Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘pamantul sfant’

      După ziua (şi noaptea) petrecută la Tiberias, am revenit la Tel-Aviv pentru restul de trei zile pe care le mai avem de petrecut pe Pămîntul Sfînt. De data asta, camera noastră are vedere la Mediterana. Văzută de la etajul 10 al hotelului, priveliştea este magnifică. Filmez atît camera cît şi Mediterana. Văd pe geamuri cîţiva stropi stingheri de apă, ceea ce înseamnă că astă-noapte a plouat. Puţin şi discret, ca de obicei. Acum, cerul este la fel de albastrui ca şi marea şi cu greu distingi linia de demarcaţie aflată la orizont.

     Avem destulă vreme ca înainte de a pleca din nou către cetatea veche a Ierusalimului, să facem o mică incursiune pe plajă. Sigur că este răcoare, dar văd cu uimire cum destul de mulţi oameni populează nisipul de la marginea apei. Unii, fac jogging. Alţii, pur şi simplu îşi spală rufele la cele cîteva guri de apă potabilă situate pe plajă. Aceştia sunt imigranţii care pătrund în Israel, via Egipt. Cîţiva pensionari, citesc ziarele aşezaţi comod  pe băncile unor chioşcuri care străjuiesc marginea plajei. Noi, ne uităm cu încîntare la un stol imens de porumbei, care răscolesc nisipul, în căutare de firimituri de pîine. Nimic nu pare să tulbure această dimineaţă. Imaginea porumbeilor, simbol al păcii, îmi va reveni în memorie, după nu prea multă vreme.

     Nu multă vreme după ce intrăm în Ierusalim, se vede Muzeul Cărţii, unde se păstrează, studiază şi se restaurează mare parte dintre manuscrisele descoperite la Qumran. Acest muzeu, nu are o instalaţie de aer condiţionat cu ventilaţie, care ar putea dăuna exponatelor. O salbă de furtunuri montate pe acoperişul în formă de amforă, îl udă atunci cînd este nevoie, răcorind clădirea. Risipă de apă ? Nici vorbă! Toată apa este atent reciclată.

     Domnul ghid ne atrage atenţia că trecem pe lîngă Valea Crucii; de aici era procurat lemnul din care se făceau crucile pentru supliciul răstigniţilor. Case cu două şi trei caturi mărginesc străduţele înguste şi curate. Peste tot, se văd furtunurile care irigă plantele şi arborii, cu picătura la rădăcină.

     De data aceasta, intrăm în Cetatea Veche prin Poarta Jaffa. Străbatem cartierul armenesc. Acelaşi peisaj : buticuri, locuinţe, capele şi ziduri. Ziduri. Străduţe. Ziduri. Ghidul tocmai ne spune că armenii, au fost primul popor care s-a creştinat. Armenii. Alt popor de toată stima şi admiraţia chiar dacă, şi printre armeni mai sunt destule lichele.

    Vom merge la Mormîntul Regelui David. Locul este un loc de rugăciune sfînt atît pentru evrei, cît şi pentru creştini, Hristos fiind cel de-al patruzecişidoilea urmaş al regelui David. Şi aici, femeile intră separat pe o parte, bărbaţii pe cealaltă. Mîndru nevoie mare, mi-am acoperit capul cu acea chipa, care mi-a fost dăruită la Zidul Plîngerii. Oboseala începe să-şi spună cuvîntul. Nu mai ascult explicaţiile domnului Iosif despre povestea lui David cu soţia lui Uriah. Nici despre fiul său Absalom, sau despre urmaşul său, Solomon. Voi reciti acasă, VT.



     Urmează să vedem apoi, Cenaclul (sala de mese), locul unde Iisus a luat împreună cu ucenicii săi, Cina cea de taină. Nici această construcţie nu este cea originală, distrusă în anul 614. Ce vedem noi acum, este o construcţie care datează din secolul al XII-lea. În vremea stăpînirii otomane, Cenaclul a fost transformat în moschee, turcii fiind cei care i-au adăugat ferestrele  frumoase şi au incorporat coloanele sculptate.

     Pentru că la Biserica Adormirea Maicii Domnului este în plină desfăşurare o slujbă, hotărîm să mergem la Betlehem, urmînd să o vizităm la întoarce. Pentru a putea vedea locul naşterii Mîntuitorului,  trebuie să intrăm pe teritoriul autorităţii palestiniene, unde vom fi preluaţi de o ghidă româncă, Gabriela,  măritată cu un localnic. 

     Ghidul nostru nu poate intra aici, din motive politice. Nefiind un stat suveran, autoritatea palestiniană nu reuşeşte să impună legea în faţa nenumăratelor grupe de terorişti care vînează cetăţenii israelieni, pentru a-i folosi ca monedă de schimb pentru teroriştii aflaţi în inchisorile israeliene. Sper să nu se lăcomească şi la noi, bieţi turişti români.

     Ghidul a coborît la barieră. Şoferul arab (deşi creştin) fiind, nu are a se teme deci, merge cu noi, înainte. Imediat după ce am depăşit zidul despărţitor, a venit Gabriela care rîde la noi şi ne spune voioasă că suntem bineveniţi, pentru că am adus belşugul (ploaia) pe meleagurile lor. Suntem în teritoriile palestiniene, denumite Cisiordania. Betlehem este socotit al doilea loc sfînt ca importanţă, după Ierusalim. Se află la altitudinea de 740 de metri şi este în pregătiri pentru Crăciun. Pe 6 ianuarie este Ajunul, pe 7 ianuarie Crăciunul iar pe 19 ianuarie Crăciunul armenesc. Locurile acestea par a fi în sărbătoare dar, vă asigur că nu este chiar aşa!

###

BLOGUL ZILEI  :  http://mariahulber.wordpress.com/

 

Read Full Post »

     În drum spre Capernaum, facem o scurtă oprire la o mănăstire benedictină. Încă una veţi întreba ? Da! Încă una,  pentru că pe Pămîntul Sfînt, numărul mănăstirilor, bisericilor, sinagogilor, moscheilor şi în general a oricărui locaş de cult, ESTE justificat de mare, oricare ar fi ordinul de mărime al numărului lor. Cel puţin, aşa cred eu.

     Şi aici domneşte o pace tulburată  numai parţial de invazia turiştilor; în curtea de la intrarea  mănăstirii, sunt expuse nişte prese antice de ulei; desigur că şi în vechime, producerea uleiului de măsline aducea venituri substanţiale. Văd multe femei care se roagă pe la icoane; chiar şi bărbaţii, de regulă mai puţin bisericoşi, au o expresie de oameni pentru care credinţa, a căpătat brusc o valoare de întrebuinţare sporită. Chiar văd pioşenie pe chipurile lor şi nu este prima dată cînd văd acest lucru. Apropierea de cele sfinte, se pare că dă serios de gîndit şi de simţit; conferă acceptarea ideii că poate omul nu este chiar atît de mare, de tare şi de important cum cred unii sau alţii. Vorba cîntecului : “Ca să v-aduceţi aminte că şi-n Cer aveţi Părinte”…

     Într-o micuţă curticică interioară, la umbra unui copac falnic, un havuz cu margini de piatră adăposteşte cîteva zeci de peşti exotici uluitor de mari şi de frumoşi. Peşti. Simbolul secret al vechilor creştini pe vremea cînd erau prigoniţi şi martirizaţi; cu acest simbol se recunoşteau ei, atunci. Acum, creştinii îşi fac cruci şi cam atîta tot.

     Nu stăm nici aici prea multă vreme; mergem întins spre Capernaum, oraşul lui Iisus cum stă scris pe o placă albastră pe poarta de la intrarea în cetate. Am trecut în goană pe lîngă locurile în care Iisus a făcut binecunoscutele minuni : săturarea celor cinci mii de oameni cu doi peşti şi cinci pîini,(Ioan 6, 9-14) locul unde Iisus a umblat pe mare, (Ioan 6, 16-21). – Eeeem, vedeţi pe partea dreaptă locul unde Iisus a săturat mulţimea cu doi peşti şi cinci pîini, iar pe stînga, vedeţi sus acolo? Este o mică peşteră din care iese un copac. Acolo, eeeem, venea Iisus să se odihnească la sfîrşitul zilei. Trebuie să-l cred pe domnul ghid dar, eu nu am văzut acea mică peşteră. Silvia, a văzut-o. O cred şi pe ea.

     Capernaum. Locul eate împrejmuit. Poarta de fier pe jumătate deschisă ne permite intrarea într-o curte plină de arbori. Filmez. Citez un scurt comentariu făcut de mine în timp ce filmam : „pentru mine noţiunea de iarnă a căpătat pe aceste plaiuri cu totul şi cu totul altă dimensiune; este pur şi simplu uluitor să vezi aproape toţi copacii înfloriţi, măslinii, portocalii şi lămîii cu rodul numai bun de cules; aşa ceva nu se poate petrece iarna deşi aici văd clar, că aşa este”. Chiar aşa. Cînd am citit pe internet că aici sunt prevăzute peste 20 de grade Celsius am crezut că este o exagerare. Ei bine, nu este! În cîteva zile am făcut un salt de la plus 24 de grade (Israel), la minus 16 ( Bucureşti).

     Mă separ de grupul de turişti care cuminţi ca nişte şcolari ascultă explicaţiile domnului ghid. Eu prefer să dau o raită de jur împrejur. Garduri şi ziduri. Ziduri şi garduri. Şi ruine. Locul colcăie de turişti de diverse naţii. Se văd ruinele unei vechi sinagogi, se văd urme ale unor locuinţe, se văd vestigii antice ale arhitecturii tipic iudaice. Aici era un sat de pescari despre care se presupune că erau în număr de cinci mii. Tot aici era o garnizoană militară romană, care era însărcinată atît cu paza cît şi cu strîngerea taxelor. Deasupra locului casei Sfîntului Petru, a fost ridicată o biserică catolică.

      După ce s-a împrietenit cu Iisus, Sfîntul Petru l-a găzduit timp de doi ani şi jumătate. Revenind la grup, tocmai prind o explicaţie. După părerea domnului ghid, la început sinagogile nu erau locuri de rugăciune ci, locuri de învăţare. Un fel de şcoală-bibliotecă unde se păstrau sulurile pe care era scrisă Cartea Sfîntă. Vremea iar ne mînă din urmă. Acesta este singurul dezavantaj al unei excursii în grup. Nu poţi să zăboveşti unde ai tu chef sau, să grăbeşti plecarea dintr-un loc care nu te prea atrage. Avantajele în schimb, sunt după părearea mea, mai multe şi mai importante.

     – Eeeem, spune domnul ghid, acum trebuie să ne grăbim puţin pentru că am rezervat locuri pentru o scurtă croazieră pe Lacul Tiberiada. Cine doreşte trebuie să achite 10 euro. Croaziera este făcută cu nişte bărci din lemn după modelul unei bărci de pe vremea lui Hristos, care a fost găsită în terenul mlăştinos de la marginea lacului. Asemănarea este în proporţie de peste 70 %. Doar cîţiva mai curajoşi acceptă această provocare.

     Se putea altfel ? brusc vremea se strică, vîntul începe să urle, stropi de apă ne biciuiesc feţele. Băştinaşii sunt uluiţi. Pe aici nu mai plouase de ani de zile. Care din grupul nostru are pile la Bunul Dumnezeu de ne asigură cam aceleaşi condiţii de navigaţie ca atunci cînd a mers pe apă Iisus ?    

     Jumătatea de oră a trecut destul de repede dar extrem de plăcut. Barca este încăpătoare, poate lua la bord cam o sută de oameni dar merge şi cu mai puţini. Rătăciţi printre români, 5 indonezieni. O frumoasă surpriză ne aşteaptă şi pe unii şi pe alţii. Steagul fiecărei ţări este ridicat în vîrful catargului şi o bandă magnetică redă imnul fiecărei ţări. Indonezienii cîntă şi ei. Noi, nu prea. Apoi, din difuzoare se revarsă muzică evreiască. Evident, echipajul are CD-uri, hărţi, suveniruri de vînzare.

     Dar, altceva ne  încîntă acum pe noi. O ceată de pescăruşi însoţeşte barca strigînd ascuţit. Noi, le aruncăm  bucăţele de pîine sau biscuiţi. Nici-o singură bucată nu a atins apa! Toate au fost ciugulite din zbor! Fe-no-me-nal. Gata şi aici. –Eeeeem, acum trebuie să ne grăbim ca să mai prindem deschis la Mănăstirea de pe Muntele Tabor. Ce să facem ? ne grăbim.

     Trebuie să spun totuşi, că imediat ce am ajuns la mal, soarele a răzbit norii şi tronează maiestuos pe cerul senin.

###  Primesc de la Teofil ###

este de fapt, Kfar Nahum, adica Satul lui Nahum (Naum). Nu stim cine a fost acest Nahum, in nici un caz profetul. Important de mentionat ca pe locul respectiv se afla cea mai veche sinagoga din lume. Sigur, sinagoga in care s-a rugat si Iisus.

Important de mentionat ca sinagoga inseamna si inceputul judaismului rabinic INAINTE de caderea Templului din Ierusalim (70. d,Hr) Sinagoga dateaza din aprox 150-140 i.Hr. adica mai mult de un secol inaintea nasterii lui Iisus.

Sunt multe lucruri de spus, cel mai important ar fi ca rugaciunea in sinagoga era un obicei absolut al celor numiti Farisei, care din nefericire istoria i-a nedreptatit.

Sa nu uitam ca Saul ( Sf.Pavel) a fost un fariseu si ceilalti apostoli s-au rugat in aceasta sinagoga deci au fost si ei la randul lor farisei. Despre Iisus ce sa mai spun.

Read Full Post »