Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘marx’

Citez din cartea domnului Gabriel Liiceanu, Despre ură, carte apărută în 2007 la Humanitas:

Manifestul Partidului Comunist se încheie cu o retorică a inducerii spaimei: „Să tremure clasele dominante în faţa unei Revoluţii Comuniste!” Opt ani mai tîrziu, într-un discurs din 14 aprilie 1856, Marx spune că: „Istoria va fi judecătorul, iar proletariatul – călăul”.

Se ştie că Marx a debutat la 23 de ani cu două poezii intitulate Cîntece sălbatice, poeme apocaliptice în care se împleteau ura, violenţa, setea de distrugere şi stranii pacturi cu diavolul. În numele unui „Dumnezeu rece”, proferează „blesteme enorme la adresa omenirii”. În formidabilul portret pe care i-l face, Paul Johnson scrie la un moment dat: „Nuanţa de violenţă omniprezentă în marxism şi exhibată în mod constant de comportamentul concret al regimurilor marxiste era o proiecţie a omului Marx. Acesta şi-a trăit viaţa într-o atmosferă de extremă violenţă verbală, explodînd periodic în scandaluri violente şi uneori în atacuri fizice”*.

Nu suporta să fie contrazis, iar cînd discuţiile cu el degenerau în certuri teribile, ferestrele se închideau pentru ca ţipetele să nu ajungă în stradă. Portretele rămase de la contemporani coincid. A fost descris ca „inadmisibil de murdar”, cu o privire fioroasă şi avînd ca replică recurentă „te voi anihila”. A proferat violenţa („cînd ne va veni rîndul, nu ne vom deghiza terorismul”) şi a acceptat asasinatul („cu condiţia să fie eficient”). Crizele dese de furunculoză, provocate de lipsa de igienă, îl făceau deosebit de violent şi, în perioada în care redacta Capitalul, îi scrie lui Engels: „Orice s-ar întîmpla, sper ca burghezia va avea, atît cît va exista, motiv să-şi amintească de bubele mele.”** Un apropiat al său, Techow, îl descrie ca pe un om „cu o rară superioritate intelectuală” şi adaugă: „…dacă sufletul i-ar fi fost pe măsura intelectului şi ar fi purtat în el tot atîta dragoste pe cîtă ură, m-aş fi aruncat în foc pentru el.”*** Bakunin, care i-a fost multă vreme prieten, scrie despre el că avea o trufie care-l împingea „pînă la ticăloşie şi nebunie”****. Aceste explozii de ură, violenţă, ticăloşie şi nebunie, care la Marx nu au depăşit graniţele limbajului (drept care mulţi au fost înclinaţi să ia vehemenţele verbale din scrierile sale drept figuri de stil ale unui suflet învolburat şi revoluţionar-romantic), au devenit realitate istorică în toate ţările care au trecut printr-o „revoluţie socialistă” şi au făcut experimentul marxist pe pielea lor. Am încheiat citatul.

Nu-mi rămîne să cred decît că, toţi cei care votează în continuare diversele partide care sunt continuatoarele partidelor de extracţie comunistă se regăsesc în acest portret, chiar dacă între timp aceste partide s-au vopsit în socialişti sau în social-democraţi.

*Paul Johnson, Intelectualii, Humanitas, bucureşti, 2002, p. 105*

**Vezi Paul Johnson, op. cit., p. 110**

***Ibid., p. 109***

****Vezi Richard Wurmbrand, Marx şi Satan, Ed. Stephanus, Bucureşti, 1994, p.15 (trad. din engleză Traian Călin Uba).

Read Full Post »