Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘mediterana’

Credeam că ora de întîlnire fiind prea matinală, vom avea întîrziaţi. Ei, aş! La 4,45 cînd am ajuns noi la recepţie, am fost penultimii iar restul grupului se ospăta de zor. 🙂

Mno, la autocar, la Valetta şi, valea spre Sicilia. Deja suntem la bord. Check in-ul a durat numai cîteva secunde pentru că fetele care fac verificarea îl ştiu pe Ianoş şi merg pe încredere.

Ferry boat-ul se numeşte Jean de la Valette – după numele celebrului Cavaler care i-a învins pe turci în Marele Asediu – şi poate transporta peste o mie de pasageri plus o sumedenie de mărfuri necesare Maltei, adică apă, carne, legume, etc, pentru că asta şi este principala misiune a acestui mastodont, călătorii fiind numai bomboana de pe tortul celor două voiaje zilnice.

DSC04774

Deşi fusesem avertizaţi că fotografierea este cumva prohibită, stevarzii şi stevardesele nu par deranjaţi/deranjate de cei cu aparate foto aşa că, fac şi eu cam pe furiş 🙂 cîteva poze

DSC04772

DSC04778Puntea principală este rezervată turiştilor care plătesc 10 euro dar mai există o punte superioară la care nu ştiu cît se plăteşte exclusivismul, punte la care se ajunge pe o scară la care călătorii de rînd n-au acces…

DSC04773

Toţi pasagerii au la dispoziţie bar, bufet, magazin; chiar şi loc pentru fumat există amenajat, la pupa catamaranului; să tot călătoreşti 🙂 Traversarea durează puţin peste două ore, distanţa dintre Valetta şi portul Pozzallo fiind de 98 de km, iar viteza de croazieră a catamaranului fiind de aproximativ 60 de km/h. Ca şi la mersul cu avionul este foarte greu să percepi viteza dar, cunoscătorii ştiu să o aprecieze după siaj.

DSC04789

Echipajul este format dintr-un melanj internaţional: maltezi, italieni, ruşi, asiatici şi chiar şi cîţiva români. Se putea fără ei? 🙂

Catamaranul acesta a fost dat în exploatare în urmă cu trei ani şi a fost o comandă specială fiind construit în Australia. Confort, curăţenie şi siguranţă. Doar un singur inconvenient: cei treizeci de mii de cai putere ai celor patru motoare fac un zgomot difuz, aproximativ identic cu zgomotul motoarelor de avion.

Dar, cufundaţi în fotoliile spaţioase, pasagerii pot să citească, să doarmă (aşa ni s-a recomandat) sau să caşte gura de jur împrejur 🙂 După cîteva minute tărmul a dispărut iar acum, suntem înconjuraţi numai de apă şi de cer. Albastre amîndouă, formează un peisaj de vis şi ne dau fie şi numai fugitiv măsura exactă a firelor de nisip care suntem noi, oamenii…

Dimineaţă fiind, avem un privilegiu: vedem răsăritul soarelui din mare, spectacol întotdeauna uluitor, spectacol care atunci cînd Mama Natura este generoasă şi ne răsfaţă cu cer senin, este de neuitat!

 

DSC04783

DSC04785 Cine spune oare că două ore sunt timp îndelungat? Nu ştie ce spune! 🙂 timpul a trecut repede-repejor şi gata, am ajuns…

DSC04790

Anunțuri

Read Full Post »

După ce-am văzut Grota albastră, acum este rîndul să vedem Poarta (sau fereastra) albastră iar mîine, ne vom răsfăţa în Laguna albastră, adică vom încheia un celebru tripic albastru din frumoasa Maltă albastră din albastra Mediterană. Cum vă place? 🙂

Iar este vremea pentru info. Aşadar. Sistemul educaţional în Malta are trei piloni: A. De stat – mai puţin utilizat. B. Privat – pe scară largă. C. Bisericesc – şi mai puţin utilizat deşi am mai spus că este mare nevoie de preoţi în Malta.

Începînd din clasa a VI-a sau a VII-a copiii pot să aleagă dintre 14 limbi alternative, în afară de malteză şi de engleză care sunt cele două limbi oficiale. Începînd cu clasa a IX-a intervine practica de vară cu salariul minim de 700 euro lunar. Lesne de observat că încă de mici, maltezii sunt învăţaţi să devină independenţi financiar. Rata de promovabilitate la Bac este cea mai scăzută din UE dar, nimeni nu face din acest lucru o tragedie pentru că, dacă pici Bac-ul te angajezi unde ai făcut practică. Chiar am văzut la hotel copii care făceau practică în toate meseriile cerute în această industrie: menajeră, bucătar, ospătar, etc. Cei care absolvă liceul şi reuşesc să promoveze Bacalaureatul merg la Universitatea din Valetta. După studii, copiii vin acasă pentru că tradiţia le-o cere. Cei ai căror părinţi au afaceri preiau afacerea. De fapt, toate micile afaceri din Malta sunt afaceri de familie şi am văzut acest lucru la restaurantele pe unde am prînzit.

Pentru că încă mai suntem în Gozo, e musai să amintesc o tradiţie: gozitanii nu prea obişnuiesc să închidă casa atunci cînd pleacă de acasă pentru scurt timp astfel, atunci cînd vine omul acasă nu are a se mira dacă la el acasă cei mai buni prieteni îl aşteaptă chefuind de zor 🙂   Ce ne-am face fără prieteni? 🙂

Nu prea am ce de-scrie aşa că aici, am făcut două clipuri pe care le revăd cu mare plăcere împreună cu gozitanca mea  🙂 Voi aveţi ceva de spus?

Şi dacă tot am pomenit de Ta Pinu am şi eu ceva de povestit: cînd am ajuns lîngă Fereastra albastră abia mă mai abţineam dar, am avut de ales: ori mergeam iute la barca din care vedeam Fereastra de aproape ori mergeam la budă şi mă puneam la şpriţane cu ghidul , de parcă exact asta aveam nevoie!   🙂

Am ales barca, evident. La reîntoarcere întreb stresat: toilet? Blu mi s-a răspuns. Cum altfel? Nu este totul în Malta, blu? Ba da. Şi am intrat prima dată în viaţa mea într-o aşa zisă toaletă ecologică (inscripţionată BLU). Miracol? Da: nu miros, nu murdărie dar, nici apa nu curgea   🙂

În fine. Mai avem puţin şi reluăm micuţa călătorie cu ferry către casă. Casă? Desigur! Nu denumim „casă” orice adăpost vremelnic (hotel de exemplu)? Cam aşa ceva. De ce? Nu ştiu. Probabil pentru că în limba română, „casă” n-are chiar sensul „home” din limba engleză. Voi ce credeţi?

Read Full Post »

Încă o dată se adevereşte că poetul a avut dreptate: „lasă-mă să te pipăi şi să urlu: ESTE!” Cum să nu aibă dreptate? Tone de impresii ale milioanelor de oameni care au văzut acelaşi lucru, nu pot să-i dea conturul pe care i-l dă intelectul tău care l-a pipăit cu ajutorul simţurilor sale în alertă: ochii tăi şi urechile tale în cazul în care savurezi un peisaj. Bine, la Grota Albastră poţi simula că te foloseşti şi de simţul tactil: bagi mîna în apa albastră – sau verde sau ultramarin după caz – şi simţi cum mîna ta pipăie tactil culoarea nefirească. Desigur că auzul participă la acest festin fixînd imaginea în conturul unui concert pe care îl execută strălucit marea dirijată de vînt şi nu rămîne pe dinafară nici măcar gustul pentru că stropi de apă pulverizată aterizează din senin pe limba gurii tale căscată a mirare: de cînd a prins gustul culoare?* De acum! – îţi spui, uluit.

Tot ce simt acum, simt albastru cu toată capacitatea fiinţei mele de a mă racorda la acest spectacol: Grota Albastră. Situată în cel mai sudic golf al insulei Malta, Grota Albastră este formată dintr-un şir de vreo şapte poate opt golfuleţe mititele şi vreo trei mai largi, în care razele soarelui imerg în ocean şi după ce întîlnesc pe fundul apei nu prea adîncă un  nisip nemaintîlnit în lume, reflectă pe suprafaţa mării numai albastrul infinit al cerului, nu şi urîcioşenia unor nori nesuferiţi care încearcă – zadarnic – să saboteze spectacolul.

Uneori, capricioase, razele soarelui luminează pieziş valurile neastîmpărate şi se oferă uimirii noastre cu nuanţe de smarald, uneori chiar în apropiere de locul în care aceleaşi raze de soare colorează marea în bleo sau ultramarin.

După ce parcurgi cu şalupa motorizată un traseu de nu mai mult de 20 de minute, ai de ales: ori să încerci să faci plajă şi baie pe cele mai neprimitoare margini ale mării – stînci abrupte şi ape adînci –

DSC04526

DSC04530

ori mai bine, te înfrupţi la preţuri cumsecade din nişte preparate mediterane care chiar merită degustate. Evident, peştele este aici vedeta principală şi nu trebuie ratată o întîlnire savuroasă cu un astfel de preparat, eventual scăldat într-un vin maltez cinstit şi savuros.

DSC04511

DSC04513

DSC04519

DSC04522

Pozele nu spun mare lucru dar clipurile, chiar merită vizionate! Parol! 🙂

Mîine mergem în insula Gozo, a doua ca mărime din arhipelagul maltez, după insula Malta.

*sinestezie

Read Full Post »

Este ora 17,30 şi ne aflăm în plin zbor către Malta. La aeroport formalităţile au decurs uşor şi rapid – călătorim doar cu buletinul  🙂 – şi după o scurtă aşteptare la poarta 26, am pătruns la bordul unui Airbus 320 cu 165 din cele 180 de locuri ocupate. Trei stevarzi şi o stevardiţă se plimbă printre fotolii şi ne oferă exact ceea ce unul dintre cei trei ghizi ne promisese: un sandviş minuscul şi ceva de băut la alegere; apă, suc, ceai. Plus o micro prăjiturică şi cine doreşte, un soi de apă colorată pe post de cafea. Nu, mulţumesc frumos! Am atins deja plafonul de zbor – 11000 m. – motoarele torc lin, cerul este de un albastru incredibil – culoarea predominantă în apele malteze –, rar se mai văd ceva norişori, totul sub imperiul unui soare strălucitor. Stăm chiar în dreptul aripilor (foarte aproape de motoare) şi e cam zgomot dar, cum călătoria durează doar două ore, e suportabil. Ghizii ne-au oferit programul suplimentar, necuprins în pachetul de bază (avion, taxe aeroportuare, cazare, demipensiune – mic dejun şi cină –, asistenţă ghid). Cum ştiam oferta încă de acasă, am decis rapid: TOT! 🙂 Pentru astăzi nu avem în program decît cazarea şi acomodarea cu împrejurimile. Ca să nu pierdem timp după aterizare, cei trei ghizi au colectat încă din avion banii de la cei care au decis să se înscrie la unul sau la mai multe trasee suplimentare, unul pentru fiecare zi. Cine nu doreşte suplimentul, este pe cont propriu şi merge cu mijloacele de transport locale, unde vrea.

Ca să nu ne plictisim, unul dintre ghizi, Ianoş, ne dă cîteva lămuriri: nu există în Malta nici hoţi, nici cerşetori; se pare că au încercat nişte ţigani dar, au fost rapid descurajaţi pentru că poliţia malteză nu ştie de glumă şi nici prea democratic nu se poartă cu infractorii – pe scurt, îi rup în bătaie 🙂 . Totuşi: în plin sezon – adică mai tot timpul – sunt angajaţi muncitori din estul europei şi nu se ştie cum se face dar, mai niciunul nu se descurcă prea bine la aritmetică aşa că mare atenţie cînd le dai bancnote mai mari de zece euro 🙂 . Se pare că nici maltezii nu-s prea buni la aritmetică 🙂 . Bancuri de ghid ghiduş: n-am păţit aşa ceva nicăieri, cu o singură excepţie dar nu în Malta ci în Sicilia, la Taormina dar despre asta, mai tîrziu!

De la aeroport pînă la hotel peisajul este arid; ceva palmieri, eucalipţi, măslini, portocali, rar cîte un petec de pămînt cultivat. Case frumoase dar nu prea spaţioase – cam ca în Grecia – împrejmuite cu zid de piatră nu din lemn pentru că pădurile au fost defrişate în vremuri străvechi. Şi casele şi zidurile împrejmuitoare sunt preponderent construite dintr-un soi de piatră calcaroasă de culoare galbenă, piatră de la care provine chiar şi denumirea Arhipelagului Malta. Vechea denumire a insulei principale, Malta, era Melita (miere) dar nu pentru că pe aici s-ar produce cumva miere ci, pentru că acele ziduri erau – şi sunt – de culoarea mierii.

Mai aflăm că pe insula Malta nu există (decît cîteva) isvoare, toată apa necesară în gospodării – spălat, gătit, etc, – fiind obţinută prin desalinizare şi transportată peste tot unde este nevoie, printr-o vastă reţea de conducte. Există totuşi la adîncime (45 m.) pungi de apă provenite din apa de ploaie dar, exploatarea ar fi costisitoare şi foarte limitată ca perioadă de timp deci, nerentabilă. Totuşi, apa obţinută prin desalinizare nu este tocmai potabilă aşa că toată lumea bea apă îmbuteliată, apă adusă din Sicilia care se află la numai 98 de kilometri de Malta. Doar pentru producerea berii şi a sucurilor se foloseşte puţina apă provenită din puţinele isvoare din insula Malta. Cele mai multe centre de producţie se află pe insula Gozo, insulă care este a doua ca mărime din arhipelagul Malta, insulă pe care apa nu mai este chiar atît de rară. Dar despre aceste insule, mai tîrziu.

DSC04194Deocamdată, am ajuns în localitatea Qawra (litera q nu se citeşte niciodată iar W se citeşte U) la hotel Bella Vista unde vom fi cazaţi permanent. Patru stele afişate vizibil, trei spun eu şi ştiu ce spun! Deşi am ajuns mai tîrziu decît este de obicei deschis pentru cină restaurantul (cu circuit închis), am fost aşteptaţi şi ospătaţi binişor. Aici băuturile nu-s cuprinse în preţ dar, asta nu-i o problemă pentru că barul este deschis pînă dincolo de miezul nopţii. Inspectăm urgent camera şi pînă să ne biruie somnul ne aprovizionăm cu ceva bere şi stăm la taclale pe terasa de lîngă piscină. Apoi, la somn! Bine te-am găsit, Malta! De mîine te vom cutreiera în lung şi în lat 🙂 .

Read Full Post »

Marea cea Mare

Într-o binecuvîntare evreiască se spune: „Binecuvîntat fii Tu, Doamne Dumnezeul nostru, stăpînul lumii, care ai făcut Marea cea Mare.” Este vorba despre Marea Mediterană.

„Cunoscută în limba engleză şi în limbile romanice drept „marea dintre pămînturi, Mediterana poartă şi a purtat multe nume: Marea Noastră pentru romani, Marea Albă (Akdeniz) pentru turci, Marea cea Mare (Yam gadol) pentru evrei, Marea de Mijloc (Mittelmeer) pentru germani şi (lucru nesigur) Marele Verde pentru egiptenii antici.”

Am avut prilejul şi bucuria de a vedea Mediterana din multe locuri, de pe multe ţărmuri, din mai multe ţări, (Franţa, Italia, Israel, Catalunia, Turcia, Grecia)  din perspectiva oferită de mai multe plaje sau coaste ale unor oraşe cum ar fi – şi enumăr rapid şi incomplet – Barcelona, Marsilia, Monaco, Veneţia, Antalya, Istambul, Tel – Aviv, Haifa, Salonic, şi ar mai fi sau vor mai fi, cine ştie?.

Am văzut aşadar, Mediterana întotdeauna marginal, dar niciodată din interiorul său – insulele din cuprinsul acestei splendide mări – către exteriorul tărmurilor sale. Am ratat acest lucru în cîteva rînduri, amintesc doar Malorca, atunci cînd sedus de prea multele oferte turistice şi presat de prea puţinul timp avut la dispoziţie, am ales alte variante în scurtul periplu din Spania (Catalunia), unde am mers mînat fiind numai de perspectiva întîlnirii cu Sagrada Familia a marelui Gaudi şi cu posibilitatea de a înţelege un geniu imposibil de înţeles: Salvador Dali.

Revin la Mediterana. Sînt cîţiva ani de zile de cînd tînjesc să merg în Malta. Chiar nu ştiu de ce. În sfîrşit, sînt pe punctul de a-mi îndeplini (şi) acest vis: opt zile în Malta. Abia aştept să ajung acolo, şi funcţie de cît de mult mi-au plăcut (sau nu) cele văzute, să le relatez pe larg, cu vorbe, clipuri şi poze. Pe curînd! 🙂

Read Full Post »

Malta

Pentru a vedea, în Europa, dovezi uimitoare ale unor schelete de clădiri masive din neolitic trebuie mers către vest, pînă la templele şi sanctuarele din Malta şi Gozo, mai vechi decît chiar piramidele. Templele malteze au fost ridicate de oamenii care traversaseră marea şi creaseră cu mîinile lor o cultură izolată. Eminentul arheolog britanic Colin Renfrew a arătat că „în Malta s-a petrecut ceva cu totul excepţional în urmă cu mai bine de cinci mii de ani, ceva de negăsit altundeva în lumea mediteraneană şi chiar dincolo de ea”; această societate era în plină ascensiune pe la 3500 î. Hr. Vechea teorie difuzionistă potrivit căreia templele erau întru cîtva imitaţii ale piramidelor sau ale ziguratelor din Orientul Îndepărtat este în mod clar falsă. […] În Malta s-au stabilit, pe la 5700 î. Hr. oameni veniţi din Africa sau mai degrabă din Sicilia, a căror cultură este vizibilă dacă analizăm primele morminte malteze săpate în piatră. Cei dintîi maltezi au sosit destul de bine pregătiţi: au adus cu ei grîu, orz şi linte şi au defrişat anumite părţi din insulă, pentru a obţine cîmpuri pe care să le poată cultiva, fiindcă arhipelagul era pe porţiuni întinse acoperit de copaci – bogăţie astăzi complet pierdută. […] Cultura insulei a început să se dezvolte, în diverse feluri, începînd cu 4100 î. Hr. Apoi, cam prin mileniul de după 3600 î. Hr. au fost săpate impresionante morminte subterane colective, sau hipogee, ceea ce demonstrează că, în mod clar, comunitatea malteză avea un puternic simţ al identităţii. Pe insula Gozo la Ggantija, şi chiar în Malta, la Tarxien, erau deja în desfăşurare lucrări pentru construirea unor clădiri masive. Cu faţade împodobite, mari şi boltite, şi curţi largi în faţă, aceste clădiri erau structuri închise, cu acoperiş, antreuri, coridoare şi compartimente, fiind preferată aranjarea camerelor semicirculare sub forma frunzelor de trifoi. Scopul constructorilor era să ridice temple masive care să poată fi văzute de la mare depărtare şi care, cînd cineva se apropia de mare, să-i răsară dintr-odată de deasupra insulelor – de exemplu templul Hagar Qim, din sudul Maltei, unde stîncile abrupte par să se prăvălească în Mediterana. […]

Cultura din Malta preistorică însemna, aşadar, mult mai mult decît clădiri monumentale. În temple se găseau statui masive, din care au supravieţuit fragmente şi care o reprezentau, probabil, pe Zeiţa-Mamă, asociată cu naşterea şi cu fertilitatea. În templul de la Tarxien, centrul cultului era o statuie feminină înaltă de aproape doi metri; la acea vreme, în vestul Mediteranei nu exista, cu siguranţă, nimic asemănător. […] toate acele clădiri şi sculpturi au fost realizate fără a utiliza metale, care au ajuns în Malta pe la 2500 î. Hr.

Atît dpdv cultural, cît şi geografic, aceasta era o lume insulară. S-a estimat că în Neolitic populaţia de pe insule nu depăşea 10 000 de locuitori. Şi totuşi, forţa de muncă existentă a fost în stare să construiască cel puţin cinci sanctuare uriaşe şi multe altele mai mici, de unde putem trage concluzia că, probabil, insulele erau împărţite în mai multe provincii mici. Ne-am putea aştepta, aşadar, să găsim şi urmele unor războaie – vîrfuri de suliţe, de exemplu. Dar, contrar aşteptărilor, nu a supravieţuit nici o astfel de dovadă: se pare că era o comunitate paşnică. Malta şi Gozo erau, probabil, insule sacre, respectate de toate populaţiile din centrul Mediteranei, precum era Delosul în lumea greacă clasică.  … Un fapt remarcabil este că s-au descoperit foarte puţine urme care să ateste prezenţa unor vizitatori străini. Dacă aceste două insule erau sacre, parte din caracterul lor sacru trebuie să fi provenit şi din aceea că nimeni nu avea dreptul să se apropie de ele, fiind locuite doar de nativi maltezi în serviciul Marii Zeiţe … .

Sfîrşitul acestei culturi e la fel de surprinzător ca apariţia ei. Lunga perioadă de pace s-a încheiat pe la mijlocul secolului al XVI-lea î. Hr. nu există nici un semn de declin în cultura templelor, ci mai degrabă a fost vorba de o ruptură bruscă, în momentul în care au năvălit invadatorii; aceştia nu deţineau abilităţile cu ajutorul cărora fuseseră ridicate grandioasele monumente de pe insule, însă aveau şi ei un avantaj: armele de bronz.

Fragment din lucrarea Marea cea mare / David Abulafia / Humanitas 2014.

Read Full Post »

Reveniţi în port, ne plimbăm alene prin bazar. Ţin ochii în pămînt, pentru că ştiu prea bine ce se întîmplă: cum ţi-a prins privirea, negustorul te asaltează şi se ţine scai după tine, doar-doar te-o convinge să cumperi ceva. Eu m-am lămurit că nu găsesc ce-mi trebuie mie dar Silvia, musai vrea o geantă-gen-plajă. Se opreşte, alege una, iar negustorul, un tinerel măsliniu la chip, spune fără să clipească: – 20 L.T. – 10, zic eu. – 15, spune tuciuriul. Scot 12 şi i le arăt, în timp ce fac primul pas pentru a-mi vedea de drum. Imediat, negustorul înşfacă banii şi Silvia îşi poate lua geanta. Care va să zică, ne-am tîrguit 🙂

Ne mai plimbăm puţin prin oraş. Căldura a devenit sufocantă deci, musai să ne adăpostim la o terasă, ceva-cumva. Dibuim bulevardul Ataturc, plin de terase care gem de lume. Este vremea prînzului aşa căăă. Găsim o masă liberă, întreb prudent dacă este permis fumatul şi primesc răspuns afirmativ. Vine un alt „nene” şi-mi arată anunţul: Sigara Icilmes (sau cam aşa ceva); protestez arătînd către cel care-mi permisese şi minune, primesc acceptul. Buuuun. Lista în limba turcă nu-mi spune nimic, traducerea în engleză cam la fel, norocul meu este că bucatele sunt fotografiate şi chiar şi mai bine, sunt preparate chiar în faţa noastră aşa că, nu-i prea greu să alegem. Remarc o delicatesă: maţe de miel (kuzu kokores) la rotisor; cerem, gustăm, nu-i de noi. Luăm peşte (barbun şi doradă regală) asezonate cumsecade cu zacuscă, salată şi iaurt lîngă care vinul merge de minune. Bineînţeles în loc de pîine ni se aduce delicioasa lipie. E limpede că suntem la Mediterana. Ca şi în Catalunia sau în Israel, mîncarea are o savoare aparte: alte plante, alte mirodenii, alte reţete la gătit (rotisorul funcţionează cu lemn, nu cu electricitate!). Altă lume!

Noi, românii, suntem aşezaţi la graniţa dintre est şi vest. Dacă politeţea, otomană de exemplu, este înţeleasă ca slugărnicie, noi ne-am însuşit slugărnicia şi am dus politeţea în derizoriu. Din Apus, am copiat numai hibele, nu şi cinstea, exactitatea, punctualitatea, etc. Ce am devenit? Suma relelor şi negarea valorilor din fiecare cultură în parte. Nu ne place să recunoaştem dar, asta suntem: o corcitură nereuşită. Şi acum, blamaţi-mă!

Revenind la masa de prînz. Nu-s deloc un gurmand, ba chiar mă pot abţine, dacă n-am încotro fără să mă plîng; în schimb, sînt un gourmet şi-un pofticios peste măsură. Ospătarii au înţeles repejor că nu pot consuma tot ce comand. Nu este vorba numai despre plata porţiilor neconsumate. Am înţeles că ei chiar se bucură dacă mîncarea lor este apreciată şi nu se supără pe cei care care o critică; ba, îi ascultă chiar cu atenţie.

Sfat: nu vorbiţi de rău în Turcia în limba română, sperînd că nu veţi fi înţeleşi. Ştiu bine ce spun! Sînt păţit 🙂

Reveniţi la hotel, constat că nu funcţionează lumina la baie (printre altele dar, nu mă complic; oricum, mîine dimineaţă plecăm). Anunţ la recepţie şi problema se rezolvă promt. Tot promp i-am dat şi eu meşterului, două lire ciubuc.

La somn, că mîine avem zi lungă şi încă nici nu ştim cît de grea va fi.

DSC03548

DSC03552

DSC03556

.

Read Full Post »

Older Posts »