Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘musaca’

Am ieşit din clădirea Parlamentului şi pentru că deja suntem familiarizaţi cu locurile, o luăm per pedes către Piaţa din vechiul port. Ar fi cam a treia oară cînd venim aici, cred. Nu-mi pot reprima o remarcă: faţă de ce-am văzut la Palatul Parlamentului din Ottawa, aici n-am fi pierdut mare lucru dacă nu ne-am fi oprit. Dar, cum numai dacă vezi cu ochii tăi poţi face comparaţii pertinente, experienţa a fost foarte utilă.

L-am întrebat pe Robi dacă a vizitat Parlamentul şi, mi-a spus că nu.  Orgoliosul lui tăticu’ orgolios 🙂 Sincer? N-are de ce să sufere. DELOC!

N-am plecat direct către piaţă. Am pus gipiesul să-mi arate drumul, pentru că în sfîrşit, maşinăria tehnologică nu prea mai are secrete nici măcar pentru a-tehnicul care sunt. Mă scotea maşinăria, repede repede repede, de lîngă Parlament către piaţă, de parcă aflase ea nu ştiu de unde, că ne grăbim. De ce să ne grăbim? Nu este decît ora 13 şi ceva, aşa că mai bine mai dăm o raită prin oraşul de sus, către Frontenac. Ajungem, vedem că lucrările de restaurare s-au încheiat, muncitorii demonteză schelele, şi, în sfîrşit, pot să fotografiez cumsecade, statuia legendarului EROU întemeietor al Quebecului: alţii pretind că al întregii Canade, Alţii spun că alţii sunt fondatorii Canadei: Părinţii Confederaţiei. Ştiţi ceva? Nu mă bag şi nu mă amestec în treburile şi controversele lor.

Noi, bieţi turişti veniţi aici în vizită, avem un obiectiv mult mai pămîntesc: căutăm neşte vinete bre, pentru pîrdalnica ceea de musaca! 🙂

Simţeam de dimineaţă că ploaia nu ne va mai ierta. Am şi spus asta.

După ce-am ajuns la Frontenac, am coborît pe trepte către Fluviu şi către Piaţa în care a fost construit cel de-al doilea Habitatation al lui Champlain, am descris-o de două ori, nu revin.

Am mai fost pe aici şi în sus, şi în jos, le ştim bine. Ne cam necăjeşte vremea înorată dar, asta e! Numai că. Rezerva de ţigarete a Silviei este iar, pe sponci. Oprim la un magazin care oferă „obiecte pentru fumători”.

Ţigări aveţi? Nici vorbă! Acum, spună cine ce-o vrea: mai mare tîmpenie ca asta, se poate imagina? Cum adică bre, eşti normal la cap? Îmi oferi obiecte pentru fumători dar, nu-mi oferi de cumpărat şi iarba dracului? Magazinul acesta este numai pentru nostalgicii care s-au lăsat de fumat? Că dacă nu, cred că sunteţi tocmai buni de dus la balamuc. Auzi tu: magazin care oferă obiecte pentru fumători daaar, acest magazin nu oferă şi obiectul pasiunii fumătorului: tigareta, ţigarea de foi, pipa, tutunul de mestecat sau, cum o fi, ceva iarba dracului ambalată oricum şi în orice, numai fum să scoată atunci cînd aprinzi, năstruşnicia. N-au? Mergem mai departe…

Am ajuns lîngă fluviu. Locuri familiale. Stînga Musee de la Civilisation, dreapta Place Royale de lîngă gara fluvială, Place Royale în care am văzut Catedrala Notre Dame a Victoriilor, în urmă cu puţină vreme.

Ştiu că trebuie să mergem către Muzeu dar, scot gipiesul, marchez locul de plecare şi locul de destinaţie, şi mă amuz să văd că fierătania îmi desenează traseul pe care deja, îl ştiu 🙂 Asta înseamnă în mintea mea de zero-tehnic, că am priceput cum funcţionează. Normal, ajungem la vechea piaţă de lîngă vechiul port, locul unde vin agricultorii veritabili să-şi expună produsele lor, majoritar, BIO. Căutăm vinete pentru musaca. Aici, una bucată de mărimea unei pere bergamute, costă doi dolari. Poftim? Dincolo, una bucată destul de îmbietoare, costă opt dolari. Poftim? Repet, un dolar este egal cu trei lei. Ia socotiţi şi spuneţi-mi dacă mai vreţi musaca, au ba. Îl sunăm pe Robi, care decretează: NU luaţi NIMIC de la excrocii ăia. Şi nu luăm.

Reluăm traseul către casă. A cam început ploaia dar, nu ne mai pasă. Treaba ei este cu cei care nu-s blindaţi cu fîşuri şi cu umbrele; noi avem.

Ajungem la magazinul nostru de lîngă Levis, coborîm şi găsim nişte vinete de toată frumuseţea, cam de trei ori mai ieftine decît la, vorba lui Robi, „excrocii ăia”. Ce să mai povestesc? Nu mai spun astăzi, nimic.

Decît că, mangia musaca del Silvia, poi mori 🙂

 

Read Full Post »

Acasă şi musaca

După ce am vizitat Parlamentul întregii ţări, care se află la Ottawa, firesc, se pare că n-ar fi de prisos să vizităm (mîine, 25 septembrie) şi Parlamentul din Quebec, pe lîngă care am trecut de-atîtea ori, fie cu Robi, fie numai noi doi, orăşenii în cautare de trai canadian 🙂 Serios vorbind, ŞTIU că Robert va insista să ne reîntregim familia, aici. Ştiu cît este de hotărît, ca să nu spun altfel. La fel ca noi. Rămîne de discutat, după ce ajungem acasă.

Şi dacă tot vom ajunge în Quebec, probabil că vom merge iar în piaţa de lîngă portul vechi ca să căutăm ceva tomate vinete, că nu-mi vine să cred că nu se mai găsesc deloc, dacă nu le-am găsit ieri, la Mall.

Musaca, musaca, dar nu doar cu cartoafe, bre 🙂 Bună-i şi musacaua în care alternezi straturile de carne tocată şi savant condimentată, cu vinete, nu numai cu barabule. Păi? Ceva mai complicat este să faci musacaua integrală, adică şi cu barabule, şi cu vinete. La cuptor. Asezonată cu ierburi bine mirositoare şi cu sos de tomate roşii. Şi cu o leacă de parmezan. Şi cu nişte piper mozaic rîşnit gospodăreşte pe porţia fiecăruia, după gustul său. Şi bineînţeles, cu o licoare minunată, denumită pe scurt, vin roze 🙂 He he.

Iar îmi amintesc, apropo de musaca, acest fel de mîncare grozav, că în afară de icrele tarama, în Grecia, şi de musaca am fost dezamăgit. Nu blamez musacaua din Grecia. Spun numai că musacaua pe care am mîncat-o noi într-o localitate de lîngă Meteora, nu era la fel de bună ca aia cu care eram obişnuit acasă, în România.

Acasă. Uof. Acasă. Unde este acasă? Americanii au vorba lor aproape intraductibilă: HOME. Unde este acasă? Locul unde te naşti? Locul unde te simţi ca aparţinător al unei comunităţi? Locul unde vrei să-ţi sfîrşeşti zilele şi să te adaugi unei comunităţi sau unui neam, aşa cum scrie la Biblie, despre evrei? Ce este acasă? Unde este? Obişnuim cu uşurinţă să denumim, acasă, aproape întotdeauna, şi locul unde tragem la soamne după peripeţiile unei zile, atunci cînd călătorim. Dar, după ce terminăm o călătorie oarecare, nu spunem că ne întoarcem, ACASĂ? Ba da, asta spunem. De ce? Pentru că simţim că avem un bîrlog permanent, cel denumit, ACASĂ, adică locul unde suntem noi inşine. Locul unde nimeni, dar nimeni, nu are dreptul să ne impună, NIMIC. Acasă, este ţara proprie fiecăruia dintre noi, este regatul propriu unde suntem pe deplin, stăpîni. Cel puţin, aşa ne place să credem. Că nu prea este aşa, am exemple destule, chiar şi aici, în Canada. Dar, prefer mă abţin. N-am venit aici ca să critic. Am venit de dragul lui Robi, şi am venit şi ca să încercăm să înţelegem cît de cît, dacă această imensă ţară, ne poate deveni cămin pînă la sfîrşitul zilelor noastre. Silvia, vrea. Eu de ce m-aş opune? Alt om care să vină la mormintele noastre, în România, NU avem.

Am cam divagat, revin la incursiunea noastră de mîine, incursiune în care sper să găsesc pe placul meu atît Parlamentul quebecos, cît şi să găsim vinetele acelea, pentru musacaua pe care o doreşte, Robi 🙂

Read Full Post »