Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘mesia’

[…] activitatea lui Shabbetai Zevi era centrată pe zonele otomane ale Mediteranei, şi nu e surprinzător că numele lui a ajuns în atenţia sultanului. Era vorba despre un supus evreu care îl numise pe fratele său “rege al Turciei”; iar în sinagogile adepţilor săi rugăciunea tradiţională pentru suveran fusese modificată, astfel încît, în loc să ceară binecuvîntarea lui Dumnezeu pentru sultan, adunarea se ruga pentru “Mesia al nostru, unsul Dumnezeului lui Iosif, leul ceresc şi cerbul ceresc, Mesia al dreptăţii, regele regilor, sultanul Shabbetai Zevi”. Vizirul, Fazul Ahmet Paşa, intrase sub influenţa unei ramuri puritane a islamului, care desconsidera alte religii; fusese ocupat cu războiul împotriva veneţienilor în Creta, dar acum îi atrăgea atenţia stăpînului său asupra acestui profet incomod. Shabbetai avea propriile sale planuri, care l-au adus în preajma lui Fazil Ahmet. Pe 30 decembrie 1665 Shabbetai şi adepţii lui au pornit cu o corabie din Smirna spre Constantinopol, unde avea să-şi stabilească împărăţia. O călătorie în afara sezonului propice era riscantă, chiar şi pe o distanţă scurtă în Marea Egee, dar cuvintele Psalmului 106 erau suficiente ca să potolească furtuna pe care au traversato: “Şi i-a poruncit furtunii şi s-a liniştit şi au tăcut valurile mării”. A călătorit pe mare timp de aproape patruzeci de zile. Evreii din Imperiul Otoman se adunaseră în număr mare să-l întîmpine; dar autorităţile turceşti l-au aşteptat şi ele. A fost dus la închisoare, dar pînă şi drumul său pînă în temniţă a fost tratat de adepţii săi ca o mare procesiune publică; odată ajuns în închisoare, reuşea totuşi să-şi păstreze aura în faţa lor. Sultanul, Mehmet IV, se afla la Adrianopol (Edirne), în drum spre Balcani, astfel că a durat ceva vreme pînă cînd profetul a putut fi adus în faţa lui. Acolo I s-a oferit să aleagă între a dovedi, printr-o minune, că el este Mesia şi a se converti la islam. Minunea care i se cerea era următoarea: trebuia ca, dezbrăcat, arcaşii turci să tragă în el şi săgeţile să treacă în mod miraculous prin corpul lui fără să-l rănească. Shabbetai a ezitat. Prefera “să se facă turc”; şi asta a şi făcut, fără multă tevatură.

Apostazia lui Shabbetai Zevi a fost cu atît mai dramatică cu cît evreii din Adrianopol se adunaseră să asiste la sosirea lui la curtea sultanului avînd mari aşteptări. Or, el i-a dezamăgit. A acceptat funcţia onorifică de “paznic al porţilor palatului” şi numele de Mehmet Effendi. Şocul pentru comunităţile evreieşti din Turcia, din Italia şi din alte părţi a fost imens. În lumea iudaică unii susţineau că toate acestea dovedeau clar că era vorba despre un impostor, alţii erau descumpăniţi şi descurajaţi de cursul evenimentelor, iar cei din a treia categorie vedeau în acţiunile lui o altă etapă a revelaţiei sale: poate că Mesia trebuia să pară că se face turc înainte să se arate cu adevărat – aşa că unii dintre adepţii săi i-au urmat pilda şi au acceptat islamul, păstrîndu-şi totodată, în secret, practicile evreieşti şi formînd comunitatea Donnme, care mai supravieţuieşte încă în unele zone din Turcia.

Fragment din lucrarea Marea cea Mare / David Abulafia / Humanitas / 2014.

Read Full Post »

Astăzi vă propun un autor prea puţin cunoscut: Pier Paolo Pasolini.

„Pe porţile unei uzine cenuşii, printre cohortele de muncitori mohorîţi, se scurge un Mecedes în care instalat comod la volan, proprietarul merge spre casă. Este tatălPietro, fiul său dintîi, iese pe poarta liceului şi se îndreaptă spre casă, curtînd amuzat o colegă. Odette, sora sa, elevă la Institutul Surorilor Marceline, o fată inteligentă pînă la înţelepciune, se îndreaptă curtată de un coleg, spre casă. Acasă, Lucia, mamă şi soţie, sedentară, îşi alungă plictisul prin lecturi. Emilia, o servitoare cam bigotă de 38 de ani, serveşte prînzul familiei reunite, în grădină, tihna lor fiind întreruptă de poştaşul Angelino, care aduce o telegramă. Tatăl o deschide şi citeşte ; “Mîine voi fi la voi”, acoperind cu un deget, numele expeditorului.

La vremea ceaiului, printre colegii lui Pietro şi ai Odettei, apare EL, tînărul Oaspete. De o frumuseţe scandalizantă, cu un aer de perfectă inocenţă, misterios. Nimeni nu ştie cine e.”

Citiţi restul prezentării AICI şi AICI

“Dumnezeu destabilizează. Iar Mesia, dacă ar coborî astăzi în lume, ar face acelaşi lucru. Personajul meu nu este Isus plasat într-un context modern, nici Eros identificat cu Isus, ci mesagerul unui Dumnezeu mînios, Dumnezeul Vechiului Testament, care se foloseşte de o prezenţă misterioasă pentru a le alunga muritorilor sentimentul de falsă siguranţă de sine, amorţeala conştiinţei care le permite oamenilor de bine, burghezilor, să vegheze liniştiţi, legănîndu-se cu iluzia că duc o viaţă autentică“. – spune Pier Paolo Pasolini despre cartea sa. Aşa să fie oare ?

– – –

Cuvinte din trecut mai găsiţi la psi, la Cita,

Read Full Post »

     Vremea este în continuare, incredibil de frumoasă. Autocarul goneşte către ieşirea din Tel-Aviv, către autostrada spre Haifa. O reţea de pasaje supraterane ajută la fluidizarea traficului. Pe stînga, se vede o termocentrală ale cărei turbine sunt răcite de apele rîului Yarkon. Pe dreapta, un parc imens cu terenuri pentru sport, cu piste de alergare, muzee (geologic, zoologic, botanic…). Apoi un lac artificial cu bărci mai mari şi mai mici unde este şi o şcoală de navigaţie. Tot aici, se organizează concerte rock în aer liber. Şoseaua este foarte bună şi peste tot este curat. Bineînţeles, pe marginea şoselei se văd binecunoscutele furtunuri care formează uriaşa reţea de irigaţie a ţării; din loc în loc, pompe care pun apa în mişcare, aşa cum am mai spus, după un program computerizat. De altfel, Israel are o industrie bine pusă la punct de soft care aduce anual cam şapte mld de dolari în vitieria ţării. Tocmai trecem printr-un mic oraş satelit al tel-Avivului, Herzliya, unde principalele companii de soft din lume, au reprezentanţe. Aveam să facem o scurtă oprire în acest orăşel, pe drumul de întoarcere spre casă. Dar, pînă atunci, mai e!

     Deocamdată, noi mergem către Haifa, următoarea noastră destinaţie. Cum peisajul este monoton, domnul Iosif ne umple timpul cu multiple explicaţii. Abia apuc să notez cîte ceva. Nu este separaţie între politică şi religie deşi alegerile sunt democratice. De Sabat cam totul este oprit; transportul în comun, trenurile, mare parte a magazinelor, etc. circulă totuşi, taxiurile. Patronii care nu doresc certificat de Kosher din partea Ministerului Religiilor, sunt liberi să-şi deschidă magazinele. La hotel, aveam să vedem că circulă numai un lift din cele două. Şamd. Ascult numai cu o ureche. Sînt în continuare adînc marcat de cele văzute cu o zi înainte. Sînt îngîndurat totuşi, mai notez cîte ceva.

     – În Israel, sunt patru categorii de cetăţeni; ultraşii, cam cinci la sută. De la cei aproximativ patru sute de pe vremea lui Ben Gurion, această categorie de cetăţeni care ar trebui să ţină treaz spiritul iudaic studiind neîncetat Legile lui Moise, au ajuns cam 50 de mii şi a devenit o adevărată problemă. Aceştia nu au drept de muncă, primesc o mică pensie de la stat ( 70-150 de dolari ) şi sunt întreţinuţi de familie (soţiile lor lucrează), sau de comunităţile de evrei din SUA sau din Canada; pe aceştia i-am văzut la Zidul Plîngerii cu mîna întinsă, pe aceştia i-am văzut lîngă Biserica Română, pe aceştia aveam să îi văd în diferite locuri încercînd să ne vîndă diverse fleacuri. Culmea, aceştia nici măcar nu recunosc statul Israel! ei susţinînd că statul se va înfiinţa cînd va veni Mesia! Se încearcă corijarea acestei situaţii limitînd numărul anilor de studiu la maxim cinci, şi acordîndu-le drept de muncă deşi aceştia, nici nu vor să audă de aşa ceva.

     – Emmmm, apoi sunt naţionaliştii moderni (cam 20 la sută) care susţin că fiecare milimetru de pămînt (cel promis evreilor de Moise) trebuie recuperat de la palestinieni; de aceea nu acceptă nici-un compromis, de aceea unul dintre ei l-a ucis pe Ytzac Rabin. Aceste două categorii de cetăţeni sunt activi în viaţa politică, au reprezentanţi în Parlament şi se opun din răsputeri adoptării constituţiei care este deja scrisă. Nu cred că greşesc dacă percep în glasul domnului Iosif, o totală dezaprobare.

     – Eeeem a treia categorie de cetăţeni sunt tradiţionaliştii dar cea mai mare parte sunt a patra categorie de cetăţeni, nepracticanţii. Eeeem, în Israel, sunt 5 minorităţi : arabi musulmani, arabi beduini, arabi creştini, druzii şi cerchezii. Druzii au o religie secretă, despre care nu se ştie mare lucru; numai preoţii lor ştiu religia şi o transmit studenţilor lor; sunt cam o  sută de mii în Israel şi încă vreo cinci sute de mii prin Liban şi prin alte părţi. Cerchezii provin dintre cetăţenii exilaţi de guvernul rus. Sunt musulmani şi deşi sunt arabi, nu le este recunoscut acest statut ( de către arabi!) pentru că nu au rădăcini în Orientul Mijlociu.           # Primesc un adaos de la prietenul Teofil. #

Cerchezii sunt musulmani dar nu sunt arabi de nici o culoare. Ei sunt cei mai indo-europeni dintre toate popoarele estului. Pot spune ca sunt arieni. Nici in clin sau in maneca cu semitismul ( a fi arab implica a fi semit! ) fac parte din cultura Maikop din Caucaz care datează din anul 4000 î.Hr. fiind poate cea mai veche cultură din lume, chiar inaintea celei sumeriene. Povestea lor este fenomenala au fost crestinati de Sf. Toma, nu s-au “aranjat” cu crestinismul s-au intors la samanism pentru secole si s-au islamizat dupa. Nu au fost surghiuniti de tzar ci s-au refugiat in Imperiul Otoman fiind asezati unde i-ai gasit. Sunt soldati foarte buni si fac parte din armata Israeliana la fel ca druzii, cel putin asa am auzit eu.

     Apoi, domnul ghid începe să ne explice ce este cu Transiordania, Cisiordania, Fîşia Gaza, etcaetera, dar nu mai am chef să ascult cu atenţie aceste probleme dureroase, aceste probleme politice, aceste răni sîngerînde ale istoriei palestiniano-israeliană. Nu de asta am venit aici. De altfel, nici restul turiştilor nu pare acaparat de aceste chestii arzătoare pentru poporul israelian. Mai degrabă, iscodesc drumul ca să vadă : mai e mult pînă la Haifa ? Nu, nu mai este mult!

Read Full Post »