Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘nichita stanescu’

1 Martie

Dedic în această zi minunată un cîntec către soţia mea

#

De ce te-oi fi iubind, femeie visătoare,
care mi te-ncolăceşti ca un fum, ca o viţă-de-vie
în jurul pieptului, în jurul tâmplelor,
mereu fragedă, mereu unduitoare?

De ce te-oi fi iubind, femeie gingaşă
ca firul de iarbă ce taie în două
luna văratecă, azvârlind-o în ape,
despărţită de ea însăşi
ca doi îndrăgostiţi după îmbrăţişare?…

De ce te-oi fi iubind, ochi melancolic,
soare căprui răsărindu-mi peste umăr,
trăgând după el un cer de miresme
cu nouri subţiri fără umbră?

De ce te-oi fi iubind, oră de neuitat,
care-n loc de sunete
goneşte-n jurul inimii mele
o herghelie de mânji cu coame rebele?

De ce te-oi fi iubind atâta, iubire,
vârtej de-anotimpuri colorând un cer
(totdeauna altul, totdeauna aproape)
ca o frunză căzând. Ca o răsuflare-aburită de ger.

#

Uite, de-aia: pentru că eşti şi pentru că-mi exişti!

Read Full Post »

            O idee foarte bună a avut Teşu Solomovici adunînd într-un volumaş cochet, măcar o parte dintre bancurile cu Bulă care ne-au înseninat frunţile multora dintre noi, în acele vremuri de tristă amintire. Redau aici cîteva date despre Teşu Solomovici, date culese de pe Wikipedia : născut la Focşani în 1936, stabilit la vîrsta de 13 ani în Bucureşti împreună cu familia sa, a studiat după şcoala primară şi liceul evreiesc la o şcoală tehnică în domeniul textil ( aşa era moda pe atunci !!! să se preamărească cîmpul muncii – sic!) apoi a devenit student la Filologie unde printre profesori, l-a avut inclusiv pe Tudor Vianu. În urma evenimentelor din Ungaria anului 1956, a fost exclus din facultate şi din jurmalism. În 1964 a emigrat în Israel, unde a lucrat la Biblioteca Universităţii din Tel-Aviv. În această calitate, a tipărit cărţi şi reviste în limba română. A revenit în ţară după 1990, iar în 1991 a fondat editura care îi poartă numele.

            Redau o parte din prefaţa acestei cărti, prefaţă scrisă de Teşu Solomovici.

            Pe vremea comunismului spuneai un banc politic cu Bulă, ascultai un banc politic cu Bulă, era şi asta o formă de dizidenţă. Bulă era ca o pastilă împotriva stresului. Mi-l amintesc pe marele poet Nichita Stănescu povestind bancuri cu Bulă. Le povestea foarte serios, dar îi strălucea în ochi o sclipire şugubeaţă. O dată, a venit la Gazeta Literară, cu cîteva foi înegrite cu bancuri cu Bulă, auzite de el în Piaţa Matache Macelaru. A scris Nichita un soi de comentariu şi bancurile au apărut. Nichita mărturisea în scris că, deşi provine din oraşul lui Caragiale, nu are umor. Dar la locul de muncă al spiritului nu trebuie să supere ipostaza poetului metafizic, vizavi de dreptul sănătos al ţăranului şi al muncitorului de a rîde plin de cutezanţă şi de a fi domn pe propria sa inimă. Şi mai spunea Nichita : Bulă repune în circulaţie cîte ceva din sănătatea rîsului nostru plin de spirit. Nu e o decădere a muncii mele de poet să o însoţesc cu bancuri auzite şi atribuite lui Bulă. Nu o fi Bulă, Nastratin Hogea din Isarlîk al lui Ion Barbu, în schimb este personajul favorit al unei populaţii gînditoare. Bulă este tot ce este rău în noi inşine şi tot ce este bine în noi inşine, prin luarea  în cunoştinţă de sine şi prin mustăcire.

            Aşa cum scoţienii îşi umplu vechile castele cu stafii, Bulă este stafia lipsei noastre de castel. Marele poet s-a bătut pentru publicarea bancurilor cu Bulă motivînd că ele repetă cîte ceva din autoironia sănătoasă prin care se zîmbeşte sieşi, buna şi îngăduitoarea limbă română.

            Pentru că subscriu la spusele celor doi literaţi, am să institui pe blog o rubrică denumită BULA ZILEI în care voi reda cîte un banc. Fie că este din această carte, fie că nu, fie că este dintre cele pe care mi le mai amintesc sau dintre cele pe care le aud acum, în prezent. Avem nevoie de umor; avem o acută nevoie de rîs; avem nevoie de reţete contra crispării; avem nevoie şi de destinderea spiritului, măcar din cînd în cînd. Teşu Solomovici spune că Bulă este un bun colectiv, fără copyright. Are mare dreptate !

Read Full Post »

Nascut pe 02 decembrie 1935 in Poiana Marului – Suceava intr-o familie de invatatori, Nicolae Labis avea sa se stinga din cauza unui groaznic accident de tramvai, in data de 22 decembrie 1956, accident despre care unii aveau sa spuna ca a fost de fapt o inscenare a unui asasinat. Ultimul sau poem, dictat de pe patul de spital, a fost  “pasarea cu clont de rubin”.
S-a razbunat,iat-o,s-a razbunat.

Nu mai pot s-o mangai.
M-a strivit
Pasarea cu clont de rubin,

Iar maine
Puii pasarii cu clont de rubin,
Ciugulind prin tarana,
Vor gasi poate
Urmele poetului Nicolae Labis
Care va ramane o amintire frumoasa…
 

Debuteaza ca publicist la nici 15 ani in ziarul ‘Zori noi” –Suceava, iar in 1956 ii apare antum volumul “Primele iubiri”. Postum, in 1958 ii va aparea volumul “Lupta cu inertia”. Avea sa fie considerat drept initiatorul generatiei ‘saizeciste’ al carei cap de afis avea sa fie Nichita Stanescu. Nicolae Labis este cunoscut indeosebi ca autor al celebrului poem “ Moartea caprioarei” , poem care este in stare sa smulga lacrimi chiar si unei pietre uscate. Cred ca in viltoarea comemorarilor prilejuite de evenimentele din decembrie 1989, cu gindul la Sfintele Srbatori de Craciun si chiar cu gindul la Revelion, se cuvine sa ne mai aducem aminte si de marii poeti ai neamului nostru. Nu cred ca se cuvine ca acestia sa fie cu totul uitati. Acesti oameni fac parte integranta din fibra noastra intima.

Pentru doritori, ofer un linck   :     http://www.versuri-si-creatii.ro/poezii/l/nicolae-labis-8zudtnd/

Pentru iubitorii Mariei Callas :  ”…la deschiderea stagiunii 1951-1952, cintareata care apare in fata publicului cel mai dificil din lume … este o artista incercata“. In cei patru ani de la debutul din Verona, Maria Callas se concentrase intens pe doua planuri : “sa corijeze imperfectiunile vocii si sa ajunga la o muzicalitate si mai mare … trebuie sa remedieze faimoasele pasaje intre cele trei registre ale ei

Continuarea aici   :     http://noradamian.wordpress.com/

Read Full Post »