Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘palestina’

„În anul 130, împăratul a făcut o călătorie la Ierusalim, însoţit de tînărul său iubit, Antinous, şi a hotărît să nimicească în întregime oraşul, pînă la a face să-i dispară şi numele. El a pus să fie construit un nou oraş pe locul celui vechi, care să se cheme Aelia Capitolina, după numele familiei sale şi al lui Jupiter Capitolinus (zeul cel mai adesea asociat cu imperiul), şi a interzis circumcizia, semnul legămîntului dintre Dumnezeu şi evrei, sub ameninţarea pedepsei cu moartea. (…)

Hadrian, se născuse în Spania, într-o familie îmbogăţită de pe urma comerţului cu ulei de măsline, şi părea a fi un om vădit predestinat să conducă imperiul. (…) Trăia într-o perpetuă mişcare , călătorind neobosit de la o provincie la alta, ca să reorganizeze şi să consolideze imperiul. (…) el visa la un imperiu stabil, unit de cultura elină – o preferinţă atît de marcată, încît a primit porecla Greculeţul. (…) În anul 123, în timpul uneia dintre călătoriile sale în Asia Mică, l-a cunoscut pe adolescentul grec Antinous, dragostea vieţii lui, care aproape i-a devenit partener de viaţă (acest lucru le displăcea inclusiv romanilor – nm T.O.) (…)

La Ierusalim, el plănuia să ridice pe ruinele oraşului iudeu o clasică cetate romană, clădită în jurul adoraţiei pentru zeii romani, greci şi egipteni. (…) Acolo, Hadrian şi-a construit templul lui Jupiter, cu o statuie a Afroditei aşezată în faţa lui, chiar pe stînca unde fusese răstignit Iisus – posibil o decizie deliberată de a le refuza creştinilor iudei un loc sfînt. Mai rău, Hadrian plănuia ridicarea unui loc de celebrare a zeilor pe Muntele Templului, marcat printr-o grandioasă statuie ecvestră care să-l reprezinte pe el însuşi. Hadrian căuta în mod deliberat să-i extermine pe evreii din Ierusalim. (…)

Pe 24 octombrie, ziua festivă în care egiptenii celebrau moartea zeului lor Osiris, iubitul lui Hadrian, Antinous, s-a înecat în mod misterios, înghiţit de apele Nilului. S-a sinucis? A fost sacrificat de Hadrian sau de egipteni? A fost un accident? Hadrian cel de obicei impenetrabil a fost distrus de durere: l-a zeificat pe băiat ca Osiris, a ridicat un oraş cu numele Antinopolis şi a fondat un cult al lui Antinous, răspîndind statui cu trăsăturile-i graţioase şi fizicul magnific prin tot bazinul Mării Mediteranei.

În drumul către casă dinspre Egipt, Hadrian a trecut prin Ierusalim, unde probabil că a trasat limitele noului oraş, Aelia Capitolina. Înfuriaţi de represalii, de faptul că Ierusalimul se umpluse de păgîni şi de nudurile obligatorii ale băieţandrului Antinous, evreii şi-au adunat în taină arme şi au pregătit complicate adăposturi subterane pe colinele Iudeii.

După plecarea lui Hadrian, un misterios conducător, cunoscut sub numele de Prinţul Israelului, a dat semnalul celui mai teribil dintre războaiele iudaice.

La început, romanii nu i-au luat în seamă pe evrei, dar de data aceasta evreii erau bine pregătiţi, sub conducerea unui comandant capabil, Şimon bar Kohva (…).

Şimon a învins rapid cele două legiuni conduse de guvernatorul roman. (…) El i-a ucis pe creştini, atunci cînd aceştia nu au vrut să-l ajute împotriva romanilor. (…)

Hadrian s-a întors în grabă în Iudeea, l-a chemat pe cel mai bun comandant al său, Iulius Severus, tocmai din Britania, şi a convocat şapte sau chiar douăsprezece legiuni, care s-au năpustit asupra evreilor, fără pic de milă pentru nebunia lor (…). El a nimicit la grămadă mii de bărbaţi, femei şi copii şi a luat tot neamul lor în robie, după legea războiului.  (…)

Evreii s-au retras în peşterile Iudeii (…). Acolo au pierit acei oameni, căci lucrurile zac lîngă oasele lor. (…)

Romanii au încercuit Betar, ultima fortăreaţă a lui bar Kohva, aflată la 9 kilometri sud de Ierusalim. Şimon a murit în ultima înfruntare de la Betar, cu un şarpe înfăşurat în jurul grumazului, conform legendei evreieşti. (…)

Puţini au supravieţuit, scrie Dio Cassius. Cincizeci dintre avanposturile lor şi 985 de sate au fost rase de pe faţa pămîntului. În bătălii au murit 585 000 şi mulţi alţii de foame, boală şi foc. Şaptezeci şi cinci de aşezări evreieşti cunoscute, pur şi simplu au dispărut. Atît de mulţi evrei au căzut în robie, încît la piaţa de sclavi din Hebron nu valorau mai mult de un cal. Evreii au continuat să trăiască în ţinuturile rurale, dar Iudeea însăşi nu şi-a revenit nicicînd din ravagiile lui Hadrian. Acesta nu doar că interzisese circumcizia, dar nu le mai îngăduia evreilor nici măcar să se apropie de Aelia, sub ameninţarea pedepsei cu moartea. Ierusalimul se topise ca fumul.

Hadrian ştersese de pe hartă Iudeea, schimbîndu-i deliberat numele în Palestina, după străvechii duşmani ai evreilor, filistenii.”

Fragment din Ierusalim – biografia unui oraş Simon Sebag Montefiore

Read Full Post »

– guest post –

Tentativa secretarului de stat American John Kerry de a obtine un armistitiu de o saptamana intre Israel si Hamas s-a dovedit un esec de proportii. Iar esecul I se poate imputa direct oficialului American care a preferat, gresit, sa inceapa negocieri cu sustinatorii Hamasului in regiune, Turcia si Qatarul, in loc sa continue sa lucreze alaturi de Egypt. Propunerea lui John Kerry oferea totul Hamas si nimic Israelului. Nu este deci de mirare ca ptr prima data in istorie cabinetul israelian a refuzat in unanimitate propunerea iar presa israeliana il sfasie pe actualul secretar de stat.

Nu faptul ca aceasta tentativa de incetare a focului s-a nascut moarta ci faptul ca, contrar catehismului stangii occidentale, strada araba nu s-a revoltat impotriva acestei incursiuni a Israelului impotriva Hamasului. Degeaba s-a agitat postul de televiziune Al Jazeera (finantat de Qatar), Liga araba nu s-a deranjat sa organizeze o reuniune de urgenta (dupa tipicul obisnuit), in West Bank s-a inregistrat doar un protest de mica amploare si la Teheran, regimul a scos in strada cateva mii de personae. Liderii Hezbollah s-au declarant alaturi de fratii din Hamas dar s-au oprit la declaratii ptr ca militantii proprii sunt angajati in lupte in Siria si Irak impotriva militantilor ISIS. Militanti care au capturat recent o baza militara din nordul Siriei, au decapitat soldatii luati prizonieri si le-au lasat corpurile sa putrezeasca ptr intimidarea populatiei civile.

In schimb la Paris, la Roma, la Berlin si in alte capitale occidentale au avut loc demonstratii violente, sinagogile si proprietatile evreiesti au fost devastate, iar demonstrantii au purtat pancarte pe care au scris “Evreii gazati”. Ptr lumea occidentala sofisticata si cosmopolita care si-a facut un fetis din cauza palestiniana aceste demonstratii au fost un soc. Asa cum socati sunt in continuare si reprezentantii stangii intelectuale cand vad ca in lumea araba “conflictul” palestiniano-israelian nu reprezinta adevarata problema si ca extremismul religios are cauze vechi, profunde si care tin pana la urma de istoria islamului. Stanga occidentala a preferat sa vada in islam o religie pura si pasnica, si a inghitit pe nemestecate propaganda islamista care vinde aceasta fata a religiei intemeiate de profetul Mahomed. Vocile care au sustinut intotdeauna ca islamul este o religie contradictorie, ca diviziunile din islam sunt profunde si ca deriva din contradictiile innascute ale religiei au fost luate in derizoriu, studiosii care au indraznit sa spuna aceste lucruri au fost numiti orientalisti, extremisti si instigatori. Aciasi intelectuali de stanga au preferat sa compare crestinismul cu islamul si au comparat miscarile fundamentaliste care zguduie lumea araba cu miscarile reformiste crestine din secolele 16-17, si cu razboaiele religioase care le-au urmat. Aceleasi minti luminate au promovat ideia separatiei statului de religie in lumea islamica uitand ca acest lucru este imposibil. Coranul nu face nici o diferenta intre stat si religie, cele doua sunt unite iar a le separa inseamna sa refuzi invatatura aceluiasi Coran, o carte care spre deosebire de Biblie, este considerata cuvantul lui Dumnezeu.

Lumea occidentala nu stie cum sa raspunda acestei provocari si prefera sa planga pe umarul civililor palestinieni ucisi si raniti decat sa vada ca islamul radical este din ce in ce mai puternic. Bisericile arse din Mosul, moscheea care adapostea mormantul profetului Iona facuta scrum, decretul care ordona mutilarea genitala a tuturor femeilor intre 15 si 45 de ani din zona controlata de ISIS, decapitarile din nordul Siriei, gonirea si jefuirea crestinilor sunt lucruri care se pot intampla foarte bine si in Europa occidentala. Catedralele vor putea fi puse la pamant, muzeele dinamitate, scolile inchise, barurile homosexualilor atacate cu cocktailuri molotov daca ISIS si gruparile islamiste radicale vor avea castig de cauza.

Intelectualii de stanga deplang faptul ca micutii palestinieni devin victimele acestui conflict. Dar a avut curiozitatea vreun subtire intelectual de stanga de la Paris sau Londra sa se uite pe filmuletele filmate in gradinitele din Gaza in care copilasi canta “Vom muri ptr islam”, fac exercitii de mers pe burta si exerseaza tirul pe tinte de carton pe a caror frunte se afla steagul statului Israel? Au citit acesti intelectuali manualele dupa care invata aceeasi copii si in care sunt invatati ca singurul evreu bun este un evreu mort? S-au uitat domniile lor la emisiunile televiziunii din Gaza la care liderii Hamasului cer populatiei civile sa se urce pe acoperisurile caselor in timpul raidurilor israeliene si sa astepte martiriul in numele islamului? Raspunsul la toate aceste intrebari este un categoric “Nu”.

Clemy

 

Read Full Post »