Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘nazaret’

      Un banal indicator rutier plasat pe partea dreaptă a drumului, ne avertizează : Nazaret. Asta este foarte bine pentru că exact aici şi voiam noi să ajungem, pe locurile copilăriei lui Iisus. Aici, spune Biblia, Fecioara a fost înştiinţată de Arhanghel că Îl  poartă în pîntece, pe Fiul Domnului (Luca 1, 26-35). Pe vremea copilăriei lui Iisus, se pare că această mică localitate nu număra mai mult de 400 de suflete dar acum, oraşul respiră plin de viaţă şi este foarte populat. Oprim în centrul oraşului, în faţa unui magazin de suveniruri. – Eeeeem, aici vom face un popas de circa o oră. Apoi ne adunăm şi vom merge pe jos, la cele două biserici care au drept hram, Buna-Vestire. Apoi, autocarul vine să ne ia şi vom merge la masă. Scurt şi la obiect!

     Intrăm în magazin. La uşa, inscripţii ne avertizează : nu fumat, nu scuipat, nu filmat, NU… O încăpere de cam 10/10 etalează o varietate imensă de icoane, cruciuliţe, crucifixuri, pahare, ceasuri, chiar şi băuturi. În centru, tronează o expoziţie de bijuterii din aur şi din argint. Două rusoaice ne îmbie să cumpărăm într-un grai moldovenesc cu accent sovietic, privindu-ne cred ele, ademenitor. Magazinul chiar are ceva dever. Mulţi cumpără diverse lucruri de acolo. Chiar şi Silvia a cumpărat cîteva icoane. He heee, mare minune! Cîteva doamne din grupul nostru, se tîrguie aprig pentru nişte bijuuri. Un domn, are musai nevoie de un ceas. Domnul care mă întîmpinase în aeroport, vînează împreună cu soţia sa, un crucifix înalt de vreo jumătate de metru. Treaba lor.

     Cu chiu cu vai şi cu regret, grupul se adună şi pornim către cele două biserici. Prima, catolică, a fost construită în 1968 şi cuprinde opere de artă provenite din donaţiile mai multor ţări. Astfel se face că aici se află şi o frumoasă icoană ortodoxă românească. Pereţii zidului de apărare sunt tapetaţi în interior cu aceste opere şi cu inscripţii în arameică. Porţile de la intrarea principală (închisă) sunt din bronz masiv, sunt opera unui sculptor german şi reprezintă o succesiune de scene din NT. Înteriorul este impresionant, dominat de o cupolă imensă care se înalţă pînă pe la înălţimea de 65 de metri, iar partea cea mai de jos cuprinde un altar de devoţiune. Ieşirea, se face prin partea de sus, unde se ajunge pe o scară spiralată.

     În imediata apropiere, se află Biserica Sfîntului Iosif, ca parte integrantă a Complexului Bazilicii Buneivestiri. Aici este după tradiţie, locul în care Iosif a lucrat şi a trăit. La subsol se află o încăpere care pare să fi adăpostit, o baie rituală folosită de evrei în acele vremuri. Dacă în Bazilică am fost invadat de un sentiment copleşitor de vremelnicie, în această capelă am simţit o linişte lăuntrică greu de explicat…

     – Eeeeem, de aici vom merge pe jos vreo opt sute de metri pînă la cea de a două biserică. De acolo ne ia autocarul şi vom merge la masă. Pornim la drum încetişor, cam răsfiraţi. Norocul nostru este că am cam început să ne cunoaştem între noi. Nici de şepcile acelea roşii nu mai este mare nevoie dar, de domnul ghid cu steguleţul său românesc, este. Parcurgem struduţele înguste care urcă şi tot urcă. Case vechi trăiesc în bună vecinătate cu clădiri noi, de la care termopanul nu lipseşte. De altfel, în întregul Israel am observat o frenezie constructivă benefică, presupun.

    Ajungem repejor la Biserica Greco-Ortodoxă a Sfîntului Gabriel. “Construită în 1781 deasupra ruinelor unei biserici a Cruciaţilor din secolul XII, biserica se află lîngă o sursă de isvoare care alimentează Fîntîna Fecioarei unde, după credinţa multor creştini ortodocşi a avut loc Bunăvestirea”. Am citat din cartea cumpărată de la domnul ghid, Călătorie în Ţara Sfîntă, autor dr. Randall Smith. Aici, tradiţia spune că Iisus a fost întîmpinat cu ostilitate cînd a vrut să predice. Şi aici, am avut parte de o stare de linişte interioară benefică. Nu am luat în considerare îndemnul domnului Iosif să mă adăp de la isvor. Abia aşteptam să ajungem la restaurantul kibutzului unde vom lua prînzul. Cred că merită menţionat faptul că pictura bisericii este realizată de doi români, fraţii Moroşanu.

     Plecăm. Domnul ghid ne spune că tocmai străbatem Valea Israelului; foarte fertilă, asigură chiar şi trei recolte anual. Apoi. – Eeeem, Nazaret este compus din două formaţiuni administrative. N. de Sus unde populaţia este preponderent evreiască şi N. de jos unde populaţia este în principal, de două feluri : musulmană şi creştină. Dacă pînă în urmă cu 19 ani în Nazaret, populaţia evreiască era majoritar de origine română, după ce un milion şi două sute de mii de evrei de origine rusă ai pătruns în Israel (mulţi dintre ei cu acte false), acum, majoritari sunt evreii de origine rusă. Nu uită să ne spună că Nazaret este localitatea cu cel mai mare număr de arabi creştini. Primarul este ales prin succesiune : doi ani dintre musulmani şi doi ani dintre creştini. Mă întreb : este bine ? Este rău? Este linişte, îmi spun. Măcar aparent

     Autocarul urcă şi coboară neîncetat pentru că întreaga ţară este aşezată pe o geografie muntoasă. Atît localităţile cît şi drumul dintre ele, au un format perfect sinuos : sus-jos, dreapta—stînga. Casele se întind pe paliere etajate multiplu, cum am mai văzut atît în  Italia (Montecasini Terme) cît şi în Grecia (Napflio). Departe de a fi monoton, peisajul chiar este extrem de variat şi de interesant. Seara se lasă încetişor şi aparent, domneşte calmul. Numai aparent pentru că, fiecare piatră de pe aceste meleaguri musteşte de sînge, iar sîngele vărsat nu are odihnă după cum bine se ştie ci, sîngele vărsat cere alt sînge care se va vărsa. Cînd ? Nu prea curînd, sper. Poate, niciodată.

###

Primesc de la Teofil

Salut tibi
Mare problema cu Nazaretul. Probabil ce “adevarat” a fost cam la 5 km nord de cel pe care l-ai vizitat. Inca o data traditia nu se impaca cu istoria. O stim asta din cauza unor analize care s-au facut in cautarea vestitei evanghelii numite “Q” care a fost sursa comuna a Evangheliilor “sinoptice” din Noul Testament.

Aceasta Evanghelie pierduta a fost scrisa aproape imediat dupa rastignirea Mantuitorului. Cine doreste aveti un link la subiectele abordate in aceasta evenghelie sursa.

http://www.earlychristianwritings.com/q-contents.html
http://ro.wikipedia.org/wiki/Sursa_Q

Read Full Post »

” Personajul meu nu este Isus”, a spus Pier Paolo Pasolini despre Oaspetele din cartea sa, Teorema. Este modest. Norman Mailer, îndrăzneşte ceva mai mult. Scrie o carte la persoana întîi : Evanghelia dupa Fiul, în care conformîndu-se fidel textelor canonice, propune perspectiva „principalului protagonist, cu temerile, îndoielile şi speranţele sale profund umane”. Redau integral primul capitol. 

 În zilele acelea, eu am fost cel care am venit din Nazaret ca să fiu botezat de Ioan în rîul Iordan. Iară Evanghelia după Marcu va spune că, atunci cînd m-am cufundat, cerurile s-au deschis şi eu am văzut Duhul ca un porumbel coborîndu-Se „. O voce puternică a rostit : ” Tu eşti Fiul Meu cel iubit, întru Tine am binevoit”. Şi îndată Duhul m-a mînat în pustiu şi am stat acolo patruzeci de zile şi am fost ispitit de Satana. N-aş spune neapărat că evanghelia lui Marcu e falsă, dar exagerează în multe privinţe. Şi mai puţin temei aş pune pe Matei, Luca şi Ioan, care mi-au pus în gură vorbe nerostite de mine vreodată şi care au zis că aş fi fost blînd, cînd eu eram alb de furie. Cuvintele lor au fost scrise la mulţi ani după ce eu m-am fost dus şi nu fac decît să repete cele ce le-au fost spuse de către cei bătrîni. Cei foarte bătrîni. Pe asemenea poveşti nu trebuie să te bizui mai mult decît pe o tufă ce se smulge din rădăcinile ei şi se lasă purtată de vînt. Astfel că voi spune propria mea versiune. Pe aceia care s-ar întreba cum au ajuns cuvintele mele pe coala de hîrtie, îi voi îndemna să privească acest fapt ca pe o mică minune. ( La urma urmei, evanghelia mea va vorbi despre minuni.) Îndrăznesc totuşi să sper că mă voi ţine cît mai aproape de adevăr. Marcu, Matei, Luca şi Ioan au căutat la acea vreme săşi mărească parohia. Acelaşi lucru se poate spune şi despre alte evanghelii, scrise de alţi oameni. Unii dintre aceşti scribi se adresau numai acelor evrei care erau gata să mă urmeze după moartea mea, alţii propovăduiau numai pentru ne-evreii care îi urau pe evrei, dar aveau încredere în mine. Deoarece fiecare căuta să dea cît mai multă putere propriei sale biserici, cum ar fi putut să nu cadă în greşeala de a amesteca adevărul cu toate cele care nu erau adevărate ? Dar apoi, dintre toate bisericile astea a rămas una singură, şi ea a ales doar patru evanghelii, condamnîndu-le pe celelalte pentru că ar pune „vorbe sacre şi neîntinate” alături de „minciuni sfruntate”. Tot atît de adevarat este că, fie ele patru sau patruzeci de evanghelii alese, numărul lor tot nu ar ajunge. Căci adevărul este cu noi într-un loc, dar ascuns în altul. Ceea ce-mi rămîne mie să povestesc nu e nici simplu şi nici lipsit de surprize, dar e adevărat, cel puţin din cîte îmi aduc aminte.

Subscriu.

Read Full Post »