Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘renasterea’

Revenind la Florenţa. Ceea ce-ţi voi relata de acum înainte, va fi doar rezultatul unei introspecţii; aşa după cum ţi-am spus deja, din acest moment am intrat în transă.Tot ce am văzut/simţit în următoarele trei zile, s-a impregnat adînc în subconştientul meu; subconştient care se lasă foarte greu adus în planul conştienţei.

Să mă explic: atunci cînd am purces la drum, eram impregnat de amintirile din tinereţe despre Renaştere, amintiri culese din excepţionala carte ,,Agonie şi Extaz,, de Irving Stone. Aşteptam întîlnirea cu Michelangelo Buonaroti & ceilalţi Titani , ca pe o izbăvire a imaginarului meu turistico-cultural; ca pe o împlinire a nazuinţei sufletului meu întru frumos. Dar ceea ce am găsit acolo, m-a copleşit; m-a readus la realitatea micimii mele de biet peregrin la porţile cunoaşterii. De aici şi transa mea : am fost între ,,agonie” şi „extaz,,. Extaz copleşitor şi agonie a anagogiei care m-a invadat instantaneu; aproape devenisem mistagog; trăiam o Revelaţie pe care nu o credeam posibilă; am fost trans-humanizat; am fost cîteva clipe în anticamera lui Dumnezeu. Am contemplat Empireul! Adică în termeni pur şi simplu neaoşi româneşti, cîteva clipe am avut privilegiul iluminării depline, sau cum spun oamenii mai simplu, ”am ajuns în al nouălea cer”!

Probabil că de aici voi deveni incoerent în descrierea spaţio-temporală a periplului meu pe pămîntul îndumnezeit de Sf. Petru, pentru că nu a mai contat ordinea turistică a locurilor sacrale vizitate .

Reiau de la Michelangelo. Nu am reuşit să intru în Galeriile Ufizzi (coadă mare, timp limitat) unde aş fi reuşit să contemplu Statuia lui David învingătorul lui Goliat – episod splendid relatat în vol. doi din Septuaginta, dar am văzut o copie în mărime naturală (6 metri !) a statuii. Am văzut Capela Medici unde sînt expuse cele patru Alegorii, respectiv Dimineaţa, Ziua, Amurgul şi Noaptea. Am văzut statuia lui Moise la biserica San Pietro in vincole – adică Sf. Petru în lanţuri, unde sunt expuse lanţurile cu care Sf. Petru a fost încătuşat şi martirizat; am văzut ,,Pieta,, din catedrala Sf. Petru de lîngă Vatican; am văzut ca acest TITAN (M.B.) a vrut să-l copieze pe bunul Dumnezeu în actul de creaţie… Oricare dintre aceste statui făurite de M.B. îţi transmite un sentiment greu definibil; te aştepţi ca oricînd, oricare dintre ele să se însufleţească şi să te întrebe : DE CE TE MIRI ? EU SÎNT CREAŢIA LUI DUMNEZEU făptuită numai întîmplător de M.B. ! Legenda chiar spune că după ce l-a făurit pe Moise, M.B. ar fi exclamat: ŞI ACUM, VORBEŞTE !

Iar din momentul în care pătrunzi în Capela Sixtină, unde întreg tavanul şi un perete sunt pictate de M.B. (circa 1000 metri pătraţi !), începi să crezi că înţelegi de ce TOŢI aceşti TITANI ai Renaşterii, au fost ÎNDUMNEZEIŢI. Chiar deasupra capului tău, dacă stai în centrul capelei, se află piesa de rezistenţă a întregului ansamblu pictural; cheia de boltă a întregii alcătuiri: momentul în care Dumnezeu Tatăl îl însufleţeşte pe Adam. Iar Peretele lateral, Judecata de Apoi, îţi readuce dureros în minte că suntem de fapt vremelnici şi neputincioşi, vanitoşi deci păcătoşi, părelnici şi atît de efemeri… Oricum M.B. are un binemeritat loc de odihnă în panteonul cultural al Italiei, respectiv biserica Santa Croce din Florenţa , alături de mormintele atîtor alţi titani ai culturii, Galileo, Rossini şamd, şamd, şamd…

Gata ! Descrierea în prea scurt timp a prea multor splendori, poate sa aibă efect de sminteală!  🙂  Aşa că, pe curînd!

Blogul zilei : http://desydemeter.wordpress.com/

Read Full Post »

Reuniţi în autocar, ne îndreptăm spre o mică  localitate denumită Montecatini Terme, localitate despre care am înţeles că este un soi de orăşel de vilegiatură; într-adevăr, locul alcătuit din străduţe situate pe pante deluroase, este înţesat de vile şi de viloaie care mai de care mai mari şi mai mîndre, care adăpostesc atît localnicii, cît şi turiştii veniţi aici; senzaţia de proaspăt şi de nou completează în mod fericit părerea de cochet. Pe scurt, deşi am ajuns cam pe seară ne-am făcut o imagine pozitivă despre acest orăşel, cu un aer  vădit de provincie; pe la zece seara, totul părea adormit. In fine; noi am fost cazaţi într-un hotel nici prea mare dar nici prea mititel, strălucind de curăţenie.

Pe tot parcursul excursiei am fost cazaţi numai cîte doi în camere; cele două/trei stele de la ei, au corespondent în circa patru pe la noi. Ştiu ce spun că am umblat ceva la viaţa mea.  Ne odihnim bine peste noapte şi după un mic dejun destul de frugal, purcedem spre Florenţa!

Ajuns aici cu precara mea istorisire, înainte de a mai relata ce am mai văzut prin Italia, respectiv – după Florenţa şi Pisa, apoi Roma şi Vatican, oraşele sfinte Assisi şi Padova – şi inevitabila întoarcere tranzit Austria şi Ungaria, periplu încheiat superb cu o splendidă croazieră de o oră şi jumătate pe Dunare cu “Cina tradiţională By Night”, trebuie să fac o paranteză destul de lungă. Trebuie să încep prin a spune că eu, în primele trei zile, am fost în transă! O transă de tip extatico-mistic-culturală, din care am ieşit destul de greu. Ce văzusem pînă atunci la Viena şi la Veneţia, s-a dovedit a fi DOAR un preambul la ceea ce urma să admir mut şi pierdut, de acum încolo. Splendorile care se revărsau cu nemiluita asupra mea, indicibilul cu care am fost literalmente bombardat, s-au repercutat mirific asupra mea; a fost primul moment în care am înţeles ce înseamnă ,,vedi Napoli poi mori ,,(prinNapoli înţelegînd Italia – fireşte!). Am trăit fiecare clipă la intensitate maximă, am neglijat voit să mă hrănesc altfel decît din fugă, am postit şi de la bere  🙂  , am fotografiat ahtiat aproape tot ce am putut (patru sute de poze stau mărturie), am cumparat sute de cartoline (vederi), am fost repet, în transă!

Chiar şi acum, la aproape trei săptămîni de la reîntoarcerea în cenuşiul cotidian, sînt încă pur şi simplu,  coplesit! Şi de-abia astăzi, cînd am recitit o carte scrisa de H-R Patapievici (Ochii Beatricei / cum arăta cu adevărat lumea lui Dante), am înţeleles DE CE!

Am înţeles cum a fost posibilă construcţia tuturor minunilor Renaşterii = cu ajutorul graţiei Divine! Şi cu voia ta, am să citez finalul cărţii sale:

Era o lume ce avea de rezolvat o problemă pe care noi modernii, am înlăturat-o. Ei aveau de reconciliat o imagine ştiinţifică a lumii, care era greacă, păgînă şi materialistă, cu o exigenţă absolută, care venea din certitudinea Revelaţiei. Pentru medievali existau şi Raţiunea şi Revelaţia, şi lumea simţurilor şi Dumnezeu. Existau şi partea de lume centrată pe Pămînt şi partea de lume centrată pe Dumnezeu, şi văzutele şi nevăzutele. Nu le era uşor să concilieze aceste lumi, dar trăiau în această tensiune, şi parte din fertilitatea extraordinară a culturii medievale, vine din faptul că au reuşit să trăiasca aceasta tensiune la o altitudine intelectuală care nouă, oameni care am optat numai pentru partea din stînga imaginii, ne scapă aproape în intregime. Noi am înlăturat complet partea din dreapta a lumii şi, de aceea , suntem capabili numai de creativitatea văzutelor, fiind aproape complet lipsiţi de sursa de creativitate a nevăzutelor. Trăim amputaţi.”

Aşa E! Dimensiunea absolut gigantescă a tuturor realizărilor Renaşterii, nu doar că vine de la inspiraţia Divină, dar e în totalitate călăuzită de Har! Am văzut de exemplu la Roma, monumentul dedicat lui Victor Emanuel al II-lea. E la fel de gigantic : o sută treizeci şi şase de metri înălţime, bogat împodobit cu picturi, sculpturi şi mozaicuri superbe, impresionant, dar … lipseşte senzaţia de Divin! E impresionant şi … cam atîta tot. Se vede clar că este închinat ,,omului,, şi nu lui Dumnezeu.

Read Full Post »