Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘misterioasa flacara a reginei luana’

Incheiere la „Misterioasa flacara a reginei Luana” – Umberto Eco

Ca să ştim cine sau ce suntem, trebuie să ne raportăm corect la perioada pre-adolescentină. Atunci se formează mare parte din „felul-nostru-de-a-fi.” Deprinderile căpătate atunci, sapă adînc făgaşul pe care întreaga noastră viaţă va curge. Fantasmele care ne populează imaginaţia în acea perioadă, ne vor urmări pe tot parcursul existenţei noastre. Atunci, fiecare dintre noi, îşi capătă propria sa „Misterioasă flacără a reginei Luana.” Mai mult sau mai puţin conştient, întregul nostru univers propriu, va gravita în jurul acelei fantasme : „O-flacară-nestinsă-a-unui-ideal.” Sînt amintirile noastre corecte ? Ne putem noi privi obiectiv, ca să ne „povestim” cu acurateţe ? Cît îi influenţăm noi pe alţii şi cît ne influenţează alţii pe noi ? Cît de mult preluăm de la alţii, în aluatul din care este făcut „Felul-nostru-de-a-fi?” Sînt amintirile celorlalţi despre noi,  exacte ? Ne pot ei privi cu obiectivitate ? „Ne povestesc” ei cu acurateţe atunci cînd cind ne redau capitole obscure din propriul nostru trecut ? Cît de mult ne transmit adulţii copilăriei noastre din propria lor „Misterioasă flacără a reginei (lor) Luana?” Cît din „Felul-lor-de-a-fi” s-a topit în „Felul-nostru-de-a-fi?” Sîntem noi oare, un veşnic palimpsest ? Umberto Eco pare să spună  că DA! Asta suntem! Un palimpsest format din două lumi. O lume interioară şi o lume exterioară, lumi care uneori sînt tangente, alteori sînt secante, dar de cele mai multe ori sunt incongruente. Fiecare dintre noi îşi trăieşte pînă la urmă, propria sa singurătate. Fiecare dintre noi îşi locuieste propriul său metoq. Fiecare dintre noi, este în căutarea Propriei Lila Saba. Ferice de cei care o găsesc de la bun început. Sau NU?

 „Oamenii sunt amintirea noastra despre ei. Ce numim VIAŢĂ este, una peste alta, suprapunerea amintirilor celorlalţi.” – spune Iosif Brodski.

 ‘De îndată ce se realizează, orice vis, prin definiţie, suscită o anumită decepţie.” – spune Amos Oz.

 „Sîntem nişte caraghioşi dacă ne bizuim pe tovărăşia cu semenii noştri. La fel de nevolnici ca şi noi, ei nu ne vor ajuta; fiecare dintre noi va muri singur. Trebuie aşadar să ne purtăm ca şi cum am fi singuri.” – spune B. Pascal

 „Îmi edific amintiri. / Viaşa mi-o întind acestui miraj. / În fiece clipă ce trece, / în fiece moment /întorc uşor o pagină /cu mîna tremurîndă. / Iar amintirea-i acea undă / ce încreţeşte iute faţa apei / si dispare.”  – Spune Umberto Eco

 Aceasta a fost relatarea şi interpretarea mea – ambele parţiale – la această mirabilă carte; din care fiecare înţelege ce vrea.

 “Iar amintirea-i acea undă

ce încreţeşte iute faţa apei

şi dispare.”

Read Full Post »

partea aVII-a

 „Apar primele statistici asupra mortilor din razboiul abia terminat. 55 de milioane. Ce e moartea lui Gragnola pe linga acest masacru ? Sa fie Dumnezeu cu adevarat rau ?” Yambo strabate orasul cu bicicleta, redescoperind tot ce merita putina atentie; atentia sa desigur. O carte, Atlantida, sau o revista ilustrata pentru adulti cu o poza a Josefinei Baker, cu sinii goi. Care-i provoaca prima emotie erotica de intensitate, urmata de o binevenita eliberare. Prima din viata sa. Citeste „Omul care  ride ” de Hugo. „Femeia goala e femeia inarmata” – afla. …”pe furis, m-am dus sa vad “Singe si nisip”. Adorarea cu care Tyrone Power isi apasa fata in pintecele Ritei Hayworth ma convinge ca exista femei inarmate chiar daca nu sunt goale. Numai sa fie nerusinate.” Yambo se retrage intr-o lume numai a sa – Turnul sau de Fildes.  El, cel “intens educat in repulsia fata de pacat” se lasa atras de el, pacatul. Se indragosteste de decadenti!- constient ca totul este de fapt literatura, nu carne. “Deci sint bolnav de inima. Menit mortii ca Gragnola.”

 O zi va fi : o stiu / Cind singele fierbinte / Deodata-mi va lipsi, / si pana mea va scoate / un scrisnet, se va rupe / … si-atuncea voi muri.

 Acum stie : “Cu numele Roxanei ( din Cyrano de Bergerac ) in inima, nu-mi raminea decit sa-i dau un chip. A fost cel al Lilei Saba.” – care a devenit a sa, pentru totdeauna. Yambo retraieste – in coma fiind – momentele in care se indragostea de Lila Saba. Incepe sa inteleaga ca aceasta urma sa-l vindece de noaptea din Vallone, noaptea cetoasa in care murise Gragnola. “Sunt un egoist ? Paola si fetele asteapta acum acolo, afara, si timp de 40 de ani am putut sa-mi permit cautarea Lilei, tinuta in strafund, dar traind cu picioarele pe pamint.”[…] “ Yambo vrea cu disperare sa se regaseasca. Unde ? Tot in memoria sa de hirtie, cartile copilariei sale, gasite in camera sa secreta, unde o descoperise pe regina Luana. “Asa ca acum ma rog : O, buna regina Luana, in numele iubirii tale disperate, eu nu-ti cer sa destepti din somn victimele tale milenare, ci numai sa-mi restitui un chip … Eu, care din laguna cea mai de jos a somnului meu silnic am vazut ce am vazut, iti cer sa ma ridici mai sus, catre o aparenta de sanatate.” […] Sunt asa de incordat in aceasta speranta, incit, daca n-as fi deja in coma, as suferi un atac.” Si cu asta cam totul este spus. Yambo retraieste in coma profunda frinturi din carti, visuri irealizabile si istorii ale unor oameni mitici, ca de exemplu imparatul chinez Ming – cu care se identifica vag. “Si Ming, Stapinul din Mongo, scotea un urlet de fiara salbatica, si tronul sau se rasturna si venea de-a dura pe scara liceului, rasturnindu-i pe trufasii sai curteni.” Yambo isi regaseste in sfirsit linistea din zbuciumul sau de o viata : “In sfirsit voi sti cum sa rostesc la infinit scena finala din Cyrano al meu, voi sti ce am cautat toata viata, de la Paola la Sibilla, si ma voi fi reunit cu mine. Voi fi in pace.”

 “Simt o pala de frig, ridic ochii.   De ce soarele se face oare negru ?”

Read Full Post »

„Am intrebat-o pe Amalia daca stia ceva despre Vallone. – Sigur ca stiu, a raspuns. Sper ca nu v-a venit ideea sa va duceti acolo, pentru ca era periculos si cind erati dv. mai mic, darmite acum … acolo se poate intimpla sa si mori. Luati seama ca eu ii telefonez doamnei Paola, hm…” De fapt, Vallone nu este evocat decit ca un loc abrupt in care jocurile copilariei l-au condus la confruntari cu alte cete de copii, loc populat cu legende invaluite in ceata despre iele. De la birou, Yambo primeste spaltul noului catalog si il studiaza atent. Ii creste tensiunea vazind ca Sibilla subevaluase o carte rara, dar se linisteste : fusese un test al Sibillei, o gluma, ca sa vada daca citeste atent spalturile si daca memoria ii functioneaza. Linistit, Yambo face – cu ajutorul Amaliei – introspectiuni tot mai adinci in trecut. De-abia gasise calea, iar locul acela viran, – memoria sa – trebuia re-populat. Mai intii, cu ispravi de-ale bunicului sau, care inainte de a fi negustor de carti, fusese jurnalist. Intimplari cum ar fi de exemplu, rabdarea de care acesta daduse dovada timp de 21 de ani, pentru a razbuna umilinta suferita din partea unui fascist. Apoi, cu lucrurile povestite prin cintece. Unde este impresionat, desi inca nu stie de ce, de un cintecel „O.mica domnisoara palida, vecina scumpa de vizavi… ” Yambo isi pune intrebari peste intrebari : „… avusesem revelatia sexului – dar iubirea ? Paola a fost prima femeie din viata mea?” Infrigurat, Yambo rascoleste cutii cu poze, caiete de scoala, caiete de si cu amintiri. Descopera poezii scrise de el insusi, despre memorie! si dragoste. Dar si un poem intitulat „Partizanii” – cu un scurt fragment – „…inca e aici / blocajul meu / pe calea spre Vallone. / Asa ca-nchid caietul  / memoriei. Caci au trecut / noptile luminoase-n care / prin paduri, partizanul / veghea la pasarele sa nu cinte / pentru ca draga lui sa poata dormi„. Intrebari peste intrebari. Fusese indragostit? Visase si el la ‘mica domnisoara palida din vecini’ ? Despre lucrurile astea, de la Gianni, prietenul sau, trebuie sa afle. Si afla o cum nu se poate mai banala poveste de iubire adolescentina tinuta in secret. Yambo iubea nebuneste o fata cu nume exotic, Lila Saba, bineinteles blonda, face tot soiul de copilarii pentru a-i atrage atentia, dar din cauza unor probleme pe care tatal fetei le avusese, fata pleaca mult inainte ca Yambo sa apuce sa-i destainuie ceva. Mai rau. Cu citeva zile mai inainte de accident, Gianni ii spusese ca aflase ca acea frumoasa fata blonda murise, chiar pe vremea cind ei deveneau bacalaureati.”Ma trudisem 40 de ani in jurul unei fantasme” – spune Yambo. Chiar daca Lila era diminutivul de la Sibilla. „Mai am ceva de facut la Solara? […] Ma gasesc din nou in fata unei bariere de ceata.” Totusi inainte de a se hotari sa plece, Yambo mai scotoceste printre cutii. Si minune! Gaseste exemplarul intruvabil al operei lui Shakespeare. „Nu era nici o indoiala, si de data asta nu era o gluma a Sibillei : acela era in-folioul din 1623, complet, cu putine pete si cu margini late. […] Bunicul nu era expert in carti vechi, dar nu era un om incult. […] Inima imi batea sa-mi sparga pieptul, dar nu dadeam importanta”. Nici nu mai avea cum sa dea importanta. „Strabat un tunel cu pereti fosforescenti. Ma prabusesc catre un punct indepartat, care-mi apare de un gri atragator. Este experienta mortii? Din cite se stie, cei ce au trait-o si apoi s-au intors indarat povestesc exact contrariul, treci mai intii printr-un traiect obscur si vertiginos si ajungi la un nimb de lumina orbitoare. Asadar nu sunt mort, sau aia au mintit”. Aceasta parte a acestei carti este stranie. Yambo nu mai intreaba pe nimeni nimic. Acum, pur si simplu isi aminteste. Tot. „Sunt aproape de iesirea tunelului, se strecoara aburi care se indesesc dincolo de ea. […] Aceasta e ceata : nu citita, nu povestita de altii, ceata adevarata, iar eu sunt inlauntrul ei” M-am intors. […] In jurul meu ceata se ridica sa dea lumii un tuseu de o inconsistenta pufoasa. […] Dar a inghitit deja totul. […] Nu inteleg daca levitez in ea sau merg prin ea, dar si pe pamint nu-i decit ceata […] Merg asa cum mergeam pe sub porticurile de la Solara, unde nu erai niciodata sub cerul liber, si porticurile erau joase ca arcadele unei pivnite”.

Read Full Post »