamenilor, dragilor, am văzut nişte OAMENI !

Read Full Post »