Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘radu paraschivescu’

Cu inima smulsă din piept RADU PARASCHIVESCU

La tîrgul de carte Bookfest 2008, printre atîtea alte delicatese literare, a fost lansată la standul Humanitas o carte tulburătoare : “Cu inima smulsă din piept”. Autorul, Radu Paraschivescu, veritabil artizan a peste o sută de traduceri şi a mai multor volume de succes, coordonator al colecţiei “Rîsul lumii” la Humanitas, avea să scrie aceasta carte special pentru colecţia “Cartea de pe noptieră”, coordonată de Ioana Pîrvulescu. Pentru o scurtă prezentare, să-i dam cuvîntul, autorului :

“Radu Paraschivescu s-a născut în 1960 în Bucureşti, şi a copilărit la Lugoj, unde a fost victima unui regim sever, pe bază de ciocolată de casă, peştişori de zahăr candel şi tort doboş. El s-a deprins asfel cu ideea că viaţa e dulce şi trebuie ronţăită lacom. La curent cu literatura, sportul, năstruşniciile televizuale şi cu ritualurile pisicilor, are obiceiul de a se îndrăgosti de echipe ( Real Madrid …) oraşe ( Praga, Roma …) sau imnuri ( Het Wilhelmus …). Se pierde în reverie cînd ascultă David Gilmour, tresare cînd aude “Monica Bellucci” şi l-a văzut, student fiind, de 12 ori pe Richard Dreyfuss în Adio, dar rămîn cu tine. Pierde 4 ore pe zi în faţa televizorului, ca un zevzec. Abstinent, dar cafegiu. Ironic, dar sentimental. Harnic, dar jucăuş. O aprigă mustaţă îi maschează bine, tandreţea. Se teme de avioane, chiar şi cînd îi fac daruri. Prezidează peste trei motani mizantropi şi-i înţelege din ce în ce mai bine. “ 

Subiectul cărţii este vechi şi bine-ştiut de cînd lumea, dar trist şi sfîşietor ca cea mai crîncenă durere : iubirea interzisă. “ E o poveste ciudată, cu accente sălbatice. Un poem crud dintr-o lume aşişderea.”  Consumată pe furiş, mereu cu fereală de lume, iubirea aceasta avea să aducă o atmosferă magică celor doi, şi multă suferinţă TUTUROR ! Inclusiv celor doi protagonişti. “În Portugalia, pietrele încinse de soare şi plesnite de vînt spun poveşti . […]Unii cred că totul a fost o scorneală hrănită de setea noastra de sînge. Alţii, invocă hîrţoage îngălbenite de timp[…] dar toţi sunt de acord că Ines şi Pedro, care acum îşi dorm somnul de veci […] au făcut curtea Portugaliei să se cutremure din temelii.

Pedro este urmaşul la tronul Portugaliei. “ …e iute la mînie şi crud. Îi place sîngele mai mult decit vinul. Pune preţ pe frumuseţea trupului şi nu dă doi bani pe agerimea minţii. Cum ar spune tata, cu gustul lui pentru paradoxuri, e de-o superficialitate profundă. Aşa îl caracterizează Constancia, viitoarea sa soţie hărăzită lui Pedro din raţiuni politice de către tatăl său, regele Afons. Constancia este însoţită pe drumul către curtea regelui Afons, de Ines, o copilă tocmai bine împlinită, pe post de însoţitoare şi tovarăşă de companie.

Una era brunetă, fragilă şi roasă în permanenţă de o mîhnire fără leac, cealaltă avea un păr blond, împletit în două cosiţe ca nişte cercei uriaşi şi părea nerăbdătoare să descopere viaţa în toate tonurile şi culorile ei.“

 Inevitabilul se produce. Între Pedro şi frumoasa Ines, se naşte instantaneu, o iubire vinovată. Consumată mai întîi pe ascuns, dar pînă la urmă atît de năvalnică fiind, iese la lumina zilei, că toată lumea află; şi soţia lui Pedro, Constancia, şi regele Afons şi curtenii, şi prietenii, şi duşmanii regelui. Încep să se ţeasă o seamă de intrigi , ţinta fiind evident tronul Portugaliei. Pînă la urmă, regele, nemaitolerînd situaţia, îi reproşează lui   Pedro că neglijează treburile de stat, pentru fetişcana aia care i-a sucit minţile.

 “ – Dar o iubesc ! – Numai oamenii liberi iubesc Pedro. […] Oamenii liberi. Fără coroană pe cap şi sceptru în mînă”.

Numai că lui Pedro, nu îi stă deloc gîndul la treburile de stat. “De îndată ce Ines pleca de lîngă el, se simţea vitregit. Sau, cum spusese chiar Ines, cu inima smulsă din piept”. Afonso nu putea tolera acestă stare de lucruri; şi  hotărăşte în consecinţă.

 “- N-am încotro. M-am gîndit îndelung şi n-am găsit altă soluţie. Dumnezeu să mă ierte, dar e pentru binele Portugaliei”. […] “Vă aşteptam. Ştiam c-o să veniţi, spuse Ines cu un calm care-i luă prin surprindere pe cei trei ucigaşi. Măritul a hotărît c-am trăit destul, am dreptate ? Ce-i drept, douăzeci şi opt de ani nu-s de colea”.

 Pedro, îndurerat, o dată ce află că asasinatul fusese pus la cale chiar de tatăl său, declanşează un război civil pentru tron. Cu trupe mai puţine, cu sfetnici militari mai puţin iscusiţi, pînă la urmă Pedro este înfrînt şi luat prizonier. Dar nu captivitatea îl doare pe el.

 “…în mai toate visele Ines îşi lipea de el trupul cald, căruia Pedro îi aflase toate tainele, şi-i şoptea […] : Cînd pleci, mă simt de parcă mi-ar fi smuls cineva inima. Rămîne un gol însîngerat. Un loc unde nu mai poate să crească nimic”.

Vremea trece, şi regele Afons pînă la urmă îşi dă obştescul sfîrşit. Firesc, Pedro devine al optulea rege al Portugaliei şi Algarvelor. Mai întîi, se îngrijeşte de locul de odihnă veşnică a adevăratei regine a inimii sale, Ines.

 “Real Abadia de Santa Maria de Alcobaca se găsea la 20 de leghe  de Lisabona şi semăna cu un vis turnat în piatră. Noul rege lăsase baltă treburile ţării şi poruncise construirea a două cavouri cum nu se mai văzuseră nicăieri în Portugalia. […]… la terminarea lucrării, oricine se va fi oprit în dreptul cavourilor avea să poată citi nu doar părţi din Cartea Sfintă, ci şi povestea de iubire dintre Ines de Castro şi Pedro Intîiul, al optulea suveran al Portugaliei”.

 Fragment din epilog

Ines şi Pedro I, n-au atins faima marilor perechi ale lumii : Romeo şi Julieta, Tristan şi Isolda, Daphnis şi Chloe. Compozitorii trecutului au preţuit-o pe Ines ceva mai mult decît scriitorii prezentului. Niccolo Zingarelli, Giuseppe Persiani şi James MacMillan i-au dedicat opere, Henry de Montherlant i-a scris o piesa de teatru. Atît. Pentru portughezi, în schimb, Ines şi Pedro sunt simbolul aventurii romantice şi al iubirii pînă dincolo de margini. Iată o poveste care nu a mai încăput în fado-uri, dar care a rămas scrisă în piatra celor două morminte din Santa Maria de Alcobaca. Acolo, Ines şi Pedro se odihnesc la cîţiva paşi unul de altul. Somnul îndrăgostiţilor nu se cuvine tulburat.

Mai e ceva de spus ? Sigur că mai E! 🙂

Au mai spus psipsina  Gina anaveronica  D\’AGATHA  lotusull  Carmen  Alina  carmen sima  andres  valentina

Read Full Post »

La tîrgul de carte Bookfest 2008, printre atîtea alte delicatese literare, a fost lansată la standul Humanitas o carte tulburătoare : “Cu inima smulsă din piept”. Autorul, Radu Paraschivescu, autor a peste o sută de traduceri şi a mai multor volume de succes, coordonator al colecţiei “Rîsul lumii” la Humanitas, avea să scrie aceasta carte special pentru colecţia “Cartea de pe noptieră”, coordonată de Ioana Pîrvulescu. Pentru o scurtă prezentare, să-i dam cuvîntul, autorului : “Radu Paraschivescu s-a născut în 1960 în Bucureşti, şi a copilărit la Lugoj, unde a fost victima unui regim sever, pe bază de ciocolată de casă, peştişori de zahăr candel şi tort doboş. El s-a deprins asfel cu ideea că viaţa e dulce şi trebuie ronţăită lacom. La curent cu literatura, sportul, năstruşniciile televizuale şi cu ritualurile pisicilor, are obiceiul de a se îndrăgosti de echipe ( Real Madrid …) oraşe ( Praga, Roma …) sau imnuri ( Het Wilhelmus …) . Se pierde în reverie cînd ascultă David Gilmour, tresare cînd aude “Monica Bellucci” şi l-a văzut, student fiind, de 12 ori pe Richard Dreyfuss în Adio, dar rămîn cu tine. Pierde 4 ore pe zi in faţa televizorului, ca un zevzec. Abstinent, dar cafegiu. Ironic, dar sentimental. Harnic, dar jucăuş. O aprigă mustaţă îi maschează bine, tandreţea. Se teme de avioane, chiar şi cînd îi fac daruri. Prezidează peste trei motani mizantropi şi-i înţelege din ce în ce mai bine. “ 

Subiectul cărţii este vechi şi bine-ştiut de cînd lumea, dar trist şi sfîşietor ca cea mai crîncenă durere : iubirea interzisă. “ E o poveste ciudată, cu accente sălbatice. Un poem crud dintr-o lume aşişderea.”  Consumată pe furiş, mereu cu fereală de lume, iubirea aceasta avea să aducă o atmosferă magică celor doi, şi multă suferinţă TUTUROR ! Inclusiv celor doi protagonişti. “În Portugalia, pietrele încinse de soare şi plesnite de vînt spun poveşti . […]Unii cred că totul a fost o scorneală hrănită de setea noastra de sînge. Alţii, invocă hîrţoage îngălbenite de timp[…] dar toţi sunt de acord că Ines şi Pedro, care acum îşi dorm somnul de veci […] au făcut curtea Portugaliei să se cutremure din temelii.

Pedro este urmaşul la tronul Portugaliei. “ …e iute la mînie şi crud. Îi place sîngele mai mult decit vinul. Pune preţ pe frumuseţea trupului şi nu dă doi bani pe agerimea minţii. Cum ar spune tata, cu gustul lui pentru paradoxuri, e de-o superficialitate profundă. Aşa îl caracterizează Constancia, viitoarea sa soţie hărăzită lui Pedro din raţiuni politice de către tatăl său, regele Afons. Constancia este însoţită pe drumul către curtea regelui Afons, de Ines, o copilă tocmai bine împlinită, pe post de însoţitoare şi tovarăşă de companie.

Una era brunetă, fragilă şi roasă în permanenţă de o mîhnire fără leac, cealaltă avea un păr blond, împletit în două cosiţe ca nişte cercei uriaşi şi părea nerăbdătoare să descopere viaţa în toate tonurile şi culorile ei.“

 Inevitabilul se produce. Între Pedro şi frumoasa Ines, se naşte instantaneu, o iubire vinovată. Consumată mai întîi pe ascuns, dar pînă la urmă atît de năvalnică fiind, iese la lumina zilei, că toată lumea află; şi soţia lui Pedro, Constancia, şi regele Afons şi curtenii, şi prietenii, şi duşmanii regelui. Încep să se ţeasă o seamă de intrigi , ţinta fiind evident tronul Portugaliei. Pînă la urmă, regele, nemaitolerînd situaţia, îi reproşeaza lui   Pedro că neglijează treburile de stat, pentru fetişcana aia care i-a sucit minţile.

 “ – Dar o iubesc ! – Numai oamenii liberi iubesc Pedro. […] Oamenii liberi. Fără coroană pe cap şi sceptru în mînă”.

Numai că lui Pedro, nu îi stă deloc gîndul la treburile de stat. “De îndată ce Ines pleca de lîngă el, se simţea vitregit. Sau, cum spusese chiar Ines, cu inima smulsă din piept”. Afonso nu putea tolera acestă stare de lucruri; şi  hotărăşte în consecinţă.

 “- N-am încotro. M-am gîndit îndelung şi n-am găsit altă soluţie. Dumnezeu să mă ierte, dar e pentru binele Portugaliei”. […] “Vă aşteptam. Ştiam c-o să veniţi, spuse Ines cu un calm care-i luă prin surprindere pe cei trei ucigaşi. Măritul a hotărît c-am trăit destul, am dreptate ? Ce-i drept, douăzeci şi opt de ani nu-s de colea”.

 Pedro, îndurerat, o dată ce află ca asasinatul fusese pus la cale chiar de tatăl său, declanşează un război civil pentru tron. Cu trupe mai puţine, cu sfetnici militari mai puţin iscusiţi, pînă la urmă Pedro este înfrînt şi luat prizonier. Dar nu captivitatea îl doare pe el.

 “…în mai toate visele Ines îşi lipea de el trupul cald, căruia Pedro îi aflase toate tainele, şi-i şoptea […] : Cînd pleci, mă simt de parcă mi-ar fi smuls cineva inima. Rămîne un gol însîngerat. Un loc unde nu mai poate să crească nimic”.

Vremea trece, şi regele Afons pînă la urmă îşi dă obştescul sfîrşit. Firesc, Pedro devine al optulea rege al Portugaliei şi Algarvelor. Mai întîi, se îngrijeşte de locul de odihnă veşnică a adevăratei regine a inimii sale, Ines.

 “Real Abadia de Santa Maria de Alcobaca se găsea la 20 de leghe  de Lisabona şi semăna cu un vis turnat în piatră. Noul rege lăsase baltă treburile ţării şi poruncise construirea a două cavouri cum nu se mai văzuseră nicăieri în Portugalia. […]… la terminarea lucrării, oricine se va fi oprit în dreptul cavourilor avea să poată citi nu doar părţi din Cartea Sfintă, ci şi povestea de iubire dintre Ines de Castro şi Pedro Intîiul, al optulea suveran al Portugaliei”.

 Fragment din epilog

Ines şi Pedro I, n-au atins faima marilor perechi ale lumii : Romeo şi Julieta, Tristan şi Isolda, Daphnis şi Chloe. Compozitorii trecutului au preţuit-o pe Ines ceva mai mult decît scriitorii prezentului. Niccolo Zingarelli, Giuseppe Persiani şi James MacMillan i-au dedicat opere, Henry de Montherlant i-a scris o piesa de teatru. Atît. Pentru portughezi, în schimb, Ines şi Pedro sunt simbolul aventurii romantice şi al iubirii pînă dincolo de margini. Iată o poveste care nu a mai încăput în fado-uri, dar care a rămas scrisă în piatra celor două morminte din Santa Maria de Alcobaca. Acolo, Ines şi Pedro se odihnesc la cîţiva paşi unul de altul. Somnul îndrăgostiţilor nu se cuvine tulburat.

Read Full Post »

Miine poimiine vom avea vesti de la ea. Bine ca inainte de a pleca, ne impacasem dupa o cearta stupida. Am stat la taclale si mi-a povestit scene din copilaria ei si a fratelui nostru, acum mort, de pe vremea cind eu inca nu aparusem pe lume.  Pentru ca in ’48 se declansase vinatoarea de ziaristi si de membri de partid liberali sau taranisti, familia mea  a trebuit sa se refugieze din Bucuresti. Aveau sa petreaca ani buni, intr-un capat de lume, Lipova. La plecare, tatal mamei noastre, bunicul pe care eu nu l-am cunoscut i-ar fi spus Adrianei – Pleci, si nu cred ca am sa te mai vad vreodata ! – Si asa a si fost ! mi-a zis sora mea. Are cu noua ani mai mult decit mine si vesnic se lamenteaza ca are tot felul de boli. Daca este cu adevarat atit de bolnava, oare am sa o mai vad ? Ca nici eu nu sunt tocmai bine. Dar bine ca macar ne-am impacat. Reiau cartea lui A. Marino. p93 Calatorie in Portugalia. Inceputa pe data de 17Aprilie 1977 la 6-7 sapatamini de la catastrofalul cutremur din 04 martie 1977, domnul AM pare sa personifice intelectualul roman “liber”  sa circule prin lume, sa conferentieze, sa duca mesajul cultural romanesc peste hotare, pe scurt ilustreaza inteleapta ordine de partid si de stat in care valorile sint recunoscute si bineinteles temeinic puse in valoarea lor patrimoniala ca parte a tezaurului de intelepciune universala. Ex-ce-lent! Dar sint un pic si invidios. Domnul AM a avut privilegiul de a contempla manastirea de la Alcabaca unde se odihneste pentru vecie dragostea interzisa si fatala a Donei Ines si a lui Don Pedro, poveste de dragoste magistral descrisa de Radu Paraschivescu in bijuteria sa de carte “Cu inima smulsa din piept”. p152  Danemarca. In continuarea calatoriei din Portugalia. Unde revine dupa douazeci de ani si avind “noroc” de o greva a studentilor are parte de un regal turistic. Totusi, pina la urma, Romansk Institut ii face rost de o sala de conferinte si de un auditoriu si AM poate sa-si justifice calatoria. Noblesse oblijje. Asa dupa cum deja am spus, frunzaresc aceasta carte, fie si pentru ca nu am abandonat nici-o carte niciodata, oricit de tare m-ar fi dezamagit continutul sau autorul. Stiu precis ca orice carte, oricit de modesta ar fi, are darul sa te imbogateasca cu ceva. Carte frumoasa, cinste cui te-a scris ? Uneori da. Nu intotdeauna insa. Niciodata nu am reusit sa citesc amanuntit o carte de calatorii. Eu insumi calator patimas, nu ma regasesc in impresiile altui calator, mai ales atunci cind imi sint descrise locuri pe care le-am vizitat. Cine are microbul turistic in singe, stie ca fiecare impatimit de drumetie, are propriul sau imaginar calatoristic, propriul sau ritm al descoperirii noului. Nici nu mai amintesc de faptul ca aceleasi locuri vizitate in epoci diferite au cu totul si cu totul alt parfum, chiar si pentru acelasi personaj. Dar cind mergi pe urmele descriptive ale altcuiva, pur si simplu ori vezi si ceea ce nu ai fi vrut musai sa re-vezi ori nu re-vezi ceea ce ti-ar fi placut tie mai mult …Am (re)vazut de exemplu reportaje la televizor, filmate prin locurile din Franta si Italia pe unde fusesem si eu, impreuna cu sotia si cu baiatul nostru. Aceleasi locuri dar, cu totul si cu totul altceva! Iar cind locurile sint descrise intr-o carte, fie ea si cu talent scrisa, nedumerirea ( mea ) este si mai mare. Deci frunzaresc, frunzaresc… Din cind in cind privesc afara, unde zburatoarele mele se straduiesc sa faca iar locul curat de firimiturile de piine destinate lor pe ziua de azi. Pe strada, goana masinilor s-a mai domolit si trecatorii destul de rari, se duc fiecare intr-ale sale. Si brusc inteleg de ce Mihai, nasul meu de cununie si al lui Robert de botez, a stat in preajma mea in primele zile la birou. Eu, ca novice, abia am facut fata asaltului de comis-voiajori si cersetori care naboisera pe capul meu. Dupa ce i-a mustruluit dumnealui cum se cuvine, m-au parasit… Iata cum ii vad defilind pe trotuar, fara sa ma mai bage in seama si pe mine …

Read Full Post »