Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘paris’

„Strategii ACL, hai sa iesim nitel din canoane.
Scop:
a. Sa dam o mana de ajutor romanilor din strainatate sa poata vota in conditii omenesti, punand presiune pe Corlatean sa mai deschida niste sectii de votare si sa organizeze ca lumea de asta data scrutinul.
b. Sa-i determinam pe romanii din strainatate sa mai faca odata efortul de a calatori cateva zeci, sau chiar sute de kilometri, pe cheltuiala lor, ca sa voteze. ( Pentru ca, nu-i asa, nici voi nu v-ati spetit promovand votul prin corespondentza. )
Mijloace:
1. Luati bilet de avion pentru sambata viitoare lui Klaus. Sa mearga in Germania ca sa voteze cu parintii lui. Sa vedm daca lui Corlatean o sa-i placa sa stea televiziunile cu el live cateva ore in sir pana-i vine randul la vot.
2. Domnul Basescu, e momentul sa-si plateasca datoria fata de romanii din Spania si Italia, ale caror voturi au inclinat balantza in 2009. Deci, Roma, Madrid, hai ca-i frumos…
3. Doamna Macovei, nu va e dor de Bruxelles? Duminica viitoare…
4. Doamna Udrea, v-am pus de-o parte Parisul.
5. Toti europarlamentarii ACL sa-si aleaga locuri din Europa unde sa stea la coada cu „capsunarii”. Poate le sterg de pe obraz palma data pe 2 noiembrie de guvernul incapabil Ponta.
6. Parlamentarii pentru „strainatate”, nu v-ati luat inca bilete de avion? Hai!”

Misu Jamie

Read Full Post »

Opriţi batjocura caloriferistului

Cinste lor

Aceşti oameni verticali (şi nu numai ei), au refuzat să participe la Tîrgul de carte de la Paris, unde România obţinuse statutul de invitat de onoare, graţie efortului susţinut de Franţa,  al fostului director al ICR, Horia Roman-Patapievici.

Opriţi pentru numele lui Dumnezeu, batjocura. Tovarăşul Marga şi politrucul Barbu, trebuie să plece!

De urmărit :

UPDATE 2: Editura Polirom, al cărei autor este Filip Florian, protestează public faţă de modul în care Institutul Cultural Român înţelege, în ultima vreme, să dialogheze cu scriitorii români.
În urma dreptului la replică semnat de Biroul de Presă al ICR publicat în aceeaşi zi pe site-ul revistei Observator cultural şi preluat de alte instituţii de presă, Editura Polirom consideră că “prin tonul reacţiei de presă, prin vehemenţa afirmaţiilor, se aduce atingere libertăţii de exprimare a scriitorului în spaţiul public, una egală cu a oricărui alt cetăţean român”.

Citiţi mai mult: Mircea Cărtărescu, atac devastator la Victor Ponta. Andrei Marga continuă răfuiala cu scriitorii care refuză să se încoloneze – Actualitate > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/andrei-marga-continua-rafuiala-cu-scriitorii-care-refuza-sa-se-incoloneze-salonul-de-cart-1028.html#ixzz2O5YkMoaB
EVZ.ro

Read Full Post »

Care va să zică, ăsta fu tot programul cu gaşca; de acum înainte, fiecare pe cont propriu deşi, în oferta iniţială mai erau prevăzute o excursie la Kutna  Hora şi una la Karlovy Vary, contra plată suplimentară, evident. Cu chiu cu vai, Eva a adunat de la trei familii banii pentru Kutna Hora; despre cealaltă destinaţie, s-a făcut că „nu-i triaba mia”. 🙂 . Ştiu că există veşnica dilemă: pe cont propriu sau  cu grupul. Avantaje şi dezavantaje în ambele ipostaze. Voi reveni asupra acestui aspect.

Deocamdată suntem în faţa Turnului cu ceas aflat lîngă Piaţa de Crăciun, de la Praga. Se spune că aceasta este cea mai frumoasă Piaţă din Praga;

am mai vizitat per pedes Piaţa Venceslas aflată în apropiere, care de asemenea este plină de turişti îmbiaţi cu diverse bunătăţi: cîrnaţi, jambon la proţap, dulcegării, bere, etc, etc, etc + evident, obiecte de artizanat şi de vestimentaţie. Turnul cu ceas oferă la fiecare oră un spectacol interesant: o mică uşiţă se deschide şi Domnul Iisus înaintează iar cei 12 discipoli îl urmează;  spectacolul nu durează decît circa 30 de secunde dar, lumea aşteaptă neclintită pînă îl vede.

Ne mai plimbăm puţin prin Piaţa cea mare, admirăm exponatele şi văzîndu-i pe turişti cum se înfruptă de zor, ne aducem aminte că ne este foame. Ochim un restaurant cu specific cehesc şi cerem cîte o supă de ciupeci şi cîte un gulaş. Foarte bune, vă asigur.

Apoi intrăm pe strada Pariszka şi coborîm fără grabă spre Vltava admirînd vitrinele cu tot felul de obiecte de lux, vitrine aşezate la parterul unor palate cu adevărat impunătoare, palate care strălucesc de curăţenie. Lume multă fără înghesuială, totuşi. Ajungem la o sinagogă şi după ce achităm o taxă destul de piperată intrăm să vedem cum este pe dinăuntru. La intrare, mi se oferă o chipa de hîrtie; mîndru nevoie mare, scot din buzunar propria mea chipa dăruită mie la Zidul Plînerii, o pun pe creştetul capului şi intrăm. Sinagoga este sub nivelul solului, împărţită în două încăperi iar obiectele de cult şi băncile sunt aşezate în încăperea cea mai mare. Este luminată electric şi cu lumînări masive şi are un aer auster. Nu ştiu dacă mai este folosită sau este numai muzeu. După un timp oarecare ne ridicăm şi facem loc altor doritori, pentru că erau destui. Sigur că n-am avut voie nici aici cu aparatul de fotografiat. Nu ştiu de ce …

DSC03164

Ajungem la Vltava. Coborîn un şir de trepte tocite şi vedem un debarcader de la care putem cumpăra tot felul de bilete: 1 h plimbare costă 240 de coroane; cu prînz inclus, costă 690; mai este o variantă cu muzică de jazz ceva mai scumpă. Şi abia acum aflu că dacă am fi vrut, puteam să petrecem Revelionul pe unul dintre vaporaşe. Nu ne-a spus acest lucru nici funcţionara de la agenţia de voiaj din Bucureşti, nici Eva de la Praga. Oftez şi mergem mai departe. În aşteptarea vaporaşului, observăm cîrduri de raţe şi de lebede care plutesc pe apele fluviului Vltava iar cerul este împînzit literalmente de pescăruşi gălăgioşi care din cînd în cînd, se odihnesc pe apă şi pe nişte eşafodaje din lemn construite special pentru ei.

Ne urcăm la bordul unui vapor şi începe plimbarea. Primim explicaţii într-o limbă franceză atît de stîlcită, că nu se înţelege nimic; nici explicaţiile în engleză nu-s mai inteligibile. Mai ştii? Poate că nu aud eu prea bine. De-asta este bine să fii asistat de un  ghid calificat: îşi explică pe îndelete tot ce vezi; aşa, am trecut pe lîngă tot felul de Palate şi habar nu avem ce-s. Pentru că nu mai ne este foame, cerem cîte o bere; foarte bună deşi este la sticlă, dar ceva mai scumpă decît la restaurant.

Toate reclamele de pe internet prezintă berea din Praga ca fiind cea mai ieftină din Europa. Serios? Poate la alimentara că la baruri sau la restaurant este la fel de scumpă ca peste tot. Nu contează… Peste tot ţi se cer la plată coroane ceheşti. La restaurante poţi plăti şi în euro la un curs de schimb de 24 coroane la 1 euro; la hotel primeşti 22  la 1; la casele de schimb de pe stradă, poţi primi dacă nu ştii să întrebi, chiar şi numai 17 la 1; iar dacă încerci să schimbi la valutiştii de pe străzi, rişti să primeşti praful de pe tobă. Seara se lasă din ce în ce mai rapid deşi nu este decît ora 15:30. revenim la debarcader şi număr pe degete: ne-am plimbat cu vaporaşul pe Sena la Paris, pe Dunăre la Budapesta, pe Lucernsee şi pe Zurichsee în Elveţia iar acum, pe Vltava la Praga. Oh, era să uit de plimbările cu vaporaşele de pe Herăstrău în Bucureşti. 🙂

Read Full Post »

Imediat ce-am traversat Rinul, străbatem străzile pustii ale Strasbourgului în căutarea hotelului. În fugă, din autocar se remarcă imediat diferenţa dintre civilizaţia germană şi cea latină. Disciplinei teutonice i se substituie încet dar sigur, harababura latină. Ici colo apar gunoaiele, pereţii coşcoviţi, dezordinea. Ajungem la hotel. De afară pare a fi nou, curăţel, cochet. Intrăm. Ne sunt repartizate cheile de la camere. Prima surpriză apare şi rînjeşte la noi: neavînd ascensor, bagajele trebuiesc aburcate pe scări în braţe, în cîrcă, fiecare cum poate. Norocul nostru că hotelul nu are decît trei etaje pentru că firesc, am căpătat cameră la etajul trei.

Booon. Ducem bagajele sus şi coborîm să ne interesăm de cină, o bere, ceva. Ei, aş! Pas de te înţelege cu maghrebianul. Erau mai mulţi solicitanţi care încercau disperaţi să întrebe cîte ceva, care în limba lui Voltaire, care în limba lui Shakespeare, care în limba lui Goethe. Într-o combinaţie de treisferturi arabă şi restul gesturi şi cuvinte disparate în alte limbi, ne lămureşte: restaurantul NU este deschis seara, poate să comande pizza, nu are la recepţie nici-o băutură beţivană, nici furnizorul de pizza nu are aşa ceva. La îndelungi insistenţe ne spune că destul de aproape există un restaurant nici prea scump, nici prea ieftin. Îl găsim şi constatăm că de fapt, am nimerit la bufetul de cartier, plin cu figuri conspirative care ne măsoară circumspect. Brusc, pofta de mîncare dispare dar cum este cam tîrziu şi nu credem că este cazul să ne aventurăm prea departe, ne mulţumim cu nişte bere foarte bună şi foarte rece dar bien sur, foarte scumpă. Ne reîntoarcem în camera foarte mică dar foarte curată şi funcţională de la hotel,  şi adormim mulţumiţi de faptul că cerul plin de stele anunţă pentru mîine o zi tres jolie. Ce puţin îi trebuie omului ca să fie fericit şi cît de rar înţelege acest lucru elementar!

A doua zi, la drum către Catedrala Notre Dame. Ghidul ne spune cîte ceva: că Strasbourg este capitala Alsaciei, că pe aceste meleaguri cultura viţei de vie de soi bun a fost introdusă de romani, că biserica în stil gotic a fost construită între anii 1015 – 1365 şi că împunge cu turlele sale norii care nu sunt la înalţime mai mare de 140 de metri. Mai spune dumnealui şi altele că asta îi este meseria dar cine îl mai ascultă? Toate privirile sunt aţintite pe străzi şi pe un afluent al Rinului unde turiştii mai grăbiţi, deja se plimbă cu vaporaşe.

Turlele catedralei domină oraşul şi se văd de peste tot. Impresionantă clădire! În piaţa din faţa catedralei, se află o clădire de care este legat un mit: unul dintre stîlpii clădirii ar avea puterea de a le face pe femeile care doresc acest lucru, să rămînă însărcinate, dacă viitoarele mămici ar trece pe lîngă el. Mai ştii?

După ce-am vizitat catedrala în interior, am încercat să ajungem în turnul cel mare. După 99 de trepte eu m-am oprit: era abia primul palier. După ce Silvia şi Robert au revenit, am făcut un tur de circa 40 de minute cu un tramcar. Partea veche a oraşului, inclusiv “Mica Franţă” oferă privirilor clădiri îngrijite şi curate care flanchează străzile înguste ale cartierului, într-o atmosferă tihnită. Şi aici ca şi la Viena, amatorii se pot fotografia cu “statuile vii”. La întrebarea mea directă: – de unde eşti, doamna răspunde instantaneu: – dinTimişoara. Rîdem amîndoi şi convenim: se pare că împînzesc românii lumea, mai ceva ca evreii altădată. 🙂  Pe străzile de lîngă catedrală, sumedenie de magazine. Care te îmbie cu o bogăţie de bomboane, pişcoturi, biscuiţi şi cu nişte chestii pufoase umplute cu gem, care etalează bunătăţuri sub formă de mezeluri brînzeturi şi vin, care suveniruri, ce mai! de toate pentru toţi!

Un micuţ magazin oferă numai diverse soiuri de „fromage”. Înăuntru, spre deosebire de afară este răcoare, dar o doamnă amabilă este uluită cînd îi cer să taie o feliuţă ca să gust. 🙂  Crede că vreu să gust înainte de a plăti. De unde să ştie ea că pofticios ca mine mai rar? O liniştesc, plătesc, taie, gust şi mă topesc de plăcere, în timp ce iau foc de la piperul cu care bucata aia de brînză, este învelită. Chestia e că piperul acela e musai să fie stins cu ceva; şi cum terase sunt la tot pasul, ne aşezăm şi savurăm nişte bere bună şi rece care nu costă prea mult: cam şapte euro per litru. Mai avem ceva de făcut pe aici? Ohohohoooo, multe ar mai fi dar, noi cam avem de gînd să mergem către Reims, locul unde se încoronau regii şi locul unde s-a semnat pacea de după WW II, apoi la Paris. Înainte de a părăsi Strasbourgul, dăm o raită cu autocarul pentru a vedea clădirile CE, PE şi CEDO. La ultima clădire, amatorii pot să(-şi) facă poze.

Habar nu mai am pe unde sunt pozele făcute de mine dar, aveţi imagini din Strasbourg, AICI

Read Full Post »

Curriculum Vitae. Document din arhivele Vaticanului.

– – –

Născut la 25 decembrie 1873 la Constantinopol (unde tatăl său este reprezentant al Guvernului român). Botezat în Biserica Rusă.

Aparţinînd unei familii care a dat din 1657, celor două principate, al Valahiei şi al Moldovei, zece suverani şi în care a domnit de 21 de ori.

Nepot al ultimului domn naţional al Moldovei, Grigore V Ghika X (1849 – 1857).

Fiu al Generalului Prinţ Ioan Ghika (1830 – 1881), fost Ministru al Afacerilor Externe, fost Ministru de război şi fost Ministru Plenipotenţiar (Viena, Constantinopol, Sankt Petersburg). Mort în 1881, ca reprezentant al ţării pe lîngă Ţar, la Petrograd.

Studii în Franţa. Bacalaureatul la 15 ani. Licenţiat în drept; urmează în acelaţi timp cursurile de licenţă în litere (filosofie şi istorie), în ştiinţe (chimie), şi Şcoala de Ştiinţe Politice (l’Ecole des Sciences Politiques).

Evoluţie catolică încă din tinereţe, bazată numai pe lectură şi pe rugăciune, fără a întîlni vreodată un preot catolic şi fără a fi supus influenţei vreunei individualităţi catolice marcante, laice sau consacrate.

Face profesiunea de credinţă catolică la 15 aprilie 1904, la Roma, la Santa Sabina, în camera sfîntului Dominic, în mîinile P. Lepidi OP, Magistru al Sacrelor Palate, în prezenţa Eminenţei Sale cardinalul Fruhwirth, a reverendisimului pr. Emmanuel Bailly, superiorul general al Augustinienilor, şi a D-lui Francois Paris.

Este primit la cîteva zile după aceea de Sanctitatea saLeon al XIII-lea, în acelaşi timp cu vara sa, Regina Natalia a Serbiei (convertită şi ea la două zile distanţă). Sanctitatea sa îşi exprimă dorinţa de a nu-l vedea abandonînd complet ritul oriental.

La sfatul şi la indicaţiile Eminenţei sale  Cardinalul Vives, care îl consideră fiu spiritual, pentru a putea da curs unei vocaţii religioase foarte clare şi unei vocaţii sacerdotale lipsite de orice îndoială, începe studiile de Filosofie şi Teologie la Dominicani la Roma. Licenţă în Filosofie; Doctorat în Teologie (1906).

Se întoarce în ţară şi, fiindcă nu îşi poate încă urma vocaţia, îndeplineşte, după indicaţiile date de însuşi Sfîntul Părinte, timp de mai mulţi ani, rolul puţin obişnuit de misionar laic. În timpul acestor ani de apostolat rodnic (convertiri, propagandă, fundaţii, etc.) este de remarcat, mai ales, stabilirea, prin grija sa, a primelor opere de caritate catolice. Le aduce clandestin, dar cu succes, pe Fiicele Carităţii ale Sfîntului Vicenţiu de Paul la Bucureşti şi face din casa lor centrul acţiunii catolice din România. Este, de asemenea, în acea vreme, iniţiatorul comunităţii şi bisericii romîne-unite din Bucureşti. În 1907, organizează, împreună cu Fiicele Carităţii, ambulanţele pentru victimele teribilei revolte ţărăneşti din anul acela. În 1912-1913, înfiinţează cu ele unul din lazaretele pentru holerici, se închide împreună cu cîteva mii de bolnavi, pentru a-i ajuta material şi spiritual, şi ia nu holera, ci medalia militară care îi este decernată, în afara regulilor obişnuite, în calitate de civil.

În timpul Marelui război, se ocupă la Roma, alături de fratele său, Ministru pe lîngă Regele Italiei, de bolnavi şi răniţi, formează Legiunea romînă în 1917, şi îndeplineşte mai multe misiuni diplomatice oficioase pe lîngă Curia Romană.

După Război, fără să se dezintereseze de operele sale din România, de care se ocupă de la distanţă şi care capătă din nou un mare avînt, ia parte, la Paris, mai ales prin lucrări literare, la mişcarea de reînnoire catolică franceză, publică un număr  de articole în reviste ( Correspondant, Revue hebdomadaire, Pensees pour la suite de jours, L’Heure sainte).

Fiind îndepărtate obstacolele din calea vocaţiei sale, cu totul exterioare de altfel, este hirotonit preot la 7 octombrie 1923, în biserica Lazariştilor, de către Eminenţa sa cardinalul Dubois, aparţinînd nominal de Dieceza de Paris.

La 25 februarie 1924 este autorizat de către Sfîntul Scaun să înfiinţeze Asociaţia Pioasă a fraţilor şi surorilor Sfîntului Ioan, grupare avînd la bază Euharistia şi activitatea misionară.

La Paris, se îngrijeşte de străini, în biserica cu acelaşi nume; şi a început din 1925 evanghelizarea periferiei roşii, la Villejuif, într-o baracă de lemn, în care a trăit ca un Robinson apostolic, cu mai multe mîngîieri şi roade decît se spera la prima vedere.

A trăit de la convertire (1902) pînă în prezent urmînd un regulament de viaţă care a comportat în lume, şi după aceea, practicarea celor trei voturi, cu o adaptare specială destul de suplă pentru ascultare. A făcut în 1903 votul de a nu accepta nicio demnitate ecleziastică dacă ar primi hirotonirea, pentru a nu avea decît o autoritate morală în ochii tuturor. Vot dezaprobat, este adevărat, de directorul sau Pr. Lepidi, şi considerat perimat de către Nunţiul la Bucureşti, Mgr Dolci.

Terţiar al Sfîntului Francisc şi al Sfîntului Dominic în acelaşi timp, printr-un privilegiu special acordat de Pius al X-lea.

Membru al micului Oratoriu al Sfîntului Filip Neri, din Londra.

Beneficiază, prin bunăvoinţa Sanctităţii Sale Pius al XI-lea, de facultatea de a celebra în cele două rituri, latin şi oriental.

Membru al Comitetului permanent al Congreselor Euharistice Internaţionale (de aproximativ 8 ani).

Decorat cu Legiunea de Onoare (Ofiţer).

Decorat cu Medalia militară română, de aur, cu titlu în mod excepţional civil.

Decorat cu ordinul Sfîntului Sava (Ofiţer), conferit de către vărul său, defunctul rege Alexandru al Serbiei.

– – –

Sursa: Monseniorul – Horia Cosmovici – Galaxia Gutenberg – carte apărută cu sprijinul Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti – 2011 (ed a II-a), – carte la care am să mă mai refer.

Read Full Post »

Gata!  : am primit confirmarea că avem asigurată cazarea pentru şapte nopţi pe Costa Brava, la un hotel de 4 stele – spune agenţia de voiaj. Vom vedea noi la faţa locului, ce şi cum; plecarea este începînd de mîine, într-o lună de zile.

Acum. De cîte ori am ceva timp liber fie buchisesc într-un ghid de conversaţie român-spaniol, fie caut pe internet locuri prin apropiere care se pot preta la excursii de o zi (avem asigurată o excursie cu ghid vorbitor de limba română la Barcelona dar restul zilelor fiecare familie este pe cont propriu, ori noi nu facem parte dintre sedentarii care stau o săptămînă întreagă cu nasul la soare aşteptînd cuminţei, mesele tip pensiune).

Dar. Mi-am amintit că prin anii ’80 am cumpărat de la Editura Sport-turism cîteva cărţi de călătorie printre care şi cartea care dă titlul acestei postări, carte scrisă în 1843! De Theofile Gautier (cîteva date despre, AICI). Şi cum am vrut să văd ce parfum avea Barcelona în acele vremuri, am căutat cartea, am răsfoit-o şi am rămas nedumerit. Asta pentru că Theophile Gautier nu a acordat decît mai puţin de o pagină acestui oraş, ultima pagină a cărţii sale, pagină pe care o redau lecturii dumneavoastră, în continuare :

“Ne  aflăm la Valencia de vreo zece zile, aşteptînd trecerea unui alt vapor, căci vremea proastă încurcase toate plecările şi toate legăturile. Ne satisfăcusem curiozitatea şi nu mai doream decît să ne întoarcem la Paris, să ne revedem rudele, prietenii, iubitele noastre bulevarde şi mult îndrăgitele rîuri; Dumnezeu să mă ierte, dar cred că nutream şi dorinţa secretă de a asista la un vodevil; pe scurt, viaţa civilizată, dată uitării timp de şase luni, ne chema cu toată puterea. Ne venise pofta să citim cotidienele, să dormim în paturile noastre şi să ne satisfacem nenumărate alte fantezii beoţiene. În sfîrşit trecu un pachebot venind dinspre Gibraltar, ce ne luă şi ne duse la Port-Vendres, trecînd prin Barcelona, unde am stat doar cîteva ore. Înfăţişarea Barcelonei este foarte asemănătoare cu cea a Marsiliei şi specificul spaniol aproape că nu se mai simte; clădirile sunt mari, regulate şi, dacă n-ai vedea uriaşii pantaloni de catifea albastră şi bonetele mari şi roşii ale catalanilor, ai putea crede că te afli într-un oraş francez. Cu toată Rambla sa plantată cu arbori şi cu toate frumoasele-i străzi aliniate, Barcelonaare o înfăţişare oarecum încorsetată şi ţeapănă, ca toate oraşele strînse prea tare într-o centură de fortificaţii.”

Iată cum arată Rambla, în zilele noastre :

„Catedrala este frumoasă, mai ales ales în interior, care e întunecat, misterios, aproape înfricoşător. Orgile sunt de factură gotică şi se închid cu nişte mari panouri acoperite cu picturi : un cap de sarazin se strîmbă îngrozitor sub pandantivul care le sprijină. Din nervurile bolţii coboară nişte fermecătoare lustre din secolul al XV-lea ajurate ca nişte relicvarii. Ieşind din biserică, intri într-un frumos claustru, datînd din aceeaşi epocă, în care domnesc reveria şi liniştea; arcadele claustrului, pe jumătate ruinate, au îmbrăcat culorile cenuşii ale vechilor construcţii din nord.

Strada Plateria (a bijutierilor) te orbeşte cu vitrinele sale ce strălucesc de atîtea bijuterii, printre care se remarcă mai ales nişte uriaşi cercei, mari cît ciorchinii de struguri şi de-o bogăţie greoaie şi masivă, oarecum barbară, dar de-un efect impunător, ce-s cumpăraţi îndeosebi de ţărăncile avute… “

Cum nu poate fi vorba despre Sagrada Familia, am presupus că este vorba despre Catedrala Sfînta Eulalia şi căutînd pe internet, am găsit cîteva vorbe despre şi cîteva imagini pe care le puteţi vedea AICI.

BLOGUL ZILEI :  http://aliceee-traveler.blogspot.com/2011/08/vacanta-la-barcelona-concluzii-si.html

Are cineva sugestii despre ce excursii de o zi am putea face plecînd din Costa Brava?

Les agradeszco anticipadamente! 🙂

Read Full Post »

Ufff, încă e cald.

Vara se termină în mod spectaculos deşi timpul e încă perisabil : cînd e arşiţă, cînd, nu mai E.

Duc dorul unui peisaj de pe o culme alpină, duc dorul unui adînc de mare, duc dorul unui piept de pui dezosat, savurat pe îndelete atît la Tuşnad cît şi la Paris.

Duc dorul unui cartier mărginaş al Parisului, unde un pauper n-are ce căuta : cartierul plăcerilor, Place de Pigalle, unde termenul “onoare” capătă alt sens : Moulin Rouge este marca de unde ies pe bandă rulantă, dintr-un calandru existenţial, cópii ale unui mod de viaţă pe cît de efemer, pe atît de perpetuu : caruselul veşnic în care ne legănăm ideea de a fi nonconformi modului de viaţă, nobiliar.

Am devenit burghezi.  Lautrec, ştia de ce!  NU ?

#

Această provocare, vine de la Psipsina : http://pisica07.wordpress.com/

Au mai răspuns provocării : carmensima scorpio72  Sara redsky valentina anaveronica Carmen

Read Full Post »

Older Posts »