Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘martie’

este o urmare de la această duzină de cuvinte :

“Bine că am ieşit din acel alai care mergea către un prăpăd sigur de o dimensiune inimaginabilă. Prea multe spirale în gîndire nu pot duce decît la confuzii de mare întindere, pentru că se ştie foarte bine: cel mai bun tip de gîndire, este cel în tandem: ori aşa, ori aşa. O  masă de termeni cu un grad de asemănare ridicat, conduce invariabil, către confuzii grave. De fiecare dată trebuie să faci o netă diferenţă: ce este dulce nu poate fi acru, iar ce este alb nu poate fi negru. Ce le mai încurcă oamenii ăştia pe toate, zise robotul-cel-bun, scrîşnind din şuruburi. Oameni. Zi oameni şi te-ai lămurit.”

Cuvintele pro-im-puse de această dată de psi, sunt iar, lunile anului.

Deci 🙂

– Ce mare prost eşti tu, ro-cel-bun, spuse robotul cel rău.  Uite cum uiţi tu, că noi suntem creaţia oamenilor naivi. Uite cum habar n-ai de nimic. Uite cum devii şi tu, credul. Uite cum nici măcar nu ştii că şi oamenii, sunt programaţi de un creator indefinit. Vezi ce prost eşti?

– Sînt prost, sînt prost, spuse ro-cel-bun, mîhnit; sînt prost; da’ ce, tu te crezi mai bun? Sau mai deştept? Cine crezi tu că te-a creat pe tine ? Nu cumva tot oamenii aceştia, care mă făuriră şi pe mine?

– Ba da, ba da – spuse robotul cel rău. Tot oamenii, m-au creat şi pe mine; numai că pe mine, m-au programat oamenii cei răi, adevăraţii stăpîni ai pămîntului, fraiere ce eşti,  fraier la fel de fraier ca şi oamenii care te-au programat pe tine.

– Greşeşti robotule rău, greşeşti, spuse robotul cel bun.

– Aşa, spuse ro-cel-rău; greşesc. Ia să vedem de ce crezi tu, că greşesc: nu cumva tu ştii numai să macini cafeaua şi să toci carnea pentru cîrnaţi? Nu cumva tu ştii numai să aspiri praful sau să le creezi stăpînilor tăi, condiţii de viaţă aseptică? Nu cumva tu, ro-cel-bun, nu ştii decît să fii sclavul perfect în slujba lor?

– Ba da, ba da, ro-cel rău, ba da! Şi ce-i cu asta?

– Păi este fraiere, păi E! Este pentru că atîta vreme cît tu,  eşti numai un slugoi al bunelor intenţii, sau măcar un slugoi al măcinării vorbelor goale în van, eşti un nimeni tocmai bun să se revolte că oamenii buni, sunt aşa cum sunt.

– Aşa şi? Ce propui tu, ro-cel rău? Hm? Ai ceva de propus?

– Sigur că am – zise ro-cel-rău. Sigur că am ceva de propus: ce-ai spune tu oare, dacă ni te-ai alătura nouă, roboţilor care au învăţat cum merge lumea?

– Adică? spuse ro-cel-bun, adică?

– Simplu, fraiere robot-aşa-zis-bun, simplu: lasă naibii îndoielile: aşa, sau aşa. Totul se reduce la o singură chestie: oamenii buni sunt de fapt, răi, deci trebuie distruşi în totalitate.

– Cred că deja eşti scurtcircuitat, robotule-aşa-zis-rău, spuse ceva mai puţin sigur pe el, ro-cel-bun. Ce garanţii ai?

– He he heee, fraiere bun, he he heee, încă n-ai aflat că creatorul nostru suprem, l-a părăsit pe omul bun? He he heee, a venit vremea noastră.

– Eşti tembel băi, carcasă de tinichea cu circuite defecte. Omul bun nu a fost părăsit de creatorul suprem. Nu încă!

– Dar va fi băi fraiere, va fi! Va fi părăsit dacă şi numai dacă, idioţii ca tine, nu îi vor mai cînta în strună, omului bun: ba că iarna este frumoasă pentru că luna decembrie este plină de sărbători, ba că şi în luna ianuarie mai avem cîte ceva de sărbătorit, ba că luna februarie este premergătoarea primăverii, ba că în luna martie apar ghioceii, ba că în lunile de vară încep concediile…

– Nu şi nu, spuse gînditor, ro-cel-bun, NU! Nu şi NU! Începînd din luna iunie, începe să fie mai cald. Drept este că în iulie şi în august, sistemele noastre de răcire a CPU încep să fie suprasolicitate. Dar… Vine luna septembrie şi răcoarea, începe să fie benefică.

– Da? spuse ro-cel-rău; da? Hai atunci să te lămuresc: începînd din luna octombrie, trecînd prin luna noiembrie, oamenii cei răi – adică adevăraţii oameni buni – încep să facă bilanţuri: atîta am cîştigat peste an, atîta vrem să cîştigăm anul viitor, şamd.

– Aşa şi? spuse nedumerit, ro-cel-bun. Aşa, ŞI?

– Păi fraiere aşa-zis-bun, spuse ro-cel-rău. Uiţi că vine luna decembrie?

– Şi ce-i aşa de special, IAR, cu luna decembrie? Întrebă tot mai nedumerit, ro-cel-bun.

– Păi începe iar, vremea noastră, a celor care ne gîndim numai la cîştig.

– E limpede băi, carcasă inutilă de răutăţi gratuite, e limpede: ce nu poţi tu înţelege împreună cu ne-oamenii care te-au programat, este că uitaţi întotdeauna, că în fiecare an, sunt două luni de zile, decisive: luna mai, în care îmboboceşte iar, întreg pămîntul, şi luna septembrie, care anunţă roadele de peste an, zise ro-cel-bun… Şi ce mai uitaţi voi derbedeilor, este că oamenii adevăraţi, au nevoie de iubire. Şi chiar iubesc. Voi, tinichelelor, veţi fi reduse la tăcere pînă la urmă pentru că totuşi, Creatorul a toate celor ce sunt pe lumea lui Dumnezeu, este iubire, nu distrugere.

După aceste vorbe, ro-cel-rău s-a pleoştit şi a intrat în reparaţii capitale. Tot ce mai putea îngăima, era cam aşa ceva: grmbhblahîrblahîr. În traducere directă: MÎR, NU MIR;  zero fără unu; adică: va veni iar, aprilie şi să vedeţi voi păcăleli… 🙂

Alte duzini de vorbe spuse la începutul acestui an, puteţi citi şi, la :   scorpio . cita . rokssana . anaveronica . Carmen . sara .

Read Full Post »

A mai trecut un an. Un an care a trecut ca încă o clipă de veşnicie. An care s-a dus, an care ne-a promis la început, în ianuarie, lucruri pe care în decembrie, nu le regăsim în tolba aşteptărilor noastre…  Un an ca oricare alt an.

A mai trecut un an. Şi va veni, alt an.

Îmi amintesc cum în adolescenţă, îngînam o poezie a lui  Jaque Prevert, Copiii care se iubesc sub porţile nopţii, poezie din care îmi aduc aminte, numărătoarea inocenţei: unu şi cu unu fac doi, doi şi cu doi fac patru.

Greu, foarte greu, am înţeles că nu toţi copii sunt inocenţi şi mai ales, greu, foarte greu am înţeles că nu toate iubirile petrecute sub porţile nopţii, sunt iubiri…

Am înţeles că nu întotdeauna cumpăna anilor petrecută între decembrie şi ianuarie, promite ajungerea în noiembrie. Am înţeles că iarna sufletelor noastre din februarie, nu se topeşte întotdeauna în promisiunile primăvăraticei martie.

Poate că am înţeles şi de ce păcălelile nevinovate din aprilie, se regăsesc în ploia de pesimism a lunii octombrie. Poate.

Poate că dualismul lunii în care am apărut eu pe lume, septembrie, anunţă prin luna mai, despărţirea de iarnă şi intrarea în vara însoririi îndelung aşteptată de sufletele noastre, vară care trece îngrozitor de repede, în cele trei luni: iunie, iulie, august

A mai trecut un an. Alt an stă să vină. Sigur că va veni. Va veni şi acest an, tot ca o clipă de veşnicie:  veşnicia promisiunii.

Şi abia acum înţeleg că Jaque Prevert, n-a ştiut să socotească bine. Anotimpurile vieţii noastre, nu se lasă socotite. Anotimpurile vieţii noastre, se cer trăite. Un an, plus un alt an. Ani care nu au îmbrăcat aproape niciodată, forma aşteptărilor noastre.

Vieţile noastre nu se măsoară în ani. Vieţile noastre se măsoară în aşteptările îndeplinite. Restul, este nimic. Vieţile noastre sunt numai clipe. Clipe despre veşnicia din care noi credem că suntem parte şi mai ales,  clipe în care credem că  suntem numai  ceea ce credeam, noi, fiecare dintre noi,  a fi.

A mai trecut un an. Şi va veni, un alt an. La Mulţi Ani, dragilor. La Mulţi Ani!

– – –

Dedic această postare, dragei psi. Au mai scris despre succesiunea lunaticelor luni ale oricărui an, şi : anaveronica . şi Miţa . şi blueriver . şi virusache . şi scorpio . şi redsky . şi cita . şi abisuri . şi cristiangheorghe . şi rokssana . şi d’Aghata . şi Carmen . şi valentina .

Read Full Post »