Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘mircea geoana’

Nu mă refer la excelenta CARTE cu acest titlu a jurnalistului Cristian Pătrăşconiu. N-are niciu-un rost să o evoc acum, cu numai cîteva zile înainte de cel de-al doilea tur de scrutin pentru alegerea preşedintelui României pentru următorii cinci ani. Ce rost ar avea să evoc o carte care va fi consultată în viitor numai de o mînă de istorici iar acum, în acest prezent nebun, a fost citită numai de o mînă de cititori, poate cîteva sute, poate cîteva mii? Această carte nu va influenţa în mod sigur votul final de duminică, vot la care vor participa cred, cîteva milioane de electori, peste zece milioane presupun, electori care în mare parte n-au auzit nici de această carte, nici despre ce este vorba: evocarea preşedinţilor României începînd cu  Nicolae Ceauşescu, primul politician care a asumat explicit, această funcţie.

Am de gînd să mă refer la cartea pe care o vom juca duminică, la marele pocher care se organizează pentru alegerea preşedintelui, din timp în timp. Au rămas în cursa electorală după cum bine se ştie, doi competitori: Ponta şi Iohannis. Ponta are avantajul de a fi prea bine cunoscut mai ales în ultimi trei ani de zile, Iohannis are dezavantajul de a nu se putea face cunoscut pe deplin electorilor, nici măcar acum. Mass media ştie de ce.

Depinde numai de noi, românii din ţară şi parţial din diaspora ce vom alege. Enumăr rapid: după Ceauşescu a venit Iliescu autoproclamat preşedinte pentru doi ani. Apoi, tot Iliescu pentru patru ani. A urmat Emil Constantinescu pentru încă patru ani de zile. L-am ales din nou pe Iliescu în anul 2000, pentru a-i bara drumul către preşedinţie lui Vadim Tudor, cel care după evenimentele de la Costeşti  din anul 1999, visa să intre în capitală călare pe un cal alb, în stil de mare voievod. Au trecut şi ultimii patru ani de preşedinţie Iliescu şi deşi se pregătea să fie preşedinte Adrian Năstase pentru cinci ani de zile – constituţia fusese modificată special pentru acest mandat – a venit în funcţia de şef al statului, Traian Băsescu. După primul mandat al preşedintelui Băsescu, PSD plănuise şi  pregătise candidatura unui diplomat – Micea Geoană. N-a fost să fie ales nici el şi după o noapte în care sondajele îl dădeau cîştigător a venit ziua în care a trebuit să se recunoască învins de Traian Băsescu la o diferenţă de vreo şapte zeci de mii de voturi, voturi venite din diaspora!

Cum se apropie de sfîrşit şi mandatul final al preşedintelui Băsescu, avem de jucat iar, cartea pocherului electoral: ori Ponta, ori Iohannis. N-am de spus altceva, decît atît: mergeţi la vot! Mergeţi la vot dar, nu uitaţi un element esenţial: în ultimele şase luni de mandat, noul preşedinte al României va fi şi preşedintele Uniunii Europene!

Vedeţi ce carte jucaţi în acest pocher electoral în care sper să nu vă mai lăsaţi convinşi de un cacealmist dovedit a fi farseur, plagiator şi mincinos patologic!

Read Full Post »

Dupa ce pe Mircea Geoana l-a luat ca de obicei gura pe dinainte si a cerut o confruntare electorala cu principalii candidati la functia de presedinte al Romaniei, vazind ca presedintele Basescu a ridicat promt manusa, cel mingiiat de mentorul sau politic, papasha – kaghebusa – Iliescu, cu (sic!) interesantul apelativ de “prostanac” ,  a dat inapoi. Stafful de campanie al PSD a simtit pericolul ca presedintele Basescu sa mature pe jos cu Geoana, mai ales in urma impardonabilei vizite de la Moscova si a dat bir cu fugitii, cu motive care mai de care mai puerile. Printre acestea, ca intilnirea-confruntare ar trebui mai intii aranjata de staffurile prezidentiabililor. Probabil ca asa stau lucrurile, dar inainte de a lansa provocarea, Geoana nu stia acest lucru ? Ba eu cred ca il stia, dar sint aproape sigur ca dumnealui credea ca escapada de la Moscova, va ramine invaluita in mister, sau macar in ceata. Cum era de asteptat, Crin Antonescu, candidatul (sic!) PNL, incurajat de fair-play –ul de care a dat dovada presedintele in exercitiu, nu a scapat prilejul si dind dovada de mobilitate extrema, si-a anulat intilnirile electorale programate pentru astazi, si s-a autoinvitat la confruntare. Care in lipsa lui Geoana, se va desfasura intre  Basescu si Antonescu, la Cluj. Este de asteptat ca Basescu sa il menajeze pe Crin, macar pina cind acesta va sari peste cal. Din ratiuni electorale evident, pentru turul doi. Ce va fi, vom vedea in scurta vreme. 3, 2, 1,    … START !

ps.Sper sa imi reiau cit de curind periplul prin lumea minunata a cartilor. Momentan, atentia imi este distrasa violent, de campania electorala care se anunta a fi decisiva si necrutatoare. Prea multe depind in viitorul imediat, mediu si chiar indepartat, de rezultatele acestor alegeri.

Read Full Post »