Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘pendulul lui foucault’

            În avionul că care părăsise Parisul, Casaubon face bilanţul : Diotallevi, mort. Belbo, mort. Lorenza Pellegrini, moartă. El însuşi, vînat de Aglie şi de ceilalţi smintiţi care erau încredinţaţi că el, Casaubon, deţinea Adevărul Suprem, taina tainelor urmărită cu obstinaţie timp de şase secole şi care nu era în definitiv, decît o himeră. Înţelege cu durere în suflet că acea joacă de-a descifrarea documentului lăsat lor de colonelul Ardenti, le curmase viaţa prietenilor săi şi era pe cale să frîngă şi propria sa viaţă. Lia, soţia sa, avusese dreptate : acel document nu era decît o banală “notă de spălătoreasă”, nimic mai mult decît o banală înşiruire de fleacuri, cărora ei, le-au dat aură de mister descifrabil prin mijloace cabalistice. Aiureli.

            Ştie că nu se mai poate întoarce acasă la el,  în sînul familiei sale. Le-ar fi pus şi lor în mod cu totul inutil, viaţa în pericol. Stînd departe de Lia şi de pruncul lor, le-ar fi dat o şansă de supravieţuire. O singură întrebare îl mai sfredelea : de ce oare Belbo nu le servise hienelor acelea însetate de sînge o minciună oarecare, cîştigînd în acest fel timpul necesar pentru a se pune la adăpost ? Acest lucru nu îi dă pace şi înainte de a-şi face urma pierdută, merge iar la Belbo acasă, unde computerul Abulafia, poate îl va lămuri. “Şi aşa am găsit Textul-Cheie”, o întîmplare din copilăria marcată de război a lui Belbo, în care armatele germane erau în derută, fasciştii începuseră să se împrăştie, iar partizanii căpătaseră controlul. (altă temă predilectă a lui Eco, tratată pe îndelete în “Misterioasa flacără a reginei Luana”, şi reluată parţial şi în alte romane de ale sale).

            În acele momente, Jacopo Belbo ratase un moment favorabil, de a spune NU. La funeraliile unui comandant al partizanilor, Belbo fusese solicitat să înlocuiască în fanfara care urma să-i prezinte onorul, un muzicant lipsă. Iar el,  acceptase, numai din dorinţa de a o impresiona pe o fată de care era îndrăgostit cu disperare. Şi continuase să sufle în trompeta sa, mult timp chiar şi după ce înmormîntarea se terminase, iar lumea plecase din cimitir. Aceea fusese ocazia pe care o avusese Belbo, pentru a o poseda fie şi numai imaginativ, pe Cecilia. Dar aceasta nu fusese de faţă, iar el ştia că nu e. Ar fi trebuit atunci să spună NU ! şi să aştepte alt prilej pentru a o cuceri.  

            Casaubon înţelege în sfîrşit, de ce refuzase Belbo să se salveze de moartea rituală la care fusese supus : trebuia musai să moară pentru a se încredinţa de propriul său adevăr. Casaubon înţelege că “cea mai mare înţelepciune, este să ştii că ai aflat prea tîrziu. Înţelegi totul, cînd nu mai e nimic de înţeles”.

            “Dar ceea ce mi se pare că trebuie deplîns e că-i văd pe unii idolatri neştiutori şi proşti, care… imită perfecţiunea cultului din egipt; şi cum caută divinitatea, de care n-au habar, înexcrementele unor lucruri moarte şi neînsufleţite; cum în felul acesta îi batjocoresc nu numai pe păstrătorii divini şi ştiutori ai cultului, dar şi pe noi… şi, ceea ce e mai rău, prin asta triumfă, crezînd că riturile lor smintite sunt demne de respect… – Să nu-ţi pese de aceasta Momos, a zis Isis, pentru că destinul a poruncit osînda beznei şi a luminii. – Dar răul este, a răspuns momos, că ei sunt siguri că se află în lumină”.(Giordano Bruno, Spaccio della bestia trionfante, 3)

Anunțuri

Read Full Post »

            “Mă trezisem pe la două după-amiază, confuz şi catatonic. Îmi aminteam exact  totul, dar nu aveam nici o garanţie că ceea ce-mi aminteam era adevărat. Mai întîi mă gîndisem să dau o fugă pîna jos să cumpar ziarele, apoi îmi spusesem că, în orice caz, chiar dacă o companie de cipai * ar fi pătruns în Conservatoire imediat după eveniment, ştirea tot n-ar fi avut timp să apară în ziarele de dimineaţă”- povesteşte Casaubon.  Face un drum pînă la Conservatoire, intră şi vede că “fiecare lucru era ca în după-amiaza trecută  … Căutam urmele a ceea ce se petrecuse, dar, dacă se pretrecuse ceva, cineva făcuse o foarte conştiincioasă curăţenie. Dacă se petrecuse”.

            Contrariat şi flămînd, Casaubon intră într-un restaurant să mănînce, şi rememorează : a intrat în Conservatoire, s-a ascuns,  aşteptat să plece toată lumea inclusiv paznicii, a asistat la ceremonia aceea fantastică daca nu chiar fantasmagorică, apoi fugise prin reţeaua de canale a Parisului şi nesigur pe mintea sa, căutase să-l găsească pe doctorul Wagner – psihologul. Sigur că acesta n-ar fi răspuns la ora aceea ultra matinală, mersese la hotel. Apoi dormise, iar acum, se hotărăşte iar să meargă la acel medic. Era mai mult decît necesar. După ce plăteşte o sumă astronomică, pătrunde în cabinet. – Et alors ? a zis acesta. “ Am vorbit ca o cascadă, am scos din mine tot, de la început pînă la sfîrşit, ce gîndeam acum doi ani, ce gîndeam acum un an, ce gîndeam că gîndeau Belbo şi Diotallevi şi mai ales, ce s-a petrecut în noaptea de Sfîntul Ioan” (noaptea trecută). Doctorul îl ascultă atent, cu răbdare, nici nu aprobă nici nu dezaprobă nici măcar gestic, nu pune nici-o întrebare. Cînd Casaubon tace, se ridică, şi se duce la fereastră unde priveşte îndelung. După o tăcere apăsătoare, “tot cu spatele la mine, cu o voce incoloră, calmă, liniştitoare : Monsieur vous etes fou”.

            Se spune că singurul mod de a-l pune pe diavol în încurcătură, e să-l faci să creadă că nu crezi în el. Doctorul nu crezuse  o iotă, dar el, Casaubon ŞTIA că ceea ce văzuse era adevărat.

            Ascuns bine într-o maşinărie din Conservatoire, un periscop vechi, Casaubon asistă ţinîndu-şi respiraţia la întrunirea prevăzută în Plan. Rînd pe rînd, Casaubon recunoaşte toate personajele ciudate întîlnite atît în Brazilia, cît şi la Milano. Pendulul era mutat din locul său obişnuit, “fusese atîrnat mai sus, la cheia de boltă, în centrul corului”.

            Bramanti brazilianul, oficiază : “ – Fraţilor, ne-am adunat aici în numele Ordinului Unic, al Ordinului Necunoscut, din care … faceţi parte dintotdeauna! Să jurăm. Anatema să cadă asupra profanatorilor secretului. – Anatema să cadă !” După un lung ceremonial în care enumeră toate ordinele adevărate sau apocrife, Bramanti îi convoacă pe “demnitarii celor treizeci şi şase de grade ultime şi ultrasecrete”. Printre ei,  este chiar şi vecinul său, un taxidermist (altă temă predilectă a lui Eco),  şi bineînţeles, Garamond în persoană.

            La urmă de tot, rosteşte cam în silă :” Şi Imponderabilul între Imponderabilii Arhonţi, Sclavul Sclavilor, Preaumilul Secretar al Oedipului Egiptean, Mesager Infim al Stăpînilor Lumii şi Portar al Agartthei, Ultim Paracliser al Pendulului, Claude – Louis, conte de Saint-Germain, prinţ Racotzki, conte de Saint-Martin şi marchiz de Aglie” etc. Acesta este însoţit de Lorenza Pellegrini, ori în transă, ori drogată. – Fraţiolor, cavaleri. Ne aflăm aici pentru că în aceste zile Misticii Legaţi v-au informat … că după şase sute de ani de preadureroasă rătăcire l-am găsit pe unul care ştie. Cum a aflat – şi a aflat mai mult decît noi – e un mister ce ne pune pe gînduri”. Apare şi Ardenti, colonelul excroc.

            –  De la tine ştie Belbo ceea ce ştie şi ai tăcut, spune răstit, Aglie.  – Prizonierul minte. Jur că nu ştiu nimic. Este adus şi Belbo, care o vede pe Lorenza şi brusc, capătă certitudinea că biata femeie fusese manipulată, ca să poată fi el controlat. Urmează scene funambuleşti. Asistenţa este împărţită în două tabere. Lupta pentru putere se manifestă bineînţeles, şi aici. Convinşi că Belbo nu vrea să le destăinuie secretul, îl condamnă la moarte. “Pendulul începea o oscilare rapidă şi violentă, smulgîndu-şi victima odată cu sine. Funia se întinsese sub greutatea sferei şi se înfăşurase, de data aceasta strînsă ca un laţ, în jurul gîtului bietului meu prieten, proiectat în aer, atîrnînd de-a lungul firului Pendulului şi, zburînd deodată către extremitatea de răsărit a corului, acum se întorcea îndărăt, lipsit de viaţă (sper), în direcţia mea”. Pentru că el, Casaubon ar fi urmat să aibă aceeaşi soartă. Aglie spusese cît se poate de limpede : – Mai este unul care ştie, dar, deocamdată a reuşit să scape. Va reuşi Casaubon să se facă nevăzut ?

 *cipai = soldaţi ai Armatei Indiei Britanice, recrutaţi din rîndul populaţiei băştinaşe (din cuvîntul urdu “sipaahi” = soldat ).

Read Full Post »

            Casaubon reia şirul istorisirii sale. “În zilele care urmară am neglijat Planul. Sarcina Liei se apropia de termen şi eu stăteam cu ea cît puteam mai mult”. Sigur că ulterior, Casaubon a înţeles ce era de înţeles de la bun început : acesta este singurul mister al lumii, taina tainelor stă în pîntecul femeii iubite care este pe cale să perpetueze  viaţa sa şi pe a ta, printr-o nouă viaţă, o nouă frumuseţe a lumii, denumită în arborele sefirotic TIPHERETH. Dar nu, spune Casaubon înciudat, “noi, – sardonicii – voiam să ne jucăm de-a v-aţi ascunselea cu diabolicii, arătîndu-le că, dacă era vorba de complot cosmic, noi ştiam să inventam unul care mai cosmic de atît, nici că putea fi”.

            Din joacă în joacă, din deducţie în deducţie, trio-ul nostru desluşeşte în ce constase puterea secretă a Templierilor : descoperisera Omphalos-ul, Umbilicus Telurris, Centrul Lumii, Originea Mecanismului. Iar Filip cel Frumos – Hrăpăreţul tocmai la acest lucru rîvnea. De aici torturile insistente la care fuseseră supuţi Templierii. Vorbiseră ? Mister ! La ce slujea Omphalosul ? Simplu : “Faptul că posezi staţia aceea îţi dă putinţa de a prevedea ploile şi seceta, de a dezlănţui uragane, taifunuri, cutremure …(cu siguranţă Atlantida a dispărut din cauza unui experiment dus prea departe) … E altceva decît bomba atomică; asta face rău şi celui care o lansează”. Cu alte cuvinte, poţi să remodelezi pamîntul, să provoci schimbări climaterice, să şantajezi orice guvern vrei, să provoci căderea burselor, să manipulezi tot ce poate fi manipulat şi să elimini tot ce nu ţi se supune. Preschimbarea metalelor în aur fusese o joacă de copii. Ce-i oprise pe Templieri ca să-şi pună puterea la lucru ? Înţeleseseră că trebuiau sa aştepte şase sute de ani pînă ce dezvoltarea tehnologică să le poată sluji, intenţiile. Trebuiau să transmită din generaţie în generaţie acest teribil secret : locul unde se găseşte Umbilicus Telluris.

            Da, dar cum ? Computerul-Abulafia consultat, le dă un răspuns pe măsura : “Guillaume Postel moare în 1581. Bacon e viconte de Saint-Albans.La Conservatoire se află PENDULUL LUI FOUCAULT”. De ce nu au folosit o simplă hartă ? Cine ştie cum era cartografia pe vremea aceea, renunţă la întrebare. Sigur că exista un document, dar acesta trebuie să fi fost încifrat după metoda lui Trithemius, iar mişcarea pendulului, combinată cu o rază de soare, într-o anumită zi, ar fi trebuit să indice cu precizie locul.

            Pare simplu, dar de fapt este teribil de complicat. Unde trebuie plasat pendulul ? Se ştie că acelaşi pendul funcţionează diferit în diferite locuri ale lumii. Apoi, să nu uităm că întotdeauna oamenii au avut o predilecţie ciudată pentru catacombe, subterane, peşteri, locuri care promit doze masive de mister; locuri în care conspiratorii s-au simţit mai bine decît oriunde.

            Aveau să apară scriitori de sf. SF ? Nici vorbă de aşa ceva, spune Eco. Jules Verne nu face decît să le deschidă ochii oamenilor şi să le arate ce au de făcut !  Trioul nostru scormoneşte munţii de manuscrise. “Eu mă obişnuiam, Diotallevi se corupea, Belbo se convertea. Dar toţi eram pe cale să ne pierdem acea lumină intelectuală ce ne ajută întotdeauna să distingem asemănătorul de identic, metafora de lucruri spune Casaubon”. Se pare că primii care au înţeles cum ar fi putut fi reconstituită harta care aşezată sub Pendul, ar fi indicat LOCUL, şi anume pe cale combinatorică, calculul factorial din Sefer Yetzirah, au fost iezuitii.

            Este de ajuns să vedem ce putere imensa căpătaseră aceştia. De ce a fost înfrint de exemplu Napoleon ? Aşa au decis iezuiţii. Etcetera. Eco se distrează cu cititorul plimbîndu-l prin cele mai neaşteptate momente ale istoriei, încercînd să ne convingă de diverse teorii. Cum un cititor obişnuit nu ştie atîta istorie şi teologie, încît să îl confirme sau infirme, este bine să  citim aceste lucruri, elucubraţii vizibile amestecate cu adevăruri (orice o fi acela un adevăr!), este bine să le citim deci, cu zîmbetul pe buze, adică aşa cum cred eu că le-a şi scris Eco.    

            Tot lucrînd la Planul acesta acaparator, Belbo devine din ce în ce mai însingurat, vine şi revine cu diverse versiuni, munceşte îndîrjit. Diotallevi începe să acuze o suferinţă de stomac stranie, iar Lia, îl convinge le Casaubon să plece împreună cu copilul într-o mică vacanţă. – Pînă una alta ce ştiţi voi cu adevărat ? Nu ştiţi decît ce v-a spus excrocul acela, şi ce citiţi prin manuscrisele unor săriţi de pe fix care inventează mistere. Pot să văd şi eu biletul acela pe care vi l-a lasat Colonelul Excroc Ardenti ? Şi spune Lia cu mult bun simţ : “Planul vostru e plin de secrete pentru că e plin de contradicţii. De aceea ai putea găsi mii de inşi neliniştiţi dispuşi să se recunoască în ele … Lumea nu l-a crezut pe Semmelweis care le spunea medicilor să se spele pe mîini …Spunea lucruri prea simple. Oamenii îl cred pe cel ce vinde loţiunea care face părul să crească”. Asta au făcut cei trei ? Au făcut un Plan complet fals ? Vom vedea.

Read Full Post »

            “Cu un curaj nebun, mi-am oferit serviciile pentru o cercetare rapidă şi precisă. Mai bine n-aş fi promis. M-am trezit într-o mlaştină de cărţi care cuprindeau studii istorice şi bazaconii hermetice, fără să reuşesc să disting cu uşurinţă datele plauzibile de cele fantasmagorice … întîlneam nume cunoscute pe care nu mă aşteptam să le întîlnesc în compania aceea şi coincidenţe cronologice pe care mi se păruse curios să le înregistrez.

– 1645 Londra : Ashmole fondează Invisible College, de inspiraţie rozacruceană.               

– 1662 Din Invisible College ia naştere Royal Society, iar din Royal society, Masoneria.    

– 1666 Paris : Academie des Societes.                                                                                     

– 1707 Se naşte Claude-Louis de Saint-Germain, dacă e adevărat că s-a născut vreodată.  

– 1717 Crearea unei Mari Loji Londoneze.                                                                           

– 1721 … Petru cel Mare întemeiază o lojă în Rusia.                                                             

– 1730 Montesquieu, în trecere prin Londra, e iniţiat.                                                           

– 1737 Ramsay, afirma originea templieră a masoneriei. Originea Ritului Scoţian, de acum în luptă cu Marea Lojă londoneză.                                                                         

– 1738 Frederic, pe atunci prinţ moştenitor al Prusiei, este iniţiat. Va fi protectorul enciclopediştilor.                                                                                                            

– 1740 În Franţa iau naştere diferite loji …                                                                       

– 1743 Prima apariţie publică a contelui de Saint-Germain. La Lyon ia naştere gradul de Cavaler Kadosh, cel care trebuie să-i răzbune pe Templieri …                                         

– 1756 Baronul von Hund fondează Stricta Observanţă Templieră. Unii spun că este inspirată de Frederic al II-lea al Prusiei. În ea se vorbeşte pentru prima oară de Superiorii Necunoscuţi. Unii insinuează că Superiorii Necunoscuţi sunt Frederic şi Voltaire.                   

– 1758 Soseşte la Paris Sainte-Germain şi-şi oferă serviciile regelui în calitate de expert în vopsele. O frecventează pe doamna de Pompadour …                                                                

– 1760 Saint-Germain într-o ambiguă misiune diplomatică în Olanda. Trebuie să fugă, e arestat la Londra şi apoi eliberat. Dom Pernety fondează Iluminaţii din Avignon …                          

– 1762 Saint-Germain în Rusia.                                                                                            

– 1763 Casanova îl întîlneşte pe Saint-Germain în Belgia : el îşi ia numele de Surmont şi transformă o monedă în aur …  

– 1771 Ducele de Chartres, cunoscut apoi ca Philippe Egalite, devine mare maestru de Grand Orient, apoi Grand Orient de France, şi încearcă să unifice toate lojile. Rezistenţă din partea lojilor de rit scoţian …                                                                      

– 1776 Saint-Germaine, sub numele de contele de Welldone, îi prezintă proiecte chimice lui Frederic al II-lea. Ia naştere Societe des Philathetes, pentru a-i reuni pe toţi hermetiştii. Loja Neuf Soeures : aderă la ea Guillotin şi Cabannis, Voltaire Şi Franklin. Weishaupt fondează Iluminaţii din Bavaria. După unii, e iniţiat de un negustor danez, Kolmer, întors din Egipt, care ar fi misteriosul Altotas, maestrul lui Cagliostro.  

– 1778 Saint-Germain se întîlneşte la Berlin cu Dom Pernety … Stricta Observanţă Templieră cade de acord cu Grand Orient ca să fie acceptat Ritul Scoţian Rectificat. 

– 1782 Mare congres al tuturor lojilor iniţiatice la Wilhelmsbad.

– 1784 Saint-Germain moare în timp ce, în serviciul landgrafului de Hesse, punea la punct o fabrică de coloranţi.

– 1785 Cagliostro fondeaza Ritul de la Memfis, care va deveni Ritul Antic şi Primitiv de la Memfis-Miţraim … Izbucneste, manevrat de Cagliostro, scandalul Colierului Reginei. Dumas îl descrie ca pe un complot masonic pentru discreditarea monarhiei. Este suprimat ordinul iluminaţilor din Bavaria, suspectat de intrigi revoluţionare.

– 1786 Mirabeau este iniţiat de Iluminaţii din Bavaria la Berlin. Apare la Londra un manifest rozacrucian atribuit lui Cagliostro. Mirabeau le scrie o scrisoare lui Cagliostro şi Lavater …

– 1789 Începe Revoluţia Franceză. Criza lojilor în Franţa… 

– 1798 Arestarea lui Cagliostro la Roma.

– 1801 La Charleston este anunţată fondarea oficială a unui Rit Scoţian Antic şi Acceptat, cu 33 de grade.

– 1824 Document al curţii din Viena către guvernul francez : se denunţă asociaţii secrete, cum sunt Absoluţii, Independenţii, Înaltul Aşezămînt al Carbonarilor.

– 1835 Cabalistul Oettinger declară că l-a întîlnit pe Saint-Germain la Paris …

– 1868 Bakunin fondează Alianţa Internaţională a Democraţiei Socialiste, inspirată, după unii, de la Iluminaţii din Bavaria.

– 1875 Helena Petrovna Blavatsky fondează Societatea Teosofică. Apare Isis Dezvăluită.         

– 1879 Fondarea lui Societas Rosicruciana în SUA …  

– 1884 Leon al XIII-lea, prin enciclica Humanum Genus, condamnă Masoneria. Catolicii o părăsesc, iar raţionaliştii se grăbesc să intre în ea …

– 1890 Josephin Peladan îl abandoneaza pe Guaita şi fondează Rose-Croix Catholique du Temple et du Graal, proclamîndu-se Sar Merodak. Disputa dintre rozicrucienii lui Guaita şi cei ai lui Peladan se va numi războiul celor două roze …         

– 1898 Aleister Crowley iniţiat în Golden Dawn. Va fonda apoi ordinul Thelema pe cont propriu.

– 1907 Din Golden Down ia naştere Stella Matutina, la care aderă Yeats …

– 1918 Ia naştere în Germania Societatea Thule …

           Ce înseamnă toate astea ? întreabă Diotallevi. Nu mă întrebaţi pe mine. Voiaţi date ? Iată-le. Va trebui să-l consultăm pe Aglie. Pariez că nici el nu cunoaşte toate organizaţiile astea”  Amintindu-şi că de Angelis întrebase de o societate denumita TRES, cei trei conspiratori ai Planului, au adăugat această posibilă societate falsă, la coada listei, apoi o prezentară lui Aglie. Se risipeşte misterul ? Dimpotrivă !

            “Dacă ar fi vorba să definim printr-un singur cuvînt trăsătura dominantă a masoneriei franceze din secolul al XVIII-lea, unul singur ar fi potrivit : diletantism”. (Rene Le Forestier, La Franc-Maconnerie et Occultiste, Paris, Aubier, 1970,2).

             La barul Pilades, Aglie, savurînd un cognac de soi, flecăreşte generos despre Masonerie. Există certe legături între Templieri şi lojile străvechi ale meşterilor care au ridicat Templul lui Solomon. După persecuţia lor, au topit mitul răzbunării lui Hiram-arhitectul Templului  cu mitul răzbunării lui Jacque de Molay, Marele Maestru sacrificat odată cu arestarea şi executarea lor din vremea lui Filip cel Hrăpăreţ. Ritul scoţian este o invenţie franco-germană. Ce secrete avea Ramsay ? Niciunul! evident ! În Stricta Observanţă Templieră a tipului acela dubios, Hund (Ramsay) intrau Ghoete, Lessing, Mozart, Voltaire, d’Holbach, Mesmer, Cagliostro, Casanova, d’Alemmbert. Mulţi dintre cei de pe lista lui Casaubon, erau simpli aventurieri. Problema este că trebuie făcută distincţia clară dintre Ezoterism şi Ocultism. Templierii erau nişte iniţiaţi, dispuşi să moară pentru a-şi proteja secretul. Ocultistul este un exhibiţionist. Regula este că un secret iniţiatic dezvăluit, NU SERVEŞTE LA NIMIC. Apoi, intrigat, Aglie se opreşte la TRES. – De unde vine  noutatea asta ? Din ce manuscris ? – Ştiţi, lista a fost alcătuită răsfoind diverse texte, multe le-am restituit, erau numai bune de aruncat. E important ? – DELOC ne asigură Aglie. Nu am mai auzit pomenindu-se acest nume. Într-adevăr nu ştiti cine-l citează ? – Hotărît lucru, NU.

            Aglie îşi consultă ceasul şi pleacă grăbit. Casaubon, Diotallevi şi Belbo, ajung la o concluzie : “Masoneria e copertura exterioară, pretextul pentru care toţi aceşti agenţi ai unor grupuri diferite – Dumnezeu ştie unde intră paulicienii şi ierusalemiţii – se întîlnesc şi se confruntă, încercînd să-şi smulgă vreun crîmpei de secret unul altuia”. (va urma)

Read Full Post »

            Devenit consultant al manuscriselor sosite la editura Principală – Garamond pentru Proiectul  Hermes, domnul Aglie vine cu o idee genială : nu este necesară atragerea de noi colaboratori pentru Isis Dezvăluită. Este suficient să se consulte fişierul cu toţi autorii trimişi la editura secundară – Manuzio în ultimii 20 de ani. Aceştia vor fi mai mult decît încîntati să participe, odată ce şi-au tipărit cărţile pe speze proprii. O stranie surescitare îi cuprinde pe toţi. Lucrau la construirea Planului cu implicare. Casaubon, entuziast şi fericit, mai ales că Lia îi zămislea netulburată, pruncul visat. “Diotallevi a fost de acord să intre în joc pentru că, în ceea ce-l privea, asta a fost ca o rugă. Cît despre Jacopo Belbo, am crezut că el se distrează, ca şi mine. Abia acum înţeleg că nu avea parte de o bucurie adevărată. Participa ca unul care-şi roade unghiile”. Belbo creează chiar şi un program pentru  computerul Abulafia, care să ordoneze fragmente culese aleator din manuscrise diferite şi să le combine cu banalităţi cotidiene. Rezultatul, mai mult decît surprinzător, le confirma bănuielile : Templierii au legatură cu orice.

            Aveau deci un Plan desfăşurat pe şase sute de ani, cu puncte precise de contact la fiecare 120 de ani, pentru a transmite secretele Marilor Maeştri neîntrerupt. Iar pentru o şi mai deplină ocultare, locurile erau diferite de la epocă la epocă. 1344 – Portugalia (sau Spania?); 1464 – Anglia; 1584 – Franţa; 1704 – Germania; 1824 – Bulgaria; 1944 Ierusalim. Totuşi, undeva lanţul se rupsese. “Noi ne amintim bine, totuşi, aluziile secrete la o perioadă de 120 de ani pe care fratele A…, succesorul lui D şi ultimul din cea de-a doua generaţie – care a trăit în preajma multora dintre noi – , ni l-a adresat nouă, celor din a III-a generaţie…” – Fama Fraternitas (unul din cele două manifeste ale Rosacrucienilor). O posibilă cauză a rupturii este reforma Gregoriană a calendarului din 1582, adoptată la date diferite în locuri diferite, pe parcursul a două secole ! Cele 10 zile şterse din calendar, nu au fost şterse simultan peste tot deci, Marii Maeştri, care soseau la locul de întîlnire, soseau la date diferite !

            Firesc, diferiţi Rozacrucieni se pun pe muncă să reconstituie continuitatea. Printre ei, Roger Bacon, adevăratul autor al teatrului shakesperian, în care bineînţeles, nu este vorba decît despre Marele Plan! În Franţa, bibliotecarul lui Richelieu, scrie “Instructions a la France sur la verite de l’istoire des Freres de la Rose-Croix”. De aici încolo, Umberto Eco ne ia de mînă şi ne poartă pe cărările nebătătorite ale istoriei. Istoria ca o padure deasă, unde un soare nezărit alungă umbrele nelimpezi şi iese strălucitor din loc în loc, în rarele poieni ale cunoaşterii depline. Este întîmplător faptul că acum începe să se răspîndească învăţătura cabalistică a lui Luria ? NU. Este întîmplător faptul că acum au  loc importante descoperiri cartografice ? NU. Este adevărat ca Roger Bacon a murit ? NU se ştie. Nimeni NU i-a văzut cadavrul. A luat el identitatea contelui de Saint-Germain?

      Dar Jacopo Belbo, “pus în faţa posibilităţii de a combina fragmente dintr-o istorie a altcuiva, regăsea treptat impulsul de a o scrie, în formă narativă, pe a lui proprie”. Pînă atunci, Casaubon …

Read Full Post »

            Odată ce relaţia sa cu Amparo s-a curmat brusc după scena dansului ritual, Casaubon revine în Europa. Îşi reia vizitele la barul Pilade, locul în care îi întîlnise pe Belbo şi pe Diotallevi şi deschide o mică afacere, echivalentul a ceea ce astăzi noi numim, consultanţă, în domeniul culturii. Regăseşte un Belbo din ce în ce mai adîncit în misterele urmaşilor Templierillor. Un Belbo însă îndrăgostit de o fiinţă stranie, Lorenza Pellegrini, o rebelă, care îl tratează cînd ca pe omul vieţii sale, cînd ca pe un zero absolut.           

           Suntem în plin GEBURAH; oare există dreptate pe lume ? Dreptatea este sinonimă cu adevărul ? Dreptatea şi sau adevărul, pot să ucidă ? Desigur. Cine nu ştie acest truism elementar ?  Deocamdată, Casaubon îşi pansează rănile provocate de Amparo, cu Lia, altă mare iubitoare de mistere ale Rozacrucienilor.

            “Oricine reflectează la patru lucruri ar fi fost mai bine să nu se fi născut : ce anume se află deasupra, ce e dedesupt, ce este înainte şi ce este după” (Talmud, Hagigah, 2.1). Poate că aşa este dar, de obicei aflăm aceste lucruri abia după ce ne punem astfel de întrebări. Tentaţia iscodirii este prea mare. Uneori, habar nu ai la ce ajungi cînd începi o nouă activitate. Casaubon primeşte o comandă : să ilustreze un album despre istoria metalelor. Activitatea sa ar consta inclusiv din vizitarea marilor muzee, pentru documentare. Ce intelectual  poate rezista la aşa ceva ? Printre alte muzee, Belbo menţionează impersonal şi muzeul din Paris, unde se află Pendulul.  – Pendulul ?  – Da, pendulul lui Foucault. Ei şi? Nu contează. Important este că poate vizita Parisul. Împreună cu Lia. Patru zile de huzur, care va să zică.

            Între timp, Belbo, sub pseudonimul dr. Moebius, împreună cu Diotallevi lucrează la Proiectul Hermes, un proiect “despre miraculoasa renaştere a ştiinţelor oculte în lumea modernă, iar  editura Manuzio intenţiona să se lanseze în această direcţie cu o nouă colecţie, Isis Dezvăluită”. Pentru reuşita proiectului, aveau nevoie de colaboratori benevoli, care să le pună la dispoziţie tot ceea ce puteau oferi. “Chiar în clipa aceea intră Lorenza Pellegrini, mai solară ca oricînd”. – Minunat, spune aceasta, am un prieten foarte simpatic, un fost tupamaro din Uruguay, care lucrează la revista Picatrix şi care mă duce mereu la şedinţe spiritiste. Chiar şi Casaubon vrînd să fie de folos, aduce în discuţie întîlnirea sa din Brazilia, cu Aglie, “un individ cu siguranţă erudit, care ia în serios lucrurile acestea, dar cu eleganţă”. Ajunşi la reşedinţa lui Aglie, au împreună cu acesta o edificatoare discuţie. Numerologia ? Are rostul său, dar să nu exagerăm. Tainele lumii, începînd cu piramidele egiptene ? Interesant domeniu. Aproape de sfîrşitul întîlnirii, cineva intră ca la el acasă : Lorenza Pellegrini, desigur. Lucrurile încep să se lege. Cu siguranţă, Pendulul se mişcă din ce în ce mai hotărît. Cu lumea întreagă cu tot. Cum ? Vom vedea. Sper.

Read Full Post »

            HESED. Aşa se numeşte capitolul patru din acest megaroman. De ce ? Să încercăm să desluşim. “Analogia contrariilor, este raportarea luminii la umbră, a culmii la abis, a plinului la gol. Alegoria, mamă a tuturor dogmelor, e punerea amprentei în loc de sigiliu, a umbrelor în loc de realitate, este minciuna adevărului şi adevărul minciunii”, scrie  Eliphas Levi în Dogme de la haute magie, 1856. Şi ce are de-a face MILA cu aceste lucruri ? Are, pentru că mila este opusul necruţării.

            Aflat în Brazilia cu iubita sa Amparo, deşi legătura sa cu frumoasa creolă trece prin momente de cumpănă, Casaubon nu părăseşte ţara de care începea să se simtă legat. Sau, măcar atras. Pe neaşteptate, primeşte o scrisoare de la Belbo. “Au trecut mai bine de doi ani, mi se pare, şi trebuie să-mi cer scuze şi acum, căci eu sînt cel ce te-a vîrît în încurcătură în dimineaţa aceea (întîlnirea cu Ardenti, confruntarile cu poliţistul de Angelis)”.

            Da, trecuseră mai bine de doi ani. Povestea cu personajul acela insolit, Ardenti şi cu pergamentul său apocrif părea intrată în uitare. Dar Belbo, vizitînd locurile unde fusese închis celebrul excroc Cagliostro, află că acesta încă mai avea adepţi care se întîlneau periodic. Curios, merge la o întrunire. Acolo, un soi de preot oficia un soi de ceremonie ciudată într-un decor misterios. Mediumul, o tînără, cade în transă şi printre bolboroseli ininteligibile, începe să spună diverse lucruri care păreau sa aibă legătură cu ceea ce era scris pe acel pergament. Numele Provins se aude limpede. Uluit, la terminarea ceremoniei, Belbo vrea să o urmeze pe fată. Dar, surpriză ! Apărut de niciunde, comisarul De Angelis, îl opreşte, spunîndu-i că ştie el de unde să o găsească, invitîndu-l la o cafea. A doua zi însă, altă surpriză ! Fata dispăruse împreună cu amorezul său cu tot. Scrisoarea lui Belbo, era un avertisment că De Angelis ar fi putut să încerce să-l caute şi pe el, pe Casaubon. Pauza s-a terminat. Odată ce cadrul general de desfăşurare al acţiunii este trasat cu claritate, acţiunea poate să înceapă PLANUL se pune în funcţiune. Pendulul a început să se mişte, Cartea lui Eco, de-abia de aici începe !

            O altă scrisoare de la Belbo, îl linişteşte pe Casaubon. Dispariţia fetei-medium şi a amantului său era justifictă simplu: băiatul era amestecat în afaceri necurate cu droguri şi dispăruse de frica celor pe care îi înşelase. Fata citea reviste de tip Picatrix pline cu astfel de fabulaţii, în care Templierii şi Rozacruceenii, erau la loc de cinste. Casaubon, se linişteşte. Şi pleacă împreună cu Amparo, într-o călătorie plănuită mai de mult. La un prieten de-al lui Amparo, un pictor, Casaubon se întîlneşte cu un personaj “îmbrăcat impecabil într-un costum cu vestă, cretat, deşi era cald, lentile cu montură de aur pe chipul rozaliu, păr argintat”. Aglie. Personaj cheie al cărţii! Acesta îi invită la locuinţa sa de la Milano, unde avea o bibliotecă garnisită cu tot ce ar fi poftit atît Casaubon, cît şi Amparo. “- Dumneavoastră ştiţi totul despre cultele lui Isis, spuse Amparo. – Numai puţinul pe care l-am văzut din ele. – Nu aveau loc acum două mii  de ani ? – Nu sînt aşa de tînăr ca dumneavoastră, zîmbi Aglie. – Precum Cagliostro, am glumit eu. – Cagliostro era un mistificator … dar contele de Saint-Germain nu, şi cînd spunea că a învăţat secretele lui chimice de la vechii egipteni, poate NU se lăuda” spune încruntat Aglie.

            Aglie le promisese ca îi va duce la o ceremonie specială. În aşteptarea acestui eveniment, Casaubon împreună cu Amparo, citesc din cartea despre Rozacrucieni, pe care o luase Casaubon cu el. Aceştia sunt semnalaţi prima dată într-o lucrare din 1614, în care fondator este un misterios Christian Rosencreutz, născut în 1378, mort în 1484. Deducţia logică duce direct la ideea că Rozacrucienii provin din templieri, iar Luther care avea pe stema sa un trandafir şi o cruce, n-ar fi fost străin de acest Ordin. Ordin care avea un sediu, iată, chiar şi la Rio, unde Casaubon şi Amparo se reîntorc din excursia lor. A venit şi momentul promis de Aglie. La acea ceremonie stranie, Amparo se simte dintr-o dată atrasă de o forţă căreia nu poate să-i reziste şi intrată în transă execută un dans ritualic la fel ca şi cei iniţiaţi deja. “Ce ruşine, zise Amparo, eu care nu cred în astea, eu nu voiam, dar cum am putut ? – Se întîmplă, se întîmplă îi zise Aglie cu blîndeţe”. Casaubon, gîndea : “acum ştiu că HESED nu e numai sefirotul graţiei şi al iubirii. Cum amintea Diotallevi, este şi momentul expansiunii divine ce se răspîndeşte către periferia-i nemărginită. E grija celor vii faţă de morţi, dar cineva trebuie să fi spus că e şi grija celor morţi faţă de cei vii”. (va urma)

Read Full Post »

Older Posts »