Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘nemira’

A venit în sfîrşit vremea florilor? Da, spune CARMEN

Ştiu că are dreptate. Şi dacă tot vorbim despre flori, mai în şoaptă că este WW, 🙂 propun şi eu

şi o imagine cu izvoditoarea acestei flori minunate

Găsiţi această floare AICI

Happy WW!

Anunțuri

Read Full Post »

Am fost, am văzut, am filmat, şi las imaginile să vorbească:

.

.

.

Scuze pentru calitatea imperfectă a acestor clipuri. Vă asigur că merită să le urmăriţi. Va asigur!

Read Full Post »

  Am cunoscut-o – în mediul virtual – prin intermediul blogului, în urmă cu  vreun an de zile, cred. Cititor pasionat cum sînt, am remarcat la iuţeală curgerea măiastră a cuvintelor din condeiul său fermecat (şi) de motanul Grişka. 🙂 Am citit pe blogul său mai multe povestioare; unele cu cap şi coadă,  altele rămase în suspans, undeva la întretăierea imprevizibilelor finaluri ale poveştilor sale cu timpul drastic limitat – acaparat în cvasitotalitate, de cîştigarea traiului de zi de zi, prin traduceri.

În afară de timpul ocupat cu povestioarele SF pentru care a fost copios premiată în decursul vremii, Ana-Veronica Mircea este şi o foarte sensibilă poetă şi dacă acum asistăm la apariţia acestui volum cu povestiri, sper ca în curînd să vedem adunate între coperţi şi o sumă dintre frumoasele sale poezii.

În povestirile ( 16 la număr) din volumul Flori de loldilal, Tuşa Vera ne poartă cu mare uşurinţă în lumea basmelor (ca Grimm), în lumile viitorului şi uneori ale trecutului (ca Verne), ne reaminteşte prezentul şi ne încîntă cu personaje care mai de care mai pitoreşti. Dezvoltă teme dificile cum ar fi lumile mono, bi sau multidimensionale, (ca Lewis Caroll) atinge în treacăt teme care au constituit substanţa unor mari mituri ale lumii (ca Eco), sau construieşte lumi surprinzătoare ( ca Mievile). Abordează cu o uşurinţă surprinzătoare mai multe stiluri păstrînd coerenţa şi parfumul unui stil propriu, inconfundabil: parfumul florii de loldilal.

Dincolo de caracterul fantast al scrierilor sale, tuşa Vera ne ţine prezentul sub ochi, sub formă de simbol: mireasma fascinantă a loldilalului. “Acesta e mirosul nostru… E mirosul lumii noastre de baştină. Al lumii strămoşilor… Ştiai că străbunicul tău… a aclimatizat loldilalul la planeta asta? Pe planeta asta pe care nu primiţi pe nimeni în afara cîtorva ticăloşi gata să-şi vîndă nu numai semenii, ci şi sufletul… pe planeta asta care poate oferi mai mult decît vă trebuie, dar pe care o păstraţi numai pentru voi, cu un egoism feroce…”

Lumea – sau lumile – tuşei Vero sunt acaparante, ţin sufletul la gură şi atenţia încordată pînă la ultima literă a ultimului cuvînt din ultima propoziţie. Prin lumile acestea se pot plimba cu uşurinţă toţi copiii de la cele mai fragede vîrste, pînă la cei cu tîmple încărunţite.

La Mulţi Ani! copii de toate vîrstele. Vă dau întîlnire la Bookfest, standul Nemira, sîmbătă 2 iunie ora 15. Veniţi şi admiraţi FLOAREA DE LOLDILAL.

Read Full Post »

Bookfest 2012 sîmbătă 2 iunie ora 15  standul Nemira  . Alte amănunte AICI

postare participantă provocarea lui Costin Comba

Read Full Post »

  Îmi face o deosebită plăcere să anunţ că la Bookfest 2012 vom avea ocazia de a saluta apariţia unui volum semnat de prietena noastră din virtual, Anavero. Îmbulziţi-vă! 🙂 Vă asigur că merită! Dacă nu puteţi ajunge la Bookfest, nu-i bai: puteţi comanda cartea şi on-line. Amănunte, AICI. Pentru o degustare a poveştilor scrise de anavero, puteţi intra să vedeţi AICI cîteva fragmente. Lectură plăcută şi nu uitaţi să comandaţi cartea. Bine? 🙂

Un articol la temă AICI

Read Full Post »

La editura Nemira a apărut în 2011 o carte despre care nu ezit să afirm că nu ar trebui să lipsească din biblioteca nimănui, credincios sau ateu. O carte care se adresează tuturor  celor care îşi pun probleme existenţiale. Cartea se numeşte: Regele, înţeleptul şi bufonul – marele turnir al religiilor.

Autorul, Shafique Keshavjee “s-a născut în Kenia, în 1955, a locuit pentru scurt timp în Anglia, iar în 1963 s-a stabilit, împreună cu familia, în Elveţia. Licenţiat în ştiinţe sociale şi politice, el a fost vreme de trei ani secretar general al Groupes Bibliques des Ecoles et Universites, din Elveţia Romandă.  S-a specializat în istoria comparată a religiilor, iar teza sa de doctorat (Mircea Eliade et la coincidence des opposes ou L’existence en duel) a fost recompensată cu Premiul Societăţii Academice din Vaud “pentru un studiu de excelenţă dedicat gîndirii lui Eliade”. Timp de 15 ani a fost pastor la biserica reformată din cantonul Vaud.

Ca şi alte cărţi de mare valoare, şi aceasta mi-a fost recomandată, de prietenul Teofil.

Scrisă sub forma unei poveşti gen o mie şi una de nopţi, amintind vag de Turnirul Kazar – Andrei Cornea sau de altă carte oarecum asemănătoare, Dialog între un filosof, un iudeu şi un creştin – Abelard, (Polirom- 2008) lectura acestei cărţi ne poartă cu subtilitate în textura de asemănări şi  diferenţe dintre marile curente religioase ale lumii, respectiv iudaism, creştinism, islam, budism, hinduism. Plus dizertaţia ateului-filosof.

“Într-o ţară îndepărtată trăia un popor paşnic… problemele lumii nu ajungeau decît rareori pe frumoasele sale plaje… locuitorii săi îşi consacrau cea mai mare parte a timpului muncii şi familiei, distracţiilor şi prietenilor… de la un timp însă ceva nelămurit se schimbase…atmosfera devenise încărcată, ca stăpînită de un zgomot surd care anunţa o mare furtună… în această ţară trăia un rege… preţuit de toţi, era mîndru de înfăptuirile lui… dintre toate calităţile regelui, cea mai importantă era capacitatea de a-şi recunoaşte propriile limite… în orice împrejurare critică, nu ezita să-l consulte pe cel căruia toţi îi spuneau înţeleptul… cum regele era destul de priceput pentru a recunoaşte că şi înţelepciunea are limite, îi plăcea să-l consulte şi pe acela pe care îl numea cu afecţiune, bufonul.”

Într-o noapte, cei trei au avut un vis pe cît de asemănător, pe atît de neliniştitor. Semne divine păreau să indice că aveau să se producă schimbări mari. Înţeleptul nu avea o pregătire teologică aprofundată, deviza sa fiind:

“înţelepciunea, înseamnă să laşi să crească ceea ce se naşte, să savurezi ceea ce s-a copt şi să laşi să piară ceea ce a murit.”

Neştiind să tălmăcească acele vise dar amintindu-şi de Mircea Eliade pe care îl citise în tinereţe, i-a spus regelui:

“totul este semn, totul este hierofanie, manifestare a sacrului. Şi mai trebuie să ştii să priveşti”.

Dar şi-a amintit şi de Nietzsche, care decretase că Dumnezeu a murit.

“ Dar regele deja nu-l mai asculta. Ridicîndu-se şi apropiindu-se de fereastră, îşi privi cu atenţie ţara. – Le-am dat muncă şi dictracţii, pîine şi jocuri. Dar ceea ce lipseşte poporului meu este un SENS care să-i orienteze. Poporul meu are nevoie de o religie adevărată!”.

Acestea fiind zise, regele a hotărît să organizeze Primul Mare Turnir al Religiilor.

Minunat prilej pentru autor să descrie în spirit analitic-comparativ atît trăsăturile celor cinci curente religioase denumite mai sus, cît şi limitele raţiunii filosofice atunci cînd vine vorba despre sacru. Rînd pe rînd, invitaţii vorbesc în faţa unui juriu, apostrofaţi uneori de bufon şi atent  moderaţi de înţelept, totul sub patronajul regelui.

Minunat prilej pentru cititorul obişnuit să se familiarizeze cu principalele trăsături ale acestor religii, cu diferenţele  dintre ele dar mai ales cu apropierile dintre acestea. Nu lipseşte un uşor iz de intrigă poliţistă (cine a atacat-o Amina, adică pe fata musulmanului prezent la dezbateri?) şi nu lipseşte nici măcar o uşoară intrigă amoroasă: se poate concretiza iubirea Aminei pentru rabinul prezent la Turnir? Mai ales, se poate concretiza sub semnul creştinului care ar putea să îi unească? Să însemne această parabolă, nevoia unui Ecumenism absolut? În definitiv, aceste trei mari religii se revendică toate, de la Vechiul Testament, pe care autorul îl numeşte foarte inspirat, Primul Testament.

Vă las să descoperiţi singuri deliciile acestei minunate cărţi! Vă asigur că merită.

Read Full Post »

După ce mărturiseşte că şi-a irosit întreaga viaţă gîndind, în loc să petreacă acele clipe mai cu folos, eventual rîzînd (ca prostu ?), H. Stein s-a hotărît să înceteze să gîndească. Şi s-a hotărît să demonstreze avantajele negînditului într-o carte. Mai întîi, stabileşte principalele trei cauze pentru care inteligenţa este un blestem.

1. Prin gîndire îţi distrugi şansele unei cariere. Acest lucru este  atît de evident, că nici nu mai trebuie demonstrat. Priviţi măcar cine ajunge ministru.

2. Gîndirea însingurează. Corect. Cel care gîndeşte contrariază toată lumea, care se îndepărtează bombănind : ’reaţ’ai dreaq de ‘telectuali.

3. Gîndirea duce la plictiseală. Exact. Dacă rezolvi prea multe taine, despre ce ai mai putea să te miri ? Alte dezavantaje ale gînditului ? Serviţi-vă copios, spune H.S. De exemplu, cu cît eşti mai inteligent, cu atît apari mai rar la televizor. Fiecare dintre noi are exemple cu ghiotura.

4.  Devine tot mai greu să ai parteneri de sex. Savanţii şi femeile inteligente pot depune mărturie. Toantele şi bărbaţii macho, nu.

5.   Gîndirea urîţeşte. Produce creţuri ale frunţii. Din nou, foarte exact. Ce filosof seamănă cu Adonis ? HM ? Mai spune domnul HS cu umor negru : “Strămoşii noştri păroşi, după ce-au fost alungaţi din pomii paradisului, au început să-şi frămînte căpăţînile lor de maimuţă. Şi la ce a dus osteneala asta de zece mii de ani a istoriei ? La genocid, supe la pachet şi ţîrîit nesfîrşit de celulare”.

Aşa că cine va renunţa la obiceiul nociv al gînditului, va avea parte numai de avantaje : Putere. Bogăţie. Linişte interioară. Încredere în sine. Curaj. Sex. Sănătate. Respect de sine.

Cartea, este sistematizată în opt capitole, opt căi de acces la raiul negînditorilor de pretutindeni.

Prima cale : să trăiască armonia. La ce e bună contrazicerea ? Rareori oamenii ascultă de raţiune. Socrate nu e singurul care a fost silit sa bea cucută.

A doua cale : Biserica să rămînă la ţară. Iar noi, să rămînem în preajma liniştii sale patriarhale. Imediat ce lăsăm zgomotul asurzitor al tentaţiilor citadine să ne asurzească , riscăm să ne intre gîndirea în acţiune.

A treia cale : rîsul este permis. Rîdeţi. Dar nu crezînd în mod eronat că rîsul şi gîndirea au ceva în comun. Stergeţi diferenţele dintre băşcălie şi satiră. Rîdeţi cînd rîde gloata. Apreciaţi pozitiv circul politic.

A patra cale : Eu sînt cel mai grozav. Trebuie să ne ferim de critici, încredinţaţi fiind că toată lumea greşeşte, numai noi suntem infailibili. Şi renunţaţi la învăţătură, pentru numele lui Dumnezeu !

  A cincea cale : vorbăria e de aur ! Rezistaţi tentaţiei de a tăcea ! Pălăvrăgeala sufocă garantat gîndirea şi curăţă adîncurile cutiei craniene de orice urmă de judecată. Însuşiţi-vă slogane. Cel mai recomandabil este acesta : comunismul este bun, dar este prost aplicat. Repetat cu obstinaţie, va fi crezut pînă şi de foştii, actualii, sau viitorii deţinuti politici. Cei care scapă cu viaţă, evident.

A şasea cale : Allah este mare. Cum eu nu glumesc despre subiectele religioase, trec peste acest capitol.

A şaptea cale : cărţile sunt un rahat!  Ha, ha, haaaa, aici m-am strîmbat de rîs. “Evitaţi tipăriturile ! Aceasta trebuie să fie ultima din viaţa dumneavoastră”. Se pare că analfabetismul este în regres în ţările din lumea a treia, deci trebuie să existe o cale de a reechilibra situaţia aceasta periculoasă, nu ?

A opta cale : C-aşa beu oamenii buni. După ce trecem la flecăreala neîntreruptă, este vremea să trecem la consum exagerat de alcool. Drogurile sunt chiar recomandabile. Nu vă faceţi probleme. Chiar şi unii musulmani mai trag la măsea, ca să nu mai vorbim că o vedetă care nu se droghează, riscă să reintre în uitare urgent.

Cartea se încheie cu un epilog simpatic, în care ne este prezentat un panseu de al lui Hegel : “În măsura în care se poate invoca aici contemplarea sau gîndirea, există o diferenta intre a contempla sau a gindi la ceva, sau la nimic“.

Idealul de atins este cel din snoava aia veche: “- Ce faci bade, şezi şi cugeţi ? – No, numa’ şed !”  După care vom clama triumfători : ” Non cogito, ergo sum.” Grrrrrmf. Grrrrmmmmmf. Uaaaaaaah. Şi adaug eu cu voia dumneavoastră MUUUUUUU.

Cartea este o bijuterie scînteietoare scrisă sub forma unui pamflet dedicat raţiunii critice în opoziţie cu ignoranţa din ce în ce mai agresivă. Plină cu exemple de citate inteligent alese din autori celebri, face incursiuni cu pătrunzător spirit de discernamînt în istorie, în politică şi în motivaţiile de prea multe ori absurde ale faptelor petrecute în decursul timpului. La capătul lecturii acestei cărţi, fie te simţi îmbogăţit cu foarte multe cunoştinţe noi, din istorie, politică, teologie, filosofie sau literatură, fie ţi le reaminteşti. O carte necesară.

Read Full Post »

Older Posts »