Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘pestera sf. Mihael’

Odată ritualul matinal terminat (trezit, privit pe geam, duş, mic dejun) ne adunăm la autocar şi purcedem la drum. Vremea e neguroasă, ba ne plouă, ba stă, vom trăi şi vom vedea. Soarele se căzneşte să apară dintre norii negri, nu prea reuşeşte, asta e, mergem mai departe. Bine măcar că e cald, vreo 20 de grade Celsius, şi se va face şi mai cald. Şi de data asta adunăm ceva amatori de hoinăreală de pe la alte hoteluri, pînă cînd autocarul este full. Mare parte din drum coincide cu cel de alaltăieri, autostrada către Tarifa, iar după ce străbatem şase-şapte tuneluri ajungem la o intersecţie de unde luînd-o la dreapta vom ajunge la Gibraltar. Pare că vom fi norocoşi, soarele a răzbit norii deşi mai cad cîteva picături răzleţe de ploaie. Ajungem la vamă. O bruneţică frumuşică îmbrăcată în uniformă se urcă în autocar şi ne ia la ochi privind atentă ca nu cumva mutra cuiva să nu corespundă cu poza din buletin / paşaport. Corespunde. Hopaaaa, problem. Două turcoaice cu rezidenţă în Spania nu primesc liber în M. B. Coboară tustrele pentru lămuriri, timp în care ghida, Polina, o nemţoaică trecută bine de cea de a doua tinereţe începe să ne mitralieze în limba germană. Nu pricep o iotă. Începe să vorbească în engleză. Pricep că avem la dispoziţie o grămadă de magazine, terase, etc, unde vom petrece clipe memorabile, cheltuind ca nababii şi deci umplîndu-ne pînă la refuz traistele cu băuturi, bijuterii, ţigări, artizanat, etc, şamd, iar pentru amatorii de papa bun oferta este pe măsură. Cînd începe să turuie instrucţiunile utile, adică modul în care vom ajunge la Stînca Gibraltar şi la Peştera Sfîntului Mihael, două hitleriste din spatele meu încep să turuie de acoperă vocea Polinei şi nu pricepem nimic. Le atrag politicos atenţia şi mă privesc ofuscate. Un românaş cumsecade, care ştie limba lui Goethe le spune pe limba lor nu ştiu ce dar gestapovistele tac. Buuuun. Cîteva imagini din Gibraltar:

20151012_110631

20151012_110312

20151012_110607

20151012_123635

20151012_123331

20151012_123505

20151012_123409

Ajungem la parcarea de unde din autocar(e) vom fi transferaţi în maxibuzele cu care vom ajunge sus. Dar nu chiar acum. Mai întîi facem o plimbare pe cont propriu în oraşul vechi preţ de vreo 100 de minute. Bine că a ieşit soarele. Din parcare ajungem mintenaş la nişte trepte care ne conduc spre reţeaua de străduţe înguste ale centrului vechi. Cunoaştem peisajul: magazin, magazin, magazin, terasă, etc, şamd, în jos, în sus, la stînga şi la dreapta.

20151012_113147

20151012_114129

20151012_114201

20151012_120119

20151012_121304

Ne tentează ceva? Niet! Bazar de proastă calitate. (A luat Silvia totuşi, o sticlă de gin bun, direct de la mama lui de acasă 🙂 ).

20151012_115745

Ceea ce ne salvează cumva plimbărica este aspectul îngrijit al clădirilor, deci ne putem clăti ochii, o leacă.

20151012_113204

20151012_113715

20151012_114219

20151012_115302

La un moment dat, dăm de o drăcie: un soi de mecanism de produs monedă personală 🙂

20151012_113850

Adică bagi în drăcia aia o monedă de un euro şi una de cinci eurocenţi şi învîrţi o manivelă

20151012_121404

care angrenează nişte roţi dinţate pînă cînd deodată, maşinăria scuipă pe o farfurioară o chestie lunguiaţă: un bănuţ oval de vreo 2 cm. pe unu şi jumătate pe care se vede imprimată silueta unei maimuţe (simbolul gibraltarului) şi cuvîntul Gibraltar – citeţ – plus alte cîteva cuvinte neinteligibile (pentru mine). Pe verso, nimic.

20151012_121445

Pînă la urmă, am mirosit excrocheria: îţi laminează moneda de cinci eurocenţi sub forma de maimuţică, iar piesa de un euro ia-o de unde nu-i! Vorba ceea: dai un ban dar măcar ştii că ai scăpat de el 🙂 Acum îmi vine să rîd cînd mă gîndesc la cît am alergat să fac rost de moneda de cinci eurocenţi 🙂

20151012_113620

20151012_113807

Revenim la grup, o văd pe Polina şi o întreb la ce oră plecăm spre Stînca Gibraltar. Mă întreabă de la ce hotel sînt, cercetează nişte hîrtii şi-mi spune că eu (şi nici Silvia) nu mergem cu ea. Intru în panică. Cum aşa? ceilalţi par să ştie ce au de făcut? nu prea. Domnul acela cumsecade încearcă să lămurească problema în limba germană. S-a rezolvat? Niet! Panicat, telefonez Alinei, i-o dau pe Polina la telefon şi după ce găvăresc ele între ele vreo două minute, problema s-a rezolvat. Noi, românii, fuseserăm alipiţi la un grup care urmau să primească explicaţii în limba engleză. De aceea spusese Polina că nu mergem cu ea: ea conducea grupul vorbitor de germană. Bine şi aşa. Lămurit, telefonez Alinei să-i cer scuze şi să-mi asum vina. De fapt, vina a fost a celor două nemţoaice (hitlerista şi gestapovista) care-au acoperit cu nesimţire cu pălăvrăgelile lor, explicaţiile Polinei. În sfîrşit. Ce mai contează? Sîntem în maxibuz.

Read Full Post »