Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘red lobster’

Am terminat de transpus manuscrisul pe laptop, am făcut corectura, am copiat şi pe stick, rămîne să văd cum scot pozele de pe tabletă.

Acasă la vechitura mea ştiu, aici nu, dar vine el, musiul rege al tehnologiei acasă, şi mă va scoate din impas. Pînă atunci, îmi destind oasele puţintel că m-am anchilozat de tot 🙂

Apropo de copiat pe stick. Uitasem complet cum se face. A trebuit ca Robert să-mi scrie procedura pe caiet, pas cu pas, ca să o re-deprind. 🙂  🙂 🙂 Am răsfoit iar cărţoiul meu care-mi mai limpezeşte misterele locurilor prin care am trecut sau prin care vom mai trece. Nu ştim deocamdată ce va urma, mici incursiuni prin preajmă sau în Quebec, dar pregătim fără grabă, Montreal pentru că se pare că va fi fabulos. (Sau deloc că tocmai am aflat preţurile: tren, hotel, alte alea pe simplu, cam 1000 de dolari pentru vreo trei zile). Nu cred că sunt de ajuns o zi sau două, vedem. (ce vedem?) Silvia a cam terminat de bucătărit pentru o bună perioadă de timp aşa că, amîndoi suntem pregătiţi să reluăm hoinăreala (pe plan local 🙂 )

Deocamdată, degust două sticloanţe de vin local, rose. Cînd i-am spus că în Canada se produc cantităţi importante de vin de bună calitate, Robi s-a uitat la mine cu mirare. Nu le are cu pileala – chiar deloc – şi habar nu avea. Abia după ce a gustat umpic (aşa spunea cînd era mititel 🙂 ) din vinul alb autohton Pinot Grigio la Red Lobster din Niagara on the Lake, s-a convins.

Înapoi la degustare. Prima sticlă, aflată sub emblema Cuvee du Siecle D’or se numeşte MARQUIS DE MERICOURT are semnătura Georges Antoine du Pontneuf, este un rose cu parfum delicat, gust fructat şi aromă densă, un demi dulce foarte bun, produs în Montreal, Quebec, Canada, la un litru.

A doua sticlă, are pe etichetă mai întîi menţiunea VIGNOBLE şi are ca nume denumirea podgoriei unde este produs, la Halte des Pelerins. Este tot un rose – Robi ştie că vinul rose m-a cucerit cînd am fost în Franţa în urmă cu 12 sau 13 ani – din 2017, Produit Elabore et mis en buteille a la propriete La Halte des Pelerins inc 693, Sherbrooke – Quebec la trei sferturi.

Cred că a doua marcă este calitativ mai bună, sau mai pe gustul meu, este un vin un pic mai sec, aromat dar nu prea mult, cu gust uşor frust către superior banal, misterios dar abordabil, greu de încadrat la categoria fructat, dar,  fiind un vin recomandat (de producător) pentru pick nick la care cunoscătorii pot consuma printre altele, tapenade, un produs tipic bucătăriei spaniole, adică o pastă făcută din măsline fără sîmburi, file de anchoa, capere şi bineînţeles, ulei extravirgin de măsline, pastă pe care o ador, poate fi catalogat drept un vin perfect adaptat pentru orice ocazie fără pretenţii exagerate. Un vin foarte bun şi foarte acesibil. Cred că merge şi cu icre 🙂 Spuneam că am găsit la magazinul arăbesc Adonis, printre altele, şi icre. N-au prea mare legătură cu icrele de la noi din romanica, gustul seamănă dar cam atît. Le învîrte Silvia de zor într-un castron fără să fie convinsă ca nu munceşte degeaba. Eu mi-am pregătit deja, o felie de  pîine că-s pofticioooos 🙂 Dar la vin roze merge de minune, brînza Comte! 🙂  şi am. Tot de la magazinul Adonis. Să nu uit: a fost bun şi grişul şi a făcut Silvia o supă cu găluşteeee, de a oftat Robert extaziat!

O scurtă lămurire despre uleiul de măsline. Denumirea de extravirgin vine de la conţinutul de acid care oscilează între 0,8% şi 2%. Cel mai bun ulei are aciditatea cea mai mică şi există în principiu trei clase calitative; cel extravirgin (obţinut prin presare la rece – prima tranşă) este cel mai bun.

Am văzut în Malta cum se procedează, pe viu, la un festival al uleiului de măsline, de unde am şi cumpărat ulei produs în faţa noastră.

Restul de ulei de măsline poate fi obţinut prin procedee care storc ultima picătură de ulei din măsline prin procedee calorice şi chiar chimice. Vreţi un sfat? Fugiiiiiţi de acele soiuri de ulei! 🙂 Dar mare atenţie! Dacă nu sunteţi atenţi la etichetă, puteţi să daţi banii pe ulei poreclit extravirgin dar care de fapt, este un melanj între uleiul de calitate şi alte uleiuri mai slabe calitativ. Din păcate, legea permite. De unde ştiu aceste chestii? De la Janos, un ghid excepţional pe care am avut norocul să-l întîlnesc într-o scurtă vacanţă în Malta. Multe am învăţat de la acel ghid dedicat meseriei cu trup şi suflet. Rar aşa profesionist deşi, s-au găsit unii să-l critice că, vezi tu drăgăliţă Doamne, vorbea prea mult. De fapt, gelozia analfabeţilor pe un profesionist.

Revin la vinuri. Robert îmi pregătise o sticlă de Busuioacă de Bohotin (de unde o fi găsit-o???) şi o sticlă cu vin german alb, cam dulce, Aufkellereien. Ce nu-mi place este că toate sticlele au capac de metal înşurubat. Prefer sticlele de vin sigilate cu dop de plută. Dar cum Potugalia, unde creşte arborele de plută este departe, merge şi dopul de metal.

Cum este vorba aceea? Cine nu are la-ndemînă ochi negri, sărută şi ochi albaştri. Păi? 🙂

A venit Robi acasă şi ne-am bucurat. A mîncat, am vorbit puţin şi s-a pregătit de plecare. Unde? La muncă. Uof. Prea mult munceşte băiatul ăsta. Mult mult mult prea mult. 😦  Mă mir? NU. Şi eu am făcut la fel cînd aveam anii lui. Dar nu mai sînt chiar aşa de sigur că am făcut bine. Viaţa trece…

Mai mare dezamăgire apropo de icrele de aici, n-am avut decît exact acolo unde mă aşteptam cel mai puţin: în Grecia. Ce să spun, icrele lor tarama, m-au lăsat complet nemulţumit. În fine. Nu-s bune icrele, rose-ul poate fi însoţit cumsecade şi cu Comte 🙂 Sfat: nu fiţi leneşi să tăiaţi bucăţele de Comte şi să le mestecaţi. Daţi minunăţia asta printr-o răzătoare fină şi veţi vedea cum toate aromele se intensifică, iar gustul brînzei care se topeşte încetişor pe limbă vă va invada cerul gurii pentru multă vreme 🙂 Încercaţi şi nu veţi regreta! Silvia zice că Pecorino Romano, preferata lui Robert, este mai bună. He he. Tandemul tot Tandem 🙂 Hm. Am gustat. Este foarte bună şi Pecorino Romano şi o voi mai căuta.

Mă bufneşte rîsul. Iată cum ţăranu’ de orăşanu’ a ajuns mare somelier 🙂

Gata. A venit Robi acasă şi avem de tolocănit. Am tolocănit şi am stabilit. Montreal? N-avem 🙂 Am selectat în italic mai sus, de ce. Atîta pagubă. 😦

Evident, sînt necăjit. Una credeam, alta e. Se pare că tot ce am apucat să vedem pînă acum a fost limita superioară a ceea ce puteam vedea pe tărîm canadian. De acum încolo, trebuie să mă împac cu ideea că mai avem de stat aici mai mult de trei săptămîni, timp pe care l-aş fi putut petrece şi acasă la romanica, dacă trebuie să stau în casă. Mă bucur că Tandemul este în plină manifestare a fericirii depline 🙂 Serios vorbind, iau ceea ce este bun din această experienţă şi conştient fiind că nu am cîştigat nici măcar la 6/49 quebecos, trebuie să ne restrîngem atît cît ne este plapuma. Şi ce frumos visam… 🙂 Montreal? N-avem! 🙂

Nu credeam că voi spune atît de repede că vreau acasă, la romanica 🙂

Numai că este mai bine să tac. Tandemul este perfect fericit şi n-am eu de gînd să le stric fericirea. Prea rar au posibilitatea de a se întîlni aşa că, tac.

Reclame

Read Full Post »

Maşinăria GPS ne-a condus la hotel, unde ne-am instalat. Am rezervat din timp, adică Robert a rezervat 🙂 o cameră spaţioasă, cu două paturi duble, baie curată cu prosoape jegoase (avem noi prosoapele noastre), o masă cu două scaune, o laviţă, un micro-frigider, un televizor, un cuier, o oglindă, două tablouri de duzină, punct. Acceptabil pentru o zi, hai două. Deocamdată, Tandemul, S. plus R., a plecat în recunoaştere şi după tîrguieli. Ştia Robert de ce a luat ceva provizii la el că p’aci oferta pare cam slăbuţă în materie culinară, la prima vedere: un Mc Donald 🙂  şi nu mai ştiu ce burger king. De la recepţie Robert a primit o hartă a oraşului pe care îmi arunc ochii, dar sînt prea obosit ca să o pot desluşi. Mă las pe mîna lui Robert. Ce bine este să ai ghid 🙂

Am primit acces la internet; acasă, aceeaşi tragi-comedie pesedragnistă cu accente de bosumflare fieristă şi de ţîfnă andronachistă. Mde. Madam Veorica zice că să nu transformăm drama pestei porcine în luptă politică de centenar. Nu mă cobor la nivelul acestei agramate şi nu-mi stric eu binecuvîntata vacanţă pentru nişte mizerii ale unor nemernici. De ce? Daea!

Imi arde sufletul după o bereeee, de mor 🙂 Nu prea ştiu eu cum facem cu fumatul dar, mde! asta E! Afară este cald, 30 de grade Celsius, dar în cameră  funcţionează aerul condiţionat şi aerul este respirabil. Bine că vremea este frumoasă, nu noroasă cum mă temusem. Unde-i Niagara? La catastiful de călătorie zice că se audeeee de departe. Poate se aude în carte că aici este linişte şi pace 🙂 O descoperim noi, mîine. Mi-arunc totuşi un ochi pe hartă şi descopăr că sunt cîteva locuri gata însemnate : cascada, un punct de plecare în plimbare cu vaporaşul, altul de plimbare cu avionul sau cu elicopterul, alte locuri de interes turistic şi nu numai. De exemplu, Cazino! Păi stai aşa, că unde-i Cazino, normal, sunt şi hoteluri luxoase. Nu ne tentează 🙂 Apoi sunt parcuri, locuri de recreere, cam de toate pentru toţi. Noi ne mulţumim deocamdată cu motelul nostru, parter şi un etaj, cu vreo patruzeci de camere.

Şi aici, în acest oraș, ne-ar trebui vreoooo săptămînă, ca să amănunţim locul. N-avem 🙂

Mă uitam la provizii, conserve de peşte, pate, etc şi mi-am ales o conservă de ton în sos tomat pentru cina de azi. Preferam ton în ulei de măsline dar, nu avem lămîie şi fără lămîie, eu nu pap aşa ceva 🙂

Ioi! s-a întors Tandemul triumfător! Vizavi de motel este un restaurant axat pe fructe de mare (am alergie la aşa ceva, atît fizică dar mai ales, mentală) numai că au şi peşte pe care îl prepară cum vrea clientul – la cuptor – au şi piure de cartofi au şi alte alea, RAI! Comandăm, alegem şi o sticlă de vin autohton alb, un Riesling Pinot Grigio, îl gust, mi se pare excepţional de bun şi chiar ieftin la 23 de dolari sticla. Pînă să ne aducă mîncarea, pe lîngă vin, ne-a adus nişte bulete cu caşcaval, sau chiftele de cartofi, nu prea ştiu ce, dar, o bu-nă-ta-te, care a dispărut aproape instantaneu ! Văzînd că gustărelele ne-au plăcut, ospătarul ne mai aduce o tură, din partea casei! 🙂

Aici, n-ai nici-o şansă cu franceza. Numai că Robert chiar este cetăţean canadian adevărat, vorbeşte perfect franceza plus quebecoasa, engleza şi pe deasupra şi germana, binişor. Dar. Mă bucur enorm să văd că a păstrat graiul în română nealterat de accentul acela emfatic, pe care l-am întîlnit la alţi români stabiliţi în străinezia!

Hotelul la care stăm acum este în centrul oraşului, 200 de dolari pe zi, mîine la ora 10 trebuie să eliberăm locul. N-aş fi aflat cît costă camera dar tranzacţia cu cardul a eşuat (aşa a pretins coreanca recepţionistă) şi a trebuit să scoatem numerar, ceea ce Robert nu mai foloseşte de muuuultă vreme! La restaurant a plătit cu cardul, 85 de dolari trei persoane ; am mîncat cel mai bun peşte la cuptor din viaţa mea şi dacă Silvia nu a făcut mofturi – este fană a emisiunilor paprika – şi găteşte dumnezeieşte, înseamnă că a fost realmente bun. Restaurantul se numeşte Red Lobster şi dacă ajungeţi cumva pe aici, vi-l recomand călduros.

Eu nu mai am chef de plimbare, nici de artificiile de la ora 22 dar ei se duc să vadă Niagara, noaptea. Eu o s-o văd mîine pe zi şi mă voi mulţumi cu atît.

Proviziile noastre nu-s cu totul inutile, am deschis vinul, un rose spaniol la litru, Toro loco, bun dar nu excepţional, merge şi loco dacă berică, NU-I 🙂

Merge şi televizorul, nu pricep nimic dar schimb canal după canal şi timpul trece. Este ora 22, n-am fumat deloc şi mă mai abţin chiar dacă pot ieşi în faţa camerei (stăm la parter) să pufănesc o piparoasă. Poate rămîn nefumat. Stie orişicine că a te lăsa de fumat, este cel mai simplu lucru din lume. Vorba lui Mark Twain: eu m-am lăsat de fumat, de sute de ori 🙂

Mai privesc harta puţin şi chestia devine limpede: apele se prăvălesc din SUA iar noi vom face o mică croazieră acolo unde apele ajung pe teritoriul canadian, adică ceea ce se numeşte Potcoava.

Gata cu scrisul pe ziua de azi că am umplut caietul cu fleacuri. Dar mă simt atît de bine… O vacanţă cu fiul nostru este ceea ce ne dorim de multă vreme, plănuisem la un moment dat să ne întîlnim în Europa, undeva – cîndva, dar, nu ne-am sincronizat. Am reuşit acum şi este MI-NU-NAT!

Ps. Îmi povesteşte Silvia că am pierdut un spectacol grozav. Atît oraşul Niagara cît şi Cascada Niagara au un farmerc nocturn aproape inegalabil. Hoteluri luminate, cascada luminată în trei culori, pe scurt, o feerie.

O cred, dar eu n-am mai avut puterea să mă deplasez. Plus de asta, cum puteam să fiu egoist să privesc aceste minunăţii şi să nu mai povestesc ce-am povestit? Aşa ceva nu se face! 🙂 Aiurea, mi-a fost LENE.

Dar. E limpede că această forţă a naturii, MERITĂ să fie văzută şi noaptea. Este un spectacol inegalabil. Plus de asta, mai există un spectacol care trebuie văzut. Este vorba despre spectacolul oferit de oamenii fericiţi care se plimbă aproape de miezul nopţii fără griji, fără încrîncenări şi fără teama că le fură vre-un iresponsabil politic, viitorul copiilor lor. Copiii care îi însoţesc în această plimbare, chiar dacă ţînci de ţîţă fiind, dorm fericiciţi la sînul lui mami a lor. Încerc să-mi imaginez acest tablou undeva în România şi nu reuşesc. Deocamdată NU şi nici semne bune, NU se întrevăd pentru viitor.

Read Full Post »