Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘paradoxul lui cervantes’

            Doi faimoşi degustători de vin , au fost rugaţi să-şi dea cu părerea despre vinul dintr-un butoi. Toţi cei care gustaseră vinul, aveau păreri extrem de contrare despre acest vin. De la cele mai favorabile, la cele mai nefavorabile.

            Primul dintre cei doi degustători, a gustat vinul şi a decis că acesta ar fi fost foarte bun dacă nu ar avea un uşor gust de piele tăbăcită.

            Cel de-al doilea a gustat vinul şi a spus că vinul ar fi fost foarte bun dacă nu ar avea un uşor gust de cocleală.

            Surprins de cele două păreri contrare care veneau de la specialişti, proprietarul vinului a decis să verse butoiul şi să deschidă altul, pentru că ţinea la reputaţia sa de producător de vinuri foarte bune.

            Nu mică i-a fost mirarea să constate că cei doi specialişti avuseseră dreptate amîndoi : pe fundul butoiului, s-a găsit o legătură de chei ruginite, ţinute laolaltă de o cureluşă de piele.

#

            Cam aşa stau lucurile şi cu ceea ce se petrece pe la noi, prin Romanica. Zicala “cîte bordeie, atîtea obiceie” nu mai este de actualitate. Acum, la mare preţ este alt mare adevăr : doi specialişti, patru păreri numai că din păcate, asemănarea cu paradoxul lui Cervantes se opreşte aici. Paradoxul românesc este mult mai savuros : toţi specialiştii consultaţi indiferent pe ce temă greşesc dar nu din neştiinţă ci, cu bună ştiinţă, numai aşa de dragul sofismului care este la mare modă acum, pentru că nu mai contează adevărul ci, contează  numai plăcerea de a-l păcăli pe celălalt, chiar dacă pe termen lung, pierdem cu toţii. Aşa de multe lucruri sunt de spus pe această temă dar, mi-este aşa de lehamite să spun măcar cîteva, pentru că eu ştiu că adevărul meu este diferit de cel al altora şi mai ales ştiu că nimeni nu mai are chef de un dialog veritabil ci, practicăm cu toţii dialogul paralel.

            “Mintea omenească, asemenea unui munte falnic, se-neacă în şuvoiul acelor amăgiri şi-nchipuiri deşarte.” Djalâl-ud-dîn Rumî

Read Full Post »