Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘niculițel’

Reuniți în autocar, străbatem iar Podișul Dobrogei către Tulcea, de unde din păcate, a cam dispărut dropia. Podișul este alcătuit din roci sedimentare și din loc în loc avem demonstrația pe viu: roci care se încălzesc la soare, apar printre iarba destul de rară care acoperă peisajul. Din nou vedem eoliene, despre care aflu iar, că o singură instalație cîntărește 25 de tone!

Iaca și minunea: ALUM SA funcționează! Măcar aici la Tulcea se mai prelucrează alumina că la Oradea și la Slatina s-a terminat cu aceste aliș-verișuri. Ce ne mai trebuie nouă industrie autohtonă? Mai bine importăm prin firmele securiștilor de rit vechi și de rît nou.

Bon. E limpede că după cele sfinte ne reîntoarcem la cele lumești. Am ajuns la hotel pentru ultimul dejun pe aceste meleaguri însorite. După ce ne-au pus la așteptare deși am sosit la ora convenită – tot îți dau autohtonii niște copite că dacă ăsta le este năravul… am primit în sfîrșit cîte o ciorbă de văcută (iar 🙂 ) pe care eu am leorbăit-o în mare viteză (unii au strîmbat din nas, mie mi-a plăcut). Apoi sarmale cu mămăliguță și smîntînă. Mari și destul de bune. Dar cinci frate? Cu cîteva excepții NIMENI nu le-a dovedit. Cert este că pe aici porțiile sunt foarte mari pentru că permanenta briză și apropierea de mare obosesc și slăbesc organismul și este nevoie de hrană consistentă. Plus oboseala acumulată pe drum… Ca desert, o tentativă de plăcintă cu vagi urme de mere (altă copită, ca de final). Păhăruțul cu vin de Niculițel și sticluța de apă minerală au încheiat ultimul festin dobrogean. Săru-mîna pentru masă și la drum că turistului îi șade bine în mișcare, nu? 🙂

Una peste alta, această incursiune în Delta Dunării a fost o experiență care mie-mi lipsea.

Trecem prin Hîrșova, port și șantier naval, patria sturionului. Chiar am văzut la intrarea într-o benzinărie indivizi despre care cunoscătorii ȘTIU că-s traficanți de pește nobil! Nici măcar nu se feresc, doar îs mînă în mînă cu autoritățile, bleah.

Din senin s-a iscat o controversă violentă, despre trioul Patapievici Liiceanu Pleșu, dar n-am chef de ceartă și nu mă bag. La ce bun? Doar se știe că pe cei gata convinși de A3 n-are rost să-i contrazici. Nici la discuțiile despre Koveși nu mă bag. Același motiv.

Și ca să încheiem incursiunea în cel mai pur stil autohton, a mai izbucnit o controversă pe un subiect delicat. Unui om mai în vîrstă i s-a făcut rău, a urinat pe el, soția dumisale a intrat în panică, unii au spus că a băut la prînz cam multișor, alții au spus că asta nu-i important și că trebuie să facem ceva ca să-l salvăm, numai că domnul Paul Blidaru, ghiduil, a făcut ce trebuia și a chemat o ambulanță pentru cei doi. Care ambulanță a venit și le-a acordat primul ajutor.

N-am intrat în controversă, n-am stat să văd ce s-a întîmplat cu cei doi, am ajuns la locul de întîlnire cu nenea taxi-Marian și în sfîrșiiiiit, am ajuns ACASĂ! 🙂 Trei zile pauză șiiii Por-tu-ga-lia!

Read Full Post »

În apropiere este și Mănăstirea Cocoșu. Domnul Blidaru ne-a dat în grija unui călugăr care ne-a bombardat cu istoria mănăstirii. Prea uluit de aspectul extraordinar de frumos al interiorului, n-am notat prea mult dar, am căutat pe sfînta wiki și iată ce-am găsit: citiți AICI dacă vreți să știți  🙂

Totuși. Am și ceva impresii de la fața locului. Deci.

Mănăstirea Cocoșu este o bijuterie superbă împodobită cu mozaic auriu, o splendoare cum NU credeam că este posibil să existe în romanica noastră cea de toate zilele.

Ei, iată, că dacă CHIAR SE VREA, SE POATE!

Renovarea a fost terminată în urmă cu doi ani, după ce s-a lucrat intens alți zece. Prima biserică a fost alcătuită din lemn și din chirpici (cărămida noastră națională). Denumirea vine de la cocoșul de stepă, ca să NU ia numele unui sat din apropiere, ceva țigănesc dacă nu mă înșel…

Mănăstirea a fost reconstruită și renovată INTEGRAL din donații (și din rodul celor 9 ha de podgorie). Repet, dacă se vrea, se poate. Presupun că nu este singura mănăstire care are în proprietate ceva teren agricol, viță de vie, pădure, etc. Ghidul apreciază că asta este cea mai frumoasă mănăstire din Dobrogea dar eu cred că aria se poate extinde la toată țara și probabil chiar mai mult. Repet, am fost uluit și am văzut la viața mea multe sute de așezăminte bisericești!

Locul este vizitat de puzderie de autocare pline ochi cu turiști care chiar au ce să vadă și de ce să se minuneze.

Iar la ieșire, un călugăr vinde într-un magazin strașnic amenajat, icoane, lumînări, cărți bisericești, tot felul de flecuștețe care să amintească de acest loc sfînt șiiiii bineînțe-leeeees, vin din producția proprie, foarte bun și foarte ieftin la 12 lei doi litri. Vin alb, vin roșu și vinul care mă place pe mine (și eu pe el 🙂 ) vinul roze. Am spus la ieșire? Mergem mai departe 🙂


Read Full Post »