Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘mircea handoca’

Nu ştiu de ce am amînat să citesc această carte pînă acum. Alte lecturi mi-au ocupat timpul, treburi domestice mi l-au risipit. Dacă mai este cineva care nu a citit aceste două magistrale cărţi, Maitreyi şi Dragostea nu moare, n-ar trebui să mai aştepte. Iar dacă aş avea această putere, aş porunci ca aceste două cărţi să fie nedespărţite pentru totdeauna, într-un singur volum. N-am vrut să-mi dau cu părerea despre Maitreyi ci, am redat integral prefaţa scrisă de Mihail Sebastian, AICI. Nu-mi voi da nici acum cu părerea despre Dragostea nu moare, pentru că abia am terminat lectura şi tebuie să-mi las impresiile la decantat. Sau poate, la descîntat. Voi reda numai o postfaţă extrem de calificată scrisă la cartea aceasta, de Mircea Handoca, AICI. Merită cu prisosinţă să cheltuiţi căteva minute, citind-o.  Dacă nu mai găsiţi aceste două cărţi în librării sau anticariate, pot fi citite on-line,  AICI şi AICI. Vă asigur că merită cu vîrf şi îndesat! Maitreyi, începe cu o dedicaţie scrisă de Mircea Eliade în bengali : „Îţi mai aminteşti de mine Maitreyi ? Şi dacă da, ai putut să mă ierţi?” Maitreyi, nu l-a uitat şi l-a iertat. Mircea a trăit toată viaţa sa într-o lume a misterelor, lume pe care a deprins-o în India şi care i-a guvernat întreaga viaţă. Lectură plăcută.

Cîteva citate din această carte găsiţi AICI

Read Full Post »

             Am început recent să recitesc “Nouăsprezece trandafiri” de Mircea Eliade. Pînă să-mi dau eu cu părerea despre, am să las un specialist să-şi spună cuvîntul, adică am să citez din “Cuvînt Înainte” care descîlceşte măcar parţial, universul literar al lui Mircea Eliade. #

            Roman fantastic de dimensiuni mai reduse, Nouăsprezece trandafiri a fost definitivat în februarie 1979. cîteva zile după aceea, găsim următoarea însemnare în paginile Jurnalului : “Nu mă îndoiesc de reuşita literară a romanului; dar mă îndoiesc dacă mesajul atît de abil camuflat va fi înţeles”.

            După părerea noastră întîlnim aici unele teme preferate ale prozei lui Mircea Eliade : ieşirea din timp, manifestarea sacrului prin obiecte şi acte profane, literatura ca valorificare şi prelungire a creativităţii mitologice, etc.

            Geneza acestei cărţi este destul de ciudată; în decembrie 1975, răscolind prin dosarele sale, autorul găseşte nişte însemnări scrise cu vreo zece ani în urmă, şi care nu erau altceva decît subiectul acestei povestiri. Redactarea va fi amînată, însă, cu cîţiva ani.

            Propriu-zis, putem alătura Nouăspezece trandafiri nuvelelor avînd ca temă teatrul : Uniforme de general, Incognito la Buchenwald şi Adio.

            Vom regăsi aici  una din ideile atît de frecvente şi de dragi lui Mircea Eliade, enunţată în Jurnal şi transfigurată artistic în capodopera sa Noaptea de Sînziene. Ne referim la faptul că sacrul este camuflat, e “îmbrăcat” în cel mai obişnuit veşmînt al profanului … Esenţa sacră se dezvăluie numai celui ce ştie să vadă. Ceilalţi trec pe lîngă miracol fără să-şi dea seama de existenţa lui … privindu-l ca pe un insignifiant lucru banal cu care se confundă …

            În Nouăsprezece trandafiri, Ieronim Thanase a scris o introducere la o artă a tehnicii dramatice, un fel de “cuvînt înainte” la Dramaturgia lui Pandele. Teatrul ilustrează metoda libertăţii absolute, cu condiţia să cunoşti la lectură, ca şi la spectacol, codul corespunzător.

            Nouăsprezece trandafiri, pune “problema funcţiei magice” a “artei spectacolului”, care redevine ceea ce a fost la începuturi.

            Ieronim, datorită unui rol jucat anapoda, sau unei regizări incompetente, paralizează. El e convins că se va vindeca imediat ce se va descoperi cauza acestei greşeli, deşi toţi medicii nu-i dau nici o şansă de însănătoşire. Cu toate acestea, “miracolul” se înfăptuieşte. #

            De asemeni, Mircea Handoca identifică pe parcursul romanului personaje reale ca Mihail Sebastian sau Camil Petrescu, sau obiceiuri populare cum ar fi jocul Caluşarilor. Însuşi Eliade apare ca personajul căruia îi împrumută elemente din biografia sa, iar trandafirul, este simbolul vieţii, al sufletului, al inimii, al iubirii.

O carte bună se însoţeşte fericit cu un vin bun  http://morar.catavencu.ro/

Read Full Post »