Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘mexic’

Episodul minorilor care trec granița din Mexic în SUA în compania unor adulți care poate sunt, poate nu, părinții lor, a inflamat opinia public românească din spațiul virtual mai mult decît a fost cazul în SUA. Degeaba s-a încercat a li se explica românilor că această politică datează din 1997, că această practică a separării minorilor de adulși a fost adoptată de președinții Clinton, care a semnat legea votată de Congres în acest sens, Bush, Obama și acum Trump, degeaba s-a spus că  această lege a fost adoptată de Congres în urma raportului din 1994 care arată că mulți dintre minorii care treceau șiatunci granița Mexicului cu SUA deveneau victime ale traficanților de oameni și sfîrșeau prin a îngroșa numărul muncitorilor la negru sau al prostituatelor. România care combate pe internet nu a vrut să audă de aceste amănunte pentru că Trump este un barbar, un nebun demn de legat iar votanții lui sunt demni de dispret, pe calapodul votanților lui Dragnea, cumpărați pentru un mic și o bere.

Acest episode trist este pînă la urmă ilustrativ atît pentru starea mediului politic și a presei din SUA dar și a capacității românilor de a întelege ce se întamplă peste ocean. Voi începe întîi prin a spune că în Noiembrie în SUA au loc alegeri, așa numitele mid-term, iar Partidul Democrat încearcă să preia majoritatea în Camera Reprezentanților. Din rațiuni practice și ideologice, Democratii au îmbrățișat cauza imigrației ilegale și și-au facut din ea un steag de luptă. Cauzele practice țin de ideea că odată deveniți cetățeni cu drept de vot acești imigranți vor vota cu  Partidul Democrat. Iar această socoteală simplă ține de o altă realitate pe care România nu o înțelege, și anume realinierea partidelor politice în SUA. Pentru că așa cum Ronald Reagan (un alt președinte pe care presa de peste ocean l-a făcut cu ou și cu oțet în timpul celor două mandate ale sale) a transformat sudul creștin evangelic al SUA într-un bastion al Republicanilor, Donald Trump, adduce clasa muncitoare Americană fostă bază electorală de decenii a democraților,în rîndurile Republicanilor. Centrul stanga devine centru dreapta. Iar această aliniere ține de politică și de economie. Căci așa cum Ronald Reagan a profitat de abandonarea sudului creștin de către democrați după legalizarea avortului șidupă ră zboiul din Vietnam, tot așa Donald Trump profită de abandonarea clasei muncitoare de către stînga Americană. Preocupată de corectitudinea politică, de fărîmițarea societății americane în grupări rasiale, etnice și sexuale, jurînd credință mondialismului și a unei lumi fără granițe, autoflagelarea civilizației occidentale în numele multicularismului  în care baza iudeo-creștină care stă la baza democrațiilor occidentale estecondamnată și văzută ca un vector de opresiune, și ostracizarea bărbatului alb și heterosexual ca abuzator al femeilor și minorităților, stînga Americană ca șisurata ei europeană, a abandonat clasa muncitoare. În acest vacuum ideologic Donald Trump a venit cu un mesaj simplu: Make America Great Again. Un mesaj populist, America pentru Americani, protecția clasei muncitoare și mijlocii, reducerea intervenționismului politico armat al SUA în lume. La aceasta se adaugă respectful pentru steag, pentru Poliție, pentru forțele armate, exprimarea ideii că o țară are nevoie de o graniță  pentru a rămîne un stat, că legile trebuiesc respectate de toți și că nicio țară, oricît de bogată și generoasă este, nu își poate permite să primească și să găzduiască toți săracii lumii. Iar rezultatele administrației Trump se văd în creșterea economică, în scăderea dramatică a șomajului, în creșterea venitului net al populației. Fireste, prin prisma extraselor din New York Times, Washington Post, CNN și Huffington Post, aceste lucruri sunt necunoscute publicului român.

Dar despre presa Americană, a cărei capacitate de a influența opinia publică se diminuează pe zi  ce trece și despre încrederea oarbă a românilor în aceleași organizații media voi vorbi într-un alt post.

Clemycali

Reclame

Read Full Post »

Ştiu destul de puţine lucruri despre Carlos Fuentes şi n-am de gînd să “mă dau pe goagăl” vorba unui ilustru agramat, ca s-o fac pe deşteptul. (numesc ‘a şti ceva’ , de-abia după ce parcurg cîteva cărţi de, sau despre un autor). Aşa că voi cita de pe pagina de gardă a acestui volum, la care fac referire. Precizare : nici această postare nu este o recenzie; nu este decît un pretext de discuţii pe teme extrem de actuale, surprinse magistral de acest autor, în această carte. Este dacă vreţi o invitaţie la lectura unei cărţi foarte interesante !

 “Carlos Fuentes, una din vocile cele mai proeminente ale literaturii mexicane contemporane, s-a născut în Panama la 11 noiembrie 1928. Fiu al unei familii de diplomaţi, şi-a petrecut copilăria şi adolescenţa în diferite ţări, îndeosebi Statele Unite şi Chile. A primit numeroase premii literare, printre care premiul Cervantes în 1987 şi premiul Principe de Asturias în 1994. Opera sa, cuprinde romane, proză scurtă şi eseuri. (aici sunt enumerate 27 de titluri – din care din motive de spaţiu nu am să amintesc decît de “Todos los gatos son pardos” tradusă în România sub numele “toate pisicile sunt negre”, pe care mi-a recomandat-o un amic al acestui blog).”

 Cartea la care voi face referire, publicată în 2002 era în momentul apariţiei în româneşte în 2004 la editura Curtea Veche, ultima carte scrisă de acest autor extraordinar. Cartea, deşi catalogată drept ficţiune, acţiunea fiind plasată undeva în orizontul anilor 2020, este în foarte mare măsură absurd de realistă. Dezvăluie brutal, adevăratele iţe care se leagă şi dezleagă în spatele uşilor închise, la cel mai înalt nivel, pentru cucerirea puterii în stat. Puterea supremă este desigur, “jilţul vulturului” , care simbolizează fotoliul de preşedinte în politica mexicană. De ce şi-a plasat autorul acţiunea în Mexic, nu ştiu, dar presupun că a preferat această ţară, pentru că este un simbol al culturii din America Latină, cultură distrusă aproape integral, de către ‘omul alb’. Iar întreaga cultură  de tip nou a acestei entităţi geografice, este plasată sub semnul  a două singurătăţi : “ cea a tatălui venit de peste mări, conqistadorul, şi cea a mamei violate de acesta, la chingada. În paginile cărţii defilează o pleiadă întreagă de personaje, aproape în exclusivitate de rang înalt ; actuali sau foşti miniştri, actualul preşedinte şi cîţiva foşti preşedinti cu influenţă politică mai mare sau mai mică, plus arivişti aflaţi în bloc-starturi pentru a se lansa în cursa politică. Toţi, mînaţi de un singur ţel : “la noapte, voi dormi în patul celui învins”!

Se ştie bine că în politică nu trebuie să rămînă nimic scris, compromiţător. [ avem şi noi pe plan local, exemplul cu bileţelul adresat de un PM unui preşedinte, pentru intervenţia la un MJ în favoarea unui puturici ] . De aceea, autorul a recurs la ficţiune : drept represalii pentru o anume atitudine politică, într-o anume problemă regională a Mexicului, SUA ( cine altcineva ? ), întrerupe legăturile cu satelitul care asigura comunicaţiile. Evident, TV, radio, telefon, internet, etc, nu mai funcţionează. Scenariu coşmaresc ! De aceea, personajele cărţii sunt obligate să încalce prima lege a politicii : “ nu trebuie să laşi nici-o mărturie în scris”. Drept urmare, întreaga acţiune a cărţii se desfăşoară pe parcursul a 70 de epistole de diferite lungimi, în care autorul, cu o ingeniozitate remarcabilă ţese o reţea de intrigi, lovituri şi contra-lovituri, suspans, amoruri împărtăşite sau nu, trădări atît în politică dar şi în dragoste, amantlîcuri clandestine, chiar şi cîteva accente de roman poliţist. Extraordinară carte ! îţi spui chiar din momentul în care o începi; şi aşa şi E! pînă la final.

Dacă pe parcursul lecturii te întrebi permanent, dacă ceea ce citeşti, nu este chiar purul adevăr despre lupta personajelor politice pentru putere, are în final autorul grijă să romanţeze întreaga acţiune, plasînd-o sub semnul imposibilului : evident nu poţi să crezi că adevăratul personaj principal, aflat tot timpul sub reflectoare, dar de fapt foarte bine ascuns în intenţii, putea să prevadă evoluţia în timp a unor personaje pe o durată de zeci de ani. Adică autorul îşi ia măsuri de precauţie, plasînd întreaga acţiune, sub semnul ficţiunii.

Chiar de la prima epistolă, una dintre protagoniste, îl avertizează pe proaspătul învăţăcel, nou intrat în politică : …” mi-am organizat viaţa spre un singur ţel : să fiu politică, să fac politică, să mănînc politică, să visez politică, să mă bucur şi să sufăr politică. Acesta-i felul meu de a fi. Vocaţia mea”. Acesta, elev sîrguincios, parcurge toţi paşii necesari pentru a se blinda cu arta machiavelică a deplinei maturizări politice. Îşi sapă rivalii, organizează răpiri şi chiar un omor, corupe, se întîlneşte cu personaje malefice despre care se aude şi se ştie ce influenţă enormă ( mai ) au, îşi îngroapă adînc orice scrupul, minte cu neruşinare şi inventează vini imaginare oricărui nevinovat ce îi stă în cale.[parca ne sunt familiare lucrurile astea, nu e aşa ?] Sigur că în final, va reuşi să ocupe “ jilţul vulturului”, numai că de-abia ajuns acolo, încep adevăratele sale probleme. Fusese avertizat : “ Partea proastă la tine […] este că vrei ca harta şi teritoriul să coincidă. Uite ce îţi recomand, tu trăieşte liniştit în centrul hărţii şi lasă teritoriul să fie cultivat de mandatarii corupţiei […] Te vor răstigni că pozezi în mîntuitor … Nu distruge sistemul. Faci parte din el. Bun sau rău, nu avem altul. Cu ce o să-l înlocuieşti?”  [ Iar vă întreb : sună cunoscut, nu e aşa ?]

Printre lecţiile de politică pe care eroul nostru trebuie să şi le însuşească, mai este una foarte importantă. Şi anume, că toate partidele sunt formate din oameni …”cinstiţi, atunci cînd se află în opoziţie. Cum ajung la guvernare, fraternizează şi se dau pe brazdă dupa vechiul nărav ”  Şi asta pentru că “cine trăieşte în afara bugetului ( de stat, subl. mea, tibi ), trăieşte greşit!” În organigrama guvernamentală, există chiar şi un ministru de stat al locuinţei. Acesta, “ n-a construit decît o casă : A LUI  ! Eficienţa maximă a unui aghiotant, este atinsă atunci cînd “ şeful, l-a întrebat pe X ‘cît este ceasul ?’ iar acesta a răspuns : ‘cît doriţi dumneavoastră să fie, domnule Y!

Pe parcursul cărţii întîlnim atîtea situaţii cunoscute nouă, că uneori mă întreb dacă autorul nu s-a inspirat pentru această carte, din iubita noastră ţărişoară. Nimic nu lipseşte. Nici vînzarea la preţ de fier vechi a unor industrii, nici încredinţarea la preţ de nimic a rezervelor de petrol, nici schemele piramidale de jaf, nici intenţia fiecărui preşedinte de a schimba constituţia, nici bătălia pentru dosare, NIMIC !

Despre Mexic, Alexander von Humboldt ( geograf german 1769 – 1859 ) a spus prin 1800 “ Mexicul e un cerşetor care stă pe un munte de aur”!  despre noi, oare cine a spus “ munţii noştri aur poartă, noi …” ? Şi mai trebuie ca personajul nostru să înveţe temeinic o lecţie :“ într-o povestire poliţistă, nu aflăm decît la sfîrşit cine e criminalul. În schimb, în Mexic, indiferent cine e criminalul, victima e mereu ŢARA !”

 Teoremă : Un politician sărac e un sărman politician.

Corolar .  Pentru păstrarea obiceiurilor, să încălcăm legile.

Read Full Post »

Cu fiecare carte scrisa de acest prolific si fabulos autor pe care o citesc, descopar noi valente ale talentului sau de a imagina si descrie noi lumi care merita intelese si/sau eventual contemplate. Bogata sa paleta literara este mereu surpinzatoare prin diversitatea de teme si de idei profunde,  expuse limpede si accesibil. Daca pentru mine termenul de ‘scriitor’ este destul de greu de fixat si explicitat intr-o definitie cuprinzatoare – prefer termenul de ‘autor’ – Carlos Fuentes poate fi denumit, cred eu, fara ezitare, un adevarat scriitor. Mare ! Aceasta carte, Batrinul Gringo a fost prima carte a unui autor mexican care a ajuns bestseller in SUA (1985). Romanul a fost ecranizat in 1989, cu Jane Fonda si Gregory Peck in rolurile principale” – (Silviu Mihai). NOTA AUTORULUI : „In 1913, scriitorul american Ambrose Bierce, mizantrop, ziarist al retelei de presa Hearst si autor al unor frumoase povestiri despre razboiul de secesiune, s-a despartit de prietenii sai scriindu-le niste scrisori in care, dezmintindu-si vigoarea recunoscuta de toti, se declara batrin si obosit… In toate aceste scrisori spunea ca isi rezerva dreptul de a-si alege modul de a muri. Boala si accidentul … i se pareau nedemne de el; posibilitatea de a fi pus la zid in fata unui pluton de executie mexican … acest lucru inseamna eutanasie. A intrat in Mexic in noiembrie si nu s-a mai stiut nimic de el. Restul este fictiune„. Cartea are drept fundal, revolutia lui Pancho Villa. Dar Batrinul Gringo evolueaza in drumul sau catre o moarte glorioasa, intre doua destine. Cel al unei guvernante care a fost tocmita sa pazeasca un conac parasit de proprietar de frica razboiului si un tinar general – autonumit astfel, in virtutea dreptului sau natural de lupta impotriva impilarii – aflat in subordinea lui Pancho Villa. Macar declarativ. In realitate, revolutia lui Pancho fiind destul de haotica. Inevitabil, generalul Tomas Arroyo o rivneste pe guvernanta afla intre doua virste, dar inca tinara. Harriet, o americanca fiica a unui capitan disparut in razboi, cu o viata de institutoare fara nici-o pespectiva, crede ca are de daruit din prea-plinul cunostintelor sale, aici, pe pamint mexican, unor copii dispusi sa invete lucruri noi. Batrinul Gringo, admirator al principiilor etalate de Harriet (nu vrea sa plece de la conac pentru ca-si primise banii in avans si nu intelegea sa-i obtina fara sa munceasca pentru ei), oscileaza intre doua sentimente : cea de tata protector si cea de iubire trezita surprinzator la viata. Arroyo, la rindul sau, o vrea pe Harriet pentru ca este in puterea sa, dar nu o vrea pur si simplu, el crede ca o poate imblinzi, o poate cuceri, o poate supune vointei sale. Harriet, intelege ca Arroyo nu se va da in laturi sa-l ucida pe Gringo, fie si pentru a nu constitui un obstacol in plus. Si decide sa se abandoneze necioplitului general, pentru a-l salva pe Batrin, de moartea pe care culmea! acesta chiar o dorea.  In pagini de o frumusete stranie, Carlos Fuentes descrie magistral acest halucinant joc al dragostei si al mortii, in care pina la urma Harriet reuseste sa ajute la implinirea destinului celor doua personaje. „Totusi Harriet Winslow stia, ca nu i-a facut rau lui Arroyo. ci i-a daruit victoria eroului, moartea tinara. Si el, batrinul gringo. si-a atins scopul : a venit in Mexic ca sa moara. Ah, batrine ti-ai atins scopul si ai fost un cadavru frumos. Ah, generale Arroyo, ti-ai atins scopul si ai murit tinar. Ah, batrine. Ah, tinere„.

Read Full Post »