Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘rambla’

Ruta albastră

Urcaţi iar în omnibus, privim fascinaţi în toate părţile. Barcelona este un oraş imens, dezvoltat preponderent pe orizontală. N-am văzut prea multe clădiri înalte; cît despre zgîrie nori nu cred să fi văzut vreunul. Intersecţiile sunt foarte dese, străzile sunt destul de înguste dar circulaţia este destul de aerisită datorită marelui număr de motorete şi motociclete aflate în trafic, în locul voluminoaselor autovehicule în care se lăfăie mafioţii din romanica.

Urmează şi prima noastră mare dezamăgire. Eram croiţi să ajungem pe Muntele Tibidabo din apropierea Barcelonei unde am fi vizitat o catedrală, Temple de Sagrad Cor.

Tot aici se află un turn de telecomunicaţii, o pădure şi un parc de distracţii. Rămîne să le vedem altă dată perntru că, am ratat locul unde ar fi trebuit să coborîm din bus. Neavînd încotro, parcurgem întreg circuitul bleau şi ajungem iar, în Piaţa Catalunia. Măcar să vedem Catedrala Gotică. Cum simţul meu de orientare spune una, iar flerul Silviei spune alta, întreb la punctul turistic şi capăt cu totul alt răspuns. Mai întreb pe cineva şi capăt altă rezolvare a dilemei. De ce? Simplu: catalanii socotesc limba spaniolă ca pe o limbă străină, celelalte limbi nu prea le plac, iar dacă nu ai noroc să întîlneşti un om cumsecade, nu afli nimic. N-are rost să insist mai ales că vremea a cam zburat şi trebuie să ţinem cont şi de faptul că drumul pînă acasă durează totuşi, aproape două ore. Aşa că, în loc să vedem catedrala gotică, am văzut cartierul gotic, adevărat labirint în care dacă nu eşti atent pe unde umbli, rişti să te rătăceşti şi cum tocmai am văzut ce răspunsuri primeşti la întrebări, nu prea este recomandabil. 🙂

Mai facem o tentativă de a vedea piaţa de pe Rambla. Uraaaa! Am reuşit. De data asta, am găsit deschis. Am filmat pe săturate şi cum vorbele sunt de prisos, iată filmul:

Pînă la urmă, oboseala şi foamea îşi spun cuvîntul şi căutăm o terasă unde comandăm cîte ceva. Cam sleite mi s-au părut bucatele. Caneloni am vrut eu, hamburgher Silvia. Cum tocmai se anunţă ceva nori de ploaie, cerem, nota de plată şi valea. La un moment dat, se aude o pocnitură. Sigur de mine, spun: s-au lovit două maşini. Nu trece mult şi se mai aude una. Hm. Şi încă una. – Atentat spune Silvia. – Nu aşa sună o bombă, spun. Poooooc, a patra bubuitură. Ce-o fi, o fi! Noi plătim şi plecăm repejor. Staţia este la doi paşi, coborîm, introducem tichetele şi odată ajunşi pe peron, iată-mă şi ghid de ocazie. – Staţiunea Suzana? Mă întreabă în engleză un grup de tineri. – De-aici zic. Şi dau explicaţii complete, că doar sînt veteran de-acum, după ce-am parcurs drumul de trei ori, deja. 🙂

Tocmai am ieşit din subteran la marginea Barcelonei, norii se văd parcă şi mai negri, amintindu-ne că de fapt, suntem totuşi la jumătatea lunii Octombrie. Vara s-a dus, toamna este la jumătate iar iarna abia aşteaptă să vină. Dar pînă atunci, mai e. Mîine vom merge la mănăstirea benedictină de pe Muntele Montserat şi înapoi la Barcelona în Piaţa Spaniei, pentru a vedea fîntînile magice. Ole!

Read Full Post »