Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘qumran’

Drumul spre Qumran

Imagini de la Marea Moartă

Şi un record  🙂



Postarea pe această temă AICI . Despre mănăstire, curînd.

Read Full Post »

      Nu vom ajunge la Qumran. Pe cine mai interesează nişte peşteri străvechi, unde au fost descoperite urme ale unor comunităţi (esenieni?) care au locuit aici cu vreo două sute de ani î. Hr.? Pe oamenii de ştiinţă, mai ales după ce un beduin a descoperit în mod  întîmplător, celebrele manuscrise de la Marea Moartă, în 1947. Noi, suntem simpli turişti aşa că ne îndreptăm spre un magazin plin cu tot felul de alifii şi de creme, unde doamnele pot cumpăra ieftin produse de înfrumuseţare şi de întinerire iar domnii, pot cumpăra şi ei produse care eventual, le pot reda vigoarea. Sau, după poftă, suveniruri, ulei de măsline, fructe, şi alte fleacuri care fac deliciul călătorilor. Scumpe foc, toate. Firesc, doar locul pare a fi în stăpînirea unor ruşi de origine evreiască, repatriaţi. Mă tentează o sticlă cu ulei de măsline de 500 ml. dar preţul, mă descurajează : 75 de dolari americani.

     Este vremea mesei. O autoservire încăpătoare şi foarte populată oferă o largă varietate de preparate culinare, de sucuri şi de băuturi. După ce ne ospătăm cu cîte o supă minusculă dar delicioasă şi cu cîte o porţie de chiftele de pui cu sos şi cu cartofi copţi, ieşim la o ţigară, pe terasă. Savurăm cîte o bericică, privind încîntaţi peisajul. Nici aici nu am scăpat mai ieftin dar, nu mai contează. Privilegiul de a te ospăta aici, are preţul cuvenit.

     Marea Moartă este locul aflat la cea mai scăzută cotă  a altitudinii de pe pămînt, respectiv minus 428 de metri. În vechime, a fost denumită Marea Sărată. Denumire meritată din plin, doar concentraţia de săruri atinge incredibilul nivel de 30 %. Din sărurile care se găsesc în această mare, se produc atît acele alifii de care am amintit, cît şi îngrăşăminte pentru agricultură.

     Aici, sunt amenajate vestiare şi duşuri pentru doritorii de a se scălda, fără teama de a se putea îneca. Pur şi simplu cine vrea se întinde pe apă, iar marea te ţine la suprafaţă de parcă ar fi un divan! Este recomandabil totuşi, să nu zăboveşti prea mult în apă iar după ce ieşi, musai să faci un duş chiar pe plajă. Tot aici, o inscripţie te anunţă că eşti în apropierea barului aflat la cea mai scăzută cotă – minus 418 metri, faţă de oceanul planetar. Record după record! Ai uitat cumva să iei costumul de baie cu tine ? nu-i nimic. Un magazin oferă respectivele costume la preţuri ridicate. Vînzătorii ? tot nişte ruşi, desigur. Şi parcă, am văzut şi vreo cîţiva arabi.

     Ce mai avem de văzut pe aici? O manastire ortodoxă ridicată la cîţiva kilometri de locul unde se spune că a fost cu adevărat botezat, Iisus. Nu vom merge şi noi acolo unde pelerini din toată lumea vin să se boteze în schimb, vom vizita mănăstirea. La intrare, se află un atelier unde se fabrică mozaicuri, la comandă. Cîţiva călugări trudesc aici cu meşteşug bine deprins. Şi aici, avem norocul de a primi cîteva explicaţii de la un călugăr vorbitor de limbă română. Doritorii de bucate călugăreşti nu au decît să coboare în trapeza mănăstirii, unde vor fi ospătaţi gratuit. Silvia merge cu ei. Eu, prefer să mai arunc o ultimă privire acestor locuri, unde nu cred că voi mai ajunge, vreodată.

     Seara a început să se lase pe nesimţite. La locul de întîlnire, toată lumea este prezentă. La drum. Domnul Iosif, neobosit, ne arată pe marginea drumului, tufe şi copaci specifici deşertului care, pot trăi chiar şi în lipsa apei. Suntem în Cisiordania, unul dintre teritoriile ocupate, unde îşi duc traiul beduinii şi cîteva comunităţi de evrei colonişti. Statul nu învesteşte nimic pe aici, pentru că din 1967 şi pînă în prezent, încă nu s-a putut ajunge la un acord politic care să reglementeze aceste teritorii. Dar, speranţe mai sunt!

     Odată ajunşi la hotel, avem parte de o surpriză! Cele două agenţii care au organizat excursia noastră, au convenit să ne ofere o masă de rămas bun la un restaurant din Jaffa, parte şi ca o compensaţie a faptului că de Revelion, ar fi fost loc şi de mai bine. Frumos din partea lor!     

     Cina a fost compusă din renumitele salate mediteraneene asezonate din belşug cu bolurile din care fiecare mesean, şi-a putut alege după pofta inimii, aproape orice. Desigur, în deschidere a fost nelipsitul humus, pentru cunoscători sosul picant, iar pentru cine se pricepe cu adevărat, peştele marinat. Apoi, o tavă cu fructe de mare şi una cu peşte la cuptor, au mers să astîmpere vinul zglobiu sec, rece şi foarte bun. Cei mai prevăzători, care au mai păstrat ceva loc în burdihane, au putut să se delecteze cu cîteva specialităţi de cofeturi.

     Vremea a trecut cam fără veste atît la propriu cît şi la figurat; a doua zi, după o raită de bun rămas prin Tel-Aviv şi prin Hertzelyia, vom purcede la aeroport şi de acolo acasă, la Romanica. Despre asta, am scris, AICI!

Read Full Post »

      După ziua (şi noaptea) petrecută la Tiberias, am revenit la Tel-Aviv pentru restul de trei zile pe care le mai avem de petrecut pe Pămîntul Sfînt. De data asta, camera noastră are vedere la Mediterana. Văzută de la etajul 10 al hotelului, priveliştea este magnifică. Filmez atît camera cît şi Mediterana. Văd pe geamuri cîţiva stropi stingheri de apă, ceea ce înseamnă că astă-noapte a plouat. Puţin şi discret, ca de obicei. Acum, cerul este la fel de albastrui ca şi marea şi cu greu distingi linia de demarcaţie aflată la orizont.

     Avem destulă vreme ca înainte de a pleca din nou către cetatea veche a Ierusalimului, să facem o mică incursiune pe plajă. Sigur că este răcoare, dar văd cu uimire cum destul de mulţi oameni populează nisipul de la marginea apei. Unii, fac jogging. Alţii, pur şi simplu îşi spală rufele la cele cîteva guri de apă potabilă situate pe plajă. Aceştia sunt imigranţii care pătrund în Israel, via Egipt. Cîţiva pensionari, citesc ziarele aşezaţi comod  pe băncile unor chioşcuri care străjuiesc marginea plajei. Noi, ne uităm cu încîntare la un stol imens de porumbei, care răscolesc nisipul, în căutare de firimituri de pîine. Nimic nu pare să tulbure această dimineaţă. Imaginea porumbeilor, simbol al păcii, îmi va reveni în memorie, după nu prea multă vreme.

     Nu multă vreme după ce intrăm în Ierusalim, se vede Muzeul Cărţii, unde se păstrează, studiază şi se restaurează mare parte dintre manuscrisele descoperite la Qumran. Acest muzeu, nu are o instalaţie de aer condiţionat cu ventilaţie, care ar putea dăuna exponatelor. O salbă de furtunuri montate pe acoperişul în formă de amforă, îl udă atunci cînd este nevoie, răcorind clădirea. Risipă de apă ? Nici vorbă! Toată apa este atent reciclată.

     Domnul ghid ne atrage atenţia că trecem pe lîngă Valea Crucii; de aici era procurat lemnul din care se făceau crucile pentru supliciul răstigniţilor. Case cu două şi trei caturi mărginesc străduţele înguste şi curate. Peste tot, se văd furtunurile care irigă plantele şi arborii, cu picătura la rădăcină.

     De data aceasta, intrăm în Cetatea Veche prin Poarta Jaffa. Străbatem cartierul armenesc. Acelaşi peisaj : buticuri, locuinţe, capele şi ziduri. Ziduri. Străduţe. Ziduri. Ghidul tocmai ne spune că armenii, au fost primul popor care s-a creştinat. Armenii. Alt popor de toată stima şi admiraţia chiar dacă, şi printre armeni mai sunt destule lichele.

    Vom merge la Mormîntul Regelui David. Locul este un loc de rugăciune sfînt atît pentru evrei, cît şi pentru creştini, Hristos fiind cel de-al patruzecişidoilea urmaş al regelui David. Şi aici, femeile intră separat pe o parte, bărbaţii pe cealaltă. Mîndru nevoie mare, mi-am acoperit capul cu acea chipa, care mi-a fost dăruită la Zidul Plîngerii. Oboseala începe să-şi spună cuvîntul. Nu mai ascult explicaţiile domnului Iosif despre povestea lui David cu soţia lui Uriah. Nici despre fiul său Absalom, sau despre urmaşul său, Solomon. Voi reciti acasă, VT.



     Urmează să vedem apoi, Cenaclul (sala de mese), locul unde Iisus a luat împreună cu ucenicii săi, Cina cea de taină. Nici această construcţie nu este cea originală, distrusă în anul 614. Ce vedem noi acum, este o construcţie care datează din secolul al XII-lea. În vremea stăpînirii otomane, Cenaclul a fost transformat în moschee, turcii fiind cei care i-au adăugat ferestrele  frumoase şi au incorporat coloanele sculptate.

     Pentru că la Biserica Adormirea Maicii Domnului este în plină desfăşurare o slujbă, hotărîm să mergem la Betlehem, urmînd să o vizităm la întoarce. Pentru a putea vedea locul naşterii Mîntuitorului,  trebuie să intrăm pe teritoriul autorităţii palestiniene, unde vom fi preluaţi de o ghidă româncă, Gabriela,  măritată cu un localnic. 

     Ghidul nostru nu poate intra aici, din motive politice. Nefiind un stat suveran, autoritatea palestiniană nu reuşeşte să impună legea în faţa nenumăratelor grupe de terorişti care vînează cetăţenii israelieni, pentru a-i folosi ca monedă de schimb pentru teroriştii aflaţi în inchisorile israeliene. Sper să nu se lăcomească şi la noi, bieţi turişti români.

     Ghidul a coborît la barieră. Şoferul arab (deşi creştin) fiind, nu are a se teme deci, merge cu noi, înainte. Imediat după ce am depăşit zidul despărţitor, a venit Gabriela care rîde la noi şi ne spune voioasă că suntem bineveniţi, pentru că am adus belşugul (ploaia) pe meleagurile lor. Suntem în teritoriile palestiniene, denumite Cisiordania. Betlehem este socotit al doilea loc sfînt ca importanţă, după Ierusalim. Se află la altitudinea de 740 de metri şi este în pregătiri pentru Crăciun. Pe 6 ianuarie este Ajunul, pe 7 ianuarie Crăciunul iar pe 19 ianuarie Crăciunul armenesc. Locurile acestea par a fi în sărbătoare dar, vă asigur că nu este chiar aşa!

###

BLOGUL ZILEI  :  http://mariahulber.wordpress.com/

 

Read Full Post »