Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘matterhorn’

Dedic această postare care participă la generosul Club CARMEN unei prietene foarte bune, psi, care spune :

„zăpada este
iluzia unui dor
prins în miez de alb.”

Happy WW!

Read Full Post »

Furtuna? N-am fost niciodată fascinat de acest fenomen fie el meteorologic, sentimental, magnetic sau mai ştiu eu ce soi. Dacă scormonesc atent în amintirile mele – atît cît mă ajută memoria – prima furtună pe care am văzut-o a fost cînd eram copil, în curtea şcolii unde am deprins primele noţiuni de ABC. Cred că eram cam prin clasa a treia, aveam deja vreo nouă ani şi pot să spun că nu mi-a plăcut ce am văzut: deodată s-a declanşat o sarabandă de frunze antrenate de vînt într-un soi de vîrtej ameţitor, vîrtej care urca frunzele căzute la pămînt, către cerul care culmea! era încă, senin. Habar nu aveam eu că de fapt, acea furtună nu era decît o banală tornadă. Hora dracilor cum spuneau bătrînii…

Apoi vremea a trecut şi dacă îmi aduc bine aminte, a doua furtună pe care am văzut-o eu, a fost cea mai ciudată: jumătate din cartierul în care m-am născut era cufundat într-o vijelie îngrozitoare, iar cealaltă jumătate era inundată de un cer senin şi albastru ca însăşi nemărginirea… Lucrul cel mai ciudat a fost că delimitarea dintre aceste două reprize meteorologice, a fost exact pe strada pe care locuiam, atunci. Eram încă, un copil…

Anii au trecut şi am trăit iar, pe viu, o furtună adevărată: eram militar în termen pe o navă a marinei militare române. He he heee, doi ani am petrecut în această adevărată perioadă a furtunii vieţii mele: serviciul militar obligatoriu. 🙂  Să insist? Nu cred că (mai) are rost…

Normal, viaţa mea a mai fost scuturată şi de alte furtuni: educaţionale, profesionale, sentimentale. Nu şi familiale de cînd în viaţa mea a intrat actuala mea soţie, adevărat port de linişte pentru totalitatea furtunilor prin care am trecut în lungul timpului.

Am mai trecut prin furtuni? Sigur că da. Dar, nu cred că mai trebuiesc amintite…

Totuşi. Ultima – sau  cea mai recentă dacă vreţi – furtună văzută de mine a fost şi cea mai spectaculoasă: furtuna pe care am văzut-o – din fericire  –  de la distanţă, la Matterhorn. 🙂 . Las  cîteva imagini să fie mai grăitoare decît cuvintele.

Se spune că niciodată să nu spui niciodată pentru că niciodată este un termen perfect (?) relativ. Aşa şi este. Am fost pentru prima dată fascinat în viaţa mea, de o furtună. Furtuna pe care am avut şansa de a o vedea, cu puţin timp înainte de a părăsi un tărîm de vis: Zermatt.

Nu pot încheia înainte de a-mi aduce aminte că acest masiv muntos – Matterhorn – a fost cucerit cu preţul multor vieţi omeneşti. Şi nu pot să nu-mi aduc aminte de spusele unui copil cînd a fost întrebat de ce se duce să cutreiere o pajişte. – Pentru că există! – a spus acel copil. (Dacă soarele moare – Oriana Falacci). Exact acest lucru a spus şi Edmund Hilary cînd a fost întrebat de ce a simţit nevoia de a cuceri Everestul (împreună cu şerpaşul Tenssing): pentru că există!

Furtuni? Ei da, furtuni! Fără să străbată curajos diferitele furtuni ale vieţii, omul nu ar fi (fost) nimic. Furtuna este cea care îl face pe om să devină temerar şi cuceritor.  Vorbesc despre adevăratul om, nu despre tentativele de omuleţi care se strecoară prin viaţă, evitînd furtunile…

Abia la Matterhorn am înţeles atît ce este furtuna, cît şi ce înseamnă a fi un adevărat OM: cel care le înfruntă, le străbate şi în final, le domină!

Abia aici am început să fiu fascinat de furtuni şi mai ales, de cei care le străbat…

# # #

Cei din clubul PSI  care au mai scris despre furtună, sunt:

Carmen Pricop altcersenin anacondele scorpio Cristina Mirodone

almanahe Carmen Ada Pavel abisuri ratzone

Read Full Post »

Toate lucrurile bune sunt trei, spune o veche şi înţeleaptă zicală germană. Aşa este: trei. Cele trei zile de vis petrecute la Zermatt au trecut iar acum, suntem în trenul care ne va duce mai întîi la Visp. Privim pe geam aproape blazaţi; recunoaştem locurile: acolo am fost, acolo am fost, acolo am fost. Minunate locuri dar nu mă pot împiedica să amintesc zicala că omul sfinţeşte locul. Fără truda, priceperea şi abnegaţia învestite cu profesionalism de localnici, aceste locuri n-ar valora mare lucru. Toţi, dar absolut toţi oamenii pe care i-am întîlnit pe aici, au făcut totul, dar absolut totul, ca pentru banii cheltuiţi să primim maximul posibil. Amabili, pricepuţi, conştiincioşi, au avut răbdarea şi bunăvoinţa de a ne maximiza beneficiul de pe urma fiecărui franc cheltuit. Oamenii aceştia au învăţat cu timpul că un client mulţumit, mai aduce alţi patru clienţi în viitor pe cînd un turist jefuit nu aduce pe timp lung, decît faimă proastă. A meritat cu vîrf şi îndesat fiecare minut şi fiecare franc cheltuit aici. Rămîneţi cu bine locuri frumoase, rămîneţi cu bine, oameni buni!

Tot pe drum pe drum pe drum

La Visp zăbovim preţ de o ţigară şi mai departe luăm alt tren, spre Montreaux. Nu este TGV dar, vom ajunge acolo în ceva mai mult de o oră. După Visp, peisajul este mai calm, trenul merge repejor în linie dreaptă iar în stînga şi în dreapta defilează prin faţa noastră nişte dealuri destul de joase.  În zare încă se mai ivesc din cînd în cînd, crestele înzăpezite.

La poalele munţilor, nici urmă de nea. Primăvara a venit şi pe aici. Am spus că suntem la şes? Ei bine, m-am înşelat. Tocmai am intrat într-un tunel în care am mers mai mult de trei minute. Şi încă unul, şi încă unul. Prima oprire, la Sierre/Siders.

Între Sierre şi Sion, cît vezi cu ochii pe partea dreaptă, terase cu viţă de vie.

În gara Sion, un afiş interesant, reaminteşte că reclama este sufletul comerţului.

Tot pe partea dreaptă se succed acum livezi şi culturi de viţă de vie. Pe partea stîngă autostradă, pe care am subtraversat-o iar acum, şi în stînga şi în dreapta se văd diverse culturi şi livezi. O încîntare! Am văzut la Muzeul Cantoanelor o carte, intitulată pompos: De ce suntem atît de bogaţi! Fără să o citesc, deja ştiu răspunsul: elveţienii sunt atît de concentraţi pe muncă, încît nu prea mai au timp să se gîndească la furat. Mă rog, nu-i include aici şi pe unii dintre bancheri. 🙂 . după Martigny, de o bună bucată de vreme, suntem în partea franceză a Elveţiei. În tren aud vorbindu-se mai mult în franceză. Chiar şi anunţurile din tren sunt făcute în limba lui Hugo.

Hm? ce-i asta? O scenă ciudată: a venit controloarea iar un călător a agresat-o! n-am priceput de ce. Doamna a scăpat şi pare să vorbească la telefon. La prima staţie, apar poliţiştii. Derbedeul coboară şi fuge. Poliţiştii fuga după el. În doi timpi şi trei mişcări, huliganul a fost încătuşat. Voila!

Numai că din acest motiv, trenul stă iar noi riscăm să pierdem legătura la vaporaş. Al naibuilii golan. O fi fost drogat? În sfîrşit, plecăm. Trenul a recuperat întîrzierea şi am ajuns la Montreaux la vreme. Dar schimbăm planul. Luăm un troleibuz pînă la Castelul Chilon (zeci de poze interior)

de unde vom lua un vaporaş care ne va duce înapoi la Montreaux, de unde ne vom recupera bagajele lăsate într-un fichet la gară, apoi vom lua trenul pînă la Lausanne, unde vom parca iar bagajele pe undeva, şi după ce vom face şi pe aici o scurtă plimbare, salut!”acasă” la Basel cu noi, că am hoinărit destul. 🙂 .

Read Full Post »

Grachen

Grachen

Drumul pînă la Gratchen şerpuieşte pe serpentine în ac de păr; pe alocuri, pe un singur fir de circulaţie. Din loc în loc drumul este lărgit, unde autovehiculele din sens contrar aşteaptă să poată trece şi ele (autobuzul galben are prioritate absolută). Localitatea este foarte mică, foarte cochetă şi – ne-am obişnuit deja – foarte curată.

Urcăm cu gondola pînă pe un platou unde este un restaurant

şi de unde pornesc cele cîteva pîrtii aflate încă în uz. Sunt pîrtiile folosite în special de copiii înscrişi în Skischule.

Pîrtia principală, cea care porneşte de aici spre vale – cea mai grea – nu mai este accesibilă pentru că zăpada s-a topit şi pe alocuri se vede pămîntul.

Este totuşi, sfîrşit de sezon; sau pe aproape. De jur împărejur se văd saivane cu oi, case, vile şi bineînţeles, pădure cît cuprinde.

După ce-am înfulecat cîte-un cîrnat specialitate locală  prăjit şi scăldat în sos de roşii cu ceapă, am ieşit afară la o ţigară. Şi aici fumatul şi picknicken sunt verboten. Mare lucru de făcut pe aici nu mai este, am vrut doar să pot face o comparaţia cu Zermatt, aşa că luăm gondola în jos. Pînă la plecarea autobuzului mai avem ceva timp şi dăm o raită prin orăşel.

Sezonul este clar pe sfîrşite. Nici măcar preţurile mai scăzute de pe aici nu-i mai tentează pe turişti. Nici nu-i de mirare: deşi oferă mărfuri la jumătate de preţ, tot scumpe sunt. Vizităm Munsterul local, o catedrală în stil baroc (sau rococo?);este pustie dar, foarte încăpătoare. Numai pe scaune au loc peste 400 de persoane.

Lîngă catedrală un cimitir mic, cochet şi tăcut, invită la reflecţie. Şi aici, aleile sunt perfect aliniate, curate şi îngrijite cu migală.

Timpul a cam trecut; ne îndreptăm spre autogară, urcăm în autobuz şi privesc la şofer care priveşte atent la ceas. La fix! autobuzul s-a pus în mişcare.

Este o experienţă teribilă să trăieşti pe viu această sincronizare perfectă (sau aproape) dintre trenuri, autobuze, vapoare. Cînd ajungem înapoi cu trenul la Zermatt, un minibuz electric ne aşteaptă şi pe noi să ne ia şi să ne ducă “acasă”. Nici pomeneală să mai fi putut reface drumul înapoi pe propriile picioare. Cum mîine ne luăm rămas bun de la Zermatt şi vom pleca destul de matinal, mai sporovăim cîte ceva şi la nani cu noi! că suntem obosiţi atît de mişcarea făcută cît şi de uriaşa informaţie primită în acest scurt răstimp. Suntem obosiţi. Ei şi? Splendoarea are nu doar un preţ material ci, necesită şi un efort mental. Era să uit să amintesc că dacă dimineaţă am plecat cu iarna în spinare, seara ne-am întors cu primăvara în piept pentru că de la Grachen pînă la Zermatt, peisajul a fost inundat de un soare strălucitor. Privesc de pe terasă la Mattrerhorn, poate pentru ultima dată.

Este maiestuos, impunător şi pare liniştit. Dar nu e. Am învăţat deja să fac deosebirea dintre nori şi furtuna de zăpadă. Nu este nici-un dubiu: sus, acolo, vîntul năpraznic stîrneşte nori de zăpadă spectaculoşi dar foarte periculoşi!

.

 

Read Full Post »