Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘podul carol’

O scurtă selecţie pentru tema săptămînală de la CARMEN

DSC03341

DSC03352

DSC03360

DSC03057

DSC03380

DSC03396

DSC03387

Happy WW!

Read Full Post »

N-am avut un somn chiar atît de adînc cum sperasem dar, nu mai contează. Ne-am trezit voioşi şi puşi pe fapte mari. După micul dejun consistent, mai dăm o raită pe la parterul hotelului pentru a-i mai descoperi din secrete. Abia acum observ că mai există o sală denumită Atrium, unde doritorii pot fuma. E bine de ştiut că tot aici, se mai poate savura şi cîte-o bericică învăluită în aburi de tutun, lucru care în restaurantul hotelului sau în cameră, nu-i posibil… Bine şi aşa!

DSC03045

A venit şi Eva, ne urcăm în mini-buz şi pornim. Străbatem oraşul încă adormit deşi este deja ora 9; pe lumină, alternanţa de clădiri vechi cu cele foarte vechi se vede mai limpede dar deocamdată, încă nu-s prea impresionat. Se văd şi multe clădiri în mod evident abandonate, sau cel puţin neutilizate; nu-mi bat capul să aflu de ce. Pe lîngă, noi se scurg alene tramvaie în care puţinii călători par plictisiţi; ei ştiu de unde vin şi unde se duc. Pe trotuare, puhoaie de turişti mişună în sus şi-n jos, zgîindu-se cu aviditate şi fotografiind în rafală tot tot tot. 🙂 Evident, japonezii sunt în număr mare ca mai peste tot pe unde am mai fost; de exemplu, în Grecia.

Eva ne vorbeşte într-o limbă care seamănă binişor cu limba română dar după ce greşeşte de cîteva ori spunînd stînga dar arătînd spre dreapta, nu mai sunt atent la spusele sale şi nici nu le mai consemnez. Spunea pe de rost o poezie învăţată şi cam atîta tot: uite Palatul-nu-ştiu-care, uite Primăria, uite Parcul-nu-ştiu-cum, „în anul bla-bla-bla s-a întîmplat bla-bla-bla”, etcaetera. De fapt, noi am pornit către ţelul principal al incursiunii noastre matinale: Castelul din Praga. Revedem acum pe lumină, succesiunea de poduri care traversează Vltava, poduri pe care le văzusem miraţi şi încîntaţi aseară, la venire. Fluviul este învăluit într-o ceaţă alburie, străbătut de nenumărate vaporaşe, iar aerul de deasupra sa, este brăzdat de stoluri de pescăruşi gălăgioşi care din cînd în cînd se aşează pe suprafaţa volburată a apelor, alături sute de lebede şi de raţe sălbatice. Tuuu-tuuu îmbie din cînd  cîte-un vaporaş; tuuu cînd vii la plimbare? Imediat ce plecăm de la Castel, promit în sinea mea.

Ajungem lîngă vestitul Castel din Praga. Ridicat pe o colină care domină oraşul, este maiestuos şi impunător. Nu-l vom vedea decît pe dinafară pentru că doamna Eva, n-are chiar aşa de mult timp la dispoziţie ca să stea după cheful turiştilor; treaba sa este să ne arate pe dinafară cîteva obiective turistice, iar cine are chef de amănunţeală n-are decît să vină singur, altă dată. Observ că dacă alte expresii îi lipsesc din vorbirea curentă, doamna Eva ştie foarte bine sensul expresiei „asta nu-i triaba mia”. Mno binie, dragă doamnă Ieva; nu ne-am şucări noi din atîta lucru şi nu vom căuta gîlşeavî. Nu mă pot abţine totuşi, şi o întreb unde a învăţat să vorbească româneşte. Cu candoare, răspunde că de fapt, ea este pregătită pentru turiştii italieni, româna fiind doar o, cum îi spune? Ea nu ştie cum îi spune, eu nu mai sînt curios să ştiu pentru că m-am lămurit, deja.

Aflăm totuşi de la frumoasa Evă cîteva lucruri interesante. După ce o ajut să pronunţe opt sute în loc de opt zeci de ani, (corect 880 de ani dar, nu mai contează) aflăm că Praghezii se pot mîndri cu faptul că după mai bine de o mie de ani, actualul Preşedinte este instalat exact în acelaşi loc de unde era naţiunea condusă în vremurile vechi, lucru unic în Europa; Catedrala din apropiere este construită dintr-o gresie specială, gresie care cu trecerea vremii se înegreşte; (nu e chiar aşa de specială gresia asta, îmi vine să spun dar, nu cred că Eva a auzit de Biserica Neagră din Braşov); că o statuie a nu ştiu cui din faţa Palatului, este făurită de doi meşteri, culmea! Din Braşov; şi aşa mai departe. Drept este că vremea s-a zburlit şi un vînt rece ne pătrunde pînă la oase. Ne putem adăposti puţin în catedrală? Nuuuuu. Şi asta nu pentru că n-ar vrea Eva care este la fel de rebegită ca şi noi. Pur şi simplu, vizitarea Catedralei, începe abia după ora 12, oră la care noi vom fi fost de mult, plecaţi de aici.

Ne retragem către ieşirea din Castel şi după ce admirăm o Piaţă uriaşă, ne îndreptăm către un parapet de la care se poate admira o splendidă panoramă a Pragăi.

Alte explicaţii în limba ceh-ital-română; uite acolo o copie a turnului Eiffel, uite acolo nu-mai-ştiu-ce, uite acolo alt-nu-mai-ştiu-ce. Începem să coborîm încetişor un şir de trepte către centrul istoric al vechiului oraş. De fapt, aici se strecoară o inexactitate: Praga este situată pe ambele maluri ale Vltavei, şi se compune de fapt din patru mari districte, fiecare district avînd propria sa istorie şi propriul său „centru istoric”; abia din 1922 se poate vorbi despre o singură Pragă. Cei interesaţi, pot citi pe Wiki mai mult…

Tot coborînd pe străzile înguste, lăsăm în urma noastră zeci de magazine şi de restaurante, cafenele, clădiri falnice sau mai puţin, cîteva lăsate inexplicabil în paragină, vedem şi Ambasada României, trecem pe lîngă Catedrala Sfîntului Nicolae unde nu  intrăm bineînţeles, şi ajungem la Podul Carol. Vestitul Pod Carol. Pod pe care îl străbatem agale alături de miile de turişti veniţi din toate colţurile lumii, să îl admire.

Pod care este plin de tarabe care oferă artizanat şi de artişti plastici dispuşi să-ţi facă un portret în circa 20 de minute sau o caricatură, în numai 5 minute. De asemenea, doritorii pot cumpăra tablouri gata făcute la preţuri destul de modice. Mai ştii? Poate că unul sau mai mulţi dintre amatorii de artă, vor da lovitura: ce cumpără acum cu zeci de euro, poate să valoreze în timp, chiar milioane…

Se aude şi o muzică de bîlci provenită de la un flaşnetar simpatic.

Nu lipseşte nici cel mai umil reprezentant al societăţii: cerşetorul prosternat.

DSC03116

După ce-am traversat vestitul pod, ajungem pe străduţele întortocheate ale „vechiului centru istoric” 🙂 şi nu după multă vreme, ajungem în Piaţa de Crăciun. După ce ne arată şi Turnul cu ceas, Eva îşi ia grăbită la revedere de la noi. Aveam să înţeleg mai tîrziu de ce se grăbea. Evident că ne-am luat la revedere în mod cumsecade: cîţiva bărbaţi din grup i-au sărutat mîna dar, n-a făcut nazuri dacă eu am ţucat-o pe obrajii săi înroşiţi de ger. 🙂 Ba, chiar a zîmbit cu gura pînă la urechi. Adio, doamnă Eva. Pînă la urmă, ai fost simpatică foc. 🙂

Read Full Post »