Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘mdina’

Dacă de la Qawra (se pronunţă aura) am coborît spre sudul insulei ca să ajungem la Mdina (se pronunţă emdina), acum urcăm iar spre nord prin nord-est ca să ajungem la Valetta – capitala Maltei. Ghidul vorbeşte fără oprire dar nu-mi notez nimic, imagini după imagini se perindă din goana autocarului dar nu fotografiez nimic. Momentul acela de saturaţie în care parcă ai vrea să nu fii prezent la ceea ce tocmai ţi se întîmplă. În fine.

Ajungem. Şi această localitate este povîrnită

DSC04314

şi după ce ajungem lîngă Grădinile Barakka, grădini care domină de la înălţime portul, oprim, cum altcumva, pentru explicaţii.

DSC04388

Ianoş, este în stare să vorbească neîntrerupt, ore în şir, despre orice. De exemplu, ne-a vorbit ceva mai mult de o oră despre roşcove şi dacă nu l-ar fi întrerupt cineva, ar mai fi continuat. Chiar dacă ai vrea să pleci de lîngă el şi să-ţi faci altceva de lucru, puterea cuvintelor sale te vrăjeşte. Omul acesta chiar este făcut să fie ghid turistic. Pur şi simplu este super calificat şi super dedicat acestei ocupaţii. Ştie de toate: istorie, geografie, botanică, arheologie, mitologie, pe deasupra mai este şi culegător de legende de la faţa locurilor pe unde ajunge. Are un tic verbal; ori de cîte ori autocarul opreşte zice: „atît vă mai spun şi”… şiiiii iar se întinde la vorbă 🙂 .

Desigur, Valetta a luat numele marelui Maestru care l-a şi fondat, Jean de la Valette. Este un oraş construit pe o peninsulă aşa cum am spus în pantă şi este vechi de peste patru sute de ani. Interesant este faptul că oraşul a fost prevăzut cu sistem de canalizare, încă de la întemeierea sa! Toate clădirile sunt cu mai multe etaje şi toate sunt prevăzute cu pivniţă, pentru că piatra scoasă din beci era folosită la construcţia clădirilor şi a fortificaţiilor, Valetta fiind cel mai bine fortificat oraş din lume. Unele ziduri de apărare au peste patruzeci de metri înălţime! Oraşul se întinde pe 0,56 ha şi nu te poţi rătăci nici dacă vrei: o stradă principală şi încă două străzi paralele merg între cele două ţărmuri ale peninsulei şi perpendicular mai sunt cîteva străduţe care le intersectează. Peste tot case şi palate, magazine, terase cu bere, dulciuri, sucuri, băutură şi mîncare, te imbie să intri.

DSC04324

Dar noi avem două obiective: Cocatedrala Sf. Ioan, şi Palatul Marilor Maeştri. Acesta din urmă, deşi este parţial deschis pentru public, este folosit şi de Parlament.

Am intrat mai întîi la Palatul Marilor Maeştri. Avem acces la etajul trei unde vom vedea cîteva săli, una mai interesantă decît alta. O sală este decorată circular – la îmbinarea pereţilor cu tavanul – cu scene care evocă istoria Maltei; sala este folosită şi de Parlament, în ocazii speciale.

DSC04345

DSC04346

O altă sală are propria sa istorie: sala şoimului maltez – unde fotografiatul este strict prohibit! Povestea: după ce-au fost alungaţi în 1522 din Rhodos, Cavalerii Ioaniţi (Ospitalieri) au rătăcit vreme de opt ani. Cîtă vreme au fost capabili să apere creştinătatea au fost ridicaţi în slăvi, dar acum, învinşi, erau o povară pentru toate capetele încoronate. Numai Carol Quintul s-a îndurat de ei şi i-a milostivit cu mai multe proprietăţi printre care Malta şi Gozo. În schimb, Cavalerii trebuiau să-i ofere anual, viceregelui Spaniei, un şoim. Aici este aici: nu o pasăre-şoim trebuiau Cavalerii să-i ofere ci, un desen, o pînză cusută – aţi ghicit, un goblen! 🙂  . Cu timpul, nu se ştie de ce, aceste ofrande n-au mai fost trimise şi, în acest fel, s-au adunat.

Peste tot, coridoarele sunt străjuite de  manechine îmbrăcate în armuri originale, vechi de sute de ani.

DSC04342

DSC04343

Nu cred că mi-ar fi plăcut să fiu îmbrăcat într-o astfel de armură, care cîntărea peste 40 de kilograme. Şi să mă mai şi lupt ore în şir cu musulmanii sau cu cine mai ştie cine!

Ajungem în faţa Cocatedralei Sf. Ioan. Pe dinafară pare o construcţie cenuşie care n-are mai nimic de oferit.

DSC04353

Dar cînd pătrundem înăuntru, pur şi simplu ni se pare că nu-i aievea ceea ce vedem! O bogăţie de picturi, sculpturi, mozaic, ne asaltează din toate direcţiile şi prăvălesc întreaga lor splendoare peste noi. Habar n-am ce să fac: să stau lîngă ghid ca restul grupului şi să casc urechile şi gura la minunatele sale poveşti sau – cum am şi făcut – să rătăcesc de colo-colo încercînd să imortalizez cîte ceva. Am combinat în final dar, mare lucru n-am reţinut. Era şi destul de greu!

Catedrala are bineînţeles un altar somptuos puternic luminat de un candelabru uriaş şi pe cele două laterale sunt mai multe capele în care odihnesc osemintele celor mai destoinici dintre Marii Maeştri, capele împodobite inclusiv cu statuia celor trecuţi la cele veşnice, cu o singură excepţie: Marele Maestru Ferdinand von Hompesch zu Bolheim, care a predat Malta fără luptă în 1798, lui Napoleon. Acesta, de origine germană, n-a beneficiat şi de statuie ci doar de un portret pictat. Un lucru nu fără semnificaţie s-a petrecut în timpul WW II: cînd avioanele germane au atacat aceaastă catedrală, singura capelă afectată a fost tocmai aceasta!

După ce-am vizitat – tare pe fugă – catedrala,

DSC04372

am intrat la un muzeu dedicat lui Michelangelo Merisi da Caravaggio. Ianoş ne spusese din timp că avem timp liber vreo 90 de minute, care pentru shopăială, care pentru mîncărică şi băuturică şamd. Dar, seduşi de frumoasele sale poveşti (atît vă mai spun şiiii… 🙂 ) am rămas şi am aflat cîte ceva din aventuroasa viaţă a acestui artist care a schimbat definitiv maniera de a picta folosită în vremea sa, pictor care a inventat clarobscurul şi a fondat o nouă concepţie despre compoziţa temei pictate, pictor despre care tradiţia spune că nu se ştie unde s-a născut şi unde a murit deşi, Wikipedia pretinde că are datele exacte. Cum nu mi-am notat nimic acolo, ocupat fiind să privesc cu nesaţ picturile autentice expuse, nu ştiu să dau amănunte. Dacă ştiţi voi ceva mai mult şi vreţi să-mi spuneţi, vă rămîn îndatorat.

Drept este că atunci cînd am privit la ceas, am văzut că mai avem timp numai de o bere şi de o ţigară şi valea, că diseară avem bairam!  🙂

Mergînd spre locul de adunare, am trecut pe lîngă un palat.

DSC04379

Legenda spune că în 1798 în drum spre Egipt, Napoleon a oprit în Malta pentru a se aproviziona. Iniţial, nici n-a vrut să coboare la ţărm. Dar cînd i s-a spus ce femeie frumoasă este soţia domnului Parisio, a cerut găzduire în palatul acestuia şi drept mulţumire a plecat cu soţia sa cu tot. 🙂  . Tot legenda pretinde că drept răzbunare, soţul ultragiat ar fi negociat cu englezii ca Malta să iasă de sub stăpînirea lui Napoleon în beneficiul britanicilor. Cert este că în 1800, amiralul Nelson a zdrobit armatele lui Napoleon la Abukir şi pînă în 1964, Malta a rămas sub influenţă britanică.

Read Full Post »

Oraşul Mdina este se pare, vechi de peste 4000 de ani dar dovezi limpezi există cam din anul 700 î. Hr. cînd a fost fortificat de fenicieni. Cu mai bine de 2000 de ani în urmă, Malta a fost ocupată de romani după războaiele punice şi mai ales după distrugerea Cartaginei, pentru însemnătatea strategică a acestor insuliţe în ciuda lipsei totale de resurse (apă, lemn, minerale, etc). Cînd Cavalerii Ordinului Suveran de Malta au fost instalaţi aici de Carol Quintul, vechii aristocraţi care controlau insula, jigniţi – dar nu deposedaţi de bunuri, Cavalerii Ordinului fiind destul de bogaţi – s-au retras în interiorul cetăţii fortificate şi s-au izolat de restul localităţii devenită Rabat (rabat înseamnă în limba arabă chiar suburbie). Să coborîm puţin în istoria Cavalerilor de Malta citînd tot din cartea Marea cea Mare / David Abulafia / Humanitas / 2014:

„- Amalfitanii aprovizionau marea abaţie de la Monte Cassino, mama mănăstirilor benedictine, pe teritoriul continental din sudul Italiei, acţionînd ca reprezentanţi ai ei pe teritorii îndepărtate precum Ierusalimul. […] Amalfi a lăsat o amprentă durabilă şi mai departe în est, în teritoriul stăpînit de dinastia Fatimizilor. Oamenii din Amalfi au înfiinţat un sanatoriu în Ierusalim, un oraş care oferea puţine beneficii comerciale, în afara comerţului cu moaşte din ce în ce mai neverosimile. Dar amalfitanii, în calitate de reprezentanţi ai abaţiei de la Monte Cassino, au oferit posibilitatea călugărilor benedictini de a acorda ajutor pelerinilor care plecau din Europa, în număr tot mai mare – de multe ori prin porturile din sudul Italiei – spre Ţara Sfîntă. Acest azil s-a dezvoltat, dintr-un lăcaş mic, în Ordinul Cavalerilor Ospitalieri ai Sfîntului Ioan de Ierusalim, iar călugării săi luptători au apărat mai tîrziu insulele Rhodos şi Malta de turci. O filiaţie neîntreruptă se întinde din secolul al XI-lea pînă la Ordinul Suveran Militar de Malta.

* * *

[…] Insula Rhodos a fost supusă unui asediu lung şi dur, în 1522. Cu această ocazie, noul sultan, Soliman I, avea să-şi demonstreze calităţile militare. A fost prezent acolo pentru a răzbuna înfrîngerea suferită la Rhodos, în 1480. Fortăreaţa a fost consolidată extrem de bine în aşteptarea unui asediu otoman , însă apărarea zidurilor era asigurată de numai 300 de Cavaleri, deşi mai erau şi mulţi alţii cu ranguri inferioare (n.m., tibi: un Cavaler era asistat de încă vreo şase-şapte oameni: scutier, soldat, servitor, şamd; poate voi dezvolta subiectul acesta în mod separat). În ciuda vremii neprielnice, Soliman nu a vrut să renunţe la asediu şi a determinat insula Rhodos să capituleze. Cavalerii s-au predat în decembrie 1522 şi le-au fost eferite condiţii generoase de capitulare, pentru că otomanii arătau uneori respect faţă de cei care luptaseră cu vitejie împotriva lor.

Rămaşi fără casă, Cavalerii Ospitalieri au fost obligaţi să reînceapă lupta împotriva musulmanilor. Din fericire, Carol V (Quintul), împărat al Sfîntului Imperiu roman şi stăpîn al teritoriilor coroanei Aragonului (inclusiv Sicilia), avea o soluţie promptă. El le-a acordat Cavalerilor o cartă de privilegii extraordinară, în martie 1530, prin care arăta că „rătăciseră timp de mai mulţi ani” în căutarea unei „reşedinţe stabile”; era gata să renunţe în favoarea lor la cîteva dintre provinciile ce ţineau de regatul Siciliei: Tripoli, situat pe coasta africană, Malta şi Gozo. În schimb, […] li se cerea un şoim dăruit viceregelui Siciliei, la fiecare sărbătorire a Zilei Tuturor Sfinţilor.”

În prezent, Mdina mai este cunoscut şi ca Oraşul Tăcerii, din motive lesne de înţeles: nu mai este locuit decît de mai puţin de 300 de maltezi, urmaşii nobililor de altădată pe de o parte, şi pe de altă parte pentru că oraşul chiar pare lipsit de viaţă; nu mai este permisă decît circulaţia maşinilor speciale (poliţie, salvare, dric, poşta) iar tineret nu prea mai e. Vom mai vedea cîteva localităţi care îmbătrînesc şi par a fi pe moarte pentru că tinerii le părăsesc…

Întregul oraş este alcătuit din palate impresionante; vechii nobili neavînd altă ocupaţie, au declanşat o întrecere: care să aibă un palat cît mai frumos şi mai impunător. Străzile  foarte înguste sunt de concepţie arabă: sunt mai răcoroase pentru că soarele pătrunde mai greu şi sunt mai uşor de apărat în caz de asediu.

În centrul localităţii se află Catedrala Sf. Paul în faţa căreia se află cea mai largă piaţetă din oraş, locul unde seara cei trei sute de locuitori se adună să stea la palavre sau să bea un păhărel; nimeni nu are voie să lipsească de la adunare decît dacă are un motiv foarte bine întemeiat. Dacă doriţi cumva linişte şi vreţi să vă stabiliţi acolo, se mai găsesc cîteva palate de vînzare dintre care unul, chilipir, costă numai vreo şase milioane de euro. 🙂

DSC04276

DSC04277

DSC04284

DSC04289

DSC04293

 

DSC04294

DSC04297

DSC04304

DSC04307

DSC04309

Read Full Post »

Mosta

Ce scrie la program: Istorie, politică, război, artă, ştiinţă, religie şi contraste între popoare şi culturi. Trei oraşe, fiecare cu istoria lui. Valetta oraş modern dar vechi de peste 400 de ani, capitala Marilor Maeştri, ce poartă numele celui care a învins turcii în marele asediu. Obiective: Catedrala Sf. Ioan, Palatul Marilor Maeştri, Grădinile Barakka. Mdina, fostă capitală a Maltei, cu Catedrala Sf. Paul, şi cetatea locuită „Oraşul Tăcerii. Mosta, unde vom fi încîntaţi de cea mai masivă construcţie bisericească din Malta: Domul Bisericii Sf. Maria. (noi le vom vizita în ordine inversă)

Relatare: După umbletul în exces de aseară mă trezesc cu nişte crampe musculare. Am nişte cîrcei la gamba (se putea altfel?) stîngă, că tot mă scoate pe mine din papuci, (cam) tot ce este de stînga. În fine. Umblu niţel prin cameră în vîrful picioarelor ca să nu o trezesc pe Silvia şi văd la un moment dat cum ventilatorul din centrul tavanului se opreşte. Pffff, asta ce-o mai fi? Mă duc la baie, ioc electricitate. Nu funcţionează decît becul din holul dintre dulapul pentru haine şi uşa băii, lîngă uşa de acces în cameră. Se trezeşte şi Silvia, iese pe balcon, întreabă vecinii, nici ei nu au curent electric. Va să zică defecţiunea este împărţită în mod democratic la toţi locatarii hotelului. Eh, trece şi asta. Doar un hotel de patru stele îşi va rezolva prompt problemele, nu? Cel puţin aseară, a durat mai puţin de zece minute pînă a fost deblocată uşa de la baie. Bine că nu s-a blocat cu unul dintre noi înăuntru, şi cu celălalt la plimbare cine ştie pe unde. 🙂  .

Camera este strict funcţională: un balcon cu două şezlonguri, apoi în cameră: două paturi alipite (sau nu), două noptiere, o măsuţă rotundă cu două fotolii, un birou cu scaun pe care este pus televizorul (15 canale, niciunul românesc, hip hip hurei! 🙂  ), apoi o comodă pentru geamantane şi un dulap în holul de la intrare, baia cu duş şi cadă. Foarte curat.

Ziua promite să fie călduroasă; deşi este numai puţin peste ora 7 soarele a biruit toţi norişorii şi ne inundă generos. Discul soarelui abia ridicat de la orizont pare – şi chiar  este – mare cît roata carului.

Avem o zi plină: dimineaţă vom vizita cele trei oraşe, iar seara vom participa la un festival al uleiului de măsline, un soi de ziua recoltei la maltezi. Dacă turul de ieri a fost gratuit – ca orice mostră – doritorii turului de azi au plătit cîte 45 de euro, bani în care intră transportul cu autocar, biletele de la obiectivele vizitate şi asitenţă. Ceilalţi, fac ce vor pe cont propriu dar dacă-şi închipuie cumva că ies mai ieftin, eu cred că se cam păcălesc.

Exact cînd să părăsim camera, a revenit curentul; tocmai la timp ca să mă bărbieresc.

Pornim. O convenţie turistică inter-ţări obligă agenţiile de turism să folosească pe lîngă ghizii de acasă şi ghizi locali. Unul dintre ghizi, Ianoş, ne spune că aceştia sunt foarte utili în anumite împrejurări, iar ulterior aveam să constatăm ca a avut dreptate, mai puţin într-un singur loc: aţi ghicit, în Sicilia 🙂  . Dar despre asta, mai tîrziu…

Şoseaua este destul de bună dar, cam îngustă. Cu fonduri europene, au fost angajate lucrări de extindere-lărgire de la două la patru benzi pe o porţiune de zece kilometri. Termen de predare la 1 octombrie 2014 dar deşi suntem la sfîrşitul lunii septembrie,  lucrarea nu-i nici pe jumătate încheiată deşi, sunt angajate – ţineţi-vă bine – nu mai puţin de 6 firme. Deci, se poate şi la alţii ca la noi, nu? 🙂  . Am făcut ceva fotografii pe drum dar, au ieşit invariabil, sau aproape toate, neclare…

Cum localitatea Mosta nu-i departe de Qawra, mintenaş ajungem şi tragem autocarul chiar în faţa celei mai mari construcţii bisericeşti din Malta: Domul Bisericii Sf. Maria,

DSC04252

DSC04253

DSC04254

DSC04260

DSC04261

considerată a fi cea de a treia în lume! dpdv al diametrului cupolei nesusţinute de piloni. Cum la Vatican am fost, am un termen de comparaţie şi pot să afirm că aşa este!

Mosta, un mic orăşel care în secolele trecute era locuit mai mult de proletari, mineri care lucrau din greu şi nu aveau o viaţă tocmai plină de bucurii, motiv pentru care nu erau prea preţuiţi de alţi maltezi. Poate că n-aveau o viaţă prea frumoasă dar, mîndrie aveau cu duiumul aşa că s-au hotărît să facă ceva care să-i lase pe ceilalţi maltezi cu gura căscată: o biserică închinată patroanei oraşului, Sf. Maria. Pentru acest nobil scop, au desemnat patru bărbaţi mai de seamă care să colecteze şi să păzească fondurile necesare construcţiei, într-o cutie cu patru  lacăte. După eforturi care au durat 45 de ani, construcţia a fost terminată în anul 1857 şi pentru a fi siguri că nimeni nu le va copia minunăţia, au distrus planurile întocmite de arhitectul francez stabilit în Malta, George Grognet de Vasse.

La 9 aprilie 1942, o bombă de 500 de kilograme

DSC04263

a lovit domul dar din fericire, nu a explodat şi astfel această minunăţie a putut fi restaurată. Este de apreciat în ce stare bună se află această minunăţie arhitecturală – ca de altfel peste tot în Malta, unde am văzut că banii colectaţi de la turişti sunt folosiţi pentru o permanentă înteţinere a obiectivelor turistice.

Read Full Post »