Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘picasso’

text şi foto de brindusafrunza

Taurul si omul iberic au strabatut impreuna istoria.

Spectacolul coridelor, amestec de ritualuri precrestine, dans solemn de umbre si penumbre ale muletei (pelerina rosie folosita de toreador) intre viata si frica,
intre curajul omului si bravura impetuosului animal, se desfasoara in Plaza de Torros sau ‘La Maestranza’.
Vis-à-vis de arena, cu zidurile sale de un alb estompat de vremuri cuceritoare , Carmen ( personajul creat de Bizet ) priveste tulburator si aproape prinde contur pasul sau semet in intampinarea adulatului Don José.
Cladirea ,cu fațada în stil baroc specifica celei de-a doua parti a sec al XVIII-lea, are o acustica de antichitate elena. Intrarea principală se numeste Puerta del Principe (Poarta Printului), cu ancadramente de fier create de artistul fierar Pedro Roldan (secolul al XVI-lea) luate de la o manastire. Edificiul unic in lume, din punct de vedere al conceptiei arhitecturale, este compus din trei ovoide care cuprind arena, muzeul patronat de Coroana Spaniei , o capela dedicata Fecioarei Maria a Caritatii –spatiu in care luptătorii se rugau inainte de intrarea in arena , grajdurile cailor si taurilor si o infirmerie.
Nu am participat la Corida, dar Iubirea, Răul şi Moartea, cele trei muze spaniole, cum le numeşte celebrul diplomat,istoric si scriitor spaniol Salvador de Madariaga y Rojo (prieten si companion in pelegrinarile spaniole ale americanului Hemingway, prieten marturisit si devoalat in romanul document “ Moartea de dupa amiaza”), imi amintesc de Toremahia excelentul tratat de dragoste al andaluzului Jose Delgada,toreador spaniol cunoscut drept Pepe Xinlong, celebru in sec al optusprezecelea ( cel care l-a inspirat pe Velasguez sa aduca tribut artei prin pictura sa « Moartea lui Pepe Xinlong) un veritabil cod de etica si de maiestrie al toreadorului.
Două secole mai târziu, o editură care intentiona sa reediteze lucrarea celebrului Delgado, l-a rugat pe pictorul andaluz Pablo Picasso,un pasionat al coridelor,sa ilustreze grafic noua aparitie. Si astfel s-a implinit o noua creatie « La Tauromaquia » cele douazeci si șase gravuri magistrale- excelente stilizari ale fortei brute ale profanului pamantesc in lupta sa spre sacralitate.De ce Plaza de Toros? In arena omul si animalul se confrunta inr-o lupta aparent inegala, dar care urmeaza un set de reguli ale ONOAREI, pe cand in afara zidurilor convietuirea omului cu semenii sai si cu celelalte vietuitoare nu mai respecta,deseori, niciun cod de coexistenta!

Sevilia - La Maestranza
Sevilia -Toreador La Maestranza5

Sevilia-Muzeu toreador12

Sevilia-Muzeu toreador14

Sevilia-Muzeu toreador15

Sevilia-Ringbull

Sevilia-Ringbull4

Sevilia-Ringbull3

carmen

Sevilia -Toreador La Maestranza

Read Full Post »

Da, gerul s-a mai înmuiat, iar ninsoarea deşi s-a oprit, a dat cuvenita culoare anotimpului pe care îl traversăm, iar ramurile copacilor trişti s-au acoperit de nea. Vremurile sunt cum sunt, dar noi mergem înainte. Mergem chiar şi dacă ni se pare nouă că stăm. Ne-a spus Einstein de ce suntem în mişcare, chiar şi dacă noi credem, că nu. Dar.  Este chiar frumos peisajul acesta alb diafan, în care ne regăsim fie şi parţial, zăpezile copilăriei noastre. Zăpezile de altă dată? Nu chiar. Dar privirea aruncată pe geam, acestui peisaj, mă duce cu gîndul la pictura unui geniu.

Dacă astăzi tot este ziua de naştere a acestui mare pictor, ce-ar fi să amintim cîte ceva despre el ? Poate că n-ar fi tocmai inutil. În 1967, la editura Meridiane, a apărut o carte denumită chiar aşa : Viaţa lui Cezanne scrisă de Henry Perruchot, de sub pana căruia au ieşit la lumină, detalii din viaţa şi opera mai multor artişti.  Nu ştiu dacă astfel de cărţi mai sunt reeditate, astăzi. Sper. Spune autorul :” … această carte nu-i o biografie romanţată … n-am afirmat nimic ce nu s-ar putea justifica”. Tatăl lui Cezanne, începe o afacere cu negoţ de pălării, are succes şi în 1848 deschide o bancă. Speră ca fiul său să îl urmeze în afaceri. Acest lucru, nu se va întîmpla. Cezanne obişnuia să spună  :”Tatal meu a fost un geniu. Mi-a lăsat un venit de 25 de mii de franci”. Născut în 1839 în Aix-en-Provence, are o copilărie care stă sub semnul personalităţii strivitoare a tatălui său, în  faţa căruia găseste sprijin şi alinare la sora sa, Maria. Începe şcoala primară. La Saint Joseph, un calugăr spaniol pripăşit pe acolo dîn întîmplare, preda lecţii de desen. Paul dă dovadă de precocitate. Întîmplător, primeşte cadou o cutie de culori, cu care Paul colorează paginile revistelor. Nu aşa fac toţi copiii ? Totuşi, un fiu de bancher trebuie înscris la o scoală pe masură, deci la 13 ani, Paul este înscris la colegiul Bourbon. Unde îl va întîlni pe viitorul său prieten, Emile Zola. Un al treilea tovarăş de joacă li se alătură, Baptistin Baille şi cei trei se constituie în “inseparabilii” care au aceleaşi gusturi literare sau muzicale, îşi împart premiile şcolare, sunt un mănunchi unit de pasiuni comune. Anii trec, iar Paul se gîndeşte foarte serios să studieze pictura, spre uluirea tatălui său care credea că acest lucru este o simplă toană, o aiureala. Se mută la Paris unde trăieşte din 125 de franci, sumă acordată de tatăl său. Sumă insuficientă, desigur. Vizitează muzee. Pictează. Se împrieteneşte cu Camille Pissaro. Este respins la Academia de Arte Frumoase, iar tablourile îi sunt respinse sistematic la Salonul Oficial. Nu era singurul respins. Întreaga pleiadă de mari pictori acum celebri ai Franţei, a avut aceeaşi soartă. Pe atunci domina stilul academic de artă, pictura linsă şi netedă ca o oglindă. Altceva picta acum, noul val de talente care deschi8deau noi drumuri în artă. Paul Cezanne avea să fie jignit de prietenul său, Emile Zola, care îl imortalizase în romanul său “Oeuvre” ca fiind un pictor ratat. Scîrbit, fără succes şi cam fără bani, Paul se întoarce acasă. Începe munca la bancă. Cifrele plicticoase nu-i spun nimic, gîndul îi zboară tot mai des la Paris, acolo unde trăise cu adevărat. Tatăl său găsind scris în registre aceste versuri :”Cezanne bancherul vede, nu fără un fior / Că-n banca lui se naşte un pictor viitor”, se recunoaşte învins de pasiunea fiului său. Cezanne se reîntoarce la Paris, iar după ce un negustor de tablouri îi organizează o expoziţie personală, începe să aibă succes, să fie cunoscut, expune la Salonul Independenţilor şi chiar este admis la Salonul de toamnă. Tematica sa este diversă, de la naturi statice cu fructe la peisaje marine (Golful Marsiliei) sau la peisaje montane (Muntele Sainte – Victoire). Celebră este seria sa de tablouri cu jucători de cărţi, dintre care am avut bucuria să privesc fie şi fugitiv cîteva, la Muzeul d’Orsay din Paris. Nu mi-am propus să epuizez acest subiect. Nici nu ar fi posibil într-o singură postare. Tot ce am dorit este să semnalez această carte, care vorbeşte despre acest pictor de geniu, considerat a fi precursorul lui Picasso, ca de altfel şi al lui Van Gogh, Matisse, Gaugain. A fost considerat un adevărat punct de cotitură al picturii de la sfîrşitul secolului al XIX-lea. Omul a pierit la vîrsta de 66 de ani. Opera sa, este  nemuritoare. Rămîn de pe urma sa, mai bine de 800 de pînze, 350 de acuarele şi cam tot atîtea desene. Potrivit obiceiului, după moartea sa, pînzele sale au început să aibă preţuri accesibile numai bogaţilor. Cum ar fi de exemplu, bancherii.

 http://images.google.ro/images?hl=ro&lr=lang_ro&um=1&q=cezanne+paul&sa=N&start=180&ndsp=18

 Nu ştiu ca Cezanne să fi pictat vreun tablou cu subiect de iarnă. Stie cineva ? Că tocmai a re-început să fulguiască.

Read Full Post »