Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘nobel’

Scriitor mexican născut în 1933, diplomat şi traducător, Sergio Pitol este unul dintre laureaţii (în 2005) prestigiosului Premiu Cervantes – veritabil Premiu Nobel al literaturii hispanice, care se acordă în fiecare an ( la 23 aprilie) unui autor de limbă spaniolă pentru întreaga activitate.  Cu premiul Cervantes au mai fost distinşi printre alţii şi mult mai cunoscuţii Octavio Paz, Mario Varga Llosa, Carlos Fuentes.

Înarmat cu aceste minime informaţii, am luat această carte tipărită în condiţii grafice de excepţie la Editura Art, în colecţia Laur, colecţie în care a apărut  – de exemplu – şi excepţionala piesă de teatru Toate pisicile sunt negre, a lui Carlos Fuentes.

Primul capitol, prima surpriză. Şi asta pentru că autorul, arată cum: “Un bătrîn romancier (autorul avea 55 de ani), îngrijorat de înaintarea în vîrstă, dă în vileag laboratorul şi meditează asupra materialelor cu care îşi propune să scrie un nou roman”. De fapt, acest prim capitol este un mini-eseu despre cîteva teme culturale, cîteva dintre personajele cele mai cunoscute ale literaturii, cîţiva mari autori printre care şi Gogol, autor care va avea o importaţă deosebită în această carte. În finalul acestui prim capitol autorul ne spune că “Dus de mînă de către Marietta, precum Alighieri condus de Virgiliu, Jose Rosas, care în roman se va numi Dante de la Estrella, ca un omagiu adus pasiunii pentru bardul florentin, va cunoaşte parfumul unei sărbători tropicale ţinute la începutul secolului. Experienţa a fost atît de intensă încît, chiar la maturitate, personajul principal se va bate cu propriile amintiri încercînd că o clarifice. Descrierea acestei bătălii şi a unor episoade – iată misiunea pe care şi-o propune s-o realizeze bătrînul scriitor în acest ipotetic viitor roman”.

Capitolul doi “unde se povestesc diferitele aventuri ale lui Dante C. de la Estrella, licenţiat în drept, care, după părerea autorului, se înrudesc cu romanul picaresc şi culminează cu o călătorie la Istambul” este cheia de boltă a întregului roman. Dante C. de la Estrella, venit într-o vizită pentru a încheia o afacere, în aşteptarea acelei persoane care nici măcar nu vroia să aibă de-a face cu acest personaj bizar, începe să povestească episodul care avea să îi schimbe întreaga viaţă: călătoria la Istambul, unde avea s-o întîlnească pe Marietta, divina egretă. Cum Dante nu se bucura de prea multă simpatie printre membrii prezenţi ai familiei, nici nu era ascultat cu atenţie. Dar cum vremea urîtă nu-i permitea plecarea, Dante se încăpăţînează să tot povestească greutăţile pe care a fost nevoit să le înfrunte în timpul vieţii sale.

Fiecare capitol al cărţii este centrat pe cîte un episod al vieţii lui Dante, atît înainte cît şi după călătoria la Istambul. Fiecare capitol explică unele aspecte şi naşte întrebări. Deşi nu este deloc limpede ce vrea pînă la urmă autorul să demonstreze în această carte, cititorul este atras cu meşteşug să-şi pună întrebări, să-şi închipuie singur cam cum ar putea să se termine tărăşenia şi de ce nu, ce este în definitiv această egretă şi de ce a fost nevoie ca ea să fie îmblînzită?

Şi ajungem la ultimul capitol, “Unde prietenia, şi aşa capricioasă, dintre Dante de la Estrella şi Marietta Karapetiz este supusă unei grele încercări, ceea ce îi va permite cititorului să hotărască dacă această legătură este pe sfîrşite sau, dimpotrivă, la începutul unei faze mai intense, capabile să învingă depărtarea care din acel moment se va instala între ei”.

Unii critici i-au reproşat autorului că romanul este labirintic; enigmatic. Alţii au spus că “acesta nu este numai cel mai bun roman al scriitorului dar şi unul dintre cele mai bune romane ale literaturii mexicane”. Autorul s-a mulţumit numai să afirme că “cititorul e cel care încearcă să găsească cheia, să aleagă o semnificaţie, visul, delirul, veghea. Restul, ca întotdeauna, sunt vorbe”.

Chiar aşa şi e: Măria Sa Cititorul stabileşte ce şi cum este o carte. Mie această carte mi s-a părut a fi nu bună ci, foarte bună. Nu degeaba Sergio Pitol a fost asemuit printre alţii, cu Borges şi cu Marquez.

Read Full Post »

În 1988 deveni din ce în ce mai preocupat de ipoteze şi torii privind structura universului … dorea să exploreze opinia tot mai ferma a fizicienilor lumii, printre care şi a cîtorva premianţi Nobel, că universul poate să existe cu adevărat, într-un spaţiu multidimensional.” Pe de altă parte, în România, situaţia devenise practic insuportabilă. Lipsurile de tot felul erau îmbinate cu odele ridicate stăpînirii ceauşiste de barzi nesimţiţi şi cu anchetele la care erau supuşi cei cîţiva dizidenţi autentici. Împlinit profesional şi sentimental, Culianu simte că ar fi cazul să-şi facă vocea auzită. Momentan, pînă să preia postul de la Divinity School, împreună cu logodnica sa, întreprinde mai multe călătorii. Egipt, Spania, apoi Ierusalim unde se reîntîlneşte cu prietenul său Moshe Idel, pe care-l considera dublul său spiritual. Revenit la universitate, începe să predea un curs cu o tematică ambiţioasă : Religie şi Ştiinţă : a patra dimensiune. “Scopul final al cursului, spunea Culianu, este înţelegerea faptului că autorii creează lumi ficţionale pentru a-i dezvăţa pe oameni să  vadă cu  ochii obişnuiţi,  să vadă cum arată lumea aceasta”. Cu alte cuvinte, cu puţină îndrăzneală în gîndire, am putea înţelege că lumea reală e ea însăşi fantastică şi multidimensională. Medievalii înţeleseseră acest lucru, iar la rigoare, oamenii de ştiinţă contemporani, nu sunt decît şamanii zilelor noastre. Anul 1989 avea să aducă începutul sfîrşitului dictaturilor comuniste din estul Europei. Mai întîi, Cehoslovacia, Ungaria ăi Polonia. Tăvălugul istoriei mătură tot in cale. Ultimul bastion stalinist ? România desigur! Legăturile celor din străinătate cu ţara, deveniseră imposibile. Familia lui Culianu, aflată în arest la domiciliu, a fost izolată total. Domiciliul lui Culianu este spart şi îi sînt sustrase dischetele. Teroarea atinsese apogeul; pînă la urmă, buboiul s-a spart. Întîi la Timişoara, apoi Bucureşti, apoi în toată ţara. Culianu prevăzuse totuşi căderea acestui ultim bastion într-o povestire SF, Intervenţia zorabilor în Jormania. Absolut uimitor, aproape totul este prevăzut în această povestire, atît intervenţia unor servicii secrete, reprimarea sîngeroasă, execuţia ceauşeştilor şi chiar şi jaful sălbatic la care s-au dedat tovărăşeii ulterior. Uluitor! În ianuarie 1990, Culianu se mută într-o clădire prevăzută cu pază permanentă. Începe să publice în Lumea Libera, ziarul emigraţiei, articole în care denunţă deturnarea revoluţiei în beneficiul neo-comuniştilor. În 28 ianuarie are loc prima mineriadă. În 18 februarie sediile partidelor de opoziţie (faţă de FSN) sunt devastate de “mineri”. Culianu denunţă toate aceste abuzuri. Apare în Romania formaţiunea de extremă dreaptă PUNR şi revista securiştilor adunaţi în jurul lui Vadim Tudor – România Mare. În 24 aprilie, Piaţa Universităţii este declarată “zonă liberă de comunism”. În iunie, Culianu publică un articol în care denunţă atacurile din revista lui Vadim, la adresa cumnatului său, Dan Petrescu. Imediat,începe să primească ameninţări, atît telefonic dar şi prin scrisori. În 14 iunie, minerii năvălesc în Piaţa Universităţii şi bat cu sălbăticie pe oricine le-a ieşit în cale. Pe unii i-au snopit în bătaie pînă şi-au dat duhul. Definitiv. Iliescu le multumeste bestiilor. Presa internaţională urlă. De Culianu începe să se intereseze un personaj sinistru, G.V. Voiculescu. Culianu publicase între 1989 şi  1991, 27 de articole în care denunţase vehement noua putere ca nefăcînd altceva, decît exact ce-ar fi făcut şi Ceauşescu. Scrisorile de ameninţare vin în număr din ce în ce mai mare. Sînt oribile de-a dreptul. Primeşte telefoane de ameninţare, care pînă la urmă reuşesc să-i clatine siguranţa de sine. Incepe  să se teamă. Hotărăşte să renunţe la articole. Prea tîrziu. Începe să fie urmărit la început discret, apoi ostententativ, aproape în permanenţă. Deşi proiectase mai demult o călătorie în ţară, o amînă. Primeşte ameninţări din ce în ce mai dese, multe dintre ele venind de la membrii Gărzii de Fier, dar aşa cum bine spunea Monica Lovinescu, atunci cînd auzi despre gardă, ştii sigur că la mijloc este securitatea. Marţi 21 mai, Culianu ţine un curs de la 10 la 11,30. Expediază nişte pachete. Apoi merge în biroul său, a dat un telefon la un număr pe care îl primise de la un necunoscut, merge la toaletă şi acolo este împuşcat. În cap. O execuţie în cel mai pur stil kaghebist. Ancheta, nu va avea nici-un rezultat. Cine a dorit atît de tare dispariţia acestui savant ? Mister. Un mister la fel de adînc şi de tulburător ca misterele pe care încerca el să le smulgă Universului. În urma sa rămîne o operă cu adevarat impresionantă, atît ca întindere, dar mai ales ca valoare academică. Ticăloşii pe care i-a denunţat vehement, sunt bine mersi.

Read Full Post »