Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘marsilia’

Șapte ani de autoexil. Despre asta este vorba în această carte apărută recent, la Polirom. Dar nu numai. Scriitorul Ioan T. Morar explică de ce și mai ales cum a reușit ca după autoexilare, să se integreze în acest tărîm mirific, Provence, în apropiere de Marsilia unde a fost numit consul și destituit în mod abuziv, parcă de guvernul Ponta. În fine.

Despre altceva este vorba în această carte frumoasă, cinste cui a scris-o. O spune chiar autorul în ceea ce denumește precauțiune, chiar înainte de primul capitol: ”această carte e alcătuită în mare parte din texte publicate în revista Orizont în perioada 2014-2018. Paradoxal, totuși, nu e vorba de un volum alcătuit din articole, ci de texte care din capul locului au fost scrise cu gîndul la o carte despre Provence. (…)”

Tot autorul explică foarte bine aproape de finalul cărții ce anume l-a îmboldit: curiozitatea. ”Dacă ești curios, e destul să ieși din casă. Aici, în Provence, dai peste fire care spun povești și te duc la alte fire, la alte povești, la alți oamneni, la alte obiecte și locuri, sub același cer de un albastru ireal, care a atras atîția pictori.”

Autorul ne poartă cu gîndul pe strazile orașului în care a ales să trăiască, La Ciotat, ne face să vedem cu ochii minții mai multe localități din Provence, fiecare cu istoria sa și cu oamenii săi minunați, ne face cunoștință cu diverse personalități ale vieții culturale, ne povestește despre foarte mulți români care și-au construit cariere de succes pe aceste meleaguri, ne descrie peisaje diverse, ne plimbă printre dealurile doldora de viță de vie și de măslini, ne descrie obiceiuri și tradiții locale, pe scurt o mulțime de lucruri utile.

Este cartea unui dezrădăcinat care este adoptat de o altă țară, o altă cultură și care luptă cu neliniștile sale și a familiei sale în efortul de a se integra printre noii săi concetățeni.

Am aflat foarte multe despre vinul roze, noua vedetă a oenologiei, vin pe care l-am descoperit cu vreo zece ani în urmă chiar acasă la el, în Franța și pe care nu l-am mai părăsit  🙂  Am aflat și ce simbolizează un medalion pe care îl port neîncetat de la nunta noastră de argint (2001). Habar nu aveam că medalionul meu pe care sunt reunite o cruce, o ancoră și o inimă reprezintă Crucea de Camargue simbolizînd credința, speranța, și caritatea, simbol care-i asociază pe pescari, pe gardieni (păzitorii de tauri, și pe cele trei Marii, surori (sau ucenice) ale lui Iisus, venite cu o corabie în Camargue.

Și pentru că ultimul capitol este preponderent alcătuit din articole despre vin și crame mai mult sau mai puțin celebre, am aflat și de unde provine cuvîntul damigeană! Cuvîntul provine de la regina Neapolelui reine Jeanne, care s-a adăpostit în timpul unei furtuni în casa unui sticlar din  locul denumit Saint Paul la Galline și care regină a vizitat atelierul sticlarului care, emoționat, a tot suflat pînă a făcut un recipient de zece litri. Văzînd admirație în ochii reginei, omul a vrut să numească noul produs Reine Jeanne numai că aceasta dînd dovadă de modestie a refuzat spunînd că ar fi mai potrivit ca nume Dame Jeanne. Apoi sticlarul a învelit damigeana într-o împletitură de nuiele și așa a rămas!

S-a integrat Ioan T Morar? Da! O spune cu mîndrie dar și cu emoție chiar autorul, mărturisind cu sfială după ce a cîștigat premiul întîi la Festivalul Internațional de Poezie Partajată, fiind primul cîștigător care nu are limba maternă franceza sau provensala: ”nu, nu am scris rîndurile acestea ca să mă laud. Premiul din La Ciotat nu este chiar Nobelul pentru literatură, știu asta. Dar este o diplomă care atestă că mi-am găsit în La Ciotat un loc pe care scria numele meu.”

 

 

Reclame

Read Full Post »

Gata!  : am primit confirmarea că avem asigurată cazarea pentru şapte nopţi pe Costa Brava, la un hotel de 4 stele – spune agenţia de voiaj. Vom vedea noi la faţa locului, ce şi cum; plecarea este începînd de mîine, într-o lună de zile.

Acum. De cîte ori am ceva timp liber fie buchisesc într-un ghid de conversaţie român-spaniol, fie caut pe internet locuri prin apropiere care se pot preta la excursii de o zi (avem asigurată o excursie cu ghid vorbitor de limba română la Barcelona dar restul zilelor fiecare familie este pe cont propriu, ori noi nu facem parte dintre sedentarii care stau o săptămînă întreagă cu nasul la soare aşteptînd cuminţei, mesele tip pensiune).

Dar. Mi-am amintit că prin anii ’80 am cumpărat de la Editura Sport-turism cîteva cărţi de călătorie printre care şi cartea care dă titlul acestei postări, carte scrisă în 1843! De Theofile Gautier (cîteva date despre, AICI). Şi cum am vrut să văd ce parfum avea Barcelona în acele vremuri, am căutat cartea, am răsfoit-o şi am rămas nedumerit. Asta pentru că Theophile Gautier nu a acordat decît mai puţin de o pagină acestui oraş, ultima pagină a cărţii sale, pagină pe care o redau lecturii dumneavoastră, în continuare :

“Ne  aflăm la Valencia de vreo zece zile, aşteptînd trecerea unui alt vapor, căci vremea proastă încurcase toate plecările şi toate legăturile. Ne satisfăcusem curiozitatea şi nu mai doream decît să ne întoarcem la Paris, să ne revedem rudele, prietenii, iubitele noastre bulevarde şi mult îndrăgitele rîuri; Dumnezeu să mă ierte, dar cred că nutream şi dorinţa secretă de a asista la un vodevil; pe scurt, viaţa civilizată, dată uitării timp de şase luni, ne chema cu toată puterea. Ne venise pofta să citim cotidienele, să dormim în paturile noastre şi să ne satisfacem nenumărate alte fantezii beoţiene. În sfîrşit trecu un pachebot venind dinspre Gibraltar, ce ne luă şi ne duse la Port-Vendres, trecînd prin Barcelona, unde am stat doar cîteva ore. Înfăţişarea Barcelonei este foarte asemănătoare cu cea a Marsiliei şi specificul spaniol aproape că nu se mai simte; clădirile sunt mari, regulate şi, dacă n-ai vedea uriaşii pantaloni de catifea albastră şi bonetele mari şi roşii ale catalanilor, ai putea crede că te afli într-un oraş francez. Cu toată Rambla sa plantată cu arbori şi cu toate frumoasele-i străzi aliniate, Barcelonaare o înfăţişare oarecum încorsetată şi ţeapănă, ca toate oraşele strînse prea tare într-o centură de fortificaţii.”

Iată cum arată Rambla, în zilele noastre :

„Catedrala este frumoasă, mai ales ales în interior, care e întunecat, misterios, aproape înfricoşător. Orgile sunt de factură gotică şi se închid cu nişte mari panouri acoperite cu picturi : un cap de sarazin se strîmbă îngrozitor sub pandantivul care le sprijină. Din nervurile bolţii coboară nişte fermecătoare lustre din secolul al XV-lea ajurate ca nişte relicvarii. Ieşind din biserică, intri într-un frumos claustru, datînd din aceeaşi epocă, în care domnesc reveria şi liniştea; arcadele claustrului, pe jumătate ruinate, au îmbrăcat culorile cenuşii ale vechilor construcţii din nord.

Strada Plateria (a bijutierilor) te orbeşte cu vitrinele sale ce strălucesc de atîtea bijuterii, printre care se remarcă mai ales nişte uriaşi cercei, mari cît ciorchinii de struguri şi de-o bogăţie greoaie şi masivă, oarecum barbară, dar de-un efect impunător, ce-s cumpăraţi îndeosebi de ţărăncile avute… “

Cum nu poate fi vorba despre Sagrada Familia, am presupus că este vorba despre Catedrala Sfînta Eulalia şi căutînd pe internet, am găsit cîteva vorbe despre şi cîteva imagini pe care le puteţi vedea AICI.

BLOGUL ZILEI :  http://aliceee-traveler.blogspot.com/2011/08/vacanta-la-barcelona-concluzii-si.html

Are cineva sugestii despre ce excursii de o zi am putea face plecînd din Costa Brava?

Les agradeszco anticipadamente! 🙂

Read Full Post »