Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘ontario’

Mai înainte de orice, cîteva cuvinte din cartea deja menţionată, c a n a d a apărută în anul 2010 în Biblioteca ziarului Adevărul sub auspiciile Naţional Geografic – Traveler ”Cînd a venit momentul de a alege o capitală pentru noua Provincie Unită a Canadei, atît Toronto cît şi Quebec City s-au arătat nemulţumite de încăpăţînata dorinţă a reginei Victoria de a alege Ottawa. Retrospectiv, totuşi, s-ar putea zice că arătătorul împărătesei a nimerit locul potrivit pe hartă, la adăpost atît de incursiunile americane, la graniţa dintre Ontario şi Quebec, cît şi de excesul de rivalitate anglo-francez.”

S-au trezit boierii 🙂 Breakfast după metoda – poftim la masă dacă ţi-ai adus de-acasă. 🙂 Noi ne-am adus. Din belşug, prin grija lui Robi şi ce bine ne prind acum conservele de pate, ton, hering, cutiuţele cu unt (cele contaminate de la Niagara 🙂 🙂 🙂 ), roşii chery, brînză topită, fructe. Poftă avem, la atac! Salivează cineva? Să-i fie de bine! 🙂

Cînd va fi să mai mergem vreodată în vreo excursie, jur că ne vom aproviziona şi noi cu un minim de conserve.

Mergem la Parlament? Mergem. Şi am ajuns la un splendid ansamblu de trei castele cocoţate pe un deal, cu vedere la Fluviul Ottawa, ansamblu probabil unic în lume. Cred că se cuvine ca mai înainte de a purcede la drum să mai dăm un citat din cartea c a n a d a: ”Westminster în sălbăticie sau Washingtonul Nordului, ambele epitete i-au fost aplicate capitalei Canadei, cel dintîi amintind destul de exact de originile capitalei Canadei, iar cel de-al doilea fiind mai mult un ţel la care a aspirat, adesea cu rezultate impresionante. În perioada de un secol şi jumătate care a trecut de cînd a fost declarată capitală a Canadei  unite, Ottawa s-a schimbat de la un oraş gălăgios de tăietori de lemne la un oraş rafinat, cu o serie întreagă de instituţii naţionale care includ nu doar faimoasele clădiri de pe Parliament Hill, dar şi numeroase muzee de calitate.”

Înainte de a ajunge la Parlament am fotografiat cîteva clădiri splendide, nu mi-am notat numele şi rău am făcut; poate le identific după ce descarc acasă pozele din care oricum, public cîteva.

Robert ni le-a indicat dar eu, neatent, n-am fost pe fază. Am aflat totuşi că am trecut pe lîngă Château Laurier Hotel, denumit astfel după prima persoană care a semnat în Cartea de Onoare şi care a locuit aici – Sir Wilfred Laurier. Se spunea că în acest hotel se făcea politică la fel de mult ca în Parlament, în acest hotel locuind foarte mulţi politicieni.

Dar mai întîi, cînd am plecat de la hotel, am trecut pe lîngă Restaurantul Italian unde cinasem în prima seară.

Am trecut pe lîngă First Baptist Church. Închisă; deschisă o singură zi pe săptămînă – nu şi azi.

Am trecut pe lîngă Knox Presbyterian Church. Închisă. Deschisă o singură zi pe săptămînă – nu şi azi.

Am zăbovit puţin lîngă National War Memorial, “Un arc de granit de 21 de metri înălţime, în vîrful căruia sunt statuile din Bronz ale Păcii şi Libertăţii” monument în faţa căruia se află Mormîntul Eroului Necunoscut. De gardă, acum, doi ostaşi scoţieni, uşor recognoscibili după kiltul (fusta) tradiţional. Ansamblul este păzit şi de poliţişti, unul civil şi unul militar.

Am ajuns la Parlament; un splendid ansamblu de trei castele, cel central pe care flutură drapelul Canadei fiind Parlamentul cu cele două camere şi Biblioteca, iar în celelalte două castele, la fel de maiestuoase care-l încadrează, fiind birourile funcţionarilor şi ale parlamentarilor.

Citez iar din cartea mai sus menţionată: “ Malul abrupt de calcar care se ridică deasupra marii întinderi a fluviului Ottawa este încununat de un grup de clădiri neogotice, o expresie în piatră a aspiraţiilor Canadei de a fi o naţiune. Aproape fiecare vizitator al capitalei ţării urcă panta uşoară pînă în vîrful lui The Hill (dealul), care oferă vederii nu doar interiorul bogat decorat al clădirilor Parlamentului, dar şi o serie de statui şi, vara, spectacolul plin de culoare al paradei poliţiştilor călare şi ceremonia schimbării gărzii.”

N-am văzut spectacolul schimbării gărzii dar am mers roată în jurul clădirii Parlamentului (pe unde s-a putut fiind lucrări de restaurare) am fotografiat mare parte dintre acele statui – foste personalităţi care au jucat roluri importante în destinele ţării,

am fotografiat extaziat Fluviul Ottawa în zeci de variante şi de unghiuri, şi nu exagerez cu nimic afirmînd că frumuseţea locurilor este inegalabilă. Nu cred să mai existe ceva asemănător în vre-un colţ al lumii: trei mîndre palate administrative în care se află creierul politic al ţării, faţă în faţă cu clădiri civile în care viaţa îşi urmează cursul firesc. Tabloul este completat cu o panoramă de vis către Fluviul Ottawa iar privirea lacomă descoperă frumuseţi neasemuite şi peisaje de vis care ar putea inspira orice pictor genial dacă ar vrea să surprindă imaginea mundană a raiului. Din nou, sînt mîndru să pot afirma: AM FOST ACOLO! Las imaginile să vorbească

Sunt şi grupuri organizate dar majoritatea turiştilor sunt pe cont propriu. Ghizi şi ghide peste tot. Robert o întreabă pe o fată zîmbitoare cu părul ascuns într-o basma neagră, probabil o musulmană, el ştie ce. Apoi, edificat,  se duce să cumpere tichetele de intrare, tichete care sunt de două feluri, turiştii fiind arondaţi fie unui ghid vorbitor de franceză fie unuia care vorbeşte engleza. Apropos de TICHET. Văd un sărăcuţ, îl întreb pe Robi dacă e boschetar, e, îl fotografiez şi Robert sare-n sus. – Tata, nu e posibil să-l pozezi fără să-l întrebi. Dacă postezi poza asta pe internet şi se recunoaşte (indiferent după cît timp) te dă în judecată şi cu un avocat isteţ te face pe tine boschetar în locul lui pentru că te lasă fără nimic nimic nimic. Ok, ca să-l liniştesc îi arăt cum şterg, cu regret, poza respectivă.

Ce mai facem astăzi? Avem variante destule. Sunt trei chioşcuri informative care oferă trei variante de tur al oraşului, avem de unde alege.

Aerul este incredibil de încărcat cu vapori de apă, sînt lac de apă dar NU transpirat! Frumos oraş care îmbină vechiul pastoral cu noul dinamic. Scriu toate acestea aşezat pe postamentul unei statui, statuia lui Sir John A. MacDonald, unul dintre cei doi Părinţi fondatori ai Confederaţiei, alături de Sir George Etiene Cartier.

Aşa. A revenit Robert cu biletele de intrare la Parlament. Chestie bibilită. Sunt organizate tururi la ore fixe. Noi vom avea acces începînd cu ora 14,40, împreună cu o ghidă vorbitoare de limba franceză. Pare-se că avem noroc pentru că nu mult după ce Robert a luat biletele, alţi turişti au fost refuzaţi pentru că nu mai aveau bilete, indiferent de limba vorbită de ghid.

Read Full Post »

Maşinăria GPS ne-a condus la hotel, unde ne-am instalat. Am rezervat din timp, adică Robert a rezervat 🙂 o cameră spaţioasă, cu două paturi duble, baie curată cu prosoape jegoase (avem noi prosoapele noastre), o masă cu două scaune, o laviţă, un micro-frigider, un televizor, un cuier, o oglindă, două tablouri de duzină, punct. Acceptabil pentru o zi, hai două. Deocamdată, Tandemul, S. plus R., a plecat în recunoaştere şi după tîrguieli. Ştia Robert de ce a luat ceva provizii la el că p’aci oferta pare cam slăbuţă în materie culinară, la prima vedere: un Mc Donald 🙂  şi nu mai ştiu ce burger king. De la recepţie Robert a primit o hartă a oraşului pe care îmi arunc ochii, dar sînt prea obosit ca să o pot desluşi. Mă las pe mîna lui Robert. Ce bine este să ai ghid 🙂

Am primit acces la internet; acasă, aceeaşi tragi-comedie pesedragnistă cu accente de bosumflare fieristă şi de ţîfnă andronachistă. Mde. Madam Veorica zice că să nu transformăm drama pestei porcine în luptă politică de centenar. Nu mă cobor la nivelul acestei agramate şi nu-mi stric eu binecuvîntata vacanţă pentru nişte mizerii ale unor nemernici. De ce? Daea!

Imi arde sufletul după o bereeee, de mor 🙂 Nu prea ştiu eu cum facem cu fumatul dar, mde! asta E! Afară este cald, 30 de grade Celsius, dar în cameră  funcţionează aerul condiţionat şi aerul este respirabil. Bine că vremea este frumoasă, nu noroasă cum mă temusem. Unde-i Niagara? La catastiful de călătorie zice că se audeeee de departe. Poate se aude în carte că aici este linişte şi pace 🙂 O descoperim noi, mîine. Mi-arunc totuşi un ochi pe hartă şi descopăr că sunt cîteva locuri gata însemnate : cascada, un punct de plecare în plimbare cu vaporaşul, altul de plimbare cu avionul sau cu elicopterul, alte locuri de interes turistic şi nu numai. De exemplu, Cazino! Păi stai aşa, că unde-i Cazino, normal, sunt şi hoteluri luxoase. Nu ne tentează 🙂 Apoi sunt parcuri, locuri de recreere, cam de toate pentru toţi. Noi ne mulţumim deocamdată cu motelul nostru, parter şi un etaj, cu vreo patruzeci de camere.

Şi aici, în acest oraș, ne-ar trebui vreoooo săptămînă, ca să amănunţim locul. N-avem 🙂

Mă uitam la provizii, conserve de peşte, pate, etc şi mi-am ales o conservă de ton în sos tomat pentru cina de azi. Preferam ton în ulei de măsline dar, nu avem lămîie şi fără lămîie, eu nu pap aşa ceva 🙂

Ioi! s-a întors Tandemul triumfător! Vizavi de motel este un restaurant axat pe fructe de mare (am alergie la aşa ceva, atît fizică dar mai ales, mentală) numai că au şi peşte pe care îl prepară cum vrea clientul – la cuptor – au şi piure de cartofi au şi alte alea, RAI! Comandăm, alegem şi o sticlă de vin autohton alb, un Riesling Pinot Grigio, îl gust, mi se pare excepţional de bun şi chiar ieftin la 23 de dolari sticla. Pînă să ne aducă mîncarea, pe lîngă vin, ne-a adus nişte bulete cu caşcaval, sau chiftele de cartofi, nu prea ştiu ce, dar, o bu-nă-ta-te, care a dispărut aproape instantaneu ! Văzînd că gustărelele ne-au plăcut, ospătarul ne mai aduce o tură, din partea casei! 🙂

Aici, n-ai nici-o şansă cu franceza. Numai că Robert chiar este cetăţean canadian adevărat, vorbeşte perfect franceza plus quebecoasa, engleza şi pe deasupra şi germana, binişor. Dar. Mă bucur enorm să văd că a păstrat graiul în română nealterat de accentul acela emfatic, pe care l-am întîlnit la alţi români stabiliţi în străinezia!

Hotelul la care stăm acum este în centrul oraşului, 200 de dolari pe zi, mîine la ora 10 trebuie să eliberăm locul. N-aş fi aflat cît costă camera dar tranzacţia cu cardul a eşuat (aşa a pretins coreanca recepţionistă) şi a trebuit să scoatem numerar, ceea ce Robert nu mai foloseşte de muuuultă vreme! La restaurant a plătit cu cardul, 85 de dolari trei persoane ; am mîncat cel mai bun peşte la cuptor din viaţa mea şi dacă Silvia nu a făcut mofturi – este fană a emisiunilor paprika – şi găteşte dumnezeieşte, înseamnă că a fost realmente bun. Restaurantul se numeşte Red Lobster şi dacă ajungeţi cumva pe aici, vi-l recomand călduros.

Eu nu mai am chef de plimbare, nici de artificiile de la ora 22 dar ei se duc să vadă Niagara, noaptea. Eu o s-o văd mîine pe zi şi mă voi mulţumi cu atît.

Proviziile noastre nu-s cu totul inutile, am deschis vinul, un rose spaniol la litru, Toro loco, bun dar nu excepţional, merge şi loco dacă berică, NU-I 🙂

Merge şi televizorul, nu pricep nimic dar schimb canal după canal şi timpul trece. Este ora 22, n-am fumat deloc şi mă mai abţin chiar dacă pot ieşi în faţa camerei (stăm la parter) să pufănesc o piparoasă. Poate rămîn nefumat. Stie orişicine că a te lăsa de fumat, este cel mai simplu lucru din lume. Vorba lui Mark Twain: eu m-am lăsat de fumat, de sute de ori 🙂

Mai privesc harta puţin şi chestia devine limpede: apele se prăvălesc din SUA iar noi vom face o mică croazieră acolo unde apele ajung pe teritoriul canadian, adică ceea ce se numeşte Potcoava.

Gata cu scrisul pe ziua de azi că am umplut caietul cu fleacuri. Dar mă simt atît de bine… O vacanţă cu fiul nostru este ceea ce ne dorim de multă vreme, plănuisem la un moment dat să ne întîlnim în Europa, undeva – cîndva, dar, nu ne-am sincronizat. Am reuşit acum şi este MI-NU-NAT!

Ps. Îmi povesteşte Silvia că am pierdut un spectacol grozav. Atît oraşul Niagara cît şi Cascada Niagara au un farmerc nocturn aproape inegalabil. Hoteluri luminate, cascada luminată în trei culori, pe scurt, o feerie.

O cred, dar eu n-am mai avut puterea să mă deplasez. Plus de asta, cum puteam să fiu egoist să privesc aceste minunăţii şi să nu mai povestesc ce-am povestit? Aşa ceva nu se face! 🙂 Aiurea, mi-a fost LENE.

Dar. E limpede că această forţă a naturii, MERITĂ să fie văzută şi noaptea. Este un spectacol inegalabil. Plus de asta, mai există un spectacol care trebuie văzut. Este vorba despre spectacolul oferit de oamenii fericiţi care se plimbă aproape de miezul nopţii fără griji, fără încrîncenări şi fără teama că le fură vre-un iresponsabil politic, viitorul copiilor lor. Copiii care îi însoţesc în această plimbare, chiar dacă ţînci de ţîţă fiind, dorm fericiciţi la sînul lui mami a lor. Încerc să-mi imaginez acest tablou undeva în România şi nu reuşesc. Deocamdată NU şi nici semne bune, NU se întrevăd pentru viitor.

Read Full Post »

Mergem de mai bine de jumătate de oră. Cu năduf, Robert exclamă: – măi da’ lung mai este Toronto ăsta! Şi eu care credeam că Quebec este imens! Şi mai avem parte şi de BUCHON 🙂 A început să se însereze. E limpede: vom ajunge la Niagara cînd vom ajunge 🙂 Este totuşi sîmbătă seara şi firesc, este aglomeraţie atît către, cît şi dinspre Niagara. GPS-ul îl dăscăleşte pe Robert şi nimerim drumul bun prin ameţitoarea reţea de autostrăzi care înconjoară Giganticul Toronto pe toate părţile. Eu am ameţit doar privind reţeaua de autostrăzi care se întretaie pe niveluri diferite. Credeam cînd am ajuns la Barcelona, că reţea de autostrăzi mai mare (în jurul oraşului) nu poate exista. Repet: ce ştie ţăranu’ de orăşanu’? 🙂

Am trecut şi pe lîngă aeroportul pe care am păşit prima dată pe pămînt canadian, Aeroportul Pearson, locul unde am primit ştampila de – bine aţi venit în Canada! apoi ne întindem hotărîţi la drum spre cascada asta ultracelebrissimă. Credeam că am ieşit din Toronto. Ei aş. Uite-l acilea, lîngă noi. Robert mă contrazice. El spune că este alt oraş. Îl cred. Eu sînt ameţit şi la propriu şi la figurat. Nu ştiu alţii cum sînt dar, eu am tăiat Toronto de pe lista mea turistică. Mă sperie. E prea mare pentru mine, jungla asta de beton. Muuult prea mare. Silvia aprobă şi ea, iar Robert ne spune că Montreal este ceva mai uman. Ştie ca de obicei Robert, ce spune. Mai devreme spunea că Montreal este înghesuit şi plin de escroci 🙂 Totuşi. Menţinem Montreal pe lista noastră de vizitat. Voi cita totuşi din carte, puţintel:

”Ottawa poate să fie capitala ţării, dar Toronto este epicentrul vieţii financiare şi comerciale din Canada şi, atît cît priveşte Anglo-Canada, şi al vieţii culturale. Recent, (1997), în urma încorporării municipalităţilor periferice, Toronto a devenit cel de-al patrulea mare oraş al Americii de Nord, dinamismul lui fiind proclamat de buchete de zgîrie-nori din centru, iar aspiraţiile sale fiind indicate de extraordinar de înaltul CN Tower. În pofida întinderii sale, este un oraş în care este plăcut să trăieşti, cu spaţii publice curate şi relativ sigure, cu vecinătăţi prietenoase, cu toate felurile de oportunităţi de schoping şi de divertisment imaginabile, cu parcuri amenajate pe malul lacurilor şi alte spaţii verzi. Tot aici se găsesc  şi unele dintre cele mai frumoase muzee şi galerii din ţară, în special Art Gallery of Ontario şi magnificul Royal Ontario Museum.”

Abia acum înţeleg necesitatea de a avea smartphone. Ai internet, ai GPS, ai hărţi sau rute de urmat dacă te deplasezi undeva şi n-ai pe cine să întrebi, fie că nu ştii limba, fie că oamenii n-au timp pentru tine. Nici măcar marcajele rutiere nu mi se par întotdeauna, întru totul explicite.

Deocamdată mergem către Hamilton. Panou: Niagara Falls, 78 km. O oră şi ajungem? Este ora 18 şi suntem pe drum de 10 ore încheiate. Au trecut mai bine de 15 ani de cînd n-am mai mers atît de mult cu un automobil. Pe vremea aceea, mergeam frecvent în interes de serviciu. Apoi, în urmă cu vreo 14 ani am mers prin Europa cu autocarul. De două ori, după care am spus STOP! Ori avion ori deloc! Este prea obositor cu auto pe distanţe lungi iar peisaje am văzut destule ca să mă mai impresioneze.

Suntem pe un pod. Dreapta lac, stînga lac. Mai degrabă Erie spune Robert; eu cred că este Ontario dar, tac.

Traversăm nişte podgorii imense intinse pe zeci de kilometri. Alternează podgoriile cu livezi. Cît vezi cu ochii! Aveam să aflu ulterior, că aici, se produc marea majoritate a vinurilor canadiene, clima fiind favorabilă. Vinul canadian este produs numai de 150 de ani dar, deja este cunoscut şi apreciat de foarte mulţi oenologi, fiind chiar premiat!

În sfîrşit am ajuns la destinaţie: un orăşel mititel şi drăguţel, Niagara on the Lake.

Read Full Post »

Vorbeam despre amenzi. Iată o plăcuţă care avertizează că poţi fi taxat chiar dublu! Şi chiar mai rău decît atît, cum vom vedea ulterior. Voi reveni la acest subiect cînd va fi cazul. Şi va fi!

Este ora 14 şi mai avem cîteva sute de kilometric pînă la destinaţie. Mergem întins. Pe dreapta vedem calea ferată care duce pînă la Quebec, dar noi, iar suntem undeva şi ajungem undeva J (sintagma asta înseamnă că nu ne-am rătăcit, încă, dar suntem pe cale, să) dar dacă GSP-ul tace, mergem înainte.

– Oprim la Mc Donald? Robert ştie că nu-i pot suferi pe patronii acestui lanţ de restaurante, ceva sectanţi, şi că mai degrabă fac foamea decît să gust ceva de la ei. Mă tachinează 🙂 De fapt, patronii ca patronii, pur şi simplu preparatele Mc Donald îmi par, ne co mes ti bi  le! 🙂

Anunţ pe marginea autostrăzii: viteza costă puncte! Limpede că nu prea e de glumă pe aici cu legea!

Din nou, restricţie de viteză (foarte dese restricţiile) pentru că drumurile sunt într-un proces continuu de întreţinere deci nu aşteaptă nimeni ca drumul să fie plin de hîrtoape ca să-l închidă de tot ca să-l repare. Singurul care se conformează (aproape) total, este Robert. Explicaţia sa este simplă. Cînd primeşti permis de conducere ai 12 puncte. Dacă le pierzi, permisul se anulează şi ai dreptul de a te prezenta la examen iar, peste DOI ani! Între timp, ca pieton, aşa cum am mai spus, eşti fiul ploii. Ca turist contează mai puţin dar pentru un om care munceşte este o pedeapsă cruntă!

După perioada de restricţie, Robert rulează lejer cu 110 – 115 km / h. La 120 pierzi trei puncte, iar pînă la 140 pierzi patru. Pentru centură pierzi două aşa că, NU prea e de glumă! Viteza sau permisul, vă rog!

Nici la telefon nu răspunde Robert cînd este la volan. Disciplinat şofer este băiatul nostru, chapeau!

Si am mai înţeles că poliţiştii de la brigada rutieră, deşi NU recunosc, au bonus dacă ating un plafon de TICHETE (amenzi). Chiar acum trecem pe lîngă o patrulă de poliţie cate tocmai îl trăsese pe dreapta pe un delincvent. Deci sunt la datorie băieţii şi-s puşi pe treabă!

Ieşim de pe şosea pentru o mică pauză. GPS-ul protestează 🙂 Ia mai taci dihanie, ia mai taci 🙂 Zice Robert: mai bine că am făcut pauză, tot este accident pe autostradă. GPS-ul dixit despre accident. Chiar le ştie pe toate fierătania asta cu glas de muiere afectată, nu afectuoasă!

Mergem la pas. Buchon? Nu. Deşi accidentul s-a produs pe celălalt sens, poliţia a restricţionat viteza şi pe sensul acesta. Gata. Restricţia s-a ridicat;  pedală la 115 km pe oră, direcţia Toronto. Pe un panou de avertizare scrie: dacă depăşeşti viteza legală cu 50 km./h, amenda este, ţineţi-vă bine, 10.000 de dolari. ZECE MII! Limita legală este de 100, se tolerează tacit pînă la 115 (doar pînă aici accelerează Robert) dar de la 120 în sus, BELEA!

Mai vrea careva să o facă pe Fitipaldi – pilotul cu decolare verticală? Fitipaldi a fost un fabulos pilot de Formula 1 care a deţinut pînă în anul 2005, titlul de cel mai tînăr campion.

 

Read Full Post »

S-a zburlit Robert la Silvia – Mama, ştii cît este TICHETUL pentru centură? 400 de dolari! – Aoleu, am uitat. Şi fuga – fuguliţa şi-a atîrnat centura.

Că veni vorba despre centura de siguranţă. Şi pe mine mă cam enervează obligativitatea asta, dar mafia producătorilor de centuri este mai puternică. Există controverse, unii spun că centura salvează vieţi, alţii spun că din cauza centurii unii oameni au murit arşi de vii, adevărul este la mijloc, mai  întotdeauna.

Iată că acum mă descurc şi fără ochelarii silviceşti. 🙂 Dacă este lumina bună… Oricum, o să-mi fac altă pereche de ochelari dar nu aici, că au ăştia nişte preţuri de speriat!

Cît vezi cu ochii, stînga-dreapta, pîlcuri de arbori şi lanuri de porumb. Monotonie monotonă dacă pot să spun aşa. Ei, dar iată că a venit şi întristarea 🙂 Robert spune că suntem pe o autostradă privată şi pregăteşte cardul. Nu-i prea scump, între doi şi trei dolari dar, orişicît, îi dai nu-i iei.

Iată, traversăm fluviul, care altul dacă nu Saint Laurent ? Nu-l pot fotografia. Mă împiedică nişte parapeţi de beton. Intrăm în regiunea Ontario, care se întinde pe o suprafaţă similară cu cea a Quebecului, adică atît cît este Spania şi Franţa, luate la un loc.

Canada este o confederaţie formată din 10 Provincii autonome, plus trei teritorii, locuite mai mult de băştinaşi. Există mai mult de 3.000 de rezervaţii iar locuitorii vorbesc mai mult de 50 de limbi diferite. Există o întreagă poveste despre băştinaşi, începînd de la Primele Naţiuni la inuiţi (insultător denumiţi eschimoşi) şi la cel mai războinic trib, irochezii. Dar nu cred că este rolul acestui jurnal să lămurească problema populaţiilor acestui vast teritoriu şi care a fost succesiunea populării sale începînd cu vreo 5.000 de ani în urmă – unii spun ceva despre 20.000 de ani – şi pînă la venirea europenilor aici. Voi preciza cîte ceva dar, ulterior, nu acum.

Robert ne atrage atenţia la panourile pe care sunt afişate amenzile pentru depăşirea vitezei legale, TICHETUL putînd ajunge pe aici la 300 de dolari, şi chiar mult mai mult, după cum vom vedea mai tîrziu.

Depăşim Ottawa şi intrăm treptat în zona în care limba franceză şi-a pierdut supremaţia. Sunt curios dacă engleza mea are aici mai multă trecere la localnici decît a avut în Quebec. Dacă nu, intră în vigoare translatorul foarte drag nouă, Robert! 🙂

Depăşim o intersecţie din care un drum duce către un pod care uneşte SUA de Canada, vom trece prin oraşul Kingston spre Toronto şi abia apoi către Niagara. Iar oprire, iar Petro Canada, iar alimentăm, că la Niagara, este mult  mai scump.

Pe mine mă preocupă altceva: am intrat în zodia uitucului 🙂 După ochelari, mi-am rătăcit încălţătorul (limba de pantofi) şi cum în pantoful drept nu-mi  intră piciorul altfel… problem!

Ps. Nu rătăcisem nimic; era în valiză 🙂

Read Full Post »

Citez din aceeaşi lucrare menţionată anterior:

”Să spui ceva despre acest loc minunat ar fi curată prostie! a exclamat Charles Dickens cînd a vizitat Cascada Niagara, în 1842. Într-adevăr, marele maestru victorian al cuvîtului a continuat să remarce: cu greu ar putea fi cineva mai aproape de Dumnezeu decît aici!

Puţini sunt cei care nu rămîn profund impresionaţi de măreţia acestei manifestări a forţelor naturii, deşi împărtăşesc poate modestia lui Dickens atunci cînd trebuie să-şi exprime sentimentele.

Cu toate că zilele mersului pe sfoara întinsă pe deasupra sa şi a coborîtului într-un butoi s-au dus de mult, cascada încă poate fi abordată în multe feluri. Încă din 1876, micuţa dar solida ambarcaţiune Maid Of The Mist (Fecioara Ceţurilor) s-a avîntat prin dreptul Cascadei Americane şi, croindu-şi drum prin pînzele de stropi, a ajuns chiar la baza Potcoavei.

Un lift îi strecoară pe pasageri pe o platformă de observaţie în aer liber sau în tunelurile care îi conduc la miraculoasele privelişti din spatele Potcoavei. Ridicate în vîrful pantei abrupte ce marchează marginea oraşului Cascadei Niagara, sunt turnurile de observaţie care îngăduie spectaculoase vederi panoramice asupra cascadei. În cele din urmă, o promenadă şi o şosea de chei însoţesc rîul Niagara care-şi iuţeşte apele către pragul de cădere, se prăbuşeşte în adînc, apoi se readună şi curge înspumat, prin defileu, către gura sa de vărsare în Lacul Ontario. Cel mai aglomerat este Table Rock unde platforma promenadei îl conduce pe privitor exact în buza cataractei.

Cascadele de la Niagara sunt rezultatul procesului geologic dinamic care continuă şi în zilele noastre. Cînd gheţarii s-au retras, la sfîrşitul ultimei glaciaţii, în urmă cu vreo 12 000 de ani, apele Lacului Erie, care mai înainte curgeau către sud, au găsit o cale de trecere peste Faleza Niagara în Lacul Ontario. De atunci, straturile inferioare mai moi, de şisturi şi de gresie, ale falezei au fost continuu erodate de acţiunea apei în cădere, în final cauzînd prăbuşirea stratului superior mai dur, de calcar. Peretele vertical al cascadei s-a păstrat, dar cascada în sine se retrage încetul cu încetul în amonte, lăsînd în urmă o pîlnie care se tot lărgeşte, acum fiind la vreo 11 km de Queenston, punctul iniţial de intrare în Lacul Ontario, odinioară mult mai înalt.

Captarea apelor pentru a genera hidroenergie a încetinit rata de eroziune, la origini de aroape un metru pe an, pînă la vreo 30 de centimetri în 10 ani. Cu toate acestea, retragerea spre sud a cascadei este menită să continue. La un moment dat, în viitorul îndepărtat, Goat Island, care în prezent desparte Cascada Americană (300 metri lungime) de Potoavă (790 metri lungime) va dispărea, iar cascadele vor ajunge în cele din urmă la nivelul Lacului Erie şi vor rămîne, probabil, un lanţ de cataracte.

La origini casa indienilor neutri, care au fost nimiciţi în mare parte de irochezi, zona Niagara are un climat blînd, soluri fertile şi o poziţie strategică între două dintre Marile Lacuri. Primii exploratori au fost intrigaţi de o legendă locală despre o mare cataractă, aflată undeva în inima continentului. Franciscanul Louis Hennin scria, în 1678, despre Apele care cad într-o prăpastie groaznică, făcînd un zgomot asurzitor, mai înfricoşător decît al tunetului.

Tovarăşii francezi ai lui Hennin au întemeiat un post de negoţ la Leviston, în 1721, apoi au construit Fortul Niagara (acum în partea Statelor Unite) pentru a păzi gura de vărsare a rîului în Lacul Ontario. În 1759, britanicii au preluat controlul asupra zonei Niagara de la francezi; în timpul Războiului Revoluţionar şi mai tîrziu, zona a fost scena multor conflicte între combatanţi. Încheierea păcii din 1814 le-a îngăduit atît canadienilor cît şi americanilor să se concentreze asupra problemelor şi oportunităţilor prezentate de cascade. Bariera pe care cascada o punea în calea navigaţiei a fost depăşită, mai întîi prin construirea Canalului Erie, în 1825, care lega cursul superior al rîului Niagara de Hudson, iar apoi Canalul Welland în 1829 care unea Erie şi Ontario, străbătînd Peninsula Niagara.” urmează

Read Full Post »