Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘oameni’

Dreptul de a protesta

Primul protest pe care îl face omul, este chiar la venirea sa pe lume. Neavînd încă un bagaj de idei exprimabile prin grai articulat, omul-prunc urlă: oaaaaaaa! oaaaaaaaaaa! puneţi-mă înapoi ticăloşilor! vreau înapoi în pîntecul în care mă simţeam confortabil; pîntecul care mă ocrotea, mă hrănea, mă adăpostea. N-am cerut eu să vin pe această lume, lume pe care nu o cunosc şi nici nu o vreau. Oaaaaaaa!

Mare dreptate are omul-prunc. Mare dreptate. Ce nu ştie omul-prunc este că pîntecul confortabil în care a trăit lipsit de griji, este perisabil. Este perisabil ca întreaga lume în care a fost aruncat. Aruncat  crede omul-prunc. Va afla că nu a fost aruncat. Va afla că de fapt, a fost născut. Va afla dacă va voi să înţeleagă, că această lume în care a fost născut,  aşteaptă şi de la el, noul om-prunc, ceva.

Mulţi oameni-prunci înţeleg ce aşteaptă LUMEA de la el, noul omuleţ venit pe această lume. Lucruri simple cum ar fi: să fie OM, să înveţe ce rost are pe această lume, să facă această lume mai bună, să iubească şi să înţeleagă că şi el, noul prunc, este perisabil, si că ar trebui să lase în urma sa, măcar ceva pe această lume: un (alt) om, un copac, o casă. Adică, o construcţie.

Mulţi oameni-prunci nu vor să înţeleagă ce rost au pe lume şi continuă să urle: oaaaaa. Vrem înapoi în pîntecul care ne proteja: statul asistenţial. Uterul social care ne hrăneşte şi ne fereşte de griji şi de responsabilităţi. Protestăm: oaaaaaaa!

Protestaţi pruncilor, protestaţi. Şi dacă oaaaaa, nu este de ajuns, acum că tot aţi devenit măgădăi, rupeţi, incendiaţi, distrugeţi tot ce vă iese în cale. Cu siguranţă veţi obţine la capătul victoriei voastre, un uter social care vă va hrăni, adăposti şi ocroti din binefacerile neantului pe care îl propovăduiţi. Şi la capătul victoriei voastre, veţi izbucni într-un strigăt triumfător: oaaaaaaaau! Au şi iară au? Nu. Încă (citeşte prostia) nu doare.

Şi poate veţi înţelege pruncilor, că dreptul de a protesta nu se suprapune cu dreptul de a distruge ceea ce voi nu sunteţi capabili să construiţi. Poate veţi înţelege. Dacă nu, să nu vă miraţi că cei care vă cheamă şi vă îndeamnă să urlaţi şi să distrugeţi, sunt cei care îşi apără propriul lor uter social în care ei se simt confortabil, uter în care voi nu aveţi loc. Şi iar vă veţi simţi nedreptăţiţi de lumea în care aţi fost aruncaţi de ticăloşi. Şi veţi scînci din ce în ce mai palid: oa.

Dreptul de a protesta nu înseamnă întotdeauna, dreptul de a huidui. Şi niciodată dreptul de a protesta, nu înseamnă dreptul de a distruge. Dreptul de a protesta este un drept firesc, dacă şi numai dacă, protestul este bazat pe o alternativă cît de cît, viabilă. Dacă nu, protestul revendicativ este justificat numai prin apetenţa la dialog social. Dialog, nu monolog distructiv. Dreptul de a protesta este firesc dacă şi numai dacă, oamenii-prunci au devenit maturi şi sunt dispuşi la un efort comun, efort constructiv: un (alt) OM, un copac sădit, o casă construită cu temeinicie, pentru generaţiile următoare de oameni-prunci care vor deveni, OAMENI.

Asta cred eu. Voi, ce credeţi?

ps. Mă întreb uneori, ce soi de aroganţă îl îndeamnă pe fiecare dintre noi, să afirme: m-am născut; cum poţi afirma că te-ai născut cînd de fapt, ai fost născut?

Read Full Post »

Oameni şi oameni

“Oamenii încep să fie interesanţi cînd au caracter de reprezentanţă. Ce e dincolo de ei te atrage, nu ce sînt ei. O idee în slujba căreia sînt, nu una care-i slujeşte, care-i îngraşă pe ei.

De aceea au fost şi sînt atît de puţini oameni interesanţi aci, în România. Îi vezi sclipitori, de-o inteligenţă cuceritoare, gata să facă saltul cel mare. Dar nu-l fac. Ceva îi reţine. Oamenii aceştia, de la care aşteptai orice, bat din aripi şi nu pot să zboare.

Iar într-o zi înţelegi : nu sînt decît individualităţi – adică înfundături.”

– – –

“Oamenii fără text de om. Sînt întocmai cărţilor cu context uneori admirabil – coperţi frumoase, literă şi hîrtie bune, miniaturi, pagini pline – dar care nu spun nimic.”

Constantin Noica – Carte de înţelepciune

– – –

Ce fel de oameni cunoaşteţi ?

Read Full Post »

            După ce am vizitat Mănastirea Căldăruşani, am dat o scurtă raită pe la Mănăstirea Balamuci. Nedrept titlu, dar nu insist acum. Cert este, că acest lăcaş bisericesc exita încă din secolul al XVI-lea, sub forma unei mici bisericuţe din lemn. Pe locul ei, în 1627, marele vornic şi logofăt Jupîn Papa Greceanu, străbunicul lui Constantin Brîncoveanu, care stăpînea aceste locuri a zidit împreună cu soţia sa Elena, o biserică din piatră şi chilii mănăstireşti şi a înzestrat-o cu moşii.

            Istoria acestui lăcaş este ceva mai lungă, dar nu despre acest lucru scriu eu, aici. Menţionez în treacăt, că decoraţia ferestrelor bisericii (sculptură în piatră) este foarte asemănătoare cu ceea ce a fost ornamentaţia Mănăstirii Văcăreşti( transformată în închisoare de comunişti şi dărîmată discreţionar de ceauşescu).

            Această mănăstire, a revenit la viaţă după presupusa prăbuşire a comunismului. Acum, este în plină reconstrucţie şi merită vizitată, fie şi fugar. Oferă momente de reculegere şi induce la calm şi la meditaţie.

            Mănastirea aceasta, este intens vizitată; micul complex de tip hotelier alăturat, dovedeşte din plin acest lucru. Surpriza mea enormă, a fost ca printre autocarele care aduc aici turişti în grupuri organizate, sau printre autobuzele RATB care aduc aici turişti de o zi, sau printre nenumăratele autoturisme de marcă sau nu, am descoperit O CĂRUŢĂ ! Da, o căruţă ! O căruţă cu un cal destul de bine îngrijit.

            Această căruţă, adusese la acest lăcaş de cult, o familie de ţigani. Tetea, tatăl unei ţigăncuşe tinere, bărbatul ţigăncuşii şi doi puradei. O fetiţă şi un băieţel, mici şi drăgălaşi cum sunt toţi copiii acestui pămînt. Aceşti ţigani nu veniseră nici la ciordit, nu veniseră nici la cerşit. Au venit la mănăstire ca să se închine la icoane, apoi, la umbra codrului care adăposteşte mănăstirea, au întins pe iarbă o pătură, au scos ceva merinde, lapte în biberoane pentru puradei şi nişte suc pentru Tetea, Piranda şi Pirandul. Au ospătat cumpătat. Erau îmbrăcaţi aşa cum ştiţi că se îmbracă toţi nevoiaşii din lume. Dar, nu le păsa. Ei, ŞTIAU că sunt egalii celor care vin la mănastire în scop turistic sau cultural, cu autocare cu aer condiţionat sau cu merţane. Cred că ei au fost singurii credincioşi pe care i-am văzut eu, astăzi, la acea mănăstire.

            Da, am văzut ţigani fericiţi. Am văzut nişte OAMENI. Oamenilor, dragilor, am văzut nişte OAMENI !

Read Full Post »